Celebritățile și iubirea

   Am început să-mi pun întrebări relative la subiectul acesta când am aflat faptul că una dintre restricțiile idolilor coreeni este aceea de a anunța public statusul lor relațional,  să nu dea niciodată un răspuns concret dacă sunt într-o relație sau nu. Mă gândesc că ideea de bază este pentru a-i face pe fani mai atașați de ei, care să visează la posibilitatea de a forma un cuplu cu persoana celebră de care sunt obsesionați.

 

   Clar este că, vrând sau nevrând, când ajungi celebritatate viața ta privată este expusă public (și chiar prin bârfe). Impresia care o am este că pe când pentru artiștii occidentali este normal în ce privește artiștii coreene nu este ceva care se discută. Pe de o parte este de apreciat că este protejată intimitatea artiștilor, pare că nu se rezumă doar la atât atunci când practic aceasta îți este ghidată de norme ale agenției.

  Relativ recent am citit că aparent primii ani de la debut, acestor idoli li se interzice efectiv să aibă relații (așa cum au tot timpul persoanele faimoase din Occident). Paremise din câte am putut descoperi că chiar și după ce pot în sfârșit să înceapă să-și ”caute iubirea”, totul este oricum reglementat de alte norme de comportament. Mie una mi se pare foarte absurd, cu toate că poate totul este pentru protecția artiștilor de fanii toxici și cei obsesionați.

Faimă sau anonimat?

     În ultima vreme m-am interesat mult să citesc și să aflu mai multe despre cum percep persoanele faimoase ieșirea din anonimat și mai ales cum se raportează aceștia la succesul lor. Există idea stereotipică a artiștilor care încep să bea  și să se drogheze din cauza presiunii. În multe cazuri, persoanele ajung efectiv să-și distrugă viața din cauza adicțiilor când ar putea avea tot ce și-ar fii dorit.

 

   Când mă gândesc la astfel de cazuri, să le zicem oarecum fără speranță, primii care-mi vin în minte sunt noii idoli globali (aici nu mă refer doar la cântăreți, ci și actori). Cum nu sunt eu însămi faimoasă, n-am efectiv de unde să înțeleg prin ceea ce trebuie să treacă celebritățile. Principiul empatiei nu prea funcționează aici din moment ce toate trăirile noastre sunt diferite.

   Adevărul care l-am dedus este că, ca orice altceva, faima are un preț. Părerea mea este că nu poți cu adevărat cunoaște consecințele până când nu ești efectiv în situația respectivă. Acum dacă este ceva de dorit sau nu, asta numai tu însuți poți știi. Trebuie să te poți confrunta cu tot ceea ce compoartă această glorie și să fii suficient de puternic mental pentru a nu claca.

 

  Cred că atunci când dragostea pentru faimă  este mai puternică decât iubirea de sine este la fel de toxic ca atunci când trăiești mereu doar pentru a-i satisface pe ceilalți și nu ții cont de nevoile tale. Voi ce părere aveți? Voi ce ați alege? O viață trăită în anonimat sau faima?

   

Iubește-te pe tine însuți

    ”Love Yourself ” este unul din mesajele transmise de trupa coreeană BTS prin intermediul pieselor lor (este și titlul unuia dintre albumele lor, pe care puteți să-l ascultați pe Youtube dând click pe titlul acestei postări).

Amorul propriu, așa cum o văd eu, înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi: poate fii pur și simplu a fii mereu zâmbitor în orice situație, a se îngriji de propriul aspectul fizic, a avea grijă în mod activ de propria sănătate fizică și mentală, a lua când te simți copleșit de situație, a începe să spui ”Nu” anumitor persoane și multe altele. 

