Este o altă poezie mai personală din seria de versuri vechi scrise între 2012 şi 2013. Aceasta explorează interogative existenţiale.
Pentru a citi şi restul poeziilor cu teme diverse, atât noi cât şi vechi, puteţi accesa următoarele link-uri:
De ce viața e așa complicată
și dezordonată?
De ce totdeauna cei buni
sunt luați de nebuni?
și dezordonată?
De ce totdeauna cei buni
sunt luați de nebuni?
De ce, cei cuminți suspină
iar cei răi n-au nici o vină?
De ce e totul nedrept
și puțini acționează corect?
De ce acela care-i bun cu toată lumea
îndură suferința și amărăciunea?
De ce când speranța moare
în suflet doare?
De ce, dintre toate lucrurile,
lumea trebuie să se joace cu sentimentele?
De ce trebuia să pleci tu
de ce nu puteam renunța eu?
Sunt doar o parte din întrebările
pe care mi le pun în toate zilele,
Doar o parte din nedumeririle
și probleme mele existențiale
Am trecut prin multe bucurii
și-am avut dezamăgiri
Însă nu-mi pot șterge din minte
promisiuni ce n-au fost păstrate.
și-am avut dezamăgiri
Însă nu-mi pot șterge din minte
promisiuni ce n-au fost păstrate.
ENG: Why? (original song from Lily Superstar, season 2)
Why is my life so complicated
and often times so messy?
Why always the good ones
are treated like crazy people?
Why, the good ones sigh
and the wicked are not to blame?
Why is everything unfair
and few act correctly?
Why the one who is good to everyone
endure suffering and bitterness?
Why when hope dies
Does it hurt your soul?
Why, of all things,
people have to play with feelings?
Why did you have to leave?
why couldn't I give up?
These are just some of the questions
which I ask myself every day,
Just some of the puzzles
and my existential problems
I went through many joys
I was disappointed
But I can't erase it from my mind
al the broken promises.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu