Aeronava Grande Sofìa

 

   Sosirea navei spațiale a căpitanului Nerissia a fost sărbătorită cu mare vâlvă de întreaga comunitate umbadiană, având în vederă că însuși regele și regina aveam să întâmpine echipajul. Eu cu Eva și părinții mei aveam să fim prezenți. 

Nava spațială la prima vedere era cât un zgârie-nor tipic american de zece etaje. Era prima aeronava de design luluanez care vedeam de aproape și am rămas șocată de dimensiuni. Am văzut cu coada ochiului că tata și cu mama aveau o privire pe care am interpretat-o ca ”Și în cutia aceea a morții vrei să te urci?”. Pe amica mea am simțit-o tensionată, știam că aștepta să-l poată lua în brațe din nou le iubitul ei. Frații mei erau amândoi cu gura căscată, admirând grandioasa aeronavă. Avea tipica formă ovaloidă, ca de farfurie zburătoare, și se vedeau geamuri și un fel de rampă de unde ieșeau unul câte unul membrii echipajului după ce ușa cea mare s-a deschis cu un mecanism automatic în sus.

   Era acolo și fratele mai mare a căpitanului împreună cu cumnata, cei doi nepoți și chiar mama ei, precum și membrii ai familiilor ofițerilor care lucrau pe astronavă și care ieșeau unul câte unul. Prietena mea a alergat să-l ia în brațe pe drăguțul ei când acesta a coborât. Se vedea că și el era la fel de bucuros să o vadă.

”Ne scuzați de întârziere. Am întâmpinat probleme în sector ... Laury, mă bucur să văd că ai așteptat  ... Să știi că i-am vorbit ofițerului secund de tine și te va vedea mâine pentru interviu. O să-ți facem și turul navei spațiale. Părinții lui Laury, mi-ar face plăcere să veniți și voi.”

”Oh, cu drag. Ne vom simții mai bine să știm pe ce se îmbarcă fata noastră. Nu, yeobo?”

”Îhî, vom vrea să vedem și noi nava asta ...”

”Cu mare drag. O să conduc eu turul, că oricum trebuie să fac verificări înainte de a reporni. O să dureze în jur de șapte zile luluaneze și apoi pornim spre un nou sistem.”

”Super, abia aștept.”

”Îmi place entuziasmul tău. Ne revedem mâine.”

A doua zi aveam să urc pentru prima dată pe o navă spațială de ultimă generație. Dimensiunile acestor noi astronave oferă posibilitatea ca membrii echipajelor să-și aducă familiile. Au fost înbunătățite cică și armamentele, dar și sistemele de protecție ca de exemplu scuturi.

    Căpitanul ne-a condus printr-un coridor relativ lung, mai mult decât un vagon de tren, până să ajungem la un lift. Am urcat la un etaj superior, unde erau camere puse la dispoziție pentru ofițerii juniori. La prima vedere, părea ca un oricare alt coridor dintr-un bloc, atât că toate ușile erau de aceeași culoare arămie și același design impersonal. Membrii echipajului puneau totuși plăcuțe mai personale cu propriile nume ori lipeau stickere și mesaje pe uși..

   Pe jos se vedeau săgeți ca indicau direcțiile pentru ieșirile de evacuare. Părinții au întrebat ”Unde evacuează în spațiu?” la care căpitanul a răspuns ”Așa cum o navă de croazieră are bărcile ei de salvare, noi dispunem de un număr de navete de salvare. Sunt aeronave micuțe, pentru un număr de până la zece membrii. Acestea sunt puse la dispoziție în funcție de numărul echipajului. În ultima misiune, am plecat și ne-am întors un număr de 525. Cu noii membrii angajați acum, așa ca fiica voastră, numărul a crescut la 530. Așteptăm să primim o navetă în plus, mai ales că au să urcela bord membrii de familie. Apropo, Eva ești sigură că vrei să urci la bord? Ai nevoie de permis.”

”Dada, vreau să stau cu iubitul meu.”

”Okay, este decizia ta. Laury să știi că ești responsabilă de siguranța amicei tale aici pe aeronavă. Tu ai urmat programul, știi ce să faci.”

”Da, doamnă.”

