Povestea de Crăciun

     Bună dragi urmăritori, cu întârziere vă doresc tuturor să aveți sărbători fericite și binecuvântate. Aceasta este una dintre poveștile de Crăciun pregătite pentru anul acesta. Până la sfârșitul anului 2021, am să mai postez o altă poveste de sărbători.

Primul Crăciun al lui Beniamin

 

       Era decembrie 1992 şi familia Dumitrescu se pregătea de sărbători în noua lor casă. Copilul femei ei avea să stea în Ajunul de Crăciun cu tatăl biologic şi avea să fie adus înapoi în ziua de Crăciun. Francis la cei cinci ani ai lui înţelegea că părinţii lui erau despărţiţi şi îl acceptase pe noul său tată. Ceea ce nu-i plăcea era să fie nevoit să petreacă sărbătorile când la mama când la tata. El, ca orice copil, ar fi preferat să fie cu ambi părinţi. I s-a explicat frumos că nu era posibil şi că trebuia să se gândească la partea bună şi anume că de Crăciun avea să primească mult mai multe cadouri, mai ales că şi ziua lui era tot în decembrie, pe douăzeci şi şapte.

În seara de 23 decembrie, Cara şi Paul au început să pregătească mâncarea pentru sărbători. Ea avea să facă diverse salate pentru seara de Ajun şi ziua de Crăciun iar pentru ziua de Crăciun o supă cu legume şi carne, cartofi cu legume la cuptor, o ruladă şi un cozonac. El avea să facă sarmalele şi ardeii umpluţi, să fie mâncăruri tradiţionale. Femeia îşi anunţă bărbatul că anul acela Billie avea să petreacă sărbătorile cu ei. El a rămas surprins.

”Ar fi ocazia ca Beni să petreacă cu noi primul lui Crăciun. Regina s-a certat mult cu regele pentru asta dar până la urmă el a zis că este într-adevăr bine pentru micul prinț să cunoască și tradițiile din lumea aceasta fără magie în primă persoană. O trupă de soldați vor fi oricum prin apropriere ca măsură de siguranță.”

”Desigur, îmi imaginez că nu-l pot lăsa așa fără protecție. Deci ei nu sărbătoresc Crăciunul? Credeam că sunt creştini.” 

”Nu, în lumea lor nu se sărbătoreşte Crăciunul, ei îşi fac cadouri când vine anul nou la ei în luna martie. Deja i-am luat câte ceva şi la pitic. Şi el are dreptul și apoi stai liniștit că nu ne vo deranja cu nimic soldații vor sta ascunși.”

”Da, sigur. Nici o problemă. Billie este un copilaş drăguţ şi cuminte. Nu creează probleme. Binenţeles că poate să petreacă sărbătorile cu noi dacă-l lasă părinții.” 

Francisc, sătul de joc, a intrat şi el în bucătărie să-şi ajute părinţii. Tatăl adoptiv l-a luat lângă el şi a început să-i explice ce făcea de mâncare şi l-a pus şi el să umple sarmalele şi ardeii umpluţi. Copilul era fericit să poată contribui la pregătitul mâncării. 

Părinţii l-au pus relativ devreme la culcare pe băieţel iar ei au mai continuat treaba lor în bucătărie, apoi s-au culcat şi ei.

        Mihai a venit după copil a doua zi de dimineaţă şi avea să-l aducă următoarea zi pe la amiază înapoi, astfel că practic Cara şi Paul îl vor avea numai pe micul prinţişor din seara de 24 până în 25.

Cei doi soţi au mers împreună să-l preia de la părinţii lui pe Billie Evan, după ce el şi-a terminat lucrul pe ziua respectivă. Mama a avertizat-o pe bonă că, copilaşul nu se simţea prea bine şi era ţâfnos, iar ea a liniştit-o că se descurca cu el. Domnul şi doamna Dumitrescu l-au dus pe copilaşul de doi ani acasă la ei, unde aveau să vină şi musafirii: părinţii ei, prietenii cuplului Adina şi Marcel cu Răzvan, Radu cu nevasta lui. La început, copilul de sânge regal a fost mai retras şi nu era confortabil cu atâtea persoane apoi încet s-a obişnuit. Toate lumea a rămas surprinsă cât de liniştit şi frumuşel era fiul de monarh, care în opinia tuturor era cu adevărat un mic îngeraş. Celălalt băieţel era mult mai neliniştit, nu stătea locului o secundă faţă de Beniamin care unde era pus acolo stătea. 

        Cei doi copii au mâncat bine şi s-au jucat destul de frumos împreună, fără prea mari plânsete şi ţipete. După un an de când a început să rostească primele cuvinte, Beniamin se exprima în două limbi. Spunea deocamdată fraze telegrafice dacă avea ceva important de spus de exemplu că-i era foame sau sete, frig sau cald, că voia să se joace cineva cu el sau voia o poveste ori altceva. Cât de mic era, el ştia deja că la cetatea Umbadast se vorbea engleză şi cu mama Cara şi tata Paul, cum le spunea el, şi restul familiei şi prietenilor acestora se vorbea româneşte. La familia Dumitrescu moştenitorul tronului putea să fie copil, fără să fie paralizat de frică ca acasă la el, aşa că în timp va ajunge să se atașeze și mai mult de babysitter-ul lui. 

Când a venit vremea ca musafirii să plece deoarece era târziu şi copii trebuiau să se culce, micul prinţişor a cerut insistent să stea cu ”mama Cara” şi femeia atunci l-a luat în braţe şi l-a dus în camera fiului ei. L-a pus pe cel mic în patul supraetajat pe care ea şi bărbatul ei l-au achiziţionat anul trecut când a început să petreacă şi nopţile la ei. Femeia a stat să-i citească o poveste şi a mai rămas până a adormit de tot, apoi s-a dus să pregătească cadourile sub brad.

         Ochii băieţelului au sclipit de bucurie când în dimineaţa de Crăciun a primit darurile. Având în vedere statutul său, băieţelul avea de toate şi totuşi a fost entuziasmat de hăinuţele noi pe care să le poarte şi jucăriile cu care să se joace când venea la ei. Băieţelul a mulţumit frumos, aşa cum a fost învăţat, şi şi-a îmbrăţişat părinţii adoptivi. Mama i-a dat o sărutare micuţului, care s-a cuibărit atunci în braţele ei şi a început să se joace cu noile jucării. Tatăl între timp a pregătit cafea pentru adulţi, ceai pentru copil şi micul dejun pentru toţi. 

Francisc avea să fie şi el la fel de încântat ca frăţiorul lui de toate cadourile lui, inclusiv cele de la bunicii lui şi prietenii de familie, şi avea să mulţumească şi el părinţilor. Mama a propus fiului să scrie o scrisoare de mulţumire bunicilor pentru a-şi arăta recunoştinţa iar el a făcut-o în timp ce frăţiorul era ocupat cu noile lui jucării de pluş. 

În seara zilei de 25 decembrie, după ce familia s-a întors de la plimbarea în parcul de joacă, mama a mai citit o poveste copiilor. Tatăl între timp punea lemne pe foc în soba care încălzea casa. După ce băieţii au adormit, mama şi tatăl au putut avea un moment doar pentru ei până când în cele din urmă s-au pus la culcare în dormitorul lor.

Povestea lui Thomas şi Olivia

         Bună, dragi urmăritori. M-a gândit, având în vedere că cineva mi-a cerut, că aş putea să continui cu seria de poveşti scurte.

Am să mai continui curând seria de povești cu familia Dumitrescu, în primul rând, acum însă m-am gândit să alternez cu o altă serie de povești tot de genul fantasy.

   Această săptămână, că tot a fost joi sărbătoarea americană Thanksgivingday, adică Ziua recunoştiinţei, m-am gândit să scriu o poveste cu ocazia asta. Din păcate din cauza timpului scurt o public numai acum.

