Din seria povesti cu fantome

     Era anul 1017 înaintea erei noastre într-o lume alternativă plină de magie şi creaturi magice, Luluana. 

Regele Întunecat, silful Sillas, a început un război împotriva acestei lumi paşnice. Sillas făcea parte din familia de fiinţe evoluate care au creat acea lume, mai exact era fiul demiurgului cunoscut de voi ca şi Dumnezeu, Allah, Brahman sau Budha. El era cel mai frumos şi mai puternic dintre fraţii lui, în număr de cinci. Se credea mai presus de însuşi Tatăl, motiv pentru care a fost izgonit din lumea materială în ceea ce se poate defini ca Infernul, un loc unde sufletele de vibraţie joasă şi care au făcut multe fapte rele ajung după moarte. Cinci sute de ani a fost complet închis în dimensiunea joasă, până când a reuşit să iasă din acea închisoare cu ajutorul adepţilor săi umani. Şamanii, oameni speciali care puteau comunica şi controla spiritele, au fost responsabili de asta. 

Silful întunecat  şi-a adunat destul de rapid o armată de silfi, pe care i-a manipulat să se răzvrătească împotriva sistemului creat de creatorul lumii. Marile regiuni ale Luluanei Jardinia, Oleandras, Bastonia, Alphaeya şi Vallandya, şi împărăţiile acestora au fost lovite din plin de armata Întunecatului. 

    O magiciană foarte puternică, cunoscută ca şi Salvatoarea, a adunat un grup mare de magicieni buni care să lupte împotriva armatei Întunecatului. Acestui grup li s-a alăturat şi mulţi şamani. Cei mai puternici şi mai influenţi din grupul condus de Salvatoare aveau să fie vrăjitorii Thoren, Arthemir şi Kammar. Cel din urmă i-au recrutat pentru cauza lor pe şamanul Kunnar şi telepatul Mano.

Larons, unul din fraţii lui Sillas şi conducător al silfilor şi zânelor din regiunea Umbada, a creat Esenţa Luminii pe care regele de atunci al fortăreţei Oleandras s-o ofere unui grup select de magicieni şi şamani, condusă de vrăjitorul şi şamanul Chi. Echipa adunată de regele Biron avea să lupte împreună cu cea a Gardienilor împotriva armatei de silfi corupţi.

     Oishi, eroul nostru, era un adolescent care oricare altul, un tânăr care s-a alăturat de bună voie şi fără teamă armetei regale. Lui nu-i era deloc frică de moarte, înţelegea că viaţa continua şi după. Tatăl lui a încercat să-l înveţe să comunice cu spiritele şi devină şi el şaman, tânărul a refuzat până când un eveniment din viaţa s-a l-a forţat să devină cine era destinat să devină. 

  Ca soldat debutant în armata regală, Oishi a învăţat arte marţiale mixte, scrimă şi tras cu arcul. Acesta l-a cunoscut la cetatea regelui pe Kunnar, care avea mai târziu să aibă foarte mare influenţă asupra lui ca maestru spiritual. Kammar îi spunea coechipierului său kahn sau maharaja adică rege fiindcă era favoritul în competiţia de şamani care ar fi avut loc. Spunea că avea să fie Regele Şaman, cel care va învinge Forţele Întunecate.

   Într-o zi, o dâră mare de fum ce provenea din micul oraş în stil japonez unde locuia protagonistul nostru ducea la casa părintească a lui Oishi. Au reuşit să stingă focul, a fost prea târziu pentru a-i mai salva pe mama şi tatăl adolescentului de şaptesprezece ani, care au murit sufocaţi. Durerea pierderii unor persoane dragi o înţelegeau cu toţii. Au încercat fiecare în felul său să-l îmbărbăteze pe băiat. Acesta a dat o fugă până la casa viitoarei sale mirese şi acolo găseşte întreaga ei familie fără suflare. 

    Tânărul ucenic războinic s-a trezit singur pe lume, disperat, şi cu unica dorinţă de a revanşa moartea familiei lui şi iubitei. Tot ce voia era să mai poată vorbii cu ei, să le spună ce simte, să îi poată vedea şi simţii. Maestrul său i-a arătat că exista o cale prin care să comunice în continuare cu ei, astfel că l-a luat de ucenic şi l-a învăţat tot ce ştia despre lumile astrale unde călătoreau sufletele după ce părăseau corpul. I-a demonstrat cum ar fi putut, prin intermediul transei, accesa acele lumi pentru a vorbii cu cei plecaţi din lumea materială şi cum putea invoca zâne sau silfi de Lumină. L-a învăţat de asemenea secretele dezvoltării aurei şi energiei sale, prin exerciţii de meditaţie prana şi de yoga. 

Ucenicul şaman nu mai avea nevoie decât de un spirit gardian, care să-l ghideze în continuare şi alături de care să poată lupta mai departe, pentru a-şi completa antrenamentul. Acesta l-a invocat astfel sufletul tatălui său, care i-a transmis sub formă de fantomă învăţăturile moştenite din familie. 

    Tânărul a început să combine tehnicile maestrului său cu cele ale tatălui şi a devenit atât de puternic încât era aproape la nivelul maestrului. Învăţăcelul nu l-a întrecut practic niciodată pe mentorul său, cu toate astea a fost un războinic de care răufăcătorii se puteau teme.

   La exact trei luni după începutul antrenamentului eroului nostru, o cometă strălucitoare, Honso, anunţa şamanii de pretutindeni că era timpul mult aşteptatei competiţii, Shaman Fight, care ar fi determinat cine era cel mai puternic dintre ei.

Oishi a participat şi el la concursul de şamani, la fel ca maestrul său, şi a învins adversarii săi din runda preliminară, pentru a intra în turneu. 

Războinicul nostru a făcut echipă cu mentorul său şi un alt şaman, Nekros. Un grup de şamani corupţi a creat nu puţine probleme echipei lor. Voiau doar să-i demoralizeze pentru ca să abandoneze turneul.

    Oishi, Kunnar şi Nekros au ajuns cu bine în faza finală a turneului, după ce au rezistat presiunii şamanilor răuvoitori, printre primele trei echipe. Prietenii lor erau alături de ei să-i susţină. Nu de puţine ori a trebuit să intervină când şamani din alte echipe atentau la viaţa lor. S-au confruntat cu ei la fel ca şi cu armata silfului întunecat şi au ieşit triumfători.

Cei trei şamani au învins şi ultimele două echipe, ceea ce însemna că unul din ei ar fi fost încoronat ca Rege Şaman. 

Un grup select de silfi şi zâne, Marile Spirite, aveau să-l aleagă pe cel mai demn de această misiune, care avea un plan de a face lumea un loc mai bun. Regele Şaman avea să aibă onoarea de a comunica şi a-l vedea pe Creatorul. Kunnar a expus însuşi regelui planul său înainte de a-l prezenta Marilor Spirite.

   Kunnar a primit cele mai multe aprecieri, şi a trecut cu bine şi ultimele probe ale spiritelor, astfel că al a fost nominalizat Rege Şaman. Tânărul nostru războinic a rămas puţin dezamăgit că nu a fost ales el şi s-a bucurat cu atât mai mult când Regele Şaman l-a numit viceregele lui. L-a încurajat ideea maestrului că la următotul Shaman Fight, peste o mie cinci sute de ani, descentul lui direct ar putea să devină regele. 

    Se zice că spiritul lui Oishi nu a plecat niciodată departe, în lumile astrale, ci a rămas între fiinţele vii pentru a aştepta următorul concurs de şamani. Aştepta ca urmaşul său să ducă mai departe tradiţia şamanică şi cel mai important să fie mai bun decât cel al mentorului său. Sufletul lui n-ar fi avut pace până atunci.

Povestea lui Paul şi Cara (2)

  

Capitolul 3

Întemeierea familiei lui Paul şi Cara

 

         Contesa de Waldwind a născut copilul ei, un băieţel, pe data de 20 mai 1990. Cara, aşa cum a promis, a asistat la naşterea micului conte, Beniamin. Între timp, Adina şi Marcel au avut şi ei copilul lor, Răzvan. Paul avea să-l boteze ca naş pe fiul prietenului cel mai bun.

Cara a învățat-o din prima zi pe noua mămică tot ceea ce ştia despre a fii mamă. Contele i-au oferit un salariu foarte generos pentru serviciile ei de bonă pentru copilul lui şi asistentă a soţiei lui.  Asta i-a permis să renunţe în sfârşit la slujba de chelneriţă şi să se dedice exclusiv artei şi desigur copilului ei.

  Peste şase luni o mare tragedie s-a petrecut: contele şi nevasta lui au fost ucişi într-un accident. Micul conte Beniamin ar fi rămas orfan, neavând rude apropiate care să vrea să aibă grijă de el, dacă nu-l lua Cara. A făcut hârtiile şi a reuşit cu sprijinul unui verişor îndepărtar al contelui, ducele de Breystone, să preia nu doar custodia bebeluşului, ci şi pe averea. N-o interesa bogățiile, fapt pentru care o mare parte le-a împărțit nevoiaşilor. A ținut doar aurul şi argintul pentru viitorul copilului ei adoptiv. Ducele de Breystone cu soția lui, marchiza de Vallor, aveau oricum să o susţină în continuare financiar pe tânăra mamă. Astfel ea a putut să lucreze în continuare ca scriitoare freelance. A şi putut găsi o editură care să-i publice nuvelele şi poeziile.

  Fernand l-a acceptat pe Beniamin ca frăţiorul său. Împlinise deja patru ani şi de la început s-a purtat frumos cu copilul adoptat de mama lui. Era inteligent şi a înțeles că bebeluşul de şase luni rămăsese singur pe lume şi de aceea a fost luat în familia lor. Bineînțeles, ca orice copil, era uneori gelos pe bebeluş şi mai făcea crize de tantrum pentru atenție. 

   Mama gestiona cât de bine putea cerința de afecțiune şi joacă a fiului mare, fără a-l neglija şi pe cel mic. Nu îi era uşor, părinții ei o susțineau. Din când în când, îi putea lăsa pe copii în grija lor astfel ca ea să aibă câte o pauză şi să poată scrie. Bunicii au fost la început puțin surprinşi, apoi au început să-l iubească pe copilaşul adoptat de fiica lor ca pe propriul nepot.

 Cara nu-i povestise încă lui Fernand despre tărâmul magic de unde provenea defapt Beniamin. Voia să aştepte să o facă când fiul contelui şi contesei de Waldwind avea să fie suficient de mare să afle adevărul despre originea lui. Şi ea numai la pubertate, când şi-a descoperit puterea, a aflat despre existenţa lumii magice.

