Prietenii ce nasc în mod neprevăzut

  Întoarsă din vacanță, am dat primele examenele la academie și am așteptat zece zile pentru afișarea rezultatelor. Noroc cu Eva care avea modul ei de a face să nu mă gândesc obsesiv la examene. Ea m-a și însoțit până la clădirea centrală a Centrului Spațial, în afara campusului academiei pentru ofițerii spațial în devenire. Din fața Academiei Spațiale (unde am mers la cursuri până acum) am luat transportul public, autobuzul numărul 17, până la ultima stație vreo patruzeci de minute. Eu deja vizitasem în precedență sediul NASA din Houston, Texas, în timpul unei excursii școlare dar am fost cu mult mai impresionată de centrul din Umbada. Am intrat pe o poartă uriașă dintr-un fel de aliaj de oțel inoxidabil upă culoare (așa credeam dar defapt aveam să aflu că toată structura este făcută cu un fel de metal rar, care nu se găsește pe Terra ci numai pe Luluana). Înăuntru, era un spațiu verde cu ici colo copaci și chiar planta locale. Pe jos cărarea înspre a doua intrare era făcută cu ceea ce păreau cărămizi (dar aveam să aflu că nu erau) de o culoare roșie. Mi-a venit oarecum să râd când am făcut legătură cu drumul cărămizilor galbene din una din poveștile mele preferate de copil, Vrăjitorul din Oz. I-am zis și amicei mele, la care ea ”Drumul acesta te va duce cu siguranță departe. Îți vei îndeplini visul să explorezi necunoscutul ....Ce entuziasmant!”. 

   Ceea ce mi-a plăcut este cât de perfect aliniați erau copacii plantați și mai ales frumusețea exotică a frunzelor. Nu seamănă cu nici una din frunzele terestre, au așa o formă particulară de pentagramă ori o stea. În plus, sunt și parfumate astfel că, pe măsură ce treceai pe lângă câte un copac, simțeai mirosul plăcut al plantei. Plantele, care atârnau pratic de pe balcoanele clădirii, n-avea miros însă aveau culori în nuanțe intense la limita a ceea ce este spectrul percepibil de ochii umani și forme exotice care pe Terra se văd numai în anumite zone. Regiunea este cunoscută, pe bună dreptate, pentru vegetația luxuriantă. Lipsea numai lacul și aș fii putut jura că mă aflam într-un fel de oază paradisiacă și nu în sediul unui centru pentru explorări spațiale. Și campusul asemănător celor americane unde mergeam la cursuri era înconjurat de vegetație. La capătul aleei principale, am intrat pe o ușă și acolo în dreapta erau afișate rezultatele pe o tabelă.

  Părinții mei mi-au făcut o surpriză și s-au prezentat și ei acolo. Nu-i văzusem de câteva luni așa că eram sincer bucuroasă. 

”Ei, și ce note ai luat? Am înțeles că nota ta la admitere n-a fost 100 din 100, dar nu-ți face griji. Sunt sigur că te-ai descurcat bine.”

”Appa, nu spune asta. Dacă scorul nu va fi perfect nu voi avea șanse să intru la cursurile din semestrul următor, înainte de a fii acceptată pe o aeronavă.”

”Da, înțeleg. Dar sunt sigur că va fi bine. Să vedem cât ai luat.”

”Ai un punctaj general de 75.” Anunță Eva uitându-se pe tabelă.

”Oh nu nu nu. Nu este un scor suficient de bun să trec mai departe ...”

”Nu, nu este, dar am decis să facem o concesiune.” Afirmă un altul dintre profesorii mei care trecea pe acolo. ”Aceștia trebuie să fie părinții tăi, presupun. Eu sunt responsabilul de formarea noilor ofițeri și totodată lector în astrofizică și astronomie, Choi Woo Sung.”

”Da, suntem părinții ei. Alejander Castilla Espinosa.”

”Dae Lin Hwang. Suntem încântați să face cunoștința dumneavoastră.”

”Eu de asemenea. Doresc să vă asigur că Laury este una din cele mai dotate studente de pe Terra care a urmat vreun curs de-al nostru. N-are, din motive evidente, pregătirea colegilor ei, dar face eforturi extraordinare. Am discutat cu restul seminariștilor și va fi mai mult decât capabilă să-și continue pregătirea ca ofițer spațial. În al doilea semestru, elevii vor pune în practică tot ceea ce au învățat. Dacă este suficient de norocoasă va zbura în spațiu cu prima aeronavă disponibilă.”

N-am să pot uita privirea plină de mândrie a mamei, care nu era ușor de impresionat. Ca și copilul mijlociu, realizările mele erau totdeauna în planul secund față de cele ale frațiilor mei pentru mama. M-am emoționat sincer când părinții și frații mai mari au decis să brindeze acea seară în cinstea mea în intimitatea casei noastre. Yoon Ray cu Emma eu și organizat un concert de-al lor improvizat, cântând piesele mele preferate a trupei mele favorite, Enhypen. Cu toate că frățiorul s-a limitat să mă felicite și să-mi dea o îmbrățișare, am apreciat la fel de mult și gestul lui de afecțiune.

    Acum că fusesem acceptată pentru a doua parte a formării noilor exploratori ai Universului, lucrurile deveneau serioase. Antrenamentul fizic avea să devină mult mai intens, întrucât trebuia să ne ajute să putem supraviețui condițiilor de temperatură extreme, gravitație zero, ploaie acidă, fum, radiație și orice altă situație de pericol enumerată în manualul pentru proceduri de siguranță. Sunt nenumărate situații de criză în care ne-am putea regăsi, eu știam că având Mantia protecției de la mama nu trebuia să-mi fac griji. O puteam purta pe deasupra uniformei, ca o pelerină, sau puteam să o îmbrac direct pe corp iar aceasta m-ar fii protejat de orice fel de pericol, creând un fel de barieră în jurul meu. Uneori o utilizam și ca pătură, în nopțile agitate în care aveam coșmaruri. Puterile mele supranaturale de asemenea îmi dădeau un oarecare avantaj. În acest semestru aveam să ne alegem între cinci și nouă materii pe care să ne specializăm. Cele mai populare erau inginerie aeronavală, robotică, informatică și programare avansată; proceduri avansate de siguranță și protecție a navei; tehnici de leadership și management; tehnici de asistență psihologică și de consiliere; tehnici paramedicale/medicale și de asistență generale/ specializate deoarece acestea le ajutau să-și dezvolte principalele competențe ale unui ofițer care voia o poziție bună.

   Profesorii ne-au dat la dispoziție trei zile pentru a ne alege specializarea, în funcție de pregătirea noastră dinainte de a intra la programul de formare. Eu fiind, ca frații mei, în mod neoficial cadeți războiniic în subordinea prințului din Umbada mi-a oferit suficiente credite și experiență practică să mă specializez în siguranță și protecție. Cum eram și posesoare de abilități speciale, eram cu atât mai calificată să intru direct în acel departament, atâta timp cât pe nave aveau nevoie. 

Lectorul Choi mi-a recomandat să mă focalizez la început pe o poziție de astronomie, astrofizică și cartografiere spațială deoarece considera că excelez în materiile lui. M-a asigurat că puteam ulterior să avansez către o altă poziție dar că la început era bine să fiu prudentă în alegerea specializării. Eu m-am înscris oricum la cursurile avansate de siguranță la locul de muncă și în același timp cele de astronomie și astrofizică. Am decis să urmez și cursuri opționale de prim ajutor în situații de urgență, cele de prim ajutor psihologic și desigur cele de management al echipei. M-am confruntat și cu prietenul Evei în ce privește alegerea cursurilor iar el a aprobat decizia mea.

   Înafară de Leehno, în al doi-lea semestru de academie spațială m-am împrietenit cu alte două ofițere junioare. Ele își terminaseră perioada minimă de formare care le-ar fii permis să urce deja la bordul unei astronave, cu toate acestea au preferat să mai facă pregătire de teren înainte să facă cerere să pornească în explorare spațială. Sublocotenenta Felicia, umbadiană de origine britanică, este specializată în consiliere psihologică deaorece a urmat Institutul de Studii psihologice și Tulburări mentale în Umbada. Sublocotenenta Samantha, umbadiană de origine coreeană, este specializată în inginerie aerospațială și medicină generală. Cu ele m-am cunoscut la prima ședință cu ofițerii cadeți și juniori, în care ni s-a prezentat din nou principalele directive, reguli și proceduri de urmat odată ce am fii fost acceptați pe o navă spațială. N-am vorbit prea mult în acea primă zi, cred paremise doar ne-am prezentat și ne-am declarat originile, apoi urmând împreună anumite cursuri în decurs de nici măcar o lună am devenit bune prietene după ce am ieșit să bem după curs și ne-am simpatizat. Am început să ne vedem regular în pauzele dintre cursuri și pe măsură ce ne cunoașteam mai bine, am realizat că eram pe aceeași lungime de undă. Puteam să ne permitem să mai bârfim și-n același timp să purtăm discuții serioase, fie despre pregătirea noastră, despre relații, prietenii și viață în general. Felicia, cu atitudinea ei veselă, seamănă cu Eva pe când Samantha este perfecționistă, așa ca mine. Până să ne finalizăm toate împreună formarea ca ofițeri spațiali, am legat un raport strâns de amiciție și a fost o bucurie imensă să fim repartizate ulterior pe aceeași aeronavă.