   

        Era ziua de marţi din săptămâna Zilei recunoştiinţei în Manhattan, New York, anul 1986 şi peste tot erau deja aprinse luminiţe, în toate magazinele începeau reducerile de Black Friday şi lumea începea să intre în spiritul sărbătorilor. Olivia Dern, treizeci şi cinci de ani, se pregătea sufleteşte să petreacă vacanţa cu familia biologică, mama ei scenarista şi compozitoarea Marian Dern şi fratele ei Roger, şi familia adoptivă, tatăl vitreg scenaristul, producătorul şi regizorul de desene animate Charles Martin şi fiica lui din prima căsătorie Linda Clough. 

Mama ei s-a recăsătorit, aproape de bătrâneţe, şi oricât încerca să fie tânăra femeie bucuroasă pentru mama ei îi era destul de greu să se obişnuiască cu ideea. Şi tatăl ei biologic era recăsătorit şi avea altă familie, la care rar mergea în vizită. Ceea ce nu suporta era insistenţa familiei să se mărite şi să aibă copii. Femeia îşi dădea seama că timpul ei trecea, nu mai era la douăzeci de ani, şi totuşi după cât a suferit din iubire îi era pur şi simplu frică. Prietenele ei erau toate la casa lor, în timp ce ea trăia încă singură în apartamentul ei din cartierul Queens din New York. 

   Olivia a început ca fotomodel şi a devenit un designer de succes, fiind la apogeul carierei. A ales să lucreze în domeniul modei pentru a nu se simţi în umbra mamei sale, chiar dacă a cochetat mereu cu muzica şi dramaturgia. La liceu a făcut parte din corul şcolar, fiind chiar solista principală, şi a regizat împreună cu un alt coleg o piesă muzicală. A ales apoi să studieze design vestimentar deoarece îi plăcea mult moda şi astfel şi-a dat startul carierei, lucrând după absolvire pentru mai marile companii de modeling şi firme de îmbrăcăminte. Nu a scăpat de faima mamei sale, care i-a deschis automat multe uşi şi i-au lansat demersul profesional.

  Tânăra femeie stătea de una singură după lucru în localul ei preferat savurând cockteil-ul ei favorit când, cu coada ochiului, observă un bărbat care o privea. La prima vedere era atrăgător cu ochii lui de un albastru pur şi părul de o culoare neagră strălucitoare. Avea o faţă luminoasă, cu ten perfect, şi purta un zâmbet frumos. Femeia a mai păţit-o cu tipi chipeşi, care şi-au arătat curând adevărata faţă. Doi ani a trăit cu un bărbat, care o minţea şi o înşela iar ea nu şi-a dat seama decât când el a pus capăt relaţiei. Era deobicei foarte intuitivă, putea vedea omul de lângă ea, şi a acceptat să rămână în relaţia deorece se aştepta de la el să o ia de nevastă. L-a iubit şi nu a vrut să vadă semnele că nu era bun pentru ea. Se baza foarte mult pe intuiţia ei, care de altfel nu dădea greş. Şi de această dată avea să aibă dreptate. Era ceva special la el, chiar dacă pe atunci nu şi-a putut da seama, avea să afle pe parcurs.

   Tipul care o mângâia din privire pe tânăra fashionistă pe lângă că era un străin aflat numai în vizită în Statele Unite era şi mai tânăr cu opt ani decât ea. Ca şi în filme, privirele lui Thomas şi Olivia s-au încrucişat şi a fost atracţie instantă. Amândoi puteau simţii acel schimb de energie senzuală, coup de foudre cum ar zice francezul, care a avut loc în momentul în care s-au privit în ochi.

Bărbatul şi-a făcut în cele din urmă curaj şi s-a apropiat de femeie. Ea a tresărit pentru un moment de emoţie. El a început să vorbească direct, prezentându-se.

”Tu nu eşti de pe aici după accent.”

”Nu, sunt din Texas. Am venit în această vacanţă a companiei la care lucrez, Biotech. Sunt inginer chimist. Am fost în şedinţă cu şeful cel mare.”

”Texas? Mi se părea că ești sudist.”

”Nici tu nu pari de aici.”

”Ah, nu. Am venit cu mama mea din Melbourne de mică.”

”Oh, ești de la polul opus.”

”Şi cât vei sta în oraş, dragă? O sa faci Crăciunul şi Revelionul aici, nu?”

”Da, dar am să lucrez între Crăciun şi Revelion.”

”Aşa şi eu. Eu sunt designer vestimentar, fost model.”

”Wow, interesant ... Scuză-mă nu-ţi ştiu numele.”

”Olivia Dern, încântată de cunoştintă.”

”Asemenea.”

”Şi zii, Thomas, ai apucat să te plimbi prin oraş? Să cunoşti New York-ul?”

”Nu prea, mai mult am muncit. Sunt liber acum şi am ieşit puţin.”

”Oh, atunci vino cu mine şi te voi duce să explorezi oraşul.”

Bărbatul aprobă, astfel că cei doi au pornit împreună să viziteze până noaptea târziu principalele atracţii turistice din New York: statuia Libertăţii, Central Park, Broadway şi restul districtului teatrelor, Empire state building, Times Square, Fifth Avenue şi Wall street.

        La sfârşitul acelei nopţi magice, având în vedere că era deja târziu pentru ca el să mai ajungă cu metroul la apartamentul închiriat de firmă, ea l-a primit să doarmă în apartamentul ei. Cei doi, în decurs de câteva ore, şi-au povestit vieţile şi şi-au expus unul altuia sufletul.

   A doua zi aveau să meargă amândoi la locurile lor de muncă şi peste încă o zi era Ziua recunoştiinţei, care pentru americani este la fel de importantă ca şi Crăciunul. Ca să nu-l lase singur în zi de sărbătoare, americanca a decis să-l invite pe român la cină cu restul familiei ei. El a rămas surprins de invitaţia ei şi nu a ştiut ce să răspundă. A întrebat doar cum avea să reacţioneze familia ei dacă veneau ei doi împreună la care a răspuns râzând.

”Oh, tu nu-ţi fă probleme. Ei se vor bucura că aduc pe cineva. La noi prietenii sunt totdeauna bineveniţi, mai ales de sărbători.”

”Deci noi suntem prieteni?”

”Nu crezi şi tu, după ce zi am avut împreună? Am simţit o conexiune imediată cu tine, nu m-am mai deschis cu nimeni la fel de mult ca şi cu tine ....”

”Oh, e foarte drăguţ. Simt totuşi nevoia să fiu sincer cu tine şi să-ţi spun tot adevărul despre mine.”

”Te aşteaptă o iubită sau nevastă cu copii în Texas şi nu mi-ai spus?”

”Nu, nicidecum, nu e vorba despre asta. Nu am pe nimeni. E complicat. Hai să ne aşezăm şi-ţi povestesc tot.”

Primul lucru care a făcut tânărul bărbat a fost s-o întrebe pe noua lui prietenă dacă credea în existenţa supranaturalului şi fenomene paranormale. Ea intuit pe loc unde voia să ajungă el şi a răspuns că da credea în astfel de lucruri. 

Olivia a ajuns la un moment dat în terapie din cauza afirmaţiilor ei cum că magia era reală şi că putea să acceseze puteri mentale demult uitate de oameni. Părinţii ei considerau aceste vorbe ca deliraţii ale unei adolescente care se temea de lume şi că voia să se protejeze de ea prin asemenea pretexte. 

   Terapeutul la care a fost dusă, care practica şi hipnoză, a fost destul de surprins de fată şi i-a liniştit părinţii după câteva şedinţe de hipnoză că nu era nimic neobişnuit la ea. Ea era o adolescentă obişnuită, cu intuiţii şi vederi neobişnuite. Psihologul respectiv a discutat cu mai mulţi colegi de-ai lui, care toţi au fost de acord că experienţele pe care le avea Olivia se întâlneau la destul de multe persoane. Ea se considera specială fiindcă putea să vadă ceea ce mulţi nu puteau. Avea o sensibilitate aparte faţă de paranormal şi chiar dacă nu era foarte precisă în asta, ea chiar simţea oamenii. Ar fi putut să evite toate dezamăgirile dacă asculta de la început ceea ce-i spunea al şaselea simţ. 

   Pe Thomas l-a citit mai greu, tocmai de acea şi curiozitatea să-l cunoască mai bine. Şi el era ca ea, un suflet puternic intuitiv. A descoperit că era chiar mai mult. El i-a explicat că practica magie adevărată, se autodefinea ca fiind un vrăjitor. I-a mărturisit că avea şi puteri supranaturale: putea să se teleporteze, să se facă invizibil şi să se transforme în orice om sau animal.

 Femeia a stat nu mai mult de câteva secunde să proceseze noile informaţii înainte de a cere mai multe detalii. Ei i se părea absolut plauzibil existenţa, printre oameni comuni, unora înzestraţi cu un adevărat har divin. 

El a continuat să vorbească despre trecutul familiei lui, cum de acum cinci sute de ani copii purtau în ei gena magică şi erau antrenaţi să controleze abilităţile lor supraumane. Era singur la părinţi iar tatăl lui i-a transmis şi lui, la momentul potrivit, învăţăturile păstrate în familie. 

  A adăugat la sfârşit că strămoşul de la care s-a răspândit gena magică a servit unui rege dintr-o lume alternativă magică, Luluana. La aceste ultime dezvăluiri, femeia a rămas complet şocată.

”Există cu adevărat lumi alternative? Şi tu eşti cum spui un fel de Gardian al cetăţii Lupului din regatul Umbada?”

”Da, Luluana este lumea magică creată expres pentru magicienii şi creaturile magice de pe Pământ după ce lumea a încetat să mai creadă în magie, ba chiar să o condamne.”

”Înţeleg ce spui ... Şi cine a creat acea lume de care zici?”

”Cine altul dacă nu Dumnezeu, căruia ei îi spun Demiurgul. Bănuiesc că dacă eşti creştină tu crezi în Dumnezeu.”

”Da, normal că cred în el şi în Domnul Isus Hristos. Şi bănuiesc că tu circuli în acea lume, Luluana, sau cum faci?”

”Mă pot teleporta fizic acolo. Te pot duce şi pe tine, dacă ai vrea.”

”Ah, poate altădată. Dacă tot mai stai în oraş, este vreme. Deci cum rămânem pentru Ziua recunoştinţei? Haide să nu fii singur, familia mea te va plăcea. Eşti drăguţ, ai carismă ...”

”Da, ok. Am să vin cu tine de Ziua Recunoştiinţei.”

”Fantastic! Bun atunci hai că avem muncă mâine, nu am vrea să fim prea obosiţi. O să-ţi pregătesc să dormi aici pe canapea şi ne vedem dimineaţă.”

”Da, sigur, uite cât de de târziu.” 

Femeia s-a dus repede să aducă un cearceaf, pătură şi pernă musafirului şi i-a făcut patul pe canapeaua din sufragerie. Cei doi şi-au urat ”Noapte bună” şi s-au pus la culcare, nu înainte de a se privii câteva secunde în ochi. Tensiunea romantică dintre ei era palpabilă şi, ca şi cum era cel mai natural lucru, buzele lor s-au apropiat într-un sărut scurt pentru ca apoi să se depărteze din nou.

       A doua zi de dimineaţă cei doi nici nu au stat la cafea şi au fugit direct la muncă. Şi-au dat întâlnire la acelaşi local une s-au cunoscut la aceeaşi oră ca în ziua precedentă.

Profesionista în modă a trebuit să vină cu prietene de la servici, care au insistat să-l cunoască pe noul ”prieten” al ei. Ele au rămas toate fermecate de străinul întâlnit de amica lor şi au întrebat-o în privat care era relaţia lor. Ea a clarificat că erau doar amici la care prietenele au îndemnat-o să profite de acea prietenie cu el şi să-l facă chiar şi temporar amantul ei. Ea voia să ştie că era o relaţie serioasă înainte de a fii intimă cu vreun bărbat. Îşi dădea seama că el curând ar fi plecat înapoi şi nu l-ar mai fii revăzut. Şi totuşi ideea prietenelor ei nu era rea, mai ales că deja îl plăcea pe tip şi după sărutul din noaptea trecută era convinsă că şi el simţea la fel. Intenţiona să-l prezinte familiei ei ca partenerul ei, nu era sigură că el ar fi fost de acord. După ce femeile au plecat, Olivia a decis să pună întrebarea dificilă.

”Hey, Thom, mă întrebam ştii tu ...”

”Da? Te ascult.”

”Uite familia mea ar putea crede că eşti iubitul meu ...”

”Înţeleg ... Deci de aia eşti aşa de pornită să mă prezinţi lor... Am fost de acord cu asta ... Îmi placi, Olivia, foarte mult şi aş fi onorat şi numai să mă fac că sunt partenerul tău ...”

”Fantastic atunci. Dacă nu te deranjează e chiar minunat ... Dacă nu ai de gând să te întorci în Texas știi că poți sta aici oricât cu mine ...”

”Da, am un job aici acum. Nu plec nicăieri. Mulțumesc mult de găzduire. Poate data viitoare mergem împreună în Texas să-ţi prezint oraşul meu şi ce-i prin jur.”

”Ok, avem o înţelegere.”

   Sosi şi ziua de sărbătoare şi familia combinată s-a adunat pe la ora şase pentru cină la casa soţiilor Linda şi Jim. 

Toată lumea a fost intrigată de bărbatul cu care a venit însoţită junioara lui Marian, mai ales că era vorba despre un străin. Cu toţii l-au apreciat pe texan, care se vedea că era o persoană carismatică şi cu bune maniere. Întreaga familie s-a bucurat că Olivia a cunoscut aşa un on bun. 

Mama, şi sora vitregă, au vorbit între şase ochi cu ea şi i-au spus că dacă îl plăcea atât de mult putea să se mărite cu el dacă-l plăcea. Părea un bărbat foarte de treabă, că ar fi putut avea copii frumoşi împreună. 

Femeia a răspuns că se va mai gândii la asta, mai ales că avea vreme. Le-a remintit mamei şi surorii vitrege că abia l-a cunoscut şi nu ştia încă care ar fi fost evoluţia relaţiei lor. 

   Designerul vestimentar se bucura cel mai mult deoarece era primul bărbat pe care l-a prezentat familiei pe care să-l placă toţi. Dacă relaţia lor ar fi devenit serioasă ar fi trebuit să-l prezinte şi tatălui ei biologic, Michael Dern. Ştia că ar fi fost şi el mulţumit de Thomas aşa că nu-şi făcea probleme.

Poezie de dragoste

 Să mai iubesc odată

De-ar fi să mai iubesc odată
Nu m-aș mai lăsa inima purtată
De sentimente complicate
Ci acolo unde de pace am parte
 
Este adevărat că mai frumos trăiesc
Când pe altcineva iubesc,
Am nevoie din nou de acea senzaţie
Satisfăcută printr-o relație
 
A iubi n-ar trebui să fie periculos
Cu toate acestea este un joc primejdios,
Atunci când te dedici altuia trup şi suflet

La prima vedere totul este perfect
 
N-am să renunţ la dragoste
Şi de e vorba de poveşti eşuate,
Îmi place să fiu îndrăgostită
Să iubesc sunt pregătită.

