Vara este aici

 Vara este aici cu toate roadele sale

Și flori care mai de care mai frumoase

Este o bucurie și pentru animale

Care pot parfumul naturii să miroase

Este plăcut să poți ieși afară la Soare

Să te bronzezi și să poți înota

Dacă mergi la piscină sau la mare

Sau poate tu alegi acasă a sta

 Eu aștept sincer vara cu nerăbdare în fiecare an

Atunci este perioada mea cea mai productivă

Și în care la piscină mi-aș da fiecare ban

Pentru ca să înot și să mă mențin activă

 

Mi-aș dori să pot să merg și la mare

Să te duc în concediu îți pot promite

Speranța mea niciodată nu moare

Am încredere că într-o zi îmi voi permite

 

Ador să simt briza mării

Și să stau să mă bronzez,

Să mă pot în apă răcorii

Și prin stațiuni să mă pozez.

Vara fierbinte în sufletul meu

 Aștept în fiecare an vara,

Unii, ca furnicile, și-au umplut cămara

Pe când alții s-au distrat la mare,

S-au bucurat de puțină relaxare,

Indiferent ce-ai făcut sau ce vei face

Oportunitatea nu se va întoarce,

 

Mie personal îmi place să mă duc la piscină

Și de furtul de inimi să pot să fiu devină.

Tot ce am nevoie pentru o iubire de-o vară

Și-un băiat disponibil în fiecare seară,

Păcat că vara este mult prea scurtă

Și vremea destul de curând se strică,

 

Te sfătuiesc de acest anotimp frumos să profiți

Și dacă ai ocazia petrece și unele nopți fierbinți

Altfel viața ar putea să treacă pe lângă tine

Așa că de ce să nu te simți întotdeauna bine

Numai odată pe an este vară așa că nu uita

Să-ți mai și iei vacanța ce ai merita.

Celebritățile și iubirea

   Am început să-mi pun întrebări relative la subiectul acesta când am aflat faptul că una dintre restricțiile idolilor coreeni este aceea de a anunța public statusul lor relațional,  să nu dea niciodată un răspuns concret dacă sunt într-o relație sau nu. Mă gândesc că ideea de bază este pentru a-i face pe fani mai atașați de ei, care să visează la posibilitatea de a forma un cuplu cu persoana celebră de care sunt obsesionați.

 

   Clar este că, vrând sau nevrând, când ajungi celebritatate viața ta privată este expusă public (și chiar prin bârfe). Impresia care o am este că pe când pentru artiștii occidentali este normal în ce privește artiștii coreene nu este ceva care se discută. Pe de o parte este de apreciat că este protejată intimitatea artiștilor, pare că nu se rezumă doar la atât atunci când practic aceasta îți este ghidată de norme ale agenției.

  Relativ recent am citit că aparent primii ani de la debut, acestor idoli li se interzice efectiv să aibă relații (așa cum au tot timpul persoanele faimoase din Occident). Paremise din câte am putut descoperi că chiar și după ce pot în sfârșit să înceapă să-și ”caute iubirea”, totul este oricum reglementat de alte norme de comportament. Mie una mi se pare foarte absurd, cu toate că poate totul este pentru protecția artiștilor de fanii toxici și cei obsesionați.

Faimă sau anonimat?

     În ultima vreme m-am interesat mult să citesc și să aflu mai multe despre cum percep persoanele faimoase ieșirea din anonimat și mai ales cum se raportează aceștia la succesul lor. Există idea stereotipică a artiștilor care încep să bea  și să se drogheze din cauza presiunii. În multe cazuri, persoanele ajung efectiv să-și distrugă viața din cauza adicțiilor când ar putea avea tot ce și-ar fii dorit.

 

   Când mă gândesc la astfel de cazuri, să le zicem oarecum fără speranță, primii care-mi vin în minte sunt noii idoli globali (aici nu mă refer doar la cântăreți, ci și actori). Cum nu sunt eu însămi faimoasă, n-am efectiv de unde să înțeleg prin ceea ce trebuie să treacă celebritățile. Principiul empatiei nu prea funcționează aici din moment ce toate trăirile noastre sunt diferite.

   Adevărul care l-am dedus este că, ca orice altceva, faima are un preț. Părerea mea este că nu poți cu adevărat cunoaște consecințele până când nu ești efectiv în situația respectivă. Acum dacă este ceva de dorit sau nu, asta numai tu însuți poți știi. Trebuie să te poți confrunta cu tot ceea ce compoartă această glorie și să fii suficient de puternic mental pentru a nu claca.

 

  Cred că atunci când dragostea pentru faimă  este mai puternică decât iubirea de sine este la fel de toxic ca atunci când trăiești mereu doar pentru a-i satisface pe ceilalți și nu ții cont de nevoile tale. Voi ce părere aveți? Voi ce ați alege? O viață trăită în anonimat sau faima?

   

Iubește-te pe tine însuți

    ”Love Yourself ” este unul din mesajele transmise de trupa coreeană BTS prin intermediul pieselor lor (este și titlul unuia dintre albumele lor, pe care puteți să-l ascultați pe Youtube dând click pe titlul acestei postări).

Amorul propriu, așa cum o văd eu, înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi: poate fii pur și simplu a fii mereu zâmbitor în orice situație, a se îngriji de propriul aspectul fizic, a avea grijă în mod activ de propria sănătate fizică și mentală, a lua când te simți copleșit de situație, a începe să spui ”Nu” anumitor persoane și multe altele. 