”Bun deci cum ziceam pe aici sunt ieșirile de evacuare. Ofițerii juniori dacă sunt singuri deobicei împart camerele dar dacă au familie, au cameră cu baie și bucătărie separate. Laury, tu cu Eva veți putea avea cabina voastră.”

”Mulțumim.”

”Cu drag. Haideți să vă arăt cabina voastră.”

Dormitorul nostru părea o cameră de hotel contemporană: pereți albi, un dulap simplu de o culoare între auriu și crem, două paturi mici cu noptiere și rafturi mici suspendate, mochetă de un kaki închis, o baie cu gresie albă cu dungi aurii în care era wc-ul, cabina de duș, chiuvetă și în capăt o mică bucătărie albă. Aveam la dispoziție un cuptor micuț, un toaster și o plită electrică.

”Deci alte facilități ale aeronavei sunt sala de antrenament a ofițerilor și o altă sală pentru ocazionalii pasageri. Mai sunt apoi săli de muzică, teatru și dans.”

”Super!”

Inginerii care au construit aceste nave spațiale au fost geniali în a utiliza în modul cel mai bun fiecare colțișor. Sala în care aveam să ne antrenăm nu-mi păreacu mult mai mică decât o sală de sport obișnuită din SUA. Era incredibil! Părea uriașă de la exterior, dar intrând apoi în interior, îți părea și mai mare. În sala de sport pentru pasageri, care o puteam utiliza și noi, era până și o saună, o piscină și un jacuzzi. La intrare era chiar și un minibar, cu un barman care la prima vedere părea elf. Acesta servea băuturi și mâncăruri în timp ce mai și povestea cu clienții. Am numărat vreo duzină de mese dar oricum dădea impresia de un local micuț din New York. La etajul următor avea să mai fie un alt local mai mare.

   Chiar și sălile în care făceau repetiții pentru diverse spectacole nu erau cu nimic mai mici decât cele de pe Terra. Ce-i drept unica sală de spectacol nu era de dimensiunea unui amfiteatru sau stadion, mai degrabă cea a unui mic teatru local. Eram îngrijorată că amica mea s-ar fii plictisit, dar când am văzut facilitățile oferite m-am liniștit știind că ar fi putut continua să facă ceea ce-i plăcea. Chiar lângă sala de spectacol a fost pusă și o mică bibliotecă cu rafturi suspendate plină cu cărți de teatru, muzică, poezie. Alături de sala muzică era sala de instrumente muzicale și o altă bibliotecă cu cărți de muzică și diferite reviste de actualitate din Luluana tot așa cu rafturile suspendate. 

La etajul următor era o biblioteca cea mare, plină în parte de beletristică și în parte de articole, cărți și reviste științifice. Era de necrezut cât de amplă era apoi arhiva lor arheologică, constând din colecții de obiecte din lumile pe unde au fost. Pe etajul cu biblioteca și muzeul lor mai erau și anumite mici birouri, ocupate cică de specialiști în diverse domenii științifice. 

Aveam să vedem laboratorul de chimie și biologie, cel de fizică și astrofizică, cabinetul psihologic și cel de medicină. Secția medicală era împărțită în Camera de urgențe, Camera pentru tratamente și Camera de consultație. Căpitanul ne-a comentat cum pentru siguranță au decis să mute birourile private ale medicului general și cei câțiva medici specialiști separat. 

Turul nostru s-a oprit la etajul unde aveau birourile și camerele ofițerii seniori, unde eu am avut interviul cu ofițerul secund în vreme ce părinții și amica mea au coborât jos la barul de dinante.

   Pare că i-am făcut o bună prima impresie comandantului Jako deoarece mi-ar fii oferit un post în Siguranță și protecție dacă nu s-ar fii opus șeful departamentului. Ofițerul secund a argumentat că oricine poseda abilități supranaturale avea precedență pe acele posturi. Locotenentul comandant Wansou a acceptat numai cu condiția să mă țină în probă. 

”Având în vedere că vei lucra oricum alături de cei din departamentul de astronomie și astrofizică, cu pregătirea care o ai până acum n-ai decât să te mulțumești cu un post în una din echipele generale de teren, cadet.”

”Da, domnule.”

”Este un compromis bun, așa poți să-ți dai seama în mare în ce constă partea strict teoretică a explorării spațiale cât și partea mai pragmatică. La finalul perioadei de probă, în urma evaluării vedem în ce departament ai să rămâi. Între timp, folosește acest timp pentru a deprinde abilități diferite. Gândește-te la asta ca la continuarea formării tale.”

”Da, comandante. Vă mulțumesc amândurora pentru șansa oferită.”

Sky avea și ea să facă o perioadă de probă în departamentul de inginerie și cel de medicină, Felicia în schimb a fost primită automat ca și consilieră. Locotenentul Suar, consilierul psihologic al întregii aeronave, avea să o monitorizeze și evalueze. 

Aveam o săptămână la dispoziție să ne pregătim de îmbarcarea pe Grande Sofìa. Nu mai încăpeam în piele de emoție să-mi încep aventura spațială.

Cadet spațial

   Și ultimul an de pregătire ca ofițer spațial a zburat efectiv. Dintr-un total de mai mult de aproximativ o sută de candidați, până la finalul pregătirii teoretice an am rămas douăzeci. Dacă toate mergeau bine, fiecare dintre noi o să fim angajați pe aeronave. Binenînțeles ar fi trebuit să trecem printr-un interviu al unui locotenent comandant. Eva nu mai putea de fericire la gândul că iubitul ei drag s-ar fii întors în același timp cu încheierea formării mele.

”Dacă vrei să-ți asiguri un post pe Grande Sofìa, ar fi bine să stabilești din timp o întâlnire cu al doilea ofițer, responsabilul de personal. Nu va staționa mult la sol așa că vor face totul repede. Pot să-ți scriu eu referințele și să contactez nava spațială.”

”Da, domnule locotenent comandant. Mulțumesc.” 

”Bine. Dacă nu îți pot oferi altă poziție ca început, ascultă-mă pe mine și acceptă să intri în departamentul de astronomie și astrofizică.”

”Am înțeles, domnule.Voi accepta orice poziție pentru început.”

”Așa te vreau. Voi discuta cu colegul meu, locotenentul Sanders, să contacteze Grande Sofìa să-i aflăm poziția. Ar putea să întârzie dacă se află în afara sistemului nostru. O vei aștepta oricum?”

”Da, mi-am promis să urc pe acea navă spațială, o voi aștepta.” 

Nava condusă de căpitanul Nerissia avea să întârzie mai mult de șase luni terestre (adică aproape un an luluanez) față de data de întoarcere estimată. Astronava se aventurase mai mult decât plănuia cartografiind o anumită porțiune de galaxie necunoscută de lângă planeta Laliria, la capătul opus al sistemului vecin. Amica mea era disperată că Leehno nu se mai întorcea la ea. Comunicarea prin video nu-i mai ajungea și voia evident să-l poată avea față în față.

Am profitat din plin de acele ultime luni alături de ai mei, știind că după aceea n-aveam să-i mai văd decât peste câțiva ani, în funcție de cât de lungă era următoarea misiune a echipajului. Mi-am petrecut timpul în mod util ajutând pe tata și frățiorul cu afacerea de familie, făcând voluntariat și binențeles am participat la pregătirile nunții fratelui meu mai mare. 

Mireasa părea să aibă idei destul de clare legat de lista invitațiilor, meniul, ce fel de muzică și decorațiuni, eu cu două amice de-a ei și sora mea mai mare am ajutat-o să aleagă torta, rochia, pantofii, coafura, machiajul iar ca locație am ales unul din localurile tatei din LA, unde au ținut nunta și Emma cu Yoh. Este vorba despre un hotel/restaurant rustic, aflat de vreo doi kilometri de ocean. Mireasa a fost entuziasmată de ideea de a face ceremonia pe malul Pacificului și când am fost să vedem localul, a acceptat numaidecât ca petrecerea de după să aibă loc acolo. 

   Când zic că hotelul\restaurant de trei stele El Jardin de los Angeles este mai rustic, mă refer că aproape totul este din lemn, și unul relativ scump din câte am înțeles de la tata. Până și mesele cu scaunele restaurantului și barul de la capătul recepției hotelului sunt lemn. Salonul principal emana o atmosferă gen castel fermecat datorită parchetului crem lucios cu arabescuri, geamurilor mari, draperiilor lungi din catifea, candelabrului în stil vechi, meselor rotunde, scaunelor cu spătare ovale sau în formă de inimoare, lumânărilor parfumate și balconului care ducea către o mică gradină interioară plină de flori mici și multicolore. Te simțeai efectiv ca trasportat într-o altă lume. Avea chiar și o mică scenă din lemn dotată și cu o cortină iar în mijloc era spațiu mai mult decât suficient pentru a dansa. Pe scenă veneau uneori diferite grupuri să cânte live ori erau invitate trupe de teatru amatoriale să-și prezinte spectacolele în fața publicului. Lui Hélene  îi veni ideea ca tema a nunții să fie Cenușăreasa. ”Pentru că pentru mine, parcursul meu de la o simplă studentă a școlii de dans pariziene la a ajunge renumită în SUA este ca și un basm” argumenta ea la care sorămea a comentat ”Da, atâta că atunci când ajungi la finalul fericit, oricare ar fi acela, este momentul când trebuie să lupți mai mult”. Ni s-a zis că la etajele superioare, unde sunt camerele, mai este piscina și jacuzzi-ul exclusive pentru clienții hotelului. Directorul angajat de tata ne-a stat la dispoziție pentru a ne ajuta personal cu organizarea evenimentului fericit. Cu asistența domnului Parson, am reușit să organizăm mult mai eficient nunta. Se vedea că avea experiență în ce privea organizarea de evenimente.

 Mi-am susținut proba finală la Academia Spațială pe cincisprezece August (a anului terestru) în urma căreia mi-am primit atestatul de cadet spațial. Nici nu se poate descrie sentimentul de mândrie pe care l-am simțit când am văzut scris pe diploma de absolvire a programului spațial ”Ofițer spațial junior Laury Castilla Espinosa” (pe care părinții au înrămat-o și pus-o în camera de zi). Ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost să fiu din nou  în centrul atenția alor mei. 

”Și acum că ai absolvit programul acela spațial, ce-ai de gând să faci? Chiar ne părăsești pentru totdeauna pentru a merge în spațiu, surioară?”mă întrebă fratele mai mare a doua zi pe când stăteam de vorbă acasă la părinți.

”Nu, oppa, nu vă părăsesc pentru totdeauna. Voi lipsi temporar, în funcție de durata misiunii. În general o misiune poate dura între doi și cinci ani. Mă voi întoarce în vizită.”

”Ești pregătită? Nu știi cu adevărat ce te așteaptă acolo în cosmos.”

”Nu, dar asta va face călătoria și mai frumoasă.”

”Sunt sigur că Deylala te va proteja mereu. La o adică, știi că tu ai fost favorizată din start față de alți posesori ai mantiei ei. Ți-e ți-a apărut mai des...”

”Da, trebuie să am încredere că mă va proteja, în caz de nevoie. Nu m-am antrenat degeaba și învins fricile pentru a renunța. Voi merge în spațiu ...”

Și tata cu mama aveau impresia că aveam să plec pentru totdeauna, eu le-am promis însă că aș mai fii venit în vizită. Știam că trebuia să mă împac cu ideea că de îndată ce urcam la bordul unei astronave, n-aveam să-mi revăd prea curând familia, țara ori planeta. Aveau cu siguranță să-mi lipsească, trebuia însă să fiu puternică. Ideea că aveam să pot ajunge unde n-a mai fost nici un om îmi dădea motivația să continui aventura mea ca și cade spațial.

   Pe doisprezece Septembrie am sărbătorit nunta lui Yoon Ray și Hélene. Soția fratelui meu mai mare arăta șic în rochia ei crem ca de prințesă iar zâmbetul ei ilumina întreaga încăpere. Eu, sora mea mai mare, Tabitha și Miriam (prietenele cele mai bune a miresei) ca domnișoare de onoare ne-am ales rochii bleumarin. Prietena mea și-a ales o rochie indigo, culoarea ei preferată. Eva a fost entuziasmată ca un copil. Era prima ei nuntă terestră la care participa, și cu toate că a petrecut toată noaptea dansând, dimineața încă avea chef de petrecere. Rezistența ei fizică, dar și psihică, era de invidiat pentru orice uman comun. Când toată lumea era așezată la propria masă, Emma și Yoh au ținut împreună un discurs în care le urau noroc mirilor în noua aventură a căsătoriei. ”Nu uitați: cheia unei căsnicii fericite este conpromisul” a încheiat sora mai mare. ”O căsnicie fericită nu poate funcționa fără dragoste și toleranță” a completat cumnatul meu. A venit apoi momentul pentru primul dans al mirilor. Au dansat atât de frumos împreună, în sintonie perfectă. Nu era nici o îndoială că erau potriviți unul pentru altul. Nepoțelul a ocupat după aceea scena, furând inimile tuturor cu mișcările lui de dans. Copilașul a cerut prin gesturi să danseze cu unchiul, apoi s-a dus s-o ia pe mama lui pe ringul de dans. Încă era plin de energie la miezul nopții, cu toate acestea sora mea mai mare l-a condus în camera lor de hotel să-l pună la culcare. S-a mai întors jos în marele salon auriu în care petrecerea era încă în toi și a mai rămas cu noi până la vreo două.

   Pe ansamblu, a fost o nuntă reușită: atmosfera generală a fost plăcută, mâncarea și torta au fost delicioase, decorațiile ca de poveste au plăcut tuturor iar muzica a fost suficient de diversirficată. I-am dat dj-ului un playlist kpop cu melodiile preferate ale mirelui. Pe cântecele de la Ateez, Eva striga de bucurie și mergea pe ringul de dans ori dansa la masă. Eu în schimb am dansat în particulat pe melodiile de la Enhypen. A urmat apoi un playlist cu melodii ale anilor 2000/2010, în special punk rock/ pop rock de la care se inspira fratele meu mai mare și care știa că le plăceau părințiilor. N-a lipsit și muzică contemporană pentru invitații mai tineri, care voiau hip-hop. Cu toate că evenimentul a fost privat iar bodygarzii care se ocupă de siguranța trupei Guardians of Tomorrow n-au lăsat în salon nici o persoană care să nu fii fost pe lista invitațiilor, pentru paparazzi nu există nimic care să-i oprească să perturbeze viețile personale ale starurilor. Cu atât mai mult cu cât printre invitați au venit vechi amici de-ai lui Yoon Ray din Coreea de Sud, care erau la rândul lor o trupă cunoscută în întreaga lume. A doua zi erau deja poze și articole întregi cu titluri de genul ”Nunta de poveste a lui Jeong Lee și o participantă a emisiunii Shinning Byeol” sau ”Nuntă extravagantă pentru fiul producătorului Alejander Castillo Espinosa și o balerină din Franța”. Am găsit și în presa coreeană articole care menționau despre nunta ”vocalistului numărul unu a trupei numărul unu mondial, Jeong Lee”. Fanii au făcut să dispară unele din pozele făcute în mod ilegal la nunta fratelui meu mai mare. Au ajuns o grămadă de felicitări, dar și mesaje de tot felul, și cadouri de la fanii grupului. Cu toate că Guardians of Tomorrow schimbaseră industria muzicală, mentalitatea toxică nu s-a înbunătățit.

   Pe când stăteam a doua zi după nuntă pe canapeaua din livingul casei părintești discutând cu frații mei, vin dintr-o dată mama și tata anunțându-ne că aveam de mers urgent la palatul regal din Umbada. Nu știau nici ei despre ce este vorba, dar părea să fie important așa că l-am luat cu noi pe Joshua și ne-am transportat pe Luluana. Acolo ne așteptau deja restul Gardienilor, Asahi și Yoh, cu soțiile și copii lor. Nici n-am apucat să ne lămurim bine motivul pentru care eram chemați așa de urgent că silful timpului însoțit de restul consiliului lui își făcuseră apariția. 

”Ne bucurăm că ați venit atât de prompt, Gardieni. Deci regele Umbadei ne anunță că sunt gata pregătirile pentru competiția de șamani la care vor participa Raman și Kenji. Este doar o formalitate, pentru a face o evaluare a abilitățiilor celor doi candidați. Noi am luat decizia în ce privește cine va fii Salvatorul ...”

”Și putem știi deja și noi cine este alesul?”

”I-am urmărit de aproape pe amândoi și aparent majoritatea Consiliului îl vor pe Kenji. Mulțumită, Emma? Nu l-am considerat pe fiul tău biologic, dar fiul tău vitreg va fii Regele Șamanilor, Salvatorul ultim al omenirii. Raman ar fii mai puternic, dar pentru el ne-am gândit la o altă misiune. Yoh ai face bine să-l pregătești corespunzător fiul. Ulterioare instrucțiuni veți primii la finalul întrecerii șamanice.”

”Da, promit să-l antrenez bine. Mulțumim.”

”Noi vă mulțumim vouă pentru seriozitatea cu care vă îndepliniți misiunea. Oh, da. Reprezentantele lui Deylala și Shawna mai au ceva de comunicat protejațiilor lor. Aceștia sunt Yoon Ray, Laury și Joshua, așa este?”

”Da, noi trei suntem.”

”Perfect! Suntem Hatha și Tealma. Pentru că ținem mult la voi, am decis să vă mai cadorisim pe fiecare dintre voi cu obiecte din lumea noastră. Yoon Ray, bunica Shawna m-a trimis să-ți dau o armură modernă dintr-un material indestructibil.”

”Gamsahamnida. Este foarte frumoasă.”

”Eu în schimb îți ofer ție, tinere Joshua, propria ta armură și sabie din metal inoxidabil. Modelul seamănă cu al fratelui tău mai mare.”

”Mulțumesc frumos. Wow, sunt grele.”

”Este dintr-un metal foarte greu care nu se găsește decât pe planeta noastră. Sura tale, cadetă spațială Laury, mai primește această broșă specială. Emite semnale subspațiale, pe distanțe foarte lungi. Seamănă cu cel pe care-l vei primi de la Academie, dar semnalele trimise vor ajunge la sediul meu central pe Alpha Omega. În orice situație de pericol, mă vei putea contacta direct și aceasta îți va permite să găsești drumul către planeta noastră. Tu și frații tăi sunteți bineveniți. Și restul Gardienilor, se înțelege.” 

Iată că se dezvăluia încet și misterul originii ființelor extraterestre care ne-au ghidat mereu în misiunile noastre. Știam că aparțineau unei galaxii foarte îndepărtate iar acum că deveneam ofițer spațial, puteam să vizitez planeta lor. Am fost mai mult decât mulțumită de acel gadget super-tehnologic, care avea să completeze echipamentul care ni-l dăduse academia: un telefon și un calculator super-performante nou-nouțe, o pereche de căști pentru computer și telefon, boxe, un aparat mic standardizat care scana compoziția a peste 5000 de materiale, un laser și o uniformă.

Prietenii ce nasc în mod neprevăzut

  Întoarsă din vacanță, am dat primele examenele la academie și am așteptat zece zile pentru afișarea rezultatelor. Noroc cu Eva care avea modul ei de a face să nu mă gândesc obsesiv la examene. Ea m-a și însoțit până la clădirea centrală a Centrului Spațial, în afara campusului academiei pentru ofițerii spațial în devenire. Din fața Academiei Spațiale (unde am mers la cursuri până acum) am luat transportul public, autobuzul numărul 17, până la ultima stație vreo patruzeci de minute. Eu deja vizitasem în precedență sediul NASA din Houston, Texas, în timpul unei excursii școlare dar am fost cu mult mai impresionată de centrul din Umbada. Am intrat pe o poartă uriașă dintr-un fel de aliaj de oțel inoxidabil upă culoare (așa credeam dar defapt aveam să aflu că toată structura este făcută cu un fel de metal rar, care nu se găsește pe Terra ci numai pe Luluana). Înăuntru, era un spațiu verde cu ici colo copaci și chiar planta locale. Pe jos cărarea înspre a doua intrare era făcută cu ceea ce păreau cărămizi (dar aveam să aflu că nu erau) de o culoare roșie. Mi-a venit oarecum să râd când am făcut legătură cu drumul cărămizilor galbene din una din poveștile mele preferate de copil, Vrăjitorul din Oz. I-am zis și amicei mele, la care ea ”Drumul acesta te va duce cu siguranță departe. Îți vei îndeplini visul să explorezi necunoscutul ....Ce entuziasmant!”. 