 

   Unii s-ar putea să considere că a-și pune propriile nevoi în fața nevoilor altora pare egocentric și totuși este ceea ce fiecare dintre noi ar trebui să facem. Nimeni nu știe mai bine ceea ce avem nevoie decât noi înșine. Nu ne putem aștepta de la o altă persoană să corespundă în totalitate așteptărilor noastre sau să ne bazăm întreaga noastră fericire pe o singură persoană. A te iubi pe tine însuți este a te face pe tine însuți fericit în fiecare zi. Poți fii mulțumit cu lucruri mărunte, precum și nemulțumit și dacă ai avea tot ceea ce bani pot cumpăra.

 

   Aș vrea să mai citez aici ceva ce Kim Namjoon, RM, din BTS a zis într-un live ”Dacă-ți iubești viața, ea te va iubi la rândul ei. Dacă îți urăști viața, te va urâ și ea.” Mi s-a părut foarte frumos ceea ce a zis aici și mai ales mi-a plăcut profunzimea gândirii lui. Motivul pentru care m-am pasionat inițial de filosofie, și ulterior psihologie, este că mi-a permis să explorez răspunsuri la criza mea existențială mai mult decât ar fi putut-o face studiul religiei.

 

  Filosofia, și psihologia, mi-au deschis noi orizonturi pe care religia tradiționale nici nu le consideră. Din perspectivă filosofică și psihologică, am reușit mai ușor să-mi găsesc un sens al vieții și mai ales să concep suferința ca absență a iubirii de sine. De aceea nu este nicicum un act egoistic a acțiuna liber, căci asta demonstrează capacitatea ta de a gândi critic și a nu fii ușor de manipulat.

Idolii noilor generații

    Când vorbesc despre idoli, este vorba despre nimeni alții decât artiștii (și în unele cazuri actorii) sudcoreeni care se bucură de atâta popularitate în întreaga lume (și culmea mai puțin în propria lor țară). Unii imediat vor începe cu comentarii de genul că de acești cântăreți și actori (și cântărețe și actrițe) nu este decât frumusețea (care oricum este subiectivă) sau orice altfel de jigniri ar putea găsi la adresa lor.

 

   Am ascultat recent un podcast al unei adevărate sudcoreene care vorbea despre această industrie kpop. Ideea care reiese din podcastul ei este că, cel mai adesea, publicul care ascultă într-adevăr muzica pop coreeană în Coreea de Sud sunt cei mai tineri, în general elevi de școala generală și eventual liceu. Ce mai zicea este că alte generații, mai ales adulții, nu sunt defapt interesați de acest nou trend.

 

   O altă idee pe care acea coreeană emfatizat este cum sunt antrenați și aleși viitori idoli în industria muzicală. Nu este în nici un caz un lucru ușor să poți să ajungi măcar să te antrenezi ca să devii artist, darămite să debutezi într-adevăr cu un grup. Se pune foarte multă presiune iar competiția este mare ținând cont de cât de mulți își doresc să ajungă faimoși.

 

  Totdeauna am văzut faima ca ceva la care fiecare într-un fel sau altul aspirăm dar există și reversul medaliei. Este stereotipul ăsta că toți artiștii, în special cei mai de succes, din cauza uriașei presiuni clachează și încep fie să dezvolte una sau mai multe adicții nesănătoase (poate fii alcool,țigări, droguri etc.).

 

   Concluzia mea este că există un preț foarte scump al gloriei de care se bucură azi acești idoli pe care-i adoră tinerii. Pe lângă aceasta, mai sunt și fanii toxici sau obsesionați care nu fac decât să le fie cu atât mai grea viața lor. Acești artiști sunt fie blamați fie idolatrizați, două opuse ale aceleiași extreme.

Dragostea care inspiră

   Sentimentele de iubire pe care le-am trăit până acum au fost cred una din cele mai bune surse de inspirație, alături de emoțiile de furie și tristețe.

Realizez că-mi lipsesc acele senzații, ca de ebrietate, pe care ai când te îndrăgostești. Știu că fie că orice ar fi, voi avea curajul să iubesc din nou la maxim. O să sune cam siropos dar cred în dragostea adevărată și știu că o voi găsi.