Poezie dedicată celor dragi

    Persoanele importante din viața noastră, fie ele din trecut sau din prezent, ne-au făcut cine suntem astăzi. Regretele și ranchiuna nu au nici un sens. Oricât de greu poate fi, în viață pierdem membri ai familie, prieteni și chiar partenerul sau partenera de viață. Suferința aceasta este inevitabilă și fie că vrem sau nu vine o zi în care trebuie să spunem ultimul adio celor dragi. Tot ce putem face este să profităm de fiecare moment petrecut împreună cu ei.

Tuturor celor pe care i-am iubit 

 

Dedic aceste versuri tuturor băieților care
M-au iubit cândva la viața mea
Fie că i-am plăcut înapoi ori ba,
Dedic această poezie acelor persoane care
Mi-au construit o vreme lumea

Până n-au făcut la intersecție curba,

Tuturor din inimă vă mulțumesc
Pentru că grație vouă am învățat
Despre prietenie și iubire,
Aș fi vrut pe fiecare să vă răsplătesc
Unii înainte de timp m-ați pierdut

Poate la următoarea noastră întâlnire,
 
Unii dacă acum m-ați vedea
V-ar părea rău pentru cum m-ați tratat
Și ați vrea să vă întoarceți la mine,
Nu pot știi dacă vreodată ne vom revedea

Regret că mai mult nu am stat
Am făcut cum mi s-a părut mai bine,
 
Multora v-ar plăcea acum de mine
Când sunt mai puternică ca niciodată
Voi n-ați reintrat totuși în plan,
În pielea mea mă simt în sfârșit mai bine
Amintirile nu mai dor ca altădată

Și am mult mai mult elan.

Poezii pentru adolescenţi şi tineri adulţi (6)

 Iubire şi prietenie

 

Şi, zi-mi tu, ce ar fi iubirea

Dacă n-ar exista prietenia?

Îţi dai seama că este aiurea

Când în capul tău e nebunie

 

Să fiţi prieteni sau iubiţi

Tu, sincer, ce ai prefera?

Nici pe oamenii cuminţi

Ajungi să nu-i poţi tolera

 

Aşa complicată este viaţa

Că nici dragostea nu durează,

Când totul este legat cu aţa

Şi cei puternici clachează

 

Tu iubeşte-n continuare

Şi niciodată nu renunţa,

Permite-i inimii să zboare

Şi nu-ţi pierde speranţa

 

Există o iubire mai pură

Decât cea dintre îndrăgostiţi

Şi este de multe ori mai sigură,

Nu te va scoate atât din minţi

 

Dacă prieteni buni găseşti

Viaţa îţi este mai senină

N-ai nevoie să rătăceşti

Într-o relaţie de pomană

 

Partenerului meu îi doresc

Ca prietenul meu să fie,

Într-un mod pur să-l iubesc

Ca relaţia să nu fie pustie

 

Îndrăgostirea e o senzaţie trecătoare

Fiindcă pasiunea după ani se stinge,

Dragostea poate fii dezamăgitoare

Şi începi atunci pe toţi a respinge

 

Un prieten adevărat îţi va fi alături,

Nu te va lăsa niciodată la greu,

Nu te va face în veci să suferi,

Şi-ţi va asculta problemele mereu.

Poezii pentru adolescenţi şi tineri adulţi (5)

 Încă o poezie despre viață 

Pentru mine viața e un drum de parcurs,

unii te vor urma iar alții te vor părăsi

Și dacă faci pași greșiți, nu ai pierdut,

important este să nu ieși din concurs

Și nici când simți că puterile ți-ar slăbi

tu să știi că mai ai drum de străbătut;

Fă tot ce trebuie să-ți atingi scopul,

nu lăsa alții să trăiască în locul tău,

nu asculta și te baza pe nimeni,

Tu cu forțele proprii îți faci norocul

și când ți se pare că ți-e foarte rău

amintește-ți că ai puterea să schimbi;

Să nu te lași manipulat,

să fii folosit de oricine,

ci mergi doar pe calea ta

Fii mereu adevărat,

în special cu tine,

și bună va fi viața

Va fi mai ușor de vei avea un scop,

gândește bine la ce vrei să faci

și o să vezi că planul va reuși,

Perseverează și ai să fii în top

și când trebuie să nu taci

să nu te temi că vei greși.

Din seria povesti cu fantome

     Era anul 1017 înaintea erei noastre într-o lume alternativă plină de magie şi creaturi magice, Luluana. 

Regele Întunecat, silful Sillas, a început un război împotriva acestei lumi paşnice. Sillas făcea parte din familia de fiinţe evoluate care au creat acea lume, mai exact era fiul demiurgului cunoscut de voi ca şi Dumnezeu, Allah, Brahman sau Budha. El era cel mai frumos şi mai puternic dintre fraţii lui, în număr de cinci. Se credea mai presus de însuşi Tatăl, motiv pentru care a fost izgonit din lumea materială în ceea ce se poate defini ca Infernul, un loc unde sufletele de vibraţie joasă şi care au făcut multe fapte rele ajung după moarte. Cinci sute de ani a fost complet închis în dimensiunea joasă, până când a reuşit să iasă din acea închisoare cu ajutorul adepţilor săi umani. Şamanii, oameni speciali care puteau comunica şi controla spiritele, au fost responsabili de asta. 

Silful întunecat  şi-a adunat destul de rapid o armată de silfi, pe care i-a manipulat să se răzvrătească împotriva sistemului creat de creatorul lumii. Marile regiuni ale Luluanei Jardinia, Oleandras, Bastonia, Alphaeya şi Vallandya, şi împărăţiile acestora au fost lovite din plin de armata Întunecatului. 

    O magiciană foarte puternică, cunoscută ca şi Salvatoarea, a adunat un grup mare de magicieni buni care să lupte împotriva armatei Întunecatului. Acestui grup li s-a alăturat şi mulţi şamani. Cei mai puternici şi mai influenţi din grupul condus de Salvatoare aveau să fie vrăjitorii Thoren, Arthemir şi Kammar. Cel din urmă i-au recrutat pentru cauza lor pe şamanul Kunnar şi telepatul Mano.

Larons, unul din fraţii lui Sillas şi conducător al silfilor şi zânelor din regiunea Umbada, a creat Esenţa Luminii pe care regele de atunci al fortăreţei Oleandras s-o ofere unui grup select de magicieni şi şamani, condusă de vrăjitorul şi şamanul Chi. Echipa adunată de regele Biron avea să lupte împreună cu cea a Gardienilor împotriva armatei de silfi corupţi.

     Oishi, eroul nostru, era un adolescent care oricare altul, un tânăr care s-a alăturat de bună voie şi fără teamă armetei regale. Lui nu-i era deloc frică de moarte, înţelegea că viaţa continua şi după. Tatăl lui a încercat să-l înveţe să comunice cu spiritele şi devină şi el şaman, tânărul a refuzat până când un eveniment din viaţa s-a l-a forţat să devină cine era destinat să devină. 

  Ca soldat debutant în armata regală, Oishi a învăţat arte marţiale mixte, scrimă şi tras cu arcul. Acesta l-a cunoscut la cetatea regelui pe Kunnar, care avea mai târziu să aibă foarte mare influenţă asupra lui ca maestru spiritual. Kammar îi spunea coechipierului său kahn sau maharaja adică rege fiindcă era favoritul în competiţia de şamani care ar fi avut loc. Spunea că avea să fie Regele Şaman, cel care va învinge Forţele Întunecate.

   Într-o zi, o dâră mare de fum ce provenea din micul oraş în stil japonez unde locuia protagonistul nostru ducea la casa părintească a lui Oishi. Au reuşit să stingă focul, a fost prea târziu pentru a-i mai salva pe mama şi tatăl adolescentului de şaptesprezece ani, care au murit sufocaţi. Durerea pierderii unor persoane dragi o înţelegeau cu toţii. Au încercat fiecare în felul său să-l îmbărbăteze pe băiat. Acesta a dat o fugă până la casa viitoarei sale mirese şi acolo găseşte întreaga ei familie fără suflare. 