   Ceea ce mi-a plăcut este cât de perfect aliniați erau copacii plantați și mai ales frumusețea exotică a frunzelor. Nu seamănă cu nici una din frunzele terestre, au așa o formă particulară de pentagramă ori o stea. În plus, sunt și parfumate astfel că, pe măsură ce treceai pe lângă câte un copac, simțeai mirosul plăcut al plantei. Plantele, care atârnau pratic de pe balcoanele clădirii, n-avea miros însă aveau culori în nuanțe intense la limita a ceea ce este spectrul percepibil de ochii umani și forme exotice care pe Terra se văd numai în anumite zone. Regiunea este cunoscută, pe bună dreptate, pentru vegetația luxuriantă. Lipsea numai lacul și aș fii putut jura că mă aflam într-un fel de oază paradisiacă și nu în sediul unui centru pentru explorări spațiale. Și campusul asemănător celor americane unde mergeam la cursuri era înconjurat de vegetație. La capătul aleei principale, am intrat pe o ușă și acolo în dreapta erau afișate rezultatele pe o tabelă.

  Părinții mei mi-au făcut o surpriză și s-au prezentat și ei acolo. Nu-i văzusem de câteva luni așa că eram sincer bucuroasă. 

”Ei, și ce note ai luat? Am înțeles că nota ta la admitere n-a fost 100 din 100, dar nu-ți face griji. Sunt sigur că te-ai descurcat bine.”

”Appa, nu spune asta. Dacă scorul nu va fi perfect nu voi avea șanse să intru la cursurile din semestrul următor, înainte de a fii acceptată pe o aeronavă.”

”Da, înțeleg. Dar sunt sigur că va fi bine. Să vedem cât ai luat.”

”Ai un punctaj general de 75.” Anunță Eva uitându-se pe tabelă.

”Oh nu nu nu. Nu este un scor suficient de bun să trec mai departe ...”

”Nu, nu este, dar am decis să facem o concesiune.” Afirmă un altul dintre profesorii mei care trecea pe acolo. ”Aceștia trebuie să fie părinții tăi, presupun. Eu sunt responsabilul de formarea noilor ofițeri și totodată lector în astrofizică și astronomie, Choi Woo Sung.”

”Da, suntem părinții ei. Alejander Castilla Espinosa.”

”Dae Lin Hwang. Suntem încântați să face cunoștința dumneavoastră.”

”Eu de asemenea. Doresc să vă asigur că Laury este una din cele mai dotate studente de pe Terra care a urmat vreun curs de-al nostru. N-are, din motive evidente, pregătirea colegilor ei, dar face eforturi extraordinare. Am discutat cu restul seminariștilor și va fi mai mult decât capabilă să-și continue pregătirea ca ofițer spațial. În al doilea semestru, elevii vor pune în practică tot ceea ce au învățat. Dacă este suficient de norocoasă va zbura în spațiu cu prima aeronavă disponibilă.”

N-am să pot uita privirea plină de mândrie a mamei, care nu era ușor de impresionat. Ca și copilul mijlociu, realizările mele erau totdeauna în planul secund față de cele ale frațiilor mei pentru mama. M-am emoționat sincer când părinții și frații mai mari au decis să brindeze acea seară în cinstea mea în intimitatea casei noastre. Yoon Ray cu Emma eu și organizat un concert de-al lor improvizat, cântând piesele mele preferate a trupei mele favorite, Enhypen. Cu toate că frățiorul s-a limitat să mă felicite și să-mi dea o îmbrățișare, am apreciat la fel de mult și gestul lui de afecțiune.

    Acum că fusesem acceptată pentru a doua parte a formării noilor exploratori ai Universului, lucrurile deveneau serioase. Antrenamentul fizic avea să devină mult mai intens, întrucât trebuia să ne ajute să putem supraviețui condițiilor de temperatură extreme, gravitație zero, ploaie acidă, fum, radiație și orice altă situație de pericol enumerată în manualul pentru proceduri de siguranță. Sunt nenumărate situații de criză în care ne-am putea regăsi, eu știam că având Mantia protecției de la mama nu trebuia să-mi fac griji. O puteam purta pe deasupra uniformei, ca o pelerină, sau puteam să o îmbrac direct pe corp iar aceasta m-ar fii protejat de orice fel de pericol, creând un fel de barieră în jurul meu. Uneori o utilizam și ca pătură, în nopțile agitate în care aveam coșmaruri. Puterile mele supranaturale de asemenea îmi dădeau un oarecare avantaj. În acest semestru aveam să ne alegem între cinci și nouă materii pe care să ne specializăm. Cele mai populare erau inginerie aeronavală, robotică, informatică și programare avansată; proceduri avansate de siguranță și protecție a navei; tehnici de leadership și management; tehnici de asistență psihologică și de consiliere; tehnici paramedicale/medicale și de asistență generale/ specializate deoarece acestea le ajutau să-și dezvolte principalele competențe ale unui ofițer care voia o poziție bună.

