Mă
tot întreb ce-o fi iubirea
O
fi oare doar fericirea
dintre
toate cea mai mare
Ce-nvinge
orice întristare?
O
fi o sinfonie a inimii
ce-i
spune să bată în Do, Re sau Mi?
O
fi vreo frumoasă înfățișare
ce
apare din întâmplare
și
care dă alt sens vieții
vindecându-te
de orice infecții?
Nu
se poate concepe o viață fără iubire
căci
e pură agonie;
Când
viața ți-e aspră și cruntă
și
te-npunge ca o meduză
Găsești
alinare în dragoste
punând
restul suferințelor la o parte,
Cât
fără iubire am trăit
multe
nefericiri am îndurat
Iubirea
mi-a redat optimismul când nu-l aveam
și
mi-a dat vieții un sens pe care-l căutam,
Mi-a
dat aripi să zbor
și
din Rai să nu mai cobor,
Mi-a
schimbat viața
când
mi-a revenit speranța.


As zice ca e minunat să simți cum simți, să vezi iubirea atât de nudă, fără bris-bris-uri...doar cu lumina din ea...o lumină la care puțini ajung, sau puțini sunt conștienți, pentru că probabil își dau seama de lumina din trecut doar la zărire întunericului. Frumos, lin...aș mai îmbrăca pe alocuri cu niscaiva jocuri semantice, să nu știe tot omul sau să nu simtă la fel...să stea mai mult să se gândească și să-și croiască propria iubire după cum tu îl înpiri.
RăspundețiȘtergereDe altfel, este o atitudine filosofică și față de iubire, căci da, orice ar fi, când dragostea e dragoste, perfecțiunea este tangibilă...
Multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru sfaturi.
Ștergere