 

   Unii s-ar putea să considere că a-și pune propriile nevoi în fața nevoilor altora pare egocentric și totuși este ceea ce fiecare dintre noi ar trebui să facem. Nimeni nu știe mai bine ceea ce avem nevoie decât noi înșine. Nu ne putem aștepta de la o altă persoană să corespundă în totalitate așteptărilor noastre sau să ne bazăm întreaga noastră fericire pe o singură persoană. A te iubi pe tine însuți este a te face pe tine însuți fericit în fiecare zi. Poți fii mulțumit cu lucruri mărunte, precum și nemulțumit și dacă ai avea tot ceea ce bani pot cumpăra.

 

   Aș vrea să mai citez aici ceva ce Kim Namjoon, RM, din BTS a zis într-un live ”Dacă-ți iubești viața, ea te va iubi la rândul ei. Dacă îți urăști viața, te va urâ și ea.” Mi s-a părut foarte frumos ceea ce a zis aici și mai ales mi-a plăcut profunzimea gândirii lui. Motivul pentru care m-am pasionat inițial de filosofie, și ulterior psihologie, este că mi-a permis să explorez răspunsuri la criza mea existențială mai mult decât ar fi putut-o face studiul religiei.

 

  Filosofia, și psihologia, mi-au deschis noi orizonturi pe care religia tradiționale nici nu le consideră. Din perspectivă filosofică și psihologică, am reușit mai ușor să-mi găsesc un sens al vieții și mai ales să concep suferința ca absență a iubirii de sine. De aceea nu este nicicum un act egoistic a acțiuna liber, căci asta demonstrează capacitatea ta de a gândi critic și a nu fii ușor de manipulat.

Idolii noilor generații

    Când vorbesc despre idoli, este vorba despre nimeni alții decât artiștii (și în unele cazuri actorii) sudcoreeni care se bucură de atâta popularitate în întreaga lume (și culmea mai puțin în propria lor țară). Unii imediat vor începe cu comentarii de genul că de acești cântăreți și actori (și cântărețe și actrițe) nu este decât frumusețea (care oricum este subiectivă) sau orice altfel de jigniri ar putea găsi la adresa lor.

 

   Am ascultat recent un podcast al unei adevărate sudcoreene care vorbea despre această industrie kpop. Ideea care reiese din podcastul ei este că, cel mai adesea, publicul care ascultă într-adevăr muzica pop coreeană în Coreea de Sud sunt cei mai tineri, în general elevi de școala generală și eventual liceu. Ce mai zicea este că alte generații, mai ales adulții, nu sunt defapt interesați de acest nou trend.

 

   O altă idee pe care acea coreeană emfatizat este cum sunt antrenați și aleși viitori idoli în industria muzicală. Nu este în nici un caz un lucru ușor să poți să ajungi măcar să te antrenezi ca să devii artist, darămite să debutezi într-adevăr cu un grup. Se pune foarte multă presiune iar competiția este mare ținând cont de cât de mulți își doresc să ajungă faimoși.

 

  Totdeauna am văzut faima ca ceva la care fiecare într-un fel sau altul aspirăm dar există și reversul medaliei. Este stereotipul ăsta că toți artiștii, în special cei mai de succes, din cauza uriașei presiuni clachează și încep fie să dezvolte una sau mai multe adicții nesănătoase (poate fii alcool,țigări, droguri etc.).

 

   Concluzia mea este că există un preț foarte scump al gloriei de care se bucură azi acești idoli pe care-i adoră tinerii. Pe lângă aceasta, mai sunt și fanii toxici sau obsesionați care nu fac decât să le fie cu atât mai grea viața lor. Acești artiști sunt fie blamați fie idolatrizați, două opuse ale aceleiași extreme.

Dragostea care inspiră

   Sentimentele de iubire pe care le-am trăit până acum au fost cred una din cele mai bune surse de inspirație, alături de emoțiile de furie și tristețe.

Realizez că-mi lipsesc acele senzații, ca de ebrietate, pe care ai când te îndrăgostești. Știu că fie că orice ar fi, voi avea curajul să iubesc din nou la maxim. O să sune cam siropos dar cred în dragostea adevărată și știu că o voi găsi.

 

   Dacă e să ne luăm după legea atracției, fiecare persoană pe care o întâlnești reflectă nivelul tău de conștiință. Practic, atragi persoanele potrivite în momentul în care tu devii persoana pe care ai vrea s-o întâlnești. Cred cu tărie că oricine vine în viața pentru un motiv precis: unii sunt destinați să fie până la sfârșit iar alții doar o parte de drum.

 

  A fii împăcat cu tine, a te iubi și a te aprecia exact așa cum ești nu este totdeauna ușor și trebuie uneori un timp mai îndelung. A iubi pe altcineva te învață cel mai mult despre tine fiindcă partenerul tău devine reflecția ta: ce nu-ți place la el sau ea nu-ți place defapt la tine și tot ceea ce vezi în el sau în ea este în tine. Astea sunt legi ale Universului pe care le-am învățat relativ târziu, din întâmplare.

   Iubirea, cea sinceră și nu cea toxică bazată pe dependență și manipulare, este în opinia mea cea care poate salva într-adevăr să-ți deschidă sufletul. Atașamentele, și mai ales emoțiile, sunt inevitabile și trebuie doar gestionate în modul cel mai potrivit pentru fiecare în parte. Reacțiile emoționale sunt oricum date de circumstanțe, educația și temperamentul tău personal.

Lasă deoparte tot restul

     Încă un cântec de la Linkin Park care pe mine personal, și milioane de alți fani, are un semnificat a parte este ”Leave Out All The Rest”.