       Mama Cara era la plimbare cu copii ei, Fernand şi Beniamin, unul de mână iar celălalt în cărucior, când opt luni mai târziu a dat peste Paul în acelaşi local unde s-au cunoscut. Tânăra se oprise acolo fiindcă trebuia să-i ducă la baie pe cei doi băieţi. Bărbatul s-a oferit să o ajute şi l-a asistat pe Fernand la baie în timp ea i-a schimba scutecul nou-născutului.

Înainte de a-şi spune “La revedere” avocatul şi-a convins fosta clientă să mai stea să bea o cafea împreună. S-au aşezat deci la o masă şi au povestit în timp ce micul conte stătea liniştit în cărucior iar Fernand desena.

“Îmi imaginez că aşa ai ajuns tu avocat bun. Chiar te ai cu cuvintele.”

“Probabil. Aş spune că depinde şi ce urmăresc. Adică atunci când îmi propun ceva nu renunţ până să nu reuşesc să obţin ce vreau.”

“Înţeleg, la fel sunt şi eu. Nu renunţ niciodată.”

“Asta e şi ideea, să luptăm pentru visele noastre. Spune, tu ce ţi-ai dori de la viaţă?”

“Oh, nimic mai mult din ce nu am deja. Comoara mea cea mai mare e copilul meu. Şi apoi mai este şi copilaşul acesta pe care l-am adoptat.”

“Ai adoptat un copil? Wow. Ştiu că nu este uşor să poți adopta. Felicitări pentru ce ai făcut. I-ai dat o familie copilașului. Sunt drăguţi amândoi. Fosta mea voia copii dar nu a fost să fie. Doctorul zicea că e de la mine ...”

“Oh, nu-ţi vă griji. Dacă o să vrei un copil, vei găsi o posibilitate să ai.”

Din acea zi, cei doi au început să se vadă odată pe săptămână iar curând prietenia lor a venit ceva mai mult. Se iubeau şi nu mai puteau nega. Paul i-a fost de la început ca un tată lui Fernand şi se ataşase la fel de mult ca şi femeia de micul conte, care era pe cât de frumuşel pe atât de liniştit. Când îi vedea cineva pe stradă cu ambii copii, păreau o adevărată familie. Toată lumea părea să-l îndrăgească mai ales pe Beniamin.

    Tânăra păstrătoare a cheii către Luluana era chiar foarte fericită să fie iubita fostului ei avocat. Se temea totuşi de angajament fiindcă nu ştia cum să-i explice secretul ei. Ştia că într-o zi ar fi trebuit să-i spună despre lumea magică.

Cara i-a povestit peste câteva luni lui Paul despre originea secretă a familiei ei, abilităţile magice şi legătura ce o avea cu Luluana. Bărbatul a rămas tăcut câteva minute, să reflecteze asupra tot ce aflase. I se părea de necrezut. Ea pentru un moment s-a speriat, ar fi vrut să poată da înapoi ceea ce a spus deja. El cu o singură privire a reuşit să o liniştească. Bărbatul a recapitulat ca pentru sine tot ce aflase de la partenera sa.

“Deci tu spui că Benie ar fii fiul unui conte dintr-o lume alternativă? Părinții lui au murit în circumstanțe misterioase și tu ai putut obține custodia acestui copil deoarece ai avut grijă de contesă după ce a născut?”

“Da, exact. Contesa era prietena mea și ea a vrut ca, în caz că i se întâmplă ceva ei și soțului să iau eu copilul. Ea parcă a prevăzut nenorocirea.”

“Hm, îmi pare rău. Bine că bebelușul este pe mâini bune. Promit să am grijă de voi toți: tu, Fernand și Benie.”

“Mulțumesc pentru bunătatea și generozitatea de care dai dovadă. Mulțumesc că m-ai luat şi aşa cu doi copii.”

Avocatul civil a apreciat onestitatea iubitei şi asta a făcut o iubească şi mai mult. Faptul că ea a putut să îi spună lui secretele pe care i le-a spus, şi să se ofere să-i arate adevărul, l-a făcut să se simtă special. Ştia că fostul ei soţ nu a meritat-o şi că ea l-a acceptat de nevoie şi pentru că a fost probabil orbită de iubire. El nu a făcut nimic mai mult decât să o respecte, să îi câştige încrederea, să o facă să fie confortabilă cu el. El a preferat să păstreze relaţia lor simplă şi pură. Ea era mult mai bună decât fosta lui iubită tocmai fiincă era cinstită şi loială. Aşa o femeie pentru el ar fi meritat să o ţină pentru totdeauna aproape.

   Cara, Paul, Fernand şi Beniamin au devenit o adevărată familie când avocatul, după un an, în 1993, a decis să o ia de soţie. Ea a fost plăcut surprinsă şi a acceptat. Părinţii ei erau în sfârşit mulţumiţi că fata lor avea alături o persoană atât de bună, care nu numai că se ocupa de ea ci şi de copii ei. Îl vedeau cu ochi buni pe avocat deoarece nu sunt mulţi ar fi de acord să crească copii altora.

   Bărbatul şi-a dorit o nuntă mare, şi-a convins viitoarea mireasă să ţină la restaurant cu familiile lor. Ea până la urmă a acceptat şi au ţinut petrecerea la restaurantul lui Robert, care a fost drăguţ să facă o reducere amicului său. Paul şi Cara au avut o nuntă destul de mare cu un număr de peste trei sute de invitaţi, atât din partea lui cât şi a ei. Au făcut cununia în faţa lui Dumnezeu la biserică, apoi s-au distrat la restaurant până dimineaţa. Adina şi Marcel au fost naşii lor de cununie iar Răzvan cu Fernand şi Beniamin, care împlinise un anişor, au fost micii cavaleri de onoare.

       Familia lui Paul ṣi Cara va avea un alt membru un an mai târziu, pe 12 Noiembrie 1994, când părinții au binevenit pe lume fetița lor, Sofia. Avocatul nostru a fost încântat la naşterea unicului său copil. Îi iubea nespus pe cei doi băieți, cu toate astea se simțea altfel să ştie că fetița născută era a lui.

   Pe când Fernand va avea zece ani şi va începe să manifeste abilităţi telepatice, părinţii aveau să le povestească copiilor despre Luluana și originea secretă a lui Beniamin. 

La început, până n-a împlinit şi el zece ani şi a simțit un fel de chemare, micul conte Beniamin n-a prea avut nici un interes să cunoască tărâmul de unde erau părinţii lui ori să se întâlnească cu ducele de Breystone şi marchiza de Vallor.

Sofia a fost diferită de frații ei mai mari şi a fost super încântată să cunoască lumea magică. De la şapte ani, i s-au oferit toate beneficiile de care a beneficiat şi fratele vitreg Beniamin adică ore gratuite de muzică și pictură care să-i dezvolte latura artistică și ore de echitație. Tot acolo a luat și primele lecții de autoapărare, scrimă şi de dezvoltare a puterii șamanice.

   Fiica lui Paul şi Cara a devenit o tânără puternică şi independentă, o adevărată fire războinică, care a dorit să urmeze o carieră militară şi la şaisprezece ani s-a înscris la Institului Allanju din Luluana unde era deja fratele ei vitreg Beniamin. 

Părinţii la început se temeau că era prea mică să meargă singură, ducele şi marchiza i-au promis că sta la vila lor cu fratele ei şi că oricum ar fi mers acasă la Timişoara la fiecare sfârşit de săptămână. În aceste condiţii, adolescenta a putut să facă şcoala militară.

Povestea lui Paul şi Cara (1)

 

       Personajul principal din această poveste l-am inspirat după bunicul meu fie el iertat, Virgil Paul Stoica, care ne-a lăsat de şase ani în această zi. Pentru că am vrut să-i las ceva mai mult decât o simplă poezie, m-am gândit să poată fi recunoscut şi prin diverse personaje în povestirile mele. Am publicat deocamdată jumătate din poveste şi pe mâine am să postez şi restul. Lectură plăcută dragii mei şi aştept părerile voastre prin comentarii.

 Capitolul 1

Un nou început pentru Paul

       Povestea aceasta începe într-un mare oraș din Sud-Vestul României, Timișoara, într-o dimineață însorită de toamnă în 1989. Nu este frumoasă pentru protagonistul nostru, Paul: bărbat în jur de treizeci de ani, de înălţime medie, tenul bronzat, ochii căprui și părul negru creţ, mustăcioară neagră, gene și sprâncene dese tot negre. Pe chipul lui se vede o mâhnire profundă. Și e de înțeles: tocmai fusese părăsit de marea lui dragoste și femeia cu care a stat de zece ani și pe care o cunoscuse de când erau amândoi în clasa a X-a, Miranda. Dimineața când se trezi să meargă la lucru, într-un birou de avocatură, găsi în sufragerie biletul următor:

”Dragul meu,

Îți scriu ca să-ți spun motivul pentru care nu mă vei găsi lângă tine când te vei trezi: te las. Vina este a amândurora că m-am aruncat în brațele altuia. Viața cu tine nu mă mai satisfăcea. Păstrez în minte momentele frumoase petrecute, dar e timpul să trec mai departe și e bine să o faci și tu. Regret, rămâi cu bine.

  Miranda”

    Bărbatul nu credea că se putea întâmpla una ca asta. Refuza să creadă aşa ceva și citea și recitea biletul iubitei, fără să înțeleagă. Ce făcuse oare ca ea să vrea să fie cu altul? Făcea totul pentru ea, o trata ca pe o regină, totdeauna lăsa după ea şi era răbdător.  Era un bărbat generos, cu suflet bun, cinstit şi foarte pasional. Ce altceva ar mai fi vrut? Nu putea pricepe ce avea un alt bărbat în plus față de el. Veșnica problemă a lui Miranda era faptul că ea voia căsnicie şi un copil iar el nu-i oferea nici una. Fuseseră până la urmă de acord că nu le trebuia o hârtie de la primărie să se iubească şi au încercat mai multe tratamente de fertilitate.

”Sigur a plecat cu altul pentru că voia familie mare cu mulți copii iar eu n-am putut să-i ofer asta.” se gândea Paul, sorbându-și cafeaua. Bărbatul mai stătu la masa din sufragerie, apoi uitându-se la ceas și văzând cât era ora se grăbi să plece, că era în întârziere. Încercă să se concentreze numai pe ce-l aștepta la lucru, fără să se mai gândească că femeia iubită plecase din viața lui.

      Paul s-a închis ziua acea în biroul lui, examinând procesele de care trebuia să se ocupe, când Marcel, colegul lui de servici și de facultate, intră pe neașteptate binedispus și zâmbitor. Se aşeză pe scaun şi se uită la el câteva secunde.

”Lasă puțin munca, ai vreme să o faci, că am o mare noutate.”

”Ia zii, că altfel știu că mă vei înnebuni toată ziua.” Răspunse el punând jos hârtiile.

”Voi fii tată ! Adina e însărcinată.”

”Oh, felicitări.”

”Am așteptat întâi să treacă de primul trimestru să-ți spun.”

”Bine.”

”Da ce-i cu mutra aia? Zici că te-a lovit tractorul.”

”Nu tractorul m-a lovit, ci destinul.”

”Acum îmi spui tot ce s-a întâmplat!”

”Nu vreau să mă gândesc...”

”Haide, descarcă-te amice. Știi că-mi poți spune orice.”

”Bine, bine .... Miranda m-a lăsat.”

”Cum lăsat?”

”Așa bine, m-a părăsit!” Marcel știa bine cât o iubea, la fel de mult cum o iubește el pe soția lui, și a încercat să-l îmbărbăteze. Paul îi mulțumește apoi îl trimite frumos înapoi la treaba lui la care el îl întreabă dacă iau prânzul împreună ca de obicei.

”Da, dar acum lasă-mă să mă concentrez.”

”Bine, șefu’.”

Ce doi erau asociați doar că lui Marcel așa îi plăcea să-i zică lui Paul, care este mai mare cu patru ani. Paul la terminarea liceului s-a înscris la facultatea de geologie și apoi a dat la drept. În acel an îl cunoaște pe Marcel, care era în anul întâi tot la facultatea de drept şi avea nouăsprezece ani. Se simpatizară din prima clipă și au strâns o legătură puternică iar când au terminat studiile, au deschis împreună un birou de avocatură.

Era acel moment al anului când Paul și Marcel făceau noi angajări și aveau interviuri dupămasa cu noi posibili asociaţi pentru firma lor. S-au întors la casele lor numai seara după opt jumătate. Marcel a mers direct acasă în Peugeo-ul lui albastru, unde îl aștepta soția, iar Paul a pierdut vremea pe străzi fiindcă oricum știa că pe el nu-l aștepta nimeni.

          Bărbatul se duse la localul unde se întâlnește deobicei cu prietenii lui, Regina Ana Maria. Nu a găsit în acea zi pe niciunul, aşa că s-a așezat singur la o masă și comandă de mâncare. Micul dejun nu-l luase iar la prânz abia de mâncase ceva iar acum nu mai putea de foame. Patronul de acolo, Lisandru Stoica, era un alt prieten din facultate cu Paul de acea îi şi plăcea avocatului nostru să meargă la acel local. Lisandru împreună cu cumnatul său, Robert, aveau un lanţ de restaurante şi hoteluri în Statele Unite ale Americi şi România. În acea zi Paul a fost servit de o chelneriță nouă, blondă cu ochi albaştri, îmbrăcată într-o rochiţă care-i punea tocmai bine în evidenţă formele corpului. Era o femeie de statură medie cu tenul rozolin, un chip atrăgător, obrajii îmbujorați, buzele roși de la luciul de buze și un zâmbet frumos.

  După ce femeia se depărtă, Paul stătu să o privească câteva minute în timp ce mergea prin sală la alţi clienţi. Nu obişnuia el să se uite după alte femei decât dacă chiar i-ar fi plăcut ce vede iar acea ospătăriţă era idealul lui de frumuseţe naturală. 

Bărbatul s-a cuplat cu Miranda pe când era atât de tânăr încât nici nu a avut măcar ocazia să cunoască alte femei deoarece a fost mereu fidel ei. Acum se gândea că era ocazia de a începe să iasă cu altele, să trăiască în sfârşit ca un celibatar. Pentru el era o noua şansă la iubire, de data această una adevărată. 

Credea că avea totul alături de fosta lui iubită, şi totuşi nu era aşa din moment ce ea a plecat cu altul. Avea suspiciunile lui despre cine era amantul misterios al iubitei. Punea acum cap la cap puzzlelul din mintea lui. 

De când a fost promovată asistentă a şefului la firma la care lucra, venea tot mai târziu acasă inventând tot felul de scuze şi mergea în fel de fel de training-uri în afara oraşului. Îl cunoscuse pe şeful ei la petrecerile de Crăciun a companiei, şi bănuia că el era celălalt bărbat. Nu avea probe definitive, era însă unica explicaţie. Ceea ce îl deranja era faptul că avea soţie cu copil. Parcă şi-o amintea pe nevasta şefului Mirandei de la petrecerile de Crăciun, îi uitase numele, şi semăna dubios de mult cu acea tânără care l-a servit mai înainte.

Capitolul 2

Cum a cunoscut-o Paul pe Cara

 

        Cara, chelnerița frumoasă care-l servii pe avocatul părăsit, nu se mulţumea cu slujba ce reuşise să găsească. Nu avea ce să facă deoarece altfel nu-şi putea întreţine copilaşul, Fernand. Avea trei ani şi tocmai începea grădinița. Bunicii, fiind pensionari, aveau grijă de el când era la servici. Tânăra de douăzeci şi cinci de ani fusese abandonată de bărbatul ei, Mihai, cu o săptămână înainte. El era înstărit iar ea nu fusese nevoită să lucreze de când să măritase cu el acum cinci ani. Ea era scriitoare freelance şi pictoriţă aşa că nu avea constant de lucru cum se întâmplă când te consacri doar artei. Acum a trebuit să accepte orice slujbă a putut găsi deoarece bogat fiind, Mihai era zgârcit cu pensia pe care trebuia s-o ofere pentru fiul său, pe care nu prea-l îndrăgea. 

Femeia scria şi picta în timpul liber care-l avea, trebuia însă să se ocupe şi de copil. Era o luptătoare, înfrunta toate problemele vieţii cu optimism. Nu disperase când fostul bărbat îi trântise hârtiile de divorţ. Ştia că avea de ceva vreme o relaţie cu o femeie de la birou şi se aşteptase la asta. Lipsea mai mereu de acasă și neglija pe copil şi pe ea. Părinţii ei se necăjeau pentru ea, agitându-se mult mai mult decât trebuia. Ei fiind de modă veche nu puteau înțelege de ce tinerii preferau divorțul în loc să încerce pentru binele copilului să facă să funcţioneze căsnicia. Fiica a încercat să le explice situația şi să-i asigure că va fii în regulă cât de bine a putut.

Fata s-a pus pe picioare, acceptând să lucreze de chelneriţă pentru a avea bani să-şi poată permite pentru ea şi fiul ei un stil de viaţă decent. Aştepta doar să poată termina cu divorţul şi să poată să-şi refacă viața. Avea de această dată să evalueze altfel omul cu care să-şi împartă viața având şi un copil care depindea de ea. Era conştientă că Mihai rămânea tatăl copilului ei aşa că avea să-l mai vadă din când în când. Va fi nevoită să vorbească cu el despre Fernand. Căzuseră de acord să facă un program de vizite.

         Tânăra avea un secret, cunoscut doar de familia ei. Era specială așa cum a fost bunica ei. Putea citi gândurile și controla mințile. Provenea dintr-o familie magică și descoperise că bunica ei a fost păstrătoare a unui secret incredibil: existența unor tuneluri subterane care duceau într-o lume magică, Luluana. Era o lume alternativă în care existau creaturi magice alături de oameni comuni. 

Cara a primit la moartea bunicii paterne, pe când avea șaptesprezece ani, o carte intitulată ”Cronici ilustrate ale Luluanei și regiunilor sale”. În carte era şi o cheiță care deschidea tunelurile secrete. Tatăl a mers împreună cu fiica și i-a povestit tot ce știa și el despre magica lume Luluana

Tatăl și fiica au vizitat la majoratul ei capitala regatului oamenilor de acolo, faimoasa cetate a Lupului, și i-au cunoscut pe prietenii de familie a bunicilor paterni. Unul din acele persoane era cuplul Jonah și Maddy, contele și contesa de Waldwind. Aveau origini britanice, fiind în relații apropiate cu familia regală Wolfglou. Adolescenta a fost de la început foarte apreciată de conte, un bărbat de vârsta mijlocie la a doua căsătorie, și de soţia acestuia, care era doar cu vreo doi ani mai în vârstă ca ea, pentru manierele ei impecabile. Cara era încântată să fie lângă familia acea burgheză, cu care putea merge la balurile de la palatul regal. Se simțea ca într-un basm ori de câte ori avea ocazia să-i însoțească pe contesă și consortul acesteia la festivitățile organizate la Cetatea Lupului. Consorţii o duceau pe tânăra domnişoară cu ei la evenimente importante cu ideea că poate i-ar fii putut găsi un logodnic potrivit. Cara n-a fost niciodată interesată să se mărite în acel tărâm, ci prefera ceea ce-i oferea viața pe umilul Pământ. Nimeni din familie n-a forțat-o, au lăsat-o să şi-l aleagă singură pe cel care îi devenise fost soț. Acum fiind adultă, părea să uite de toate neplăcerile vieții ei, să se simtă bine măcar o vreme, atunci când era în lumea magică.

     Revenind acum la Paul, trecuse o lună de când a fost părăsit de Miranda şi oricâte ar fi făcut prietenii lui pentru el ca să uite de ea, încă era deprimat. Avocatul tot ceea ce făcea era să meargă la servici apoi ieşea cu amicii lui, câteodată prin cluburi alteori la terase. Vizita unei cliente, care venea pentru un caz de divorţ, avea să-i înbunătăţească starea. Era chelneriţa de la Regina Ana Maria, Cara. Femeia venise să i se examineze documentele de divorţ şi spera că va găsi vreun avocat care să se ocupe pro bono de cazul ei. Bărbatul imediat se gândi că ar fi putut prelua el însuşi cazul ei, după ce se uită atent peste documente. Când a văzut numele Mihai Petrovan, a bănuit că femeia din faţa lui era nevasta amantului iubitei.

“Nici o problemă, doamnă, mă ocup eu personal de cazul dumneavoastră şi nu vă cer nici un bănuţ pentru asta.”

“Vă mulţumesc mult, domnule ...” Răspunde ea încercând să-şi amintească numele de pe uşa biroului avocatului.

“Spune-mi Paul. Încântat de cunoştinţă, doamnă ...” A răspuns el încercând să-ţi amintească numele de pe ecusonul ei.

”Cara ... Încântată să te cunosc, Paul ...”

”Bun, hai să discutăm puţin de cazul tău. Observ că divorţul este unul de comun acord.”

“Da, e de comun acord. Deşi, să rămână între noi, motivul este pentru că a găsit altă femeie şi a decis să abandoneze familia.”

“Înţeleg... La fel am păţit şi eu … Iubita m-a lăsat tocmai ieri pentru altul …. Scuze nu ar trebui să te zăpăcesc cu problemele mele ...”

“Oh, nu mă deranjează… Ştiţi femeia cealaltă este de la firma la care lucrează fostul meu ...”

”Chiar așa? La ce firmă lucrează fostul soț?”

”Este manager la Microsoft.”

”Ce coincidență! Fosta mea tocmai fusese desemnată acum vreo două luni asistentă manager la Microsoft. O cheamă Miranda.”

”Ca pe femeia cu care mă înșela soțul.”       

Paul știa că trebuia să rămână profesional, instinctul masculin prelua controlul și nu putea să nu înceapă să admire femeia din fața lui, privind-o în ochi și gândindu-se la ea într-un mod nepotrivit. El era cu atât mai determinat să o ajute cu divorţul ei doar pentru a-şi lua revanşa pentru ceea ce au păţit. 

Cara părea la rândul ei să nutrească o simpatie pentru bărbatul din fața ea, care i se părea atractiv, doar că reușii cu ușurință să înlăture acele emoții care începeau să înflorească. Nu-și permitea să mai lase să fie dezamăgită încă odată de alt bărbat și apoi relația lor trebuia să fie profesională. Nu avea oricum de gând să se grăbească să-şi găsească un alt partener când încă procesa despărțirea de cel care-i fusese soț.

Avocatul civil şi noua lui clientă s-au mai întâlnit doar în circumstanţe profesionale şi au păstrat relații de prietenie. 

În timp ce Paul şi Cara deveneau prieteni, undeva în celălalt capăt al oraşului fosta lui iubită şi fostul ei soţ se iubeau într-un hotel. Nu ştiau nici unul ce surpriză neplăcută ar fi avut destinul pentru ei în timp ce lucrurile ar fi mers tot mai bine pentru foştii lor. 

   Procesul divorţului dintre Cara şi Mihai a fost scurtat la jumătate, cu ajutorul unui amic de-a lui Paul care i-a făcut această favoare. Până la sfârşitul acelui an a fost definitivat divorţul. Cara a primit custodia copilaşului iar Mihai a primit drept de vizită şi i s-a cerut o sumă relatriv mare ca şi pensie alimentară. Paul era feroce în tribunal şi colegul care-l reprezenta pe fostul soţ îl cunoştea aşa că şi-a sfătuit clientul să accepte să vireze lunar 1000 de lei pentru fiul lui.

    Pe când se finaliza divorţul lui Cara, în Luluana contele și contesa de Waldwind se pregăteau de naşterea bebeluşului lor.  Tânăra păstrătoare a cheii magice a fost rugată să o ajute pe contesă având grijă din când în când de ea şi bebelușul ce avea să se nască. I s-a promis o remunerație generoasă astfel că tânăra a acceptat să fie un fel de servitoare a nobilei luluaneze.

Poezii pentru adolescenți și tineri adulți (4)

 Lecție de iubire 

Dacă îmi permiteți vă mai transmit

o altă lecție foarte importantă,

O lecție care mulți nu o învață până

este deja târziu fiindcă au suferit

Ți-o spun eu acum, de vrei să știi,

lecția fundamentală despre iubire

Sfatul meu, dacă vrei să asculți,

este să te apreciezi pe tine

și să-ți dai importanță întotdeauna,

Nu renunța la tine pentru nimeni,

fă sacrificii doar în limita în care

persoana cealaltă merită efortul

Înainte de a iubi pe altcineva

uite-te bine în oglindă și vezi

Cum te placi tu așa cum ești și

cum te împaci cu persoana ta

Trebuie să te accepți pe tine

pentru a putea să iubești

Îți propun să te împaci

cu trecutul tău și să lași

Toate traumele acolo

dacă vrei un viitor bun,

Nu lăsa suferința ta 

să afecteze relațiile tale

Atunci mai bine stai să

te vindeci de toate rănile

Înainte să ai vreo relație

asigură-te că ești în regulă,

Cunoaște-te pe tine înainte

să cunoști o altă persoană

Iubirea este și așa complicată

fără să faci să fie totul mai greu,

Atunci când nu te iubești pe tine

este dificil să iubești altă persoană,

Atunci când ai încă răni sufletești

nu ți le va vindeca altcineva

Am trăit și eu și am iubit și

a fost mult mai complicat

Când timp mă uram pe mine

Să pot să iubesc cu adevărat,

Nu el mi-a adus fericirea

Ci eu singură am creat-o.

Poezii pentru adolescenți și tineri adulți (3)

 Lecţie de viaţă 

Yo-yo-yo, ce mai faceţi oameni buni?

V-a întrebat cineva astăzi cum sunteţi?

Vă-ntrebaţi “De ce unii apar şi apoi dispar?”

Sau “Inima mea frântă oare cum o repar?”