    Tânărul ucenic războinic s-a trezit singur pe lume, disperat, şi cu unica dorinţă de a revanşa moartea familiei lui şi iubitei. Tot ce voia era să mai poată vorbii cu ei, să le spună ce simte, să îi poată vedea şi simţii. Maestrul său i-a arătat că exista o cale prin care să comunice în continuare cu ei, astfel că l-a luat de ucenic şi l-a învăţat tot ce ştia despre lumile astrale unde călătoreau sufletele după ce părăseau corpul. I-a demonstrat cum ar fi putut, prin intermediul transei, accesa acele lumi pentru a vorbii cu cei plecaţi din lumea materială şi cum putea invoca zâne sau silfi de Lumină. L-a învăţat de asemenea secretele dezvoltării aurei şi energiei sale, prin exerciţii de meditaţie prana şi de yoga. 

Ucenicul şaman nu mai avea nevoie decât de un spirit gardian, care să-l ghideze în continuare şi alături de care să poată lupta mai departe, pentru a-şi completa antrenamentul. Acesta l-a invocat astfel sufletul tatălui său, care i-a transmis sub formă de fantomă învăţăturile moştenite din familie. 

    Tânărul a început să combine tehnicile maestrului său cu cele ale tatălui şi a devenit atât de puternic încât era aproape la nivelul maestrului. Învăţăcelul nu l-a întrecut practic niciodată pe mentorul său, cu toate astea a fost un războinic de care răufăcătorii se puteau teme.

   La exact trei luni după începutul antrenamentului eroului nostru, o cometă strălucitoare, Honso, anunţa şamanii de pretutindeni că era timpul mult aşteptatei competiţii, Shaman Fight, care ar fi determinat cine era cel mai puternic dintre ei.

Oishi a participat şi el la concursul de şamani, la fel ca maestrul său, şi a învins adversarii săi din runda preliminară, pentru a intra în turneu. 

Războinicul nostru a făcut echipă cu mentorul său şi un alt şaman, Nekros. Un grup de şamani corupţi a creat nu puţine probleme echipei lor. Voiau doar să-i demoralizeze pentru ca să abandoneze turneul.

    Oishi, Kunnar şi Nekros au ajuns cu bine în faza finală a turneului, după ce au rezistat presiunii şamanilor răuvoitori, printre primele trei echipe. Prietenii lor erau alături de ei să-i susţină. Nu de puţine ori a trebuit să intervină când şamani din alte echipe atentau la viaţa lor. S-au confruntat cu ei la fel ca şi cu armata silfului întunecat şi au ieşit triumfători.

Cei trei şamani au învins şi ultimele două echipe, ceea ce însemna că unul din ei ar fi fost încoronat ca Rege Şaman. 

Un grup select de silfi şi zâne, Marile Spirite, aveau să-l aleagă pe cel mai demn de această misiune, care avea un plan de a face lumea un loc mai bun. Regele Şaman avea să aibă onoarea de a comunica şi a-l vedea pe Creatorul. Kunnar a expus însuşi regelui planul său înainte de a-l prezenta Marilor Spirite.

   Kunnar a primit cele mai multe aprecieri, şi a trecut cu bine şi ultimele probe ale spiritelor, astfel că al a fost nominalizat Rege Şaman. Tânărul nostru războinic a rămas puţin dezamăgit că nu a fost ales el şi s-a bucurat cu atât mai mult când Regele Şaman l-a numit viceregele lui. L-a încurajat ideea maestrului că la următotul Shaman Fight, peste o mie cinci sute de ani, descentul lui direct ar putea să devină regele. 

    Se zice că spiritul lui Oishi nu a plecat niciodată departe, în lumile astrale, ci a rămas între fiinţele vii pentru a aştepta următorul concurs de şamani. Aştepta ca urmaşul său să ducă mai departe tradiţia şamanică şi cel mai important să fie mai bun decât cel al mentorului său. Sufletul lui n-ar fi avut pace până atunci.

Povestea lui Paul şi Cara (2)

  

Capitolul 3

Întemeierea familiei lui Paul şi Cara

 

         Contesa de Waldwind a născut copilul ei, un băieţel, pe data de 20 mai 1990. Cara, aşa cum a promis, a asistat la naşterea micului conte, Beniamin. Între timp, Adina şi Marcel au avut şi ei copilul lor, Răzvan. Paul avea să-l boteze ca naş pe fiul prietenului cel mai bun.

Cara a învățat-o din prima zi pe noua mămică tot ceea ce ştia despre a fii mamă. Contele i-au oferit un salariu foarte generos pentru serviciile ei de bonă pentru copilul lui şi asistentă a soţiei lui.  Asta i-a permis să renunţe în sfârşit la slujba de chelneriţă şi să se dedice exclusiv artei şi desigur copilului ei.

  Peste şase luni o mare tragedie s-a petrecut: contele şi nevasta lui au fost ucişi într-un accident. Micul conte Beniamin ar fi rămas orfan, neavând rude apropiate care să vrea să aibă grijă de el, dacă nu-l lua Cara. A făcut hârtiile şi a reuşit cu sprijinul unui verişor îndepărtar al contelui, ducele de Breystone, să preia nu doar custodia bebeluşului, ci şi pe averea. N-o interesa bogățiile, fapt pentru care o mare parte le-a împărțit nevoiaşilor. A ținut doar aurul şi argintul pentru viitorul copilului ei adoptiv. Ducele de Breystone cu soția lui, marchiza de Vallor, aveau oricum să o susţină în continuare financiar pe tânăra mamă. Astfel ea a putut să lucreze în continuare ca scriitoare freelance. A şi putut găsi o editură care să-i publice nuvelele şi poeziile.

  Fernand l-a acceptat pe Beniamin ca frăţiorul său. Împlinise deja patru ani şi de la început s-a purtat frumos cu copilul adoptat de mama lui. Era inteligent şi a înțeles că bebeluşul de şase luni rămăsese singur pe lume şi de aceea a fost luat în familia lor. Bineînțeles, ca orice copil, era uneori gelos pe bebeluş şi mai făcea crize de tantrum pentru atenție. 

   Mama gestiona cât de bine putea cerința de afecțiune şi joacă a fiului mare, fără a-l neglija şi pe cel mic. Nu îi era uşor, părinții ei o susțineau. Din când în când, îi putea lăsa pe copii în grija lor astfel ca ea să aibă câte o pauză şi să poată scrie. Bunicii au fost la început puțin surprinşi, apoi au început să-l iubească pe copilaşul adoptat de fiica lor ca pe propriul nepot.

 Cara nu-i povestise încă lui Fernand despre tărâmul magic de unde provenea defapt Beniamin. Voia să aştepte să o facă când fiul contelui şi contesei de Waldwind avea să fie suficient de mare să afle adevărul despre originea lui. Şi ea numai la pubertate, când şi-a descoperit puterea, a aflat despre existenţa lumii magice.

       Mama Cara era la plimbare cu copii ei, Fernand şi Beniamin, unul de mână iar celălalt în cărucior, când opt luni mai târziu a dat peste Paul în acelaşi local unde s-au cunoscut. Tânăra se oprise acolo fiindcă trebuia să-i ducă la baie pe cei doi băieţi. Bărbatul s-a oferit să o ajute şi l-a asistat pe Fernand la baie în timp ea i-a schimba scutecul nou-născutului.

Înainte de a-şi spune “La revedere” avocatul şi-a convins fosta clientă să mai stea să bea o cafea împreună. S-au aşezat deci la o masă şi au povestit în timp ce micul conte stătea liniştit în cărucior iar Fernand desena.

“Îmi imaginez că aşa ai ajuns tu avocat bun. Chiar te ai cu cuvintele.”

