Povestea lui Paul şi Cara (2)

  

Capitolul 3

Întemeierea familiei lui Paul şi Cara

 

         Contesa de Waldwind a născut copilul ei, un băieţel, pe data de 20 mai 1990. Cara, aşa cum a promis, a asistat la naşterea micului conte, Beniamin. Între timp, Adina şi Marcel au avut şi ei copilul lor, Răzvan. Paul avea să-l boteze ca naş pe fiul prietenului cel mai bun.

Cara a învățat-o din prima zi pe noua mămică tot ceea ce ştia despre a fii mamă. Contele i-au oferit un salariu foarte generos pentru serviciile ei de bonă pentru copilul lui şi asistentă a soţiei lui.  Asta i-a permis să renunţe în sfârşit la slujba de chelneriţă şi să se dedice exclusiv artei şi desigur copilului ei.

  Peste şase luni o mare tragedie s-a petrecut: contele şi nevasta lui au fost ucişi într-un accident. Micul conte Beniamin ar fi rămas orfan, neavând rude apropiate care să vrea să aibă grijă de el, dacă nu-l lua Cara. A făcut hârtiile şi a reuşit cu sprijinul unui verişor îndepărtar al contelui, ducele de Breystone, să preia nu doar custodia bebeluşului, ci şi pe averea. N-o interesa bogățiile, fapt pentru care o mare parte le-a împărțit nevoiaşilor. A ținut doar aurul şi argintul pentru viitorul copilului ei adoptiv. Ducele de Breystone cu soția lui, marchiza de Vallor, aveau oricum să o susţină în continuare financiar pe tânăra mamă. Astfel ea a putut să lucreze în continuare ca scriitoare freelance. A şi putut găsi o editură care să-i publice nuvelele şi poeziile.

  Fernand l-a acceptat pe Beniamin ca frăţiorul său. Împlinise deja patru ani şi de la început s-a purtat frumos cu copilul adoptat de mama lui. Era inteligent şi a înțeles că bebeluşul de şase luni rămăsese singur pe lume şi de aceea a fost luat în familia lor. Bineînțeles, ca orice copil, era uneori gelos pe bebeluş şi mai făcea crize de tantrum pentru atenție. 

   Mama gestiona cât de bine putea cerința de afecțiune şi joacă a fiului mare, fără a-l neglija şi pe cel mic. Nu îi era uşor, părinții ei o susțineau. Din când în când, îi putea lăsa pe copii în grija lor astfel ca ea să aibă câte o pauză şi să poată scrie. Bunicii au fost la început puțin surprinşi, apoi au început să-l iubească pe copilaşul adoptat de fiica lor ca pe propriul nepot.

 Cara nu-i povestise încă lui Fernand despre tărâmul magic de unde provenea defapt Beniamin. Voia să aştepte să o facă când fiul contelui şi contesei de Waldwind avea să fie suficient de mare să afle adevărul despre originea lui. Şi ea numai la pubertate, când şi-a descoperit puterea, a aflat despre existenţa lumii magice.

       Mama Cara era la plimbare cu copii ei, Fernand şi Beniamin, unul de mână iar celălalt în cărucior, când opt luni mai târziu a dat peste Paul în acelaşi local unde s-au cunoscut. Tânăra se oprise acolo fiindcă trebuia să-i ducă la baie pe cei doi băieţi. Bărbatul s-a oferit să o ajute şi l-a asistat pe Fernand la baie în timp ea i-a schimba scutecul nou-născutului.

Înainte de a-şi spune “La revedere” avocatul şi-a convins fosta clientă să mai stea să bea o cafea împreună. S-au aşezat deci la o masă şi au povestit în timp ce micul conte stătea liniştit în cărucior iar Fernand desena.

“Îmi imaginez că aşa ai ajuns tu avocat bun. Chiar te ai cu cuvintele.”

“Probabil. Aş spune că depinde şi ce urmăresc. Adică atunci când îmi propun ceva nu renunţ până să nu reuşesc să obţin ce vreau.”

“Înţeleg, la fel sunt şi eu. Nu renunţ niciodată.”

“Asta e şi ideea, să luptăm pentru visele noastre. Spune, tu ce ţi-ai dori de la viaţă?”

“Oh, nimic mai mult din ce nu am deja. Comoara mea cea mai mare e copilul meu. Şi apoi mai este şi copilaşul acesta pe care l-am adoptat.”

“Ai adoptat un copil? Wow. Ştiu că nu este uşor să poți adopta. Felicitări pentru ce ai făcut. I-ai dat o familie copilașului. Sunt drăguţi amândoi. Fosta mea voia copii dar nu a fost să fie. Doctorul zicea că e de la mine ...”

“Oh, nu-ţi vă griji. Dacă o să vrei un copil, vei găsi o posibilitate să ai.”

Din acea zi, cei doi au început să se vadă odată pe săptămână iar curând prietenia lor a venit ceva mai mult. Se iubeau şi nu mai puteau nega. Paul i-a fost de la început ca un tată lui Fernand şi se ataşase la fel de mult ca şi femeia de micul conte, care era pe cât de frumuşel pe atât de liniştit. Când îi vedea cineva pe stradă cu ambii copii, păreau o adevărată familie. Toată lumea părea să-l îndrăgească mai ales pe Beniamin.

    Tânăra păstrătoare a cheii către Luluana era chiar foarte fericită să fie iubita fostului ei avocat. Se temea totuşi de angajament fiindcă nu ştia cum să-i explice secretul ei. Ştia că într-o zi ar fi trebuit să-i spună despre lumea magică.

Cara i-a povestit peste câteva luni lui Paul despre originea secretă a familiei ei, abilităţile magice şi legătura ce o avea cu Luluana. Bărbatul a rămas tăcut câteva minute, să reflecteze asupra tot ce aflase. I se părea de necrezut. Ea pentru un moment s-a speriat, ar fi vrut să poată da înapoi ceea ce a spus deja. El cu o singură privire a reuşit să o liniştească. Bărbatul a recapitulat ca pentru sine tot ce aflase de la partenera sa.

“Deci tu spui că Benie ar fii fiul unui conte dintr-o lume alternativă? Părinții lui au murit în circumstanțe misterioase și tu ai putut obține custodia acestui copil deoarece ai avut grijă de contesă după ce a născut?”

“Da, exact. Contesa era prietena mea și ea a vrut ca, în caz că i se întâmplă ceva ei și soțului să iau eu copilul. Ea parcă a prevăzut nenorocirea.”

“Hm, îmi pare rău. Bine că bebelușul este pe mâini bune. Promit să am grijă de voi toți: tu, Fernand și Benie.”

“Mulțumesc pentru bunătatea și generozitatea de care dai dovadă. Mulțumesc că m-ai luat şi aşa cu doi copii.”

Avocatul civil a apreciat onestitatea iubitei şi asta a făcut o iubească şi mai mult. Faptul că ea a putut să îi spună lui secretele pe care i le-a spus, şi să se ofere să-i arate adevărul, l-a făcut să se simtă special. Ştia că fostul ei soţ nu a meritat-o şi că ea l-a acceptat de nevoie şi pentru că a fost probabil orbită de iubire. El nu a făcut nimic mai mult decât să o respecte, să îi câştige încrederea, să o facă să fie confortabilă cu el. El a preferat să păstreze relaţia lor simplă şi pură. Ea era mult mai bună decât fosta lui iubită tocmai fiincă era cinstită şi loială. Aşa o femeie pentru el ar fi meritat să o ţină pentru totdeauna aproape.

   Cara, Paul, Fernand şi Beniamin au devenit o adevărată familie când avocatul, după un an, în 1993, a decis să o ia de soţie. Ea a fost plăcut surprinsă şi a acceptat. Părinţii ei erau în sfârşit mulţumiţi că fata lor avea alături o persoană atât de bună, care nu numai că se ocupa de ea ci şi de copii ei. Îl vedeau cu ochi buni pe avocat deoarece nu sunt mulţi ar fi de acord să crească copii altora.

   Bărbatul şi-a dorit o nuntă mare, şi-a convins viitoarea mireasă să ţină la restaurant cu familiile lor. Ea până la urmă a acceptat şi au ţinut petrecerea la restaurantul lui Robert, care a fost drăguţ să facă o reducere amicului său. Paul şi Cara au avut o nuntă destul de mare cu un număr de peste trei sute de invitaţi, atât din partea lui cât şi a ei. Au făcut cununia în faţa lui Dumnezeu la biserică, apoi s-au distrat la restaurant până dimineaţa. Adina şi Marcel au fost naşii lor de cununie iar Răzvan cu Fernand şi Beniamin, care împlinise un anişor, au fost micii cavaleri de onoare.

       Familia lui Paul ṣi Cara va avea un alt membru un an mai târziu, pe 12 Noiembrie 1994, când părinții au binevenit pe lume fetița lor, Sofia. Avocatul nostru a fost încântat la naşterea unicului său copil. Îi iubea nespus pe cei doi băieți, cu toate astea se simțea altfel să ştie că fetița născută era a lui.

   Pe când Fernand va avea zece ani şi va începe să manifeste abilităţi telepatice, părinţii aveau să le povestească copiilor despre Luluana și originea secretă a lui Beniamin. 

La început, până n-a împlinit şi el zece ani şi a simțit un fel de chemare, micul conte Beniamin n-a prea avut nici un interes să cunoască tărâmul de unde erau părinţii lui ori să se întâlnească cu ducele de Breystone şi marchiza de Vallor.

Sofia a fost diferită de frații ei mai mari şi a fost super încântată să cunoască lumea magică. De la şapte ani, i s-au oferit toate beneficiile de care a beneficiat şi fratele vitreg Beniamin adică ore gratuite de muzică și pictură care să-i dezvolte latura artistică și ore de echitație. Tot acolo a luat și primele lecții de autoapărare, scrimă şi de dezvoltare a puterii șamanice.

   Fiica lui Paul şi Cara a devenit o tânără puternică şi independentă, o adevărată fire războinică, care a dorit să urmeze o carieră militară şi la şaisprezece ani s-a înscris la Institului Allanju din Luluana unde era deja fratele ei vitreg Beniamin. 

Părinţii la început se temeau că era prea mică să meargă singură, ducele şi marchiza i-au promis că sta la vila lor cu fratele ei şi că oricum ar fi mers acasă la Timişoara la fiecare sfârşit de săptămână. În aceste condiţii, adolescenta a putut să facă şcoala militară.