"viewport" content="width=device-width, initial-scale=1"> Atelierul Magic al Lindei : Final de semestru

Translate

luni, 8 iulie 2024

Final de semestru

    Primul an de academie spațială a trecut rapid și venea momentul pentru examenele preliminare, care determină în baza notelor obținute cine are șanse să fie acceptat pe una din aeronavele aflate în explorare. Simțeam presiunea, dar în același timp eram sincer bucuroasă să primesc două săptămâni libere. Am decis să merg acasă, așa că m-am întors la New York cu amica mea Eva. Pe Pământ era sezonul sărbătorilor de iarnă, deci pentru familia mea am fost plecată numai patru luni și nu șaisprezece.
Eram în al nouălea cer să petrec un alt Crăciun tipic în familie. Tata împodobise bradul și pregătise felul principal de mâncare pe bază de pui și legume pe când mama făcuse o mâncare coreeană cu orez și carne de porc și biscuiți. Yoon Ray avea să vină cu noua lui parteneră,  Hèlene, iar Emma avea să vină cu soțul ei Yoh și băiețelul lor. Nepoțelul meu, care avea în jur de zece luni, umbla de la părinții lui la bunici și părea că încerca să imite ceea ce i se zicea. Emma și Yoh voiau să-l crească bilingv așa că tatăl îi vorbea fiului exclusiv în japoneză iar mama coreeană.  A cerut și mamei mele, mie și fraților mei să vorbim pe cât posibil coreeană cu micuțul.

   Joshua este la vârsta la care Yoon Ray începuse pregătirea lui ca vedetă și puteam să intuiesc, și fără să-mi zică ceva, că simțeacă trebuia să înceapă și el să să gândească la viitorul lui. Dacă fratele cel mai mare a preluat disciplina, hărnicia, reziliența, bunul simț coreean și filosofia de viață mamei iar eu ca fiica mijlocie am câte ceva din ambii părinți, fratele cel mic în schimb seamănă cu tata la caracter.
La cina de familie chiar s-a adus vorba despre ceea ce i-ar fii plăcut frățiorului să facă după ce absolvea la academie. Știam că lui i-ar fii plăcut să se antreneze să devină un fel de erou asemeni celor din benzile lui desenate și anime-urile preferate dar nu e ca și cum ar exista o școală de acest fel pe Pământ. Pe Luluana ar fi putut urma academia militară, care l-ar fii pregătit să fie soldat. Spre marea mea surpindere, Joshua a dat un răspuns neașteptat când a fost întrebat care era visul lui.
”Eomeoni, abeoji, modul cel mai bun de a schimba această lume este să ne dedicăm unei munci utile din punct de vedere social. Știu că hyung a ales să facă serviciu civil în Coreea ca acoperire pentru antrenamentul intens pe Luluana. Ei bine intenționez și eu să mă înscriu la serviciul civil aici în State când împlinesc optsprezece ani. Nu vreau să mai continui școala după saisprezece ani, aș vrea să ajut la afacerea de familie.”
”Vrei să ajuți la afacerea de familie?”
”Da, vreau să mă ajuți să-mi conduc într-o zi afacerea proprie.”
”Oh, este foarte bine.” Acea seară mi-am dat seama că micul prinț, maknae-ul familiei, înțelegea responsabilitatea misiunii care practic noi toți împărtășeam ca Gardieni. Din băiețelul răsfățat, care credea că totul i se cuvine, a devenit un adolescent cu simțul datoriei și spirit altruistic. Faptul că a început să frecventeze de Academia Keith și prietenia lui cu Ramand și Kenji trebuie să-i fii format această latură a personalității.

   Pe fratele mai mare l-am simțit mai îngândurat ca de obicei, aveam să aflăm motivul când ne-a luat pe mine și pe sora mai mare deoparte. Raul a venit și el după mama lui, atent la tot ce vorbeam.
”Asculați,voi sunteți fete și de aceea mi-ar plăcea părerea ...”
”Oh, nu cred că suntem în măsură să ne băgăm așa în relația ta ...”
”Andwe. Nu vreau sfaturi de relație ... Aș vrea să o cer de soție ...”
”Mworago? Nu e devreme după doar câteva luni că vă întâlniți?”
”Aniya, este diferit. Și tu vorbești care te-ai logodit cu Yoh după cinci luni?”
”Ai dreptate ... Să fie într-un moment bun ... Și deci când vrei să o ceri?”
”Mă gândeam înainte de Revelion. Voi ați avea chef să veniți mâine cu mine să mă ajutați să caut inelul?”
”Desigur, putem dedica mâine la prânz timp pentru asta dar Laury ar trebui să vii până la sediul companiei.”
”Nici o problemă, eonnie. Voi fii la unu acolo.”  O știam de puțin timp, cu toate acestea Hèlene părea mai mult decât potrivită să facă în mod oficial parte din familia noastră, mai ales la cât de mult ținea Yoon Ray la ea și invers. Nu puteam decât să fiu entuziasmată că fratele meu a găsit așa o fată simpatică, care să ne placă din prima clipă tuturora.

  Între Crăciun și Revelion, cât timp restul adulților familiei erau la respectivele locuri de muncă, aveam eu să rămân să am grijă de cei doi minori. Cu Raul a fost mai greu deoarece plângea după părinții lui, Emma mi-a zis cum pot să-l calmez. Ea și mama m-au asigurat că pentru orice problemă le puteam chema pe ele. Partea cea mai dificilă a fost să conciliez nevoile unui bebeluș cu cele ale unui adolescent. Joshua încerca să fie drăguț și să se joace cu nepotul, dar era clar că se plictisea să stea acasă cu noi și nici chiar să iasă în parc cu noi părea că n-avea chef. I-am permis să iasă cu amicii lui, atâta timp cât venea acasă la cină. Eva mai trecea și ea pe la noi să mă ajute. Ea se ocupa de curățenie iar eu de restul. Ca să-l distrăm pe nepoțel, mama și sora mai mare mi-au recomandat să-i pun muzică să danseze. În familia noastră suntem cam toți (înafară de tata și frățiorul) pasionați de muzica kpop din 2010-2030, iar Raul pare să nu facă excepție. Eva i-a pus trupa ei coreeană modernă preferată, New Boys Next Door, iar eu i-am pus trupa mea coreeană preferată, Enhypen, și a fost încântat. Era așa un scump cum încerca el să danseze și să cânte. Prietena mea glumea ”Uite o nouă vedetă în devenire” iar eu nu puteam să nu mă întreb dacă într-adevăr nepotul avea să o ia pe urmele mamei lui. Eu aș fii preferat să-mi trăiesc viața în anonimat dacă aș fii putut, poate lui îi va plăcea faima.
”Știi cât de norocoasă ești Laury să ai familia care o ai?”
”Fiindcă mama și fratelele meu mai mare sunt celebri?”
”Da. Fiind cunoscută lumii datorită lor, realizezi că poți mai ușor să te afișezi în public și să transmiți mesaje. De exemplu m-am gândit la ce mi-ai povestit despre planul flotei stelare luluaneze de a dezvălui pe față pământenilor despre extraterești ... despre alte lumi ... Tu ești perfectă să fii purtătoare de cuvânt pentru cum îi ziceai ... primul contact?”
”Înțeleg ce vrei să zici dar nu voi putea face lucruri de capul meu ...Există regulamente și oricum până ajung să fac oficial parte din flota stelară mai am ...”
”Cred în tine! Tu de ce nu crezi? Niciodată să nu te îndoiești, scumpo.”
”Mulțumesc, dragă.”
Faptul că Eva se pregătea să înregistreze primul ei single alături de Guardians of Tomorrow o ținea suficient de ocupată cât să nu se gândească la iubitul ei plecat în spațiu. Știu că vorbea cu el zilnic prin video și uneori îl suna pe când era cu mine și povesteam despre cum decurgea misiunea navei Enterprise. Ne-a arătat cum se deplasau la marginea galaxiei și îmi explica ce fel de cercetări erau în curs. El mi-a fost un tutor bun în materiile tehnice în primii mei ani ca sublocotenent și un amic drag pe toată durata timpului cât am lucrat împreună.

   La celebrarea trecerii în noul an, fratele meu mai mare anunță familiei în mod oficial că el și iubita lui erau logodiți. Ea n-a venit de această dată cu el deoarece petrecea Revelionul cu mama ei și ceva rude de-alei lor din Mexic. Yoon Ray și Hélene aveau să plece apoi până în Franța, să se întâlnească cu rudele tatălui ei cu ocazia logodnei lor. Tata și mama îl felicitară călduros pe fratele meu mai mare, întrebându-l în același timp cât de sigur era de această dată pe decizia lui.
”Ah, jinjja! Eomonie, abeoji, sunt mai mult de 100% de Hélene. Nimeni și nimic nu mă va convinge să amân nunta de această dată. Oricum, am cam decis pe o nuntă modestă. Rudele ei, și toată lumea, știu cât suntem de bogați, nu cred că ar fii cazul să ne afișăm printr-o nuntă extravagantă ... ”
”Logodnica ta ce zice? Nu cred că înțelegi cât de important va fi pentru ea ziua asta ... Vrea o nuntă de prințesă, toate vrem o nuntă ca în povești. Nu crede altceva.”
”Nuna, am discutat că vrem doar familia și prietenii noștrii cei mai apropiați ...”
”Okay, dar nu te iluziona că vrea o nuntă simplă ...”
”Ah, bine. O să ne gândim la detalii când revenim din Franța. Ea oricum mi-a zis să vă transmit că vrea ca tu și Laury să o ajutați cu pregătirile.”
”Oh, va fi o onoare. Vai nu pot să cred că micul nostru Kookie se însoară.”
”Ya, nu mai sunt un bebeluș, nu-mi spune așa.”
”Oh, scuze. Pentru mine vei rămâne mereu frățiorul meu ...”
Acea noapte a fost senină astfel că după cină am decis să mergem la locul unde obișnuiam să mergem cu cortul ori să facem un picnic, suficient de departe de New York încât să putem vedea stelele. Am aprins focul și, în ciuda frigului de afară, am stat până după miezul nopții acolo. Joshua, care era cu mine și părinții în mașină, dormea pe drumul spre casă. Am căzut și eu într-un somn adânc, visând stele și galaxii, deîndată ce am pus capul de perină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu