Povestea lui Paul şi Cara (1)

 

       Personajul principal din această poveste l-am inspirat după bunicul meu fie el iertat, Virgil Paul Stoica, care ne-a lăsat de şase ani în această zi. Pentru că am vrut să-i las ceva mai mult decât o simplă poezie, m-am gândit să poată fi recunoscut şi prin diverse personaje în povestirile mele. Am publicat deocamdată jumătate din poveste şi pe mâine am să postez şi restul. Lectură plăcută dragii mei şi aştept părerile voastre prin comentarii.

 Capitolul 1

Un nou început pentru Paul

       Povestea aceasta începe într-un mare oraș din Sud-Vestul României, Timișoara, într-o dimineață însorită de toamnă în 1989. Nu este frumoasă pentru protagonistul nostru, Paul: bărbat în jur de treizeci de ani, de înălţime medie, tenul bronzat, ochii căprui și părul negru creţ, mustăcioară neagră, gene și sprâncene dese tot negre. Pe chipul lui se vede o mâhnire profundă. Și e de înțeles: tocmai fusese părăsit de marea lui dragoste și femeia cu care a stat de zece ani și pe care o cunoscuse de când erau amândoi în clasa a X-a, Miranda. Dimineața când se trezi să meargă la lucru, într-un birou de avocatură, găsi în sufragerie biletul următor:

”Dragul meu,

Îți scriu ca să-ți spun motivul pentru care nu mă vei găsi lângă tine când te vei trezi: te las. Vina este a amândurora că m-am aruncat în brațele altuia. Viața cu tine nu mă mai satisfăcea. Păstrez în minte momentele frumoase petrecute, dar e timpul să trec mai departe și e bine să o faci și tu. Regret, rămâi cu bine.

  Miranda”

    Bărbatul nu credea că se putea întâmpla una ca asta. Refuza să creadă aşa ceva și citea și recitea biletul iubitei, fără să înțeleagă. Ce făcuse oare ca ea să vrea să fie cu altul? Făcea totul pentru ea, o trata ca pe o regină, totdeauna lăsa după ea şi era răbdător.  Era un bărbat generos, cu suflet bun, cinstit şi foarte pasional. Ce altceva ar mai fi vrut? Nu putea pricepe ce avea un alt bărbat în plus față de el. Veșnica problemă a lui Miranda era faptul că ea voia căsnicie şi un copil iar el nu-i oferea nici una. Fuseseră până la urmă de acord că nu le trebuia o hârtie de la primărie să se iubească şi au încercat mai multe tratamente de fertilitate.

”Sigur a plecat cu altul pentru că voia familie mare cu mulți copii iar eu n-am putut să-i ofer asta.” se gândea Paul, sorbându-și cafeaua. Bărbatul mai stătu la masa din sufragerie, apoi uitându-se la ceas și văzând cât era ora se grăbi să plece, că era în întârziere. Încercă să se concentreze numai pe ce-l aștepta la lucru, fără să se mai gândească că femeia iubită plecase din viața lui.

      Paul s-a închis ziua acea în biroul lui, examinând procesele de care trebuia să se ocupe, când Marcel, colegul lui de servici și de facultate, intră pe neașteptate binedispus și zâmbitor. Se aşeză pe scaun şi se uită la el câteva secunde.

”Lasă puțin munca, ai vreme să o faci, că am o mare noutate.”

”Ia zii, că altfel știu că mă vei înnebuni toată ziua.” Răspunse el punând jos hârtiile.

”Voi fii tată ! Adina e însărcinată.”

”Oh, felicitări.”

”Am așteptat întâi să treacă de primul trimestru să-ți spun.”

”Bine.”

”Da ce-i cu mutra aia? Zici că te-a lovit tractorul.”

”Nu tractorul m-a lovit, ci destinul.”

”Acum îmi spui tot ce s-a întâmplat!”

”Nu vreau să mă gândesc...”

”Haide, descarcă-te amice. Știi că-mi poți spune orice.”

”Bine, bine .... Miranda m-a lăsat.”

”Cum lăsat?”

”Așa bine, m-a părăsit!” Marcel știa bine cât o iubea, la fel de mult cum o iubește el pe soția lui, și a încercat să-l îmbărbăteze. Paul îi mulțumește apoi îl trimite frumos înapoi la treaba lui la care el îl întreabă dacă iau prânzul împreună ca de obicei.

”Da, dar acum lasă-mă să mă concentrez.”

”Bine, șefu’.”

Ce doi erau asociați doar că lui Marcel așa îi plăcea să-i zică lui Paul, care este mai mare cu patru ani. Paul la terminarea liceului s-a înscris la facultatea de geologie și apoi a dat la drept. În acel an îl cunoaște pe Marcel, care era în anul întâi tot la facultatea de drept şi avea nouăsprezece ani. Se simpatizară din prima clipă și au strâns o legătură puternică iar când au terminat studiile, au deschis împreună un birou de avocatură.

Era acel moment al anului când Paul și Marcel făceau noi angajări și aveau interviuri dupămasa cu noi posibili asociaţi pentru firma lor. S-au întors la casele lor numai seara după opt jumătate. Marcel a mers direct acasă în Peugeo-ul lui albastru, unde îl aștepta soția, iar Paul a pierdut vremea pe străzi fiindcă oricum știa că pe el nu-l aștepta nimeni.

          Bărbatul se duse la localul unde se întâlnește deobicei cu prietenii lui, Regina Ana Maria. Nu a găsit în acea zi pe niciunul, aşa că s-a așezat singur la o masă și comandă de mâncare. Micul dejun nu-l luase iar la prânz abia de mâncase ceva iar acum nu mai putea de foame. Patronul de acolo, Lisandru Stoica, era un alt prieten din facultate cu Paul de acea îi şi plăcea avocatului nostru să meargă la acel local. Lisandru împreună cu cumnatul său, Robert, aveau un lanţ de restaurante şi hoteluri în Statele Unite ale Americi şi România. În acea zi Paul a fost servit de o chelneriță nouă, blondă cu ochi albaştri, îmbrăcată într-o rochiţă care-i punea tocmai bine în evidenţă formele corpului. Era o femeie de statură medie cu tenul rozolin, un chip atrăgător, obrajii îmbujorați, buzele roși de la luciul de buze și un zâmbet frumos.

  După ce femeia se depărtă, Paul stătu să o privească câteva minute în timp ce mergea prin sală la alţi clienţi. Nu obişnuia el să se uite după alte femei decât dacă chiar i-ar fi plăcut ce vede iar acea ospătăriţă era idealul lui de frumuseţe naturală. 

Bărbatul s-a cuplat cu Miranda pe când era atât de tânăr încât nici nu a avut măcar ocazia să cunoască alte femei deoarece a fost mereu fidel ei. Acum se gândea că era ocazia de a începe să iasă cu altele, să trăiască în sfârşit ca un celibatar. Pentru el era o noua şansă la iubire, de data această una adevărată. 

Credea că avea totul alături de fosta lui iubită, şi totuşi nu era aşa din moment ce ea a plecat cu altul. Avea suspiciunile lui despre cine era amantul misterios al iubitei. Punea acum cap la cap puzzlelul din mintea lui. 

De când a fost promovată asistentă a şefului la firma la care lucra, venea tot mai târziu acasă inventând tot felul de scuze şi mergea în fel de fel de training-uri în afara oraşului. Îl cunoscuse pe şeful ei la petrecerile de Crăciun a companiei, şi bănuia că el era celălalt bărbat. Nu avea probe definitive, era însă unica explicaţie. Ceea ce îl deranja era faptul că avea soţie cu copil. Parcă şi-o amintea pe nevasta şefului Mirandei de la petrecerile de Crăciun, îi uitase numele, şi semăna dubios de mult cu acea tânără care l-a servit mai înainte.

Capitolul 2

Cum a cunoscut-o Paul pe Cara

 

        Cara, chelnerița frumoasă care-l servii pe avocatul părăsit, nu se mulţumea cu slujba ce reuşise să găsească. Nu avea ce să facă deoarece altfel nu-şi putea întreţine copilaşul, Fernand. Avea trei ani şi tocmai începea grădinița. Bunicii, fiind pensionari, aveau grijă de el când era la servici. Tânăra de douăzeci şi cinci de ani fusese abandonată de bărbatul ei, Mihai, cu o săptămână înainte. El era înstărit iar ea nu fusese nevoită să lucreze de când să măritase cu el acum cinci ani. Ea era scriitoare freelance şi pictoriţă aşa că nu avea constant de lucru cum se întâmplă când te consacri doar artei. Acum a trebuit să accepte orice slujbă a putut găsi deoarece bogat fiind, Mihai era zgârcit cu pensia pe care trebuia s-o ofere pentru fiul său, pe care nu prea-l îndrăgea. 