 „Leave Out All the Rest” de Linkin Park  este un cântec care reflectă condiția umană într-un mod profund. Este un cântec despre dragoste, pierdere și eliberarea de ceea ce nu ne face bine. Versurile piesei sunt pline de emoție și onestitate iar cine o ascultă pot recunoaște că membrii trupei și-au pus inima și sufletul. 

 

   Potrivit lui Mike Shinoda, unul dintre membrii grupului și unul dintre scriitorii cântecului, „Leave Out All the Rest” este o piesă despre lăsarea în urmă a unei moșteniri. Într-un interviu acordat MTV, el a declarat că piesa a fost inspirată de experiențele sale cu grupul și de ideea că fiecare acțiune pe care o întreprindem are un impact de durată. Melodia reprezintă un îndemn spre a se strădui să fii amintit pentru bine și să nu fii uitat de posterioritate.

 

    Versurile pictează o imagine a unei persoane care și-a trăit viața, a făcut anumite greșeli și a iubit din suflet. Cântecul îi încurajează pe ascultători să nu țină de ranchiune sau durere, ci mai degrabă să „lase deoparte tot restul”, concentrându-se pe amintirile și momentele bune. Aici după părerea mea reintră și faptul de a nu trăi în trecut, ci a fii mereu în momentul prezent.

 

   Pe mine m-a inspirat încă din adolescență să fac cu adevărat diferența în această lume prin realizările mele. Am vrut de atunci să dau un sens vieții mele, să las ceva în urma mea generațiilor următoare. Acum îmi este mai clar ceea ce vreau să fac, cu toate că încă nu am un plan complet de acțiune. Încă mă descopăr pe mine însămi, pe măsură ce încep să cunosc secretele naturii umane.

Într-un final

    Săptămâna aceasta a venit momentul analizei unui cântec de această dată a trupei Linkin Park, destul de filosofică ca înțeles și care totodată era printre favoritele mele. Este vorba despre piesa ”In The End”, care se poate interpreta în mai multe feluri. Unii spun că este despre experiența de bullying, alții zic că este despre relația romantică. 

Refrenul melodiei însă vine cu un mesaj, un lucru cu care mă confrunt chiar și acum la ani de la zile de când ascultam prima oară:

”I tried so hard and got so far
But in the end, it doesn't even matter
I had to fall to lose it all
But in the end, it doesn't even matter”

Nevoia de a-i satisface pe ceilalți, de a căuta mereu aprobarea altora, presiunea socială de a face ceea ce alții se așteaptă de la tine m-a împiedicat mult timp. Numai când am începutsă ascultdepropria mea voce, să-mi pese mai puțin de ceea ce ar putea crede alții, am început să trăiesc mai bine. Mereu vei fii o dezamăgire pentru unii, pe când alții te vor susține și vor fii cu tine la bine și la rău.

 

Desigur, adevărul este că n-am scăpat de tot de nevoia de a vrea să fiu perfectă pentru a fii apreciată de alte persoane, dar asta este o traumă mai veche de tip freudian care nu este subiectul postării de azi. Într-un final, nimic nu contează mai mult decât să faci ceea ce te face fericit, indiferent ce zice lumea.

 

   În încheiere, am găsit un citat de-al lui Kim Taehyung, alt membru din BTS, care are oarecum legătură cu subiectul nostru. Acesta zice așa ”Totul va fii bine la final, dacă nu este înseamnă că nu este finalul”. Motivațional nu? Pe mine mă inspir să lupt până acum voi obține exact ceea ce vreau. Acum că am ideea clară a ceea ce vreau, este mai ușor să fac ceea am de făcut până la capăt.

Iubirea în cântece

 Salutări tuturor,

că tot am început săptămâna trecută să vă prezint semnifiicațiile anumitor cântece, să continuăm pe același subiect analizând melodiile de iubire preferate.

Până destul de recent, nici un cântec de iubire nu s-ar fii putut compara cu ”When you look me in the eyes” de Jonas Brothers. Balada romantică a trupei americane rămâne în continuare favorita mea, alături de ”Euphoria” a lui Jeon Jungkook din BTS.

 

    Ambele piese mă duc cu gândul la o iubire mai presus de cea pământească, portretrizând cu ajutorul imaginilor o dragoste ca-n filme ori în romanele pe care le citisem. O fi că m-am uitat la prea multe filme romantice și am citit prea multe cărți de dragoste, dar eu totdeauna am crezut că iubirea trebuie să fie senzuală iar în același timp spirituală. Să fie o întâlnire a două corpuri, dar mai ales o conexiune a două suflete. Mereu am crezut că nu se poate să lipsească aceste două elemente într-o relație romantică, pe lângă bineînțeles respectul și validarea emoțională.

   Dacă în prima dintre melodii, se face referință la existența Raiului pe Pământ (”I catch a glimpse of heaven/ I find my paradise”), în cea de-a doua melodie apare un alt concept abstract și anume cel de utopie (”When I'm with you, I'm in utopia”).Până n-am fost eu însămi îndrăgostită, nu cred că mi-am dat seama de adevărul din spatele acestor versuri. Când începi să ai sentimente pentru cineva, nu mai ții cont de nimic și tot ce-ți dorești este să fii alături de persoana care a devenit obsesia ta.

  De asemenea, în ambele piese se face referire la iubire ca la un vis, care este tot ceva ireal. Dacă în balada celor trei frați americani singura idee de iubire ca vis este în versurile ”Dreams can't take the place of loving you”, cea a artistului sudcoreean este plină de astfel de referințe. În prima strofă avem ”어린 시절 내 꿈들의 재림” (A doua sosire a visului meu din copilărie) sau ”혹시 여기도 꿈속인 건지/ 꿈은 사막의 푸른 신기루” (Mă-ntreb dacă și acesta este un vis/ Visul este un miraj albastru în deșert) și ”꿈을 건너서 수풀 너머로” (Trecând peste vise și dincolo de tufișuri). 