 

   Dacă e să ne luăm după legea atracției, fiecare persoană pe care o întâlnești reflectă nivelul tău de conștiință. Practic, atragi persoanele potrivite în momentul în care tu devii persoana pe care ai vrea s-o întâlnești. Cred cu tărie că oricine vine în viața pentru un motiv precis: unii sunt destinați să fie până la sfârșit iar alții doar o parte de drum.

 

  A fii împăcat cu tine, a te iubi și a te aprecia exact așa cum ești nu este totdeauna ușor și trebuie uneori un timp mai îndelung. A iubi pe altcineva te învață cel mai mult despre tine fiindcă partenerul tău devine reflecția ta: ce nu-ți place la el sau ea nu-ți place defapt la tine și tot ceea ce vezi în el sau în ea este în tine. Astea sunt legi ale Universului pe care le-am învățat relativ târziu, din întâmplare.

   Iubirea, cea sinceră și nu cea toxică bazată pe dependență și manipulare, este în opinia mea cea care poate salva într-adevăr să-ți deschidă sufletul. Atașamentele, și mai ales emoțiile, sunt inevitabile și trebuie doar gestionate în modul cel mai potrivit pentru fiecare în parte. Reacțiile emoționale sunt oricum date de circumstanțe, educația și temperamentul tău personal.

Lasă deoparte tot restul

     Încă un cântec de la Linkin Park care pe mine personal, și milioane de alți fani, are un semnificat a parte este ”Leave Out All The Rest”.

 „Leave Out All the Rest” de Linkin Park  este un cântec care reflectă condiția umană într-un mod profund. Este un cântec despre dragoste, pierdere și eliberarea de ceea ce nu ne face bine. Versurile piesei sunt pline de emoție și onestitate iar cine o ascultă pot recunoaște că membrii trupei și-au pus inima și sufletul. 

 

   Potrivit lui Mike Shinoda, unul dintre membrii grupului și unul dintre scriitorii cântecului, „Leave Out All the Rest” este o piesă despre lăsarea în urmă a unei moșteniri. Într-un interviu acordat MTV, el a declarat că piesa a fost inspirată de experiențele sale cu grupul și de ideea că fiecare acțiune pe care o întreprindem are un impact de durată. Melodia reprezintă un îndemn spre a se strădui să fii amintit pentru bine și să nu fii uitat de posterioritate.

 

    Versurile pictează o imagine a unei persoane care și-a trăit viața, a făcut anumite greșeli și a iubit din suflet. Cântecul îi încurajează pe ascultători să nu țină de ranchiune sau durere, ci mai degrabă să „lase deoparte tot restul”, concentrându-se pe amintirile și momentele bune. Aici după părerea mea reintră și faptul de a nu trăi în trecut, ci a fii mereu în momentul prezent.

 

   Pe mine m-a inspirat încă din adolescență să fac cu adevărat diferența în această lume prin realizările mele. Am vrut de atunci să dau un sens vieții mele, să las ceva în urma mea generațiilor următoare. Acum îmi este mai clar ceea ce vreau să fac, cu toate că încă nu am un plan complet de acțiune. Încă mă descopăr pe mine însămi, pe măsură ce încep să cunosc secretele naturii umane.

Într-un final

    Săptămâna aceasta a venit momentul analizei unui cântec de această dată a trupei Linkin Park, destul de filosofică ca înțeles și care totodată era printre favoritele mele. Este vorba despre piesa ”In The End”, care se poate interpreta în mai multe feluri. Unii spun că este despre experiența de bullying, alții zic că este despre relația romantică. 