“Probabil. Aş spune că depinde şi ce urmăresc. Adică atunci când îmi propun ceva nu renunţ până să nu reuşesc să obţin ce vreau.”

“Înţeleg, la fel sunt şi eu. Nu renunţ niciodată.”

“Asta e şi ideea, să luptăm pentru visele noastre. Spune, tu ce ţi-ai dori de la viaţă?”

“Oh, nimic mai mult din ce nu am deja. Comoara mea cea mai mare e copilul meu. Şi apoi mai este şi copilaşul acesta pe care l-am adoptat.”

“Ai adoptat un copil? Wow. Ştiu că nu este uşor să poți adopta. Felicitări pentru ce ai făcut. I-ai dat o familie copilașului. Sunt drăguţi amândoi. Fosta mea voia copii dar nu a fost să fie. Doctorul zicea că e de la mine ...”

“Oh, nu-ţi vă griji. Dacă o să vrei un copil, vei găsi o posibilitate să ai.”

Din acea zi, cei doi au început să se vadă odată pe săptămână iar curând prietenia lor a venit ceva mai mult. Se iubeau şi nu mai puteau nega. Paul i-a fost de la început ca un tată lui Fernand şi se ataşase la fel de mult ca şi femeia de micul conte, care era pe cât de frumuşel pe atât de liniştit. Când îi vedea cineva pe stradă cu ambii copii, păreau o adevărată familie. Toată lumea părea să-l îndrăgească mai ales pe Beniamin.

    Tânăra păstrătoare a cheii către Luluana era chiar foarte fericită să fie iubita fostului ei avocat. Se temea totuşi de angajament fiindcă nu ştia cum să-i explice secretul ei. Ştia că într-o zi ar fi trebuit să-i spună despre lumea magică.

Cara i-a povestit peste câteva luni lui Paul despre originea secretă a familiei ei, abilităţile magice şi legătura ce o avea cu Luluana. Bărbatul a rămas tăcut câteva minute, să reflecteze asupra tot ce aflase. I se părea de necrezut. Ea pentru un moment s-a speriat, ar fi vrut să poată da înapoi ceea ce a spus deja. El cu o singură privire a reuşit să o liniştească. Bărbatul a recapitulat ca pentru sine tot ce aflase de la partenera sa.

“Deci tu spui că Benie ar fii fiul unui conte dintr-o lume alternativă? Părinții lui au murit în circumstanțe misterioase și tu ai putut obține custodia acestui copil deoarece ai avut grijă de contesă după ce a născut?”

“Da, exact. Contesa era prietena mea și ea a vrut ca, în caz că i se întâmplă ceva ei și soțului să iau eu copilul. Ea parcă a prevăzut nenorocirea.”

“Hm, îmi pare rău. Bine că bebelușul este pe mâini bune. Promit să am grijă de voi toți: tu, Fernand și Benie.”

“Mulțumesc pentru bunătatea și generozitatea de care dai dovadă. Mulțumesc că m-ai luat şi aşa cu doi copii.”

Avocatul civil a apreciat onestitatea iubitei şi asta a făcut o iubească şi mai mult. Faptul că ea a putut să îi spună lui secretele pe care i le-a spus, şi să se ofere să-i arate adevărul, l-a făcut să se simtă special. Ştia că fostul ei soţ nu a meritat-o şi că ea l-a acceptat de nevoie şi pentru că a fost probabil orbită de iubire. El nu a făcut nimic mai mult decât să o respecte, să îi câştige încrederea, să o facă să fie confortabilă cu el. El a preferat să păstreze relaţia lor simplă şi pură. Ea era mult mai bună decât fosta lui iubită tocmai fiincă era cinstită şi loială. Aşa o femeie pentru el ar fi meritat să o ţină pentru totdeauna aproape.

   Cara, Paul, Fernand şi Beniamin au devenit o adevărată familie când avocatul, după un an, în 1993, a decis să o ia de soţie. Ea a fost plăcut surprinsă şi a acceptat. Părinţii ei erau în sfârşit mulţumiţi că fata lor avea alături o persoană atât de bună, care nu numai că se ocupa de ea ci şi de copii ei. Îl vedeau cu ochi buni pe avocat deoarece nu sunt mulţi ar fi de acord să crească copii altora.

   Bărbatul şi-a dorit o nuntă mare, şi-a convins viitoarea mireasă să ţină la restaurant cu familiile lor. Ea până la urmă a acceptat şi au ţinut petrecerea la restaurantul lui Robert, care a fost drăguţ să facă o reducere amicului său. Paul şi Cara au avut o nuntă destul de mare cu un număr de peste trei sute de invitaţi, atât din partea lui cât şi a ei. Au făcut cununia în faţa lui Dumnezeu la biserică, apoi s-au distrat la restaurant până dimineaţa. Adina şi Marcel au fost naşii lor de cununie iar Răzvan cu Fernand şi Beniamin, care împlinise un anişor, au fost micii cavaleri de onoare.

       Familia lui Paul ṣi Cara va avea un alt membru un an mai târziu, pe 12 Noiembrie 1994, când părinții au binevenit pe lume fetița lor, Sofia. Avocatul nostru a fost încântat la naşterea unicului său copil. Îi iubea nespus pe cei doi băieți, cu toate astea se simțea altfel să ştie că fetița născută era a lui.

   Pe când Fernand va avea zece ani şi va începe să manifeste abilităţi telepatice, părinţii aveau să le povestească copiilor despre Luluana și originea secretă a lui Beniamin. 

La început, până n-a împlinit şi el zece ani şi a simțit un fel de chemare, micul conte Beniamin n-a prea avut nici un interes să cunoască tărâmul de unde erau părinţii lui ori să se întâlnească cu ducele de Breystone şi marchiza de Vallor.

Sofia a fost diferită de frații ei mai mari şi a fost super încântată să cunoască lumea magică. De la şapte ani, i s-au oferit toate beneficiile de care a beneficiat şi fratele vitreg Beniamin adică ore gratuite de muzică și pictură care să-i dezvolte latura artistică și ore de echitație. Tot acolo a luat și primele lecții de autoapărare, scrimă şi de dezvoltare a puterii șamanice.

   Fiica lui Paul şi Cara a devenit o tânără puternică şi independentă, o adevărată fire războinică, care a dorit să urmeze o carieră militară şi la şaisprezece ani s-a înscris la Institului Allanju din Luluana unde era deja fratele ei vitreg Beniamin. 

Părinţii la început se temeau că era prea mică să meargă singură, ducele şi marchiza i-au promis că sta la vila lor cu fratele ei şi că oricum ar fi mers acasă la Timişoara la fiecare sfârşit de săptămână. În aceste condiţii, adolescenta a putut să facă şcoala militară.

Povestea lui Paul şi Cara (1)

 

       Personajul principal din această poveste l-am inspirat după bunicul meu fie el iertat, Virgil Paul Stoica, care ne-a lăsat de şase ani în această zi. Pentru că am vrut să-i las ceva mai mult decât o simplă poezie, m-am gândit să poată fi recunoscut şi prin diverse personaje în povestirile mele. Am publicat deocamdată jumătate din poveste şi pe mâine am să postez şi restul. Lectură plăcută dragii mei şi aştept părerile voastre prin comentarii.

 Capitolul 1

Un nou început pentru Paul

       Povestea aceasta începe într-un mare oraș din Sud-Vestul României, Timișoara, într-o dimineață însorită de toamnă în 1989. Nu este frumoasă pentru protagonistul nostru, Paul: bărbat în jur de treizeci de ani, de înălţime medie, tenul bronzat, ochii căprui și părul negru creţ, mustăcioară neagră, gene și sprâncene dese tot negre. Pe chipul lui se vede o mâhnire profundă. Și e de înțeles: tocmai fusese părăsit de marea lui dragoste și femeia cu care a stat de zece ani și pe care o cunoscuse de când erau amândoi în clasa a X-a, Miranda. Dimineața când se trezi să meargă la lucru, într-un birou de avocatură, găsi în sufragerie biletul următor:

”Dragul meu,

Îți scriu ca să-ți spun motivul pentru care nu mă vei găsi lângă tine când te vei trezi: te las. Vina este a amândurora că m-am aruncat în brațele altuia. Viața cu tine nu mă mai satisfăcea. Păstrez în minte momentele frumoase petrecute, dar e timpul să trec mai departe și e bine să o faci și tu. Regret, rămâi cu bine.

  Miranda”

    Bărbatul nu credea că se putea întâmpla una ca asta. Refuza să creadă aşa ceva și citea și recitea biletul iubitei, fără să înțeleagă. Ce făcuse oare ca ea să vrea să fie cu altul? Făcea totul pentru ea, o trata ca pe o regină, totdeauna lăsa după ea şi era răbdător.  Era un bărbat generos, cu suflet bun, cinstit şi foarte pasional. Ce altceva ar mai fi vrut? Nu putea pricepe ce avea un alt bărbat în plus față de el. Veșnica problemă a lui Miranda era faptul că ea voia căsnicie şi un copil iar el nu-i oferea nici una. Fuseseră până la urmă de acord că nu le trebuia o hârtie de la primărie să se iubească şi au încercat mai multe tratamente de fertilitate.

”Sigur a plecat cu altul pentru că voia familie mare cu mulți copii iar eu n-am putut să-i ofer asta.” se gândea Paul, sorbându-și cafeaua. Bărbatul mai stătu la masa din sufragerie, apoi uitându-se la ceas și văzând cât era ora se grăbi să plece, că era în întârziere. Încercă să se concentreze numai pe ce-l aștepta la lucru, fără să se mai gândească că femeia iubită plecase din viața lui.

      Paul s-a închis ziua acea în biroul lui, examinând procesele de care trebuia să se ocupe, când Marcel, colegul lui de servici și de facultate, intră pe neașteptate binedispus și zâmbitor. Se aşeză pe scaun şi se uită la el câteva secunde.

”Lasă puțin munca, ai vreme să o faci, că am o mare noutate.”

”Ia zii, că altfel știu că mă vei înnebuni toată ziua.” Răspunse el punând jos hârtiile.

”Voi fii tată ! Adina e însărcinată.”

”Oh, felicitări.”

”Am așteptat întâi să treacă de primul trimestru să-ți spun.”

”Bine.”

”Da ce-i cu mutra aia? Zici că te-a lovit tractorul.”

”Nu tractorul m-a lovit, ci destinul.”

”Acum îmi spui tot ce s-a întâmplat!”

”Nu vreau să mă gândesc...”

”Haide, descarcă-te amice. Știi că-mi poți spune orice.”

”Bine, bine .... Miranda m-a lăsat.”

”Cum lăsat?”

”Așa bine, m-a părăsit!” Marcel știa bine cât o iubea, la fel de mult cum o iubește el pe soția lui, și a încercat să-l îmbărbăteze. Paul îi mulțumește apoi îl trimite frumos înapoi la treaba lui la care el îl întreabă dacă iau prânzul împreună ca de obicei.

”Da, dar acum lasă-mă să mă concentrez.”

”Bine, șefu’.”

Ce doi erau asociați doar că lui Marcel așa îi plăcea să-i zică lui Paul, care este mai mare cu patru ani. Paul la terminarea liceului s-a înscris la facultatea de geologie și apoi a dat la drept. În acel an îl cunoaște pe Marcel, care era în anul întâi tot la facultatea de drept şi avea nouăsprezece ani. Se simpatizară din prima clipă și au strâns o legătură puternică iar când au terminat studiile, au deschis împreună un birou de avocatură.

Era acel moment al anului când Paul și Marcel făceau noi angajări și aveau interviuri dupămasa cu noi posibili asociaţi pentru firma lor. S-au întors la casele lor numai seara după opt jumătate. Marcel a mers direct acasă în Peugeo-ul lui albastru, unde îl aștepta soția, iar Paul a pierdut vremea pe străzi fiindcă oricum știa că pe el nu-l aștepta nimeni.

          Bărbatul se duse la localul unde se întâlnește deobicei cu prietenii lui, Regina Ana Maria. Nu a găsit în acea zi pe niciunul, aşa că s-a așezat singur la o masă și comandă de mâncare. Micul dejun nu-l luase iar la prânz abia de mâncase ceva iar acum nu mai putea de foame. Patronul de acolo, Lisandru Stoica, era un alt prieten din facultate cu Paul de acea îi şi plăcea avocatului nostru să meargă la acel local. Lisandru împreună cu cumnatul său, Robert, aveau un lanţ de restaurante şi hoteluri în Statele Unite ale Americi şi România. În acea zi Paul a fost servit de o chelneriță nouă, blondă cu ochi albaştri, îmbrăcată într-o rochiţă care-i punea tocmai bine în evidenţă formele corpului. Era o femeie de statură medie cu tenul rozolin, un chip atrăgător, obrajii îmbujorați, buzele roși de la luciul de buze și un zâmbet frumos.

  După ce femeia se depărtă, Paul stătu să o privească câteva minute în timp ce mergea prin sală la alţi clienţi. Nu obişnuia el să se uite după alte femei decât dacă chiar i-ar fi plăcut ce vede iar acea ospătăriţă era idealul lui de frumuseţe naturală. 

Bărbatul s-a cuplat cu Miranda pe când era atât de tânăr încât nici nu a avut măcar ocazia să cunoască alte femei deoarece a fost mereu fidel ei. Acum se gândea că era ocazia de a începe să iasă cu altele, să trăiască în sfârşit ca un celibatar. Pentru el era o noua şansă la iubire, de data această una adevărată. 

Credea că avea totul alături de fosta lui iubită, şi totuşi nu era aşa din moment ce ea a plecat cu altul. Avea suspiciunile lui despre cine era amantul misterios al iubitei. Punea acum cap la cap puzzlelul din mintea lui. 

De când a fost promovată asistentă a şefului la firma la care lucra, venea tot mai târziu acasă inventând tot felul de scuze şi mergea în fel de fel de training-uri în afara oraşului. Îl cunoscuse pe şeful ei la petrecerile de Crăciun a companiei, şi bănuia că el era celălalt bărbat. Nu avea probe definitive, era însă unica explicaţie. Ceea ce îl deranja era faptul că avea soţie cu copil. Parcă şi-o amintea pe nevasta şefului Mirandei de la petrecerile de Crăciun, îi uitase numele, şi semăna dubios de mult cu acea tânără care l-a servit mai înainte.

Capitolul 2

Cum a cunoscut-o Paul pe Cara

 

        Cara, chelnerița frumoasă care-l servii pe avocatul părăsit, nu se mulţumea cu slujba ce reuşise să găsească. Nu avea ce să facă deoarece altfel nu-şi putea întreţine copilaşul, Fernand. Avea trei ani şi tocmai începea grădinița. Bunicii, fiind pensionari, aveau grijă de el când era la servici. Tânăra de douăzeci şi cinci de ani fusese abandonată de bărbatul ei, Mihai, cu o săptămână înainte. El era înstărit iar ea nu fusese nevoită să lucreze de când să măritase cu el acum cinci ani. Ea era scriitoare freelance şi pictoriţă aşa că nu avea constant de lucru cum se întâmplă când te consacri doar artei. Acum a trebuit să accepte orice slujbă a putut găsi deoarece bogat fiind, Mihai era zgârcit cu pensia pe care trebuia s-o ofere pentru fiul său, pe care nu prea-l îndrăgea. 

Femeia scria şi picta în timpul liber care-l avea, trebuia însă să se ocupe şi de copil. Era o luptătoare, înfrunta toate problemele vieţii cu optimism. Nu disperase când fostul bărbat îi trântise hârtiile de divorţ. Ştia că avea de ceva vreme o relaţie cu o femeie de la birou şi se aşteptase la asta. Lipsea mai mereu de acasă și neglija pe copil şi pe ea. Părinţii ei se necăjeau pentru ea, agitându-se mult mai mult decât trebuia. Ei fiind de modă veche nu puteau înțelege de ce tinerii preferau divorțul în loc să încerce pentru binele copilului să facă să funcţioneze căsnicia. Fiica a încercat să le explice situația şi să-i asigure că va fii în regulă cât de bine a putut.

Fata s-a pus pe picioare, acceptând să lucreze de chelneriţă pentru a avea bani să-şi poată permite pentru ea şi fiul ei un stil de viaţă decent. Aştepta doar să poată termina cu divorţul şi să poată să-şi refacă viața. Avea de această dată să evalueze altfel omul cu care să-şi împartă viața având şi un copil care depindea de ea. Era conştientă că Mihai rămânea tatăl copilului ei aşa că avea să-l mai vadă din când în când. Va fi nevoită să vorbească cu el despre Fernand. Căzuseră de acord să facă un program de vizite.

         Tânăra avea un secret, cunoscut doar de familia ei. Era specială așa cum a fost bunica ei. Putea citi gândurile și controla mințile. Provenea dintr-o familie magică și descoperise că bunica ei a fost păstrătoare a unui secret incredibil: existența unor tuneluri subterane care duceau într-o lume magică, Luluana. Era o lume alternativă în care existau creaturi magice alături de oameni comuni. 

Cara a primit la moartea bunicii paterne, pe când avea șaptesprezece ani, o carte intitulată ”Cronici ilustrate ale Luluanei și regiunilor sale”. În carte era şi o cheiță care deschidea tunelurile secrete. Tatăl a mers împreună cu fiica și i-a povestit tot ce știa și el despre magica lume Luluana

Tatăl și fiica au vizitat la majoratul ei capitala regatului oamenilor de acolo, faimoasa cetate a Lupului, și i-au cunoscut pe prietenii de familie a bunicilor paterni. Unul din acele persoane era cuplul Jonah și Maddy, contele și contesa de Waldwind. Aveau origini britanice, fiind în relații apropiate cu familia regală Wolfglou. Adolescenta a fost de la început foarte apreciată de conte, un bărbat de vârsta mijlocie la a doua căsătorie, și de soţia acestuia, care era doar cu vreo doi ani mai în vârstă ca ea, pentru manierele ei impecabile. Cara era încântată să fie lângă familia acea burgheză, cu care putea merge la balurile de la palatul regal. Se simțea ca într-un basm ori de câte ori avea ocazia să-i însoțească pe contesă și consortul acesteia la festivitățile organizate la Cetatea Lupului. Consorţii o duceau pe tânăra domnişoară cu ei la evenimente importante cu ideea că poate i-ar fii putut găsi un logodnic potrivit. Cara n-a fost niciodată interesată să se mărite în acel tărâm, ci prefera ceea ce-i oferea viața pe umilul Pământ. Nimeni din familie n-a forțat-o, au lăsat-o să şi-l aleagă singură pe cel care îi devenise fost soț. Acum fiind adultă, părea să uite de toate neplăcerile vieții ei, să se simtă bine măcar o vreme, atunci când era în lumea magică.

     Revenind acum la Paul, trecuse o lună de când a fost părăsit de Miranda şi oricâte ar fi făcut prietenii lui pentru el ca să uite de ea, încă era deprimat. Avocatul tot ceea ce făcea era să meargă la servici apoi ieşea cu amicii lui, câteodată prin cluburi alteori la terase. Vizita unei cliente, care venea pentru un caz de divorţ, avea să-i înbunătăţească starea. Era chelneriţa de la Regina Ana Maria, Cara. Femeia venise să i se examineze documentele de divorţ şi spera că va găsi vreun avocat care să se ocupe pro bono de cazul ei. Bărbatul imediat se gândi că ar fi putut prelua el însuşi cazul ei, după ce se uită atent peste documente. Când a văzut numele Mihai Petrovan, a bănuit că femeia din faţa lui era nevasta amantului iubitei.

“Nici o problemă, doamnă, mă ocup eu personal de cazul dumneavoastră şi nu vă cer nici un bănuţ pentru asta.”

“Vă mulţumesc mult, domnule ...” Răspunde ea încercând să-şi amintească numele de pe uşa biroului avocatului.

“Spune-mi Paul. Încântat de cunoştinţă, doamnă ...” A răspuns el încercând să-ţi amintească numele de pe ecusonul ei.

”Cara ... Încântată să te cunosc, Paul ...”

”Bun, hai să discutăm puţin de cazul tău. Observ că divorţul este unul de comun acord.”

“Da, e de comun acord. Deşi, să rămână între noi, motivul este pentru că a găsit altă femeie şi a decis să abandoneze familia.”

“Înţeleg... La fel am păţit şi eu … Iubita m-a lăsat tocmai ieri pentru altul …. Scuze nu ar trebui să te zăpăcesc cu problemele mele ...”

“Oh, nu mă deranjează… Ştiţi femeia cealaltă este de la firma la care lucrează fostul meu ...”

”Chiar așa? La ce firmă lucrează fostul soț?”

”Este manager la Microsoft.”

”Ce coincidență! Fosta mea tocmai fusese desemnată acum vreo două luni asistentă manager la Microsoft. O cheamă Miranda.”

”Ca pe femeia cu care mă înșela soțul.”       

Paul știa că trebuia să rămână profesional, instinctul masculin prelua controlul și nu putea să nu înceapă să admire femeia din fața lui, privind-o în ochi și gândindu-se la ea într-un mod nepotrivit. El era cu atât mai determinat să o ajute cu divorţul ei doar pentru a-şi lua revanşa pentru ceea ce au păţit. 

Cara părea la rândul ei să nutrească o simpatie pentru bărbatul din fața ea, care i se părea atractiv, doar că reușii cu ușurință să înlăture acele emoții care începeau să înflorească. Nu-și permitea să mai lase să fie dezamăgită încă odată de alt bărbat și apoi relația lor trebuia să fie profesională. Nu avea oricum de gând să se grăbească să-şi găsească un alt partener când încă procesa despărțirea de cel care-i fusese soț.

Avocatul civil şi noua lui clientă s-au mai întâlnit doar în circumstanţe profesionale şi au păstrat relații de prietenie. 

În timp ce Paul şi Cara deveneau prieteni, undeva în celălalt capăt al oraşului fosta lui iubită şi fostul ei soţ se iubeau într-un hotel. Nu ştiau nici unul ce surpriză neplăcută ar fi avut destinul pentru ei în timp ce lucrurile ar fi mers tot mai bine pentru foştii lor. 

   Procesul divorţului dintre Cara şi Mihai a fost scurtat la jumătate, cu ajutorul unui amic de-a lui Paul care i-a făcut această favoare. Până la sfârşitul acelui an a fost definitivat divorţul. Cara a primit custodia copilaşului iar Mihai a primit drept de vizită şi i s-a cerut o sumă relatriv mare ca şi pensie alimentară. Paul era feroce în tribunal şi colegul care-l reprezenta pe fostul soţ îl cunoştea aşa că şi-a sfătuit clientul să accepte să vireze lunar 1000 de lei pentru fiul lui.

    Pe când se finaliza divorţul lui Cara, în Luluana contele și contesa de Waldwind se pregăteau de naşterea bebeluşului lor.  Tânăra păstrătoare a cheii magice a fost rugată să o ajute pe contesă având grijă din când în când de ea şi bebelușul ce avea să se nască. I s-a promis o remunerație generoasă astfel că tânăra a acceptat să fie un fel de servitoare a nobilei luluaneze.