 

    Ce poezie frumoasă nu? Până la urmă ce sunt cântecele dacă nu poezie pusă pe muzică. Este exact aspectul mistic, ca o magie, a iubirii care face ca ea să fie una dintre tematicile preferate în muzică, opere lirice și epice.

Adevărul nespus

     Analizând în continuare altă melodie de-a trupei BTS (utilizând traducerea în engleză deaorece coreeana mea nu este încă așa de avansată) este un cântec în care mă regăsesc sută sută, The Truth Untold  (în coreeană 전하지 못한 진심). 

Versurile acestui cântec vorbesc despre ascunderea adevăratului sine și emoțiile cuiva și abținerea de la a se deschide față de orice individ. Acest lucru se datorează faptului că cineva are impresia că vor fi lăsați singuri până la urmă din nou din cauza laturii lor „urâte”. Fiecare dintre noi poatre rămâne prins în adâncul propriei sale mizeriei și al întunericului din cauza lipsei iubirii de sine. Nu-mi este nici mie necunoscută calea disperării, depresiei, anxietății.

 

   Când faimoasa trupă sudcoreeană abia debutase, Linkin Park era pentru mine pe vremea aceea medicamentul pentru rănile sufletești. Am descoperit BTS când parte din traumele mele începeau să se vindece, cu toate astea m-au impactat puternic acești bărbați care mai de care mai talentați și frumoși. Indiferent ce ar putea zice alții, au muncit pentru a ajunge unde sunt, în ciuda disprețului unor ignoranți.

 

     Eu una am înfruntat singură, fără aproape nici un sprijin moral, perioada cea mai grea a adolescenței. În acest sens, trebuie să împărtășesc o anecdotă din viața mea personală.

În anul în care urma să încep facultatea de psihologie la Universitate Babes Bolyai din Cluj Napoca, 2017, eram cu o prietenă de-a mea dezbătând recenta sinucidere a solistului trupei Linkin Park, Chester Bennington. Cum eu am pierdut un an de școală, această prietenă era deja la aceeași facultate pe care urma să o încep și eu din toamna acelui an. Eu căutam pe atunci motivul suicidiului, aproape judecându-l pentru că n-a fost suficient de puternic, iar ea mi-a răspuns ceva de genul ”Așteaptă să termini primul an la psiho și o să vezi că n-o să mai gândești așa”.

 

   Și așa a fost cum a zis amica mea: am terminat trei ani de facultate de psihologie ajungând să înțeleg mai bine. De atunci, n-am mai judecat niciodată vreo altă persoană, cu atât mai puțin artiști, când nici nu știam prin ce a trecut. Este atât de simplu să arunci cu venim, să descurajezi pe cineva și să urăști. Să asculți, să te pui în pielea ei și să iubești necondiționat devine mai greu nu-i așa? Iată de ce este am ales să arăt bunătate tuturor, fără să mă neglijez pentru alții și menținându-mi standardele.

 

   Dacă trupa sudcoreeană a cântat adevărul lor ascuns, eu l-am exprimat prin intemediul poeziilor. Deoarece am fost mereu judecată după ceea ce păream, nu m-au cunoscut pentru ceea ce sunt decât persoanele care au văzut ceea ce pot să fiu, care m-au încurajat și m-au iubit. Așa cum suferințele mele personale le cunosc cu adevărat doar eu, tot așa este valabil și pentru membrii grupului BTS. Și atunci vrei să-i critici și să-i judeci când nu le știi povestea?

Blue (poezie în engleză)

Whenever I'm suddenly feeling blue

I think of what we are but I have no clue,

 Our love could be a  neverending story

And for that I sometimes feel sorry;

So please tell me what can I do now

Or, better yet, explain to me again how:

I was stung by no ordinary bug

But a mischevious lovebug

I just want it to be forever

Or at least to remember

There is a happy beginning

Where joy knows no ending;

If only I could fly

Like a purple butterfly

I promise to lift you up

Wherever you end up.

Sânge, transpirație și lacrimi

    Blood sweat tears (în coreeană 피 땀 눈물) este una dintre melodiile celei mai faimoase trupei sudcoreene BTS (în coreeană 방탄소년단) cu un mesaj puternic motivațional. Cântecul este o imagine a dorinței umane, care reflectă modurile obsesive în care oamenii caută să-și atingă scopurile. Videoclipul muzical începe prin a prezenta membrii trupei care rătăcesc în jurul unui muzeu. Sunt văzuți uitându-se la portrete, statui și alte artefacte după care totul se reduce la melodie și secvența de dans care o acompaniază. 

 

     După cum a afirmat unul dintre membrii trupei în interviuri, acesta este un cântec care arată felul în care cineva gândește, alege și crește. Aici cred toată lumea poate fii de acord că mesajul cântecului este unul pozitiv, ba chiar unul care inspiră. În opinia mea sângele, sudoarea și lacrimile reprezintă eforturile și munca grea depusă de trupă pentru a atinge succesul pe care-l are acum. 

     Numai cine a luptat vreodată pentru atingerea unui vis poate să înțeleagă imensul efort pe care trebuie să-l depui să ajungi să-ți 

îndeplinești obiectivul. Nu degeaba se zice că succesul reprezintă 20% talent și 100% muncă. Ai totdeauna moduri de a înbunătăți și a face mai bine. Asta este întocmai ce mi-au transmis BTS: nimic nu este imposibil dacă crezi.

Totul la momentul potrivit

    Astăzi  voi aborda un alt subiect de natură ceva mai filosofică. Așa prefer eu conversațiile. M-am gândit cât de importantă poate fii uneori tempistica în viață. Atunci când suntem într-un accident și suntem răniți, este fundamental să obținem cât de repede posibil primul ajutor. O secundă face diferența dintre viață și moarte. Doar o clipă poate fii fatală. Un moment de neatenție poate avea repercursiuni grave. Atât este de a ajuns pentru a schimba pentru totdeauna cursul vieții tale și nu numai. Un șofer care adoarme la volan nu riscă să-și piardă propria lui viață, ci posibil și cea a acelora din mașină dacă are însoțitori, sau a unor necunoscuți, dacă se izbește de o altă mașină. Chiar și când nu există morți, pentru acele persoane implicate în accident trauma acelui eveniment nu este ceva ce trebuie luat lejer. Stresul post-traumatic este o problemă serioasă, care are nevoie să fie tratat ca atare și nu minimalizat cum fac unii. Nu degeaba există specialiști care se ocupă exact cu asta. Am cam observat cu tristețe că, cel puțin la noi în țară, meseria de psiholog nu este apreciată pe cât ar trebui.

   Tulburările mentale sunt în mod atât de grosolan stigmatizate iar dacă vrei să faci terapie pentru dezvoltarea ta proprie lumea te poate lua chiar de nebun. Mi se pare că încă se crede că dacă cauți ajutor specialist, ai o problemă. Atunci când corpul ne doare, mergem totuși la medic și acceptăm să ne tratăm. Când este în schimb vorba de suferințele psihice, interioare, nu îndrăznim să căutăm ajutor la psiholog ca nu cumva să ne considere lumea nebuni. Iară ascultăm de gura lumii și ignorăm nevoile noastre. Nu este o rușine să apelezi la terapie, dimpotrivă arată că ai conștientizat că trebuie să lucrezi pe tine și să-ți dezvolți potențialul.

   Mai există și altfel de tempistici mai pozitive care-ți pot altera soarta în mod favorabil și anume anumite întâlniri sau evenimente aparent spontane ori caotice dar care îți pot determina succesul. Îmi place când în filme sunt prezentate astfel de înlănțuiri de diverse întâmplări care dau ideea de destin. Eu una sunt convinsă că există cu adevărat o ordine chiar și în cele mai neprevăzute situații. Totul se întâmplă cu un motiv la momentul cel mai potrivit. O reacție în lanț pornește, cum zice Efectul fluturelui, de la cele mai mici și aparent nesemnificative micro-evenimente, ca bătaia aripilor fluturelui, și determină mai departe evenimente la o scară mai mare.

Ce ne pot învăța animalele de companie

   Fie că aveți sau nu animale de companie,sunteți cu toții bineveniți să citiți articolele de pe blogul meu. Acasă la noi am avut totdeauna câini sau pisici, astfel că eu personal m-am obișnuit de mic copil să am animale în jur. 

De când eram mică, pisicile mă fascinau cel mai mult și totdeauna acasă mă ocupam de socializarea puiuților când pisicile noastre fătau. Mi se zicea 'îmblânzitoarea de mâtze'. Uneori îmi era destul de greu să pot socializa puii de pisică deoarece erau și ei mai sălbatici iar eu n-avem cunoștințe sau abilități în ce privește comportamentul felin. Încă chiar și acum, că am de șase ani propria mea pisică, mai am de învățat deoarece este un subiect complex.

Această postare este pentru cine și-ar dori să dețină animale de companie și evaluează încă toate aspectele, de la beneficiile la dezavantajele care vin odată luată o asemenea decizie. Este o diferență evidentă între câini și pisici, cu toate astea ambele specii ne pot învăța cam aceleași lucruri legat de cum să ar trebui să ne trăim viața. 

   Primul lucru care-mi vine în minte este faptul că companionii noștri blănoși ne învață să trăim clipa, după cum zice și dictonul ”Carpe diem”. Cu toate că se zice pisici că țin mai multă ranchiună decât câinii și trebuie să meriți încrederea și afecțiunea, chiar și el trăiesc oricum în momentul prezent. Animalele noastre resimt trecerea timpului prin ritmul și ritualurile impuse de noi.

Un alt lucru care-l au sută la sută în comun prietenii noștrii patrupezi este afecțiunea pe care ne-o oferă, fiecare în felul lui. Pisicile au un mod diferit de câini de a ne oferi dragostea lor necondiționată și trebuie să acceptăm asta și să ne străduim să le demonstrăm iubirea într-un mod în care ele să o poată înțelege. Exact aceasta este atitudinea pe care este bine să o avem față de persoanele importante din viață noastră.

   Părerea mea este că pentru un copil este important, și dacă nu crește cu animale în casă, să i se ofere ocazia să aibă unele interacțiuni cu animale din care să învețe să se poarte cu respect față de ființele vii.

Reveria ca metodă de coping

 Bine ați revenit dragi cititori

  Tema pe care m-am gândit s-o dezbat în această postare este cum m-a afectat din copilărie și până la vârsta adultă fantezia. Mă număram printre acei copii mai degrabă singuratici, care avea amici imaginari. Nu-mi amintesc decât cei avuți în perioada școlară deși mama mea zice că-i aveam deja în perioada preșscolară.

Cu toate că nu pot spune exact de la ce vârstă am început să am acești prieteni imaginari, pot zice că  m-a acompaniat până la terminarea gimnaziului. Nefiind pe deplin satisfăcută de prietenii pe care mi i-am făcut la școală, visam cu ochii deschiși la amici ideali. La una singură dintre colegele mele de clasă de pe vremea acea țin încă foarte mult, cu toate că ne despart kilometr.

Adevărul este că îmi petreceam timpul în lumi imaginare să scap de realitate. N-aveam răbdarea și nici abilitățile să pun pe hârtie aventurile pe care le visam cu ochii deschiși într-o lume magică de poveste. Nici chiar acum de multe ori nu pot ține ritmul și nu reușesc efectiv să aștern în scris toate poveștile pe care vreau să le spun.

   Trăind în lumea haotică în care trăim, îmi vine destul de ușor să mă las din nou transportată în lumea pe care am creat-o. Fiecare dintre noi practic are propriile lui metode de coping atunci când vrea să părăsească un moment realitatea. Marea majoritate dinte noi avem serialele și filmele lor de comfort, eu în schimb le găsesc toate în mine însămi. Îmi oferă același confort pe care le oferă celorlalți filmele sau serialele, fie ele realiste sau fanteziste. Până la urmă, este tot un fel de modalitate de coping.

Sunt curioasă de părerea voastră.Voi aveți filme ori seriale preferate? Cum vă ajută să gestionați stresul vieții cotidiene?

Destin sau liber arbitriu?

      Am stat mult în ultima perioadă să mă gândesc la viața unui om. Este aceasta într-adevăr predeterminată de forțe înafara controlului sau este liber de acestea? 

Ca licențiată în psihologie, trebuie să accept existența liberului arbitru și să desconsider idea fatalității. Ca terapeut, trebuie să am în minte că omul este, sau ar trebui să fie, unicul actor al proprii vieți. Sunt conștient că oricine trebuie să-i dea sens vieții lui, neinfluențat de cei din jur ori de circumstanțe. O persoană suficient de inteligentă înțelege diferența între aspecte ale vieții care depind de ea și care nu. Inteligența ca abilitate unei persoane de a se adapta înseamnă că aceasta se va preocupa să se schimbe pe sine însăși. Nu degeaba se repetă în psihologia cognitivă că gândurile tale determină cine ești și cine vei deveni, cum te vei comporta și cum vei reacționa în diverse situații. 

   Ca susținătoare a filosofiei lui Leibniz și a lui Spinoza, eu cred mai degrabă că viața ne este determinată încă dinainte să ne naștem. Există o serie de evenimente cauzale care ne influențează alegerile și nu pot fii în nici un fel schimbate. Aceasta este exact ideea regăsită și în Efectul fluturelui. Nu avem nici un pic de libertate de a ne alege calea în viață când aceasta a fost de la începuturi deja trasată. Resimțim un fals sentiment de libertate și o anxietate și uneori chiar depresie cu o astfel de mentalitate. Cu toate acestea, părerea mea este că în acest caz ești mai propice să lupți cu toate forțele tale. Tu nu știi ce te poate aștepta deci trebuie să profiți de aici și acum.

   Ideea de soartă nu se poate împăca cu cea de liber arbitriu decât acceptând ideea existenței multiversului. Haideți să vă explic și de ce cred asta.

Teoria Universurilor paralele afirmă că există infinite versiuni ale lumii noastre așa cum o știm. Prezentul în care trăim acum, sau mai degrabă versiunea noastră a realității, este doar una din multiplele ”prezenturi” care sunt posibile. Același lucru este valabil și în ce privește trecutul și viitorul. Este de la sine înțeles că trecutul nu mai poate fii schimbat, acesta însă determină practic atât diferitele versiuni ale prezentului și ale viitorul. 

În funcție de circumstanțe externe cauzale, cât și alegerile noastre, ne determinăm un prezent și un viitor diferit. Viața noastră este prin urmare rezultatul a ceea ce numim la modul general soartă și liberului arbitriu.

Acum vă întreb pe voi ce părere aveți? Credeți mai mult în destin sau liber arbitriu?

O nouă doză de motivație

Doza de motivație pentru oricine are nevoie💚 💙 💜

 

   Nu uitați să visați în mare, să trăiți viața în fiecare zi la maxim și să mai fiți câteodată copii.

Eu mi-am propus să mă bucur de fiecare moment și să nu mai pierd nici o oportunitate care viaţa mi-o oferă.

Viața m-a învățat pe calea cea grea să nu renunț pentru nimeni și nimic la planurile mele. Acum regret mult mai mult tot ce n-am făcut decât experiențele pe care le-am avut. Și eu, ca mulți alții din voi, am realizat mult prea târziu greșelile mele. 

 

  Am ascultat prea mult sfaturile necerute ale unora când nu trebuia, am avut dubii și am lăsat ca lucrurile să se petreacă fără să am un plan de acțiune.

Cât timp am făcut cum am crezut eu, urmând un plan, totul mi-a fost bine. Când am aplecat urechea la vorbele lumii, urmând soluția mai comodă, totul a fost aiurea. 

Am fost ținută pe loc de sentimentalisme prea mult timp și mi-am sacrificat în numele unei iubiri demult stinse planuri de viitor. Mi-am promis că aşa ceva nu voi mai face încă o dată. Nu se merită să renunți la tine pentru alții.

 

  Cine te iubeşte cu adevărat te va susține şi te va urma până la capăt, indiferent de câte obstacole ar fi în cale sau distanţa dintre voi. Sună mult prea ireal, eu asta cred.

Cea mai rea senzație este să ştii că ai dat cu piciorul unei oportunități unice, care ți-ar fi putut schimba viața, doar pentru că n-ai avut curajul să te detașezi rapid de anumite persoane și locuri.

 

Voi ce credeți?

De ce să nu trăiești după cum vor alții?

Bună tuturor😘 😘 😘

    Astăzi îmi doresc să vă mai transmit un mesaj care să vă inspire și să vă fie de ajutor. Această postare este dedicată în special acelor persoane care trăiesc după gura lumii.

Viața este și așa scurtă să pierzi din timpul tău prețios făcându-ți griji ce spun alții. Nu mai lăsa pe nimeni să te doboare și să-ți distrugă viața. Tu fă totdeauna cum crezi de cuviință și nu asculta toate sfaturile necerute ale altora. Din propria mea experiență, pot să vă garantez că atunci când ai încredere în propriile forțe și-ți asculți intuiția, ai cele mai mari șanse de reușită. Și dacă greșești, cel puțin ai încercat.

 Lucrează pentru tine și visele tale indiferent cât de nebunești îți par și nu te apleca la vorbele celorlalți. Ei nu știu prin ce ai trecut și cât ai muncit ca să ajungi acolo. Nu înțeleg sacrificiile pe care a trebuit să le faci. Majoritatea persoanelor au oricum doar intenții rele și nu vor să te vadă că ai mai mare succes decât ei. Mulți n-ai decât interese ascunse și se vor folosi de tine așa că atenție cui le spuneți prieteni.

 În această postare mă refer strict la cazurile în care alegerile tale sunt relativ satisfăcătoare chiar dacă întâmpini pe alocuri greutăți și nu când modul de viață pe care ți l-ai creat pur și simplu nu te mulțumește. În acest caz, da, poate ar fi cazul să asculți un sfat bun din partea familiei apropiate.

   Tu ce părere ai? 

Puterea mea

 Bine ați revenit pe blogul meu 🤗 🤗 🤗

    "What doesen't kill you makes you stronger" spune un cântec puternic motivațional, cel puțin pentru mine. Mesajul este destul de clar, zic eu, şi mă impulsionează să devin cea mai bună variantă a mea.

 Mult timp m-am considerat slabă, incompetentă, neadaptată, fără nici o speranță, şi aveam tot felul de anxietăți și complexe de inferioritate. Mi-am putut regăsi puterea când am păşit afară din zona de confort şi am început să-mi înfrunt temerile una câte una, să fiu mai încrezătoare, să am curajul să încerc lucruri noi. Cu toții, mai ales noi femeile, suntem mai capabili și mai puternici decât credem. Totul este să ne dorim să încercăm, să nu ne fie teamă să facem greșeli și mai ales să nu ne învinovățim dacă am eșuat ci să ne ridicăm.

 

  "Mentalitatea face din tine ceea ce vrei să devii" zice un citat după care am ajuns să-mi ghidez viața. Tu ești singurul obstacol în calea succesului, singura persoană care poate face miracole când începi să-ți conștientizezi tiparele de gândire care te sabotează fără să realizezi. Toate gândurile tale, mai ales cele inconștiente, referitoare la o anumită situație nu sunt decât un 'înveliș exterior'. Numai odată ce 'despici' firul gândurilor şi reacțiilor emoționale, o să le poți modifica.

 

   Am început să mă vindec când am decis că trebuie să iau decizii care să fie benefice evoluţiei mele, oricât de greu mi-ar fi. Am realizat că dacă voiam să-mi schimb radical viața, trebuia să mă opresc din oftat şi plâns, din a încerca să caut vinovat pentru necazurile mele, și doar să acționez pentru îndeplinirea dorințelor mele.

 

   Îmi doresc ca acest mesaj să inspire pe oricine are nevoie de motivaţie. Şi voi de unde vă luați doza zilnică de inspirație şi motivația să continuați să faceți tot ceea cea faceți fără să renunțați? 

😇 😇 😇

Ce faci în timpul liber?

   Salutare dragilor 😘 😘 😘

   Mi se întâmplă ca mulți dintre prietenii mei și familia mea să mă întrebe ce fac toată ziua. Aceștia știu că am destul de mult timp liber, având în vedere că nu lucrez cu contract de opt ore pe zi, cinci sau chiar șase zile din săptămână. Este oarecum de așteptat să fie curioși cum anume îmi petrec timpul. Așa este natura omenească. 

  Mă consider norocoasă să am totuși rude de treabă, care nu se bagă în viața mea personală și nici nu-mi pun întrebări foarte personale sau clasicele ”Și când îți găsești iubit? Când te măriți, îți iei casă și faci și tu copii?”. Bineînțeles că sunt unii care mă întreabă ce vreau să fac cu viața mea, ce lucrez în momentul de față sau dacă am bărbat. Cei care au rude mult prea impertinente au toată compătimirea mea. Nu se zice degeaba ca unele dintre rudele noastre sunt mai rele ca dușmanii. 

Lăsând acum gluma, pe care am încredere că ați apreciat-o, aș vrea să aflu de la voi în comentarii cum este în familia voastră extinsă. Aveți relații bune cu toate rudele voastre cele mai apropiate? Ce anume face să funcționeze acel raport?

Eu fiind licențiată în psihologie, îmi vine să răspund la această ultimă întrebare în termeni foarte tehnici și voi scrie poate cu altă ocazie din observațiile mele personale și ceea ce zice literatura de specialitate factorii care influențează relațiile umane.

    Acum să revin la subiectul postării și anume să vă povestesc despre activitățile din timpul liber. Principala mea pasiune a fost și va fi scrierea. Când am o inspirație de moment bună, mă ocup de o serie de poezii ori povești începute și neterminate ori pur și simplu recitesc și editez cele pe care le consider gata să fie publicate.

Îmi place mult și lectura, căreia nu-mi ajunge să-i dedic la fel de mult timp din cauza altor activități pe care vreau ori trebuie să le fac. Mi-am propus să încep să citesc în alte limbi pe care deja la cunosc pentru a-mi dezvolta abilitățile lingvistice.

   Se cuvine acum să enumăr următoarea mea pasiune, relativ nouă, și anume învățarea de limbi străine. Mi s-a zis că sunt bună la asta după ce până am terminat liceul am învățat la vorbesc fluent engleza și italiana și la un nivel intermediar spre avansat franceza și germana. Aș fi putut desigur urma o facultate de limbi, cum mi s-a tot sugerat, eu am insistat să învăț psihologie deoarece voiam să fac ceva pentru mine.

  Acum îmi reîmprospătez cunoștiințele lingvistice în ce privește limbile franceză și germană, precum și spaniolă pe care am studiat-o tot la școală timp de un an. Am menționat deja în postarea precedentă că am început să învăț coreeana și vreau să ajung la un nivel intermediar înainte de a învăța alta.

   În concluzie, vă puteți da seama că-mi ocupă destul de mult timp toate aceste activități intelectuale. Restul zilei îmi rămâne pentru a mai ieși pentru a face câte o plimbare, cumpărături ori alte activități cu prietenele, precum și a urmări serialele mele preferate ori seriale și filme străine.

    Atât a fost pentru azi, aveți grijă de voi și profitați de fiecare moment, nu uitați să zâmbiți și să râdeți căci viața este frumoasă.

Cu drag, 

a voastră Melitta R

PS: Și voi cum vă petreceți timpul liber? Care sunt pasiunile voastre? 😊 😃 😊

안녕하세요! Bună ziua!

Bună tuturor! 

Ştiu că probabil sunteți curioşi în ce limbă este titlul acestei postări. 

   Titlul este în coreeană, o limbă care am învățat-o recent şi în care, ca începător, ştiu deja printre altele să mă prezint; să-mi spun vârsta; să zic din ce țară provin; să salut, să mulțumesc, să-mi cer scuze în limbajul formal şi informal, să-mi exprim preferințele şi ce pot face sau nu pot face. 

M-am gândit să introduc din când în când anumite fraze în coreeană ca un exercițiu de scriere (cu traducerea în română).

  În titlul postării am folosit formula de salut politicoasă. Haideți atunci să ne cunoaștem, dacă nu faceți parte din prietenii mei apropiați.

Cine sunt eu?

 

   Este o întrebare al cărui răspuns va depinde, cred eu, în funcție de persoana pe care o întrebați 😁 😁 😁

Fiecare va avea o altă părere despre mine. Dacă trebuie eu însămi să răspund în câteva cuvinte aș zice că sunt o visătoare, loială, sinceră, iubitoare de animale (în special pisici), pasionată de călătorii, îndrăgostită de cultura asiatică (mai ales japoneză și coreeană) și nu în ultimul rând bună la limbi străine. La cei douăzeci și ceva de ani ai mei, mai aproape de treizeci decât de douăzeci, mă simt încă o adolescentă. Abia acum începe viața mea, când încep să trăiesc cu adevărat și să-mi găsesc un scop.

    M-am născut într-un oraș din Nord-Vestul României într-o familie obișnuită, având ca mulți alți copii părinții aflați în străinătate. Eu însămi am petrecut aproximativ un sfert din viața mea într-un oraș din Nord-Estul Italiei. Am ajuns să mă simt acasă în ambele țări, să îmi însușesc părțile bune din ambele culturi și să apreciez diversitatea. Pe lângă italiană, sunt fluentă în engleză și franceză. De asemenea vorbesc spaniola, maghiara, germana și coreeana la nivel de 

începător.

    Am crescut alături de bunici, mătuși, unchi și verișori. Pot să zic că am avut o copilărie frumoasă și mi-a plăcut să învăț lucruri noi, mai ales relaționate cu pasiunile mele. Mi s-a zis că am o sete de cunoaștere înnăscută. Probabil că așa este, cu toate acestea nu sunt mereu în dispoziția de a studia. Îmi dau seama că am întrerupt studiile universitare din nevoia de a lua o perioadă de pauză. 

  Acum vreau să aflu de la voi: în ce etapă a vieții vă aflați (copilărie, adolescență, maturitate, bătrânețe), de unde sunteți, unde ați trăit (dacă v-ați mutat din orașul natal) pe unde ați călătorit și cum a fost copilăria voastră. Nu fiți timizi, suntem aici să ne cunoaștem așa că dați ”Bună ziua” și povestiți-mi despre voi. Și dacă limba voastră maternă nu este româna, puteți lăsa comentariile voastre în oricare dintre limbile pe care le vorbesc iar eu vă voi răspunde  😀 😀 😀

Vă pup și vă îmbrățișez,

 Linda Florea

Nou an, nou început

    Călătoriile nu sunt despre sosirea la destinația finală, ci etapele pe care le faci

 

 Dragi prieteni, cunoștințe și urmăritori,

     de acum, când în viața mea începe un nou capitol, doresc să împărtășesc cu voi această nouă etapă prin care trec.

Postările mele vor deveni cu adevărat un fel de jurnal personal în care mă voi inspira din experiențele mele de zi cu zi pentru a crea un conținut.

 Dacă am putut să vă aduc un zâmbet datorită conținului de pe acest blog şi nu vreți să pierdeți nici o notificare, da-ți click pe butonul de urmărire.

 Vă mulțumesc pentru susținerea voastră, vă doresc numai bine și îmi doresc să vă cunosc într-o zi la publicarea vreunei cărți de-a mele. 

Cu drag,

Melitta Raffaella H

  

PS: Aveți ca bonus o poză recentă de-a mea din vacanța mea din Italia 😊😊😊