Prin versurile mele sunt alături de toţi care

Aţi suferit după o persoană oarecare

Sunt oameni buni şi răi aşa că ai grijă

Cui îi dai chiar şi un colţişor în inimă,

Nu vă lăsaţi fraieriţi de aparenţe

Şi încercaţi să evitaţi indecenţe,

Nimic nu poate fii mai rău decât

Cineva să se poarte cu voi urât

Păstrează-ţi mereu demnitatea

Acum că ştii care e realitatea, 

Creează-ţi propria ta fericire

Şi trăieşte mereu cu iubire,

Poţi fii bun cu toată lumea

Doar să te și trateze calumea

Ascultă ce-ţi spun lumea este rea

Tu stai liniştit şi vezi-ţi de treaba ta,

Nu permite nimănui niciodată

Să-ţi provoace o stare proastă,

Prietenii vor veni şi vor pleca

Aşa că-n faţa nimănui nu te apleca

Sfatul meu dacă-ţi pasă sincer de cineva

Este să testezi mereu persoana cu ceva

Ai încredere că dacă îi va păsa de tine

Ţi-o va demonstra şi te va trata bine

Nimic nu este întâmplător în viaţă

Fiecare persoană o lecţie te-nvaţă 

Unii te vor învăţa cum să iubeşti

Iar alţii de ce anume să te fereşti,

Unii ar putea să te-nvețe despre tine

Pe când alții nu te duce la bine,

Unii vor profita de bunătatea ta

Dacă cineva face asta tu nu ierta

Atunci când cineva te-a rănit

Uită de persoana acea cât ai clipit,

Nu-ţi mai petrece timpul cu oricine

Nu toţi sunt la fel de buni ca tine,

Pune-te mereu pe primul loc

Şi nu renunţa la visul tău deloc

Ai încredere în vorbele mele

Te vor scuti de multe belele,

Viaţa ta poate fi o binecuvântare

Nu şi dacă trăieşti în desfrânare,

Dacă nu ţi se potriveşte anturajul

Să-l schimbi trebuie să ai curajul

Nimic nu mai este la fel de simplu

Trebuie să te și lupți dacă este cazu`

Uite-te puţin în jurul tău şi vei vedea

Nu lăsa pe nimeni a te desconsidera 

Nu te poţi încrede nici în prieteni

Până şi din cauza lor poţi suferi

În încheiere îţi mai spun

Încearcă să fii cel mai bun

Găseşte care-ţi este talentul

Nu lăsa să treacă inutil timpul

Fii ceea ce ştii că poţi să fii

Şi-nvaţă din ale tale greşeli.

Poezie în onoarea bunicului meu

        Bună ziua, oameni buni. Astăzi este despre bunicul meu, geologul Virgil Paul Stoica, pe care toți l-au regretat atunci când a plecat dintre noi. Ar fi fost aniversarea lui și de acea am scris o poezie pentru el. Îmi place să consider că este într-un loc mai bun, unde este fericit în sfârșit. Poate se află pe un vârf de munte, probabil undeva în Anzi că tot i-ar fi plăcut să meargă acolo, uitându-se în jos la noi.

Virgil păstorul

Sus sus pe cel mai înalt vârf de munte,
Pe unde curge izvorul vieții omenești
Cu creste răzlețe și pajiști mereu verzi,
Pe unde trec suflete și se odihnesc
În călătoria lor printre stele și galaxi
Acolo stă o turmă cu-un păstor
 
Mai la vale, găsești o cabană,
Este mititică și frumoasă,
E loc bun de poposit căci
Animalele și spiritele
Toate sunt cu drag găzduite
O noapte, o zi sau o vreme
 
O, pastor Virgil, ne este dor de tine
Știm însă că ai ajuns unde ești fericit
Nu vreau acum nimic mai mult
Decât să celebrez viața ta frumoasă
Prin versuri sau prin proză
Să rămâi etern în amintirea tuturor
 
Acum ești într-un loc bun,
Unde ți-ai dorit mereu să fii
Și că nu mai poți simți
Nici o minimă durere,
Ești în sfârșit în pace
Alături de toate oile tale
 
Suflet blând ai fost în viață
Și ne-ai iubit pe toți mult,
Ai vrut mereu ce-i mai bun
Pentru fetele tale frumoase,
L-ai făcut bărbat pe fiul tău
Și ai ținut familia împreună
 
Tu ai grijă de noi de sus
Te uiți la noi și zâmbești
Sau plângi sau râzi,
Planul tău astral este altul
Acum că nu ești pe Pământ
Tu ești cu ființe superioare.

Poezii pentru adolescenți și tineri adulți (2)

 Despre școală 

Școala-mi părea și mie plictisitoare

și că într-un fel mi-ar fi dăunătoare,

Știam că trebuia să trec peste acest hotar

așa că am considerat-o un rău necesar;

La final voiam doar să scap de închisoare

să pot să strălucesc și să zbor către Soare,

Tot ce voiam era ceva frumos să creez

și astfel cine sunt lumii să demonstrez;

Nu mă interesa decât libertatea

și așteptam să vină eliberarea,

Să scap de lanțurile tiraniei

ca să las în final loc anarhiei;

Mă confruntam cu probleme

și nu cu a profesorilor programe

Ci aveam colegi ce mă enervau

și care într-una mă tachinau;

Dacă treci și tu prin asta 

să știi că-ți înțeleg situația,

Școala poate fii grea uneori

este bună cu toți rareori;

Trebuie să te gândești că pentru tine

 trebuie să dai totul și să înveți bine

Și nu lăsa pe alții să te descurajeze

că într-o zi faima ta o să-i deranjeze;

Învață să ajungi cineva

să nu fii doar un careva

Învață și vei ajunge primul

când o să-ți vină timpul;

Niciodată să ai cultură

nu va ieși din modă

Așa că tu învață ce poți

arată cine ești la toți;

Dacă vei fi un om informat

Și foarte bine documentat

Nimeni n-o să te poată fraierii

pentru că tu mai bine vei știi;

La școală vreau să te concentrezi

iar într-o zi la visul tău ai să lucrezi

Școala, crede-mă, are rostul ei

și uneori este relevant ce note iei.