Refrenul melodiei însă vine cu un mesaj, un lucru cu care mă confrunt chiar și acum la ani de la zile de când ascultam prima oară:

”I tried so hard and got so far
But in the end, it doesn't even matter
I had to fall to lose it all
But in the end, it doesn't even matter”

Nevoia de a-i satisface pe ceilalți, de a căuta mereu aprobarea altora, presiunea socială de a face ceea ce alții se așteaptă de la tine m-a împiedicat mult timp. Numai când am începutsă ascultdepropria mea voce, să-mi pese mai puțin de ceea ce ar putea crede alții, am început să trăiesc mai bine. Mereu vei fii o dezamăgire pentru unii, pe când alții te vor susține și vor fii cu tine la bine și la rău.

 

Desigur, adevărul este că n-am scăpat de tot de nevoia de a vrea să fiu perfectă pentru a fii apreciată de alte persoane, dar asta este o traumă mai veche de tip freudian care nu este subiectul postării de azi. Într-un final, nimic nu contează mai mult decât să faci ceea ce te face fericit, indiferent ce zice lumea.

 

   În încheiere, am găsit un citat de-al lui Kim Taehyung, alt membru din BTS, care are oarecum legătură cu subiectul nostru. Acesta zice așa ”Totul va fii bine la final, dacă nu este înseamnă că nu este finalul”. Motivațional nu? Pe mine mă inspir să lupt până acum voi obține exact ceea ce vreau. Acum că am ideea clară a ceea ce vreau, este mai ușor să fac ceea am de făcut până la capăt.

Iubirea în cântece

 Salutări tuturor,

că tot am început săptămâna trecută să vă prezint semnifiicațiile anumitor cântece, să continuăm pe același subiect analizând melodiile de iubire preferate.

Până destul de recent, nici un cântec de iubire nu s-ar fii putut compara cu ”When you look me in the eyes” de Jonas Brothers. Balada romantică a trupei americane rămâne în continuare favorita mea, alături de ”Euphoria” a lui Jeon Jungkook din BTS.

 

    Ambele piese mă duc cu gândul la o iubire mai presus de cea pământească, portretrizând cu ajutorul imaginilor o dragoste ca-n filme ori în romanele pe care le citisem. O fi că m-am uitat la prea multe filme romantice și am citit prea multe cărți de dragoste, dar eu totdeauna am crezut că iubirea trebuie să fie senzuală iar în același timp spirituală. Să fie o întâlnire a două corpuri, dar mai ales o conexiune a două suflete. Mereu am crezut că nu se poate să lipsească aceste două elemente într-o relație romantică, pe lângă bineînțeles respectul și validarea emoțională.

   Dacă în prima dintre melodii, se face referință la existența Raiului pe Pământ (”I catch a glimpse of heaven/ I find my paradise”), în cea de-a doua melodie apare un alt concept abstract și anume cel de utopie (”When I'm with you, I'm in utopia”).Până n-am fost eu însămi îndrăgostită, nu cred că mi-am dat seama de adevărul din spatele acestor versuri. Când începi să ai sentimente pentru cineva, nu mai ții cont de nimic și tot ce-ți dorești este să fii alături de persoana care a devenit obsesia ta.

  De asemenea, în ambele piese se face referire la iubire ca la un vis, care este tot ceva ireal. Dacă în balada celor trei frați americani singura idee de iubire ca vis este în versurile ”Dreams can't take the place of loving you”, cea a artistului sudcoreean este plină de astfel de referințe. În prima strofă avem ”어린 시절 내 꿈들의 재림” (A doua sosire a visului meu din copilărie) sau ”혹시 여기도 꿈속인 건지/ 꿈은 사막의 푸른 신기루” (Mă-ntreb dacă și acesta este un vis/ Visul este un miraj albastru în deșert) și ”꿈을 건너서 수풀 너머로” (Trecând peste vise și dincolo de tufișuri). 

 

    Ce poezie frumoasă nu? Până la urmă ce sunt cântecele dacă nu poezie pusă pe muzică. Este exact aspectul mistic, ca o magie, a iubirii care face ca ea să fie una dintre tematicile preferate în muzică, opere lirice și epice.