Femeia scria şi picta în timpul liber care-l avea, trebuia însă să se ocupe şi de copil. Era o luptătoare, înfrunta toate problemele vieţii cu optimism. Nu disperase când fostul bărbat îi trântise hârtiile de divorţ. Ştia că avea de ceva vreme o relaţie cu o femeie de la birou şi se aşteptase la asta. Lipsea mai mereu de acasă și neglija pe copil şi pe ea. Părinţii ei se necăjeau pentru ea, agitându-se mult mai mult decât trebuia. Ei fiind de modă veche nu puteau înțelege de ce tinerii preferau divorțul în loc să încerce pentru binele copilului să facă să funcţioneze căsnicia. Fiica a încercat să le explice situația şi să-i asigure că va fii în regulă cât de bine a putut.

Fata s-a pus pe picioare, acceptând să lucreze de chelneriţă pentru a avea bani să-şi poată permite pentru ea şi fiul ei un stil de viaţă decent. Aştepta doar să poată termina cu divorţul şi să poată să-şi refacă viața. Avea de această dată să evalueze altfel omul cu care să-şi împartă viața având şi un copil care depindea de ea. Era conştientă că Mihai rămânea tatăl copilului ei aşa că avea să-l mai vadă din când în când. Va fi nevoită să vorbească cu el despre Fernand. Căzuseră de acord să facă un program de vizite.

         Tânăra avea un secret, cunoscut doar de familia ei. Era specială așa cum a fost bunica ei. Putea citi gândurile și controla mințile. Provenea dintr-o familie magică și descoperise că bunica ei a fost păstrătoare a unui secret incredibil: existența unor tuneluri subterane care duceau într-o lume magică, Luluana. Era o lume alternativă în care existau creaturi magice alături de oameni comuni. 

Cara a primit la moartea bunicii paterne, pe când avea șaptesprezece ani, o carte intitulată ”Cronici ilustrate ale Luluanei și regiunilor sale”. În carte era şi o cheiță care deschidea tunelurile secrete. Tatăl a mers împreună cu fiica și i-a povestit tot ce știa și el despre magica lume Luluana

Tatăl și fiica au vizitat la majoratul ei capitala regatului oamenilor de acolo, faimoasa cetate a Lupului, și i-au cunoscut pe prietenii de familie a bunicilor paterni. Unul din acele persoane era cuplul Jonah și Maddy, contele și contesa de Waldwind. Aveau origini britanice, fiind în relații apropiate cu familia regală Wolfglou. Adolescenta a fost de la început foarte apreciată de conte, un bărbat de vârsta mijlocie la a doua căsătorie, și de soţia acestuia, care era doar cu vreo doi ani mai în vârstă ca ea, pentru manierele ei impecabile. Cara era încântată să fie lângă familia acea burgheză, cu care putea merge la balurile de la palatul regal. Se simțea ca într-un basm ori de câte ori avea ocazia să-i însoțească pe contesă și consortul acesteia la festivitățile organizate la Cetatea Lupului. Consorţii o duceau pe tânăra domnişoară cu ei la evenimente importante cu ideea că poate i-ar fii putut găsi un logodnic potrivit. Cara n-a fost niciodată interesată să se mărite în acel tărâm, ci prefera ceea ce-i oferea viața pe umilul Pământ. Nimeni din familie n-a forțat-o, au lăsat-o să şi-l aleagă singură pe cel care îi devenise fost soț. Acum fiind adultă, părea să uite de toate neplăcerile vieții ei, să se simtă bine măcar o vreme, atunci când era în lumea magică.

     Revenind acum la Paul, trecuse o lună de când a fost părăsit de Miranda şi oricâte ar fi făcut prietenii lui pentru el ca să uite de ea, încă era deprimat. Avocatul tot ceea ce făcea era să meargă la servici apoi ieşea cu amicii lui, câteodată prin cluburi alteori la terase. Vizita unei cliente, care venea pentru un caz de divorţ, avea să-i înbunătăţească starea. Era chelneriţa de la Regina Ana Maria, Cara. Femeia venise să i se examineze documentele de divorţ şi spera că va găsi vreun avocat care să se ocupe pro bono de cazul ei. Bărbatul imediat se gândi că ar fi putut prelua el însuşi cazul ei, după ce se uită atent peste documente. Când a văzut numele Mihai Petrovan, a bănuit că femeia din faţa lui era nevasta amantului iubitei.

“Nici o problemă, doamnă, mă ocup eu personal de cazul dumneavoastră şi nu vă cer nici un bănuţ pentru asta.”

“Vă mulţumesc mult, domnule ...” Răspunde ea încercând să-şi amintească numele de pe uşa biroului avocatului.

“Spune-mi Paul. Încântat de cunoştinţă, doamnă ...” A răspuns el încercând să-ţi amintească numele de pe ecusonul ei.

”Cara ... Încântată să te cunosc, Paul ...”

”Bun, hai să discutăm puţin de cazul tău. Observ că divorţul este unul de comun acord.”

“Da, e de comun acord. Deşi, să rămână între noi, motivul este pentru că a găsit altă femeie şi a decis să abandoneze familia.”

“Înţeleg... La fel am păţit şi eu … Iubita m-a lăsat tocmai ieri pentru altul …. Scuze nu ar trebui să te zăpăcesc cu problemele mele ...”

“Oh, nu mă deranjează… Ştiţi femeia cealaltă este de la firma la care lucrează fostul meu ...”

”Chiar așa? La ce firmă lucrează fostul soț?”

”Este manager la Microsoft.”

”Ce coincidență! Fosta mea tocmai fusese desemnată acum vreo două luni asistentă manager la Microsoft. O cheamă Miranda.”

”Ca pe femeia cu care mă înșela soțul.”       

Paul știa că trebuia să rămână profesional, instinctul masculin prelua controlul și nu putea să nu înceapă să admire femeia din fața lui, privind-o în ochi și gândindu-se la ea într-un mod nepotrivit. El era cu atât mai determinat să o ajute cu divorţul ei doar pentru a-şi lua revanşa pentru ceea ce au păţit. 

Cara părea la rândul ei să nutrească o simpatie pentru bărbatul din fața ea, care i se părea atractiv, doar că reușii cu ușurință să înlăture acele emoții care începeau să înflorească. Nu-și permitea să mai lase să fie dezamăgită încă odată de alt bărbat și apoi relația lor trebuia să fie profesională. Nu avea oricum de gând să se grăbească să-şi găsească un alt partener când încă procesa despărțirea de cel care-i fusese soț.

Avocatul civil şi noua lui clientă s-au mai întâlnit doar în circumstanţe profesionale şi au păstrat relații de prietenie. 

În timp ce Paul şi Cara deveneau prieteni, undeva în celălalt capăt al oraşului fosta lui iubită şi fostul ei soţ se iubeau într-un hotel. Nu ştiau nici unul ce surpriză neplăcută ar fi avut destinul pentru ei în timp ce lucrurile ar fi mers tot mai bine pentru foştii lor. 

   Procesul divorţului dintre Cara şi Mihai a fost scurtat la jumătate, cu ajutorul unui amic de-a lui Paul care i-a făcut această favoare. Până la sfârşitul acelui an a fost definitivat divorţul. Cara a primit custodia copilaşului iar Mihai a primit drept de vizită şi i s-a cerut o sumă relatriv mare ca şi pensie alimentară. Paul era feroce în tribunal şi colegul care-l reprezenta pe fostul soţ îl cunoştea aşa că şi-a sfătuit clientul să accepte să vireze lunar 1000 de lei pentru fiul lui.

    Pe când se finaliza divorţul lui Cara, în Luluana contele și contesa de Waldwind se pregăteau de naşterea bebeluşului lor.  Tânăra păstrătoare a cheii magice a fost rugată să o ajute pe contesă având grijă din când în când de ea şi bebelușul ce avea să se nască. I s-a promis o remunerație generoasă astfel că tânăra a acceptat să fie un fel de servitoare a nobilei luluaneze.