   Profesorii ne-au dat la dispoziție trei zile pentru a ne alege specializarea, în funcție de pregătirea noastră dinainte de a intra la programul de formare. Eu fiind, ca frații mei, în mod neoficial cadeți războiniic în subordinea prințului din Umbada mi-a oferit suficiente credite și experiență practică să mă specializez în siguranță și protecție. Cum eram și posesoare de abilități speciale, eram cu atât mai calificată să intru direct în acel departament, atâta timp cât pe nave aveau nevoie. 

Lectorul Choi mi-a recomandat să mă focalizez la început pe o poziție de astronomie, astrofizică și cartografiere spațială deoarece considera că excelez în materiile lui. M-a asigurat că puteam ulterior să avansez către o altă poziție dar că la început era bine să fiu prudentă în alegerea specializării. Eu m-am înscris oricum la cursurile avansate de siguranță la locul de muncă și în același timp cele de astronomie și astrofizică. Am decis să urmez și cursuri opționale de prim ajutor în situații de urgență, cele de prim ajutor psihologic și desigur cele de management al echipei. M-am confruntat și cu prietenul Evei în ce privește alegerea cursurilor iar el a aprobat decizia mea.

   Înafară de Leehno, în al doi-lea semestru de academie spațială m-am împrietenit cu alte două ofițere junioare. Ele își terminaseră perioada minimă de formare care le-ar fii permis să urce deja la bordul unei astronave, cu toate acestea au preferat să mai facă pregătire de teren înainte să facă cerere să pornească în explorare spațială. Sublocotenenta Felicia, umbadiană de origine britanică, este specializată în consiliere psihologică deaorece a urmat Institutul de Studii psihologice și Tulburări mentale în Umbada. Sublocotenenta Samantha, umbadiană de origine coreeană, este specializată în inginerie aerospațială și medicină generală. Cu ele m-am cunoscut la prima ședință cu ofițerii cadeți și juniori, în care ni s-a prezentat din nou principalele directive, reguli și proceduri de urmat odată ce am fii fost acceptați pe o navă spațială. N-am vorbit prea mult în acea primă zi, cred paremise doar ne-am prezentat și ne-am declarat originile, apoi urmând împreună anumite cursuri în decurs de nici măcar o lună am devenit bune prietene după ce am ieșit să bem după curs și ne-am simpatizat. Am început să ne vedem regular în pauzele dintre cursuri și pe măsură ce ne cunoașteam mai bine, am realizat că eram pe aceeași lungime de undă. Puteam să ne permitem să mai bârfim și-n același timp să purtăm discuții serioase, fie despre pregătirea noastră, despre relații, prietenii și viață în general. Felicia, cu atitudinea ei veselă, seamănă cu Eva pe când Samantha este perfecționistă, așa ca mine. Până să ne finalizăm toate împreună formarea ca ofițeri spațiali, am legat un raport strâns de amiciție și a fost o bucurie imensă să fim repartizate ulterior pe aceeași aeronavă.

Final de semestru

    Primul an de academie spațială a trecut rapid și venea momentul pentru examenele preliminare, care determină în baza notelor obținute cine are șanse să fie acceptat pe una din aeronavele aflate în explorare. Simțeam presiunea, dar în același timp eram sincer bucuroasă să primesc două săptămâni libere. Am decis să merg acasă, așa că m-am întors la New York cu amica mea Eva. Pe Pământ era sezonul sărbătorilor de iarnă, deci pentru familia mea am fost plecată numai patru luni și nu șaisprezece.
Eram în al nouălea cer să petrec un alt Crăciun tipic în familie. Tata împodobise bradul și pregătise felul principal de mâncare pe bază de pui și legume pe când mama făcuse o mâncare coreeană cu orez și carne de porc și biscuiți. Yoon Ray avea să vină cu noua lui parteneră,  Hèlene, iar Emma avea să vină cu soțul ei Yoh și băiețelul lor. Nepoțelul meu, care avea în jur de zece luni, umbla de la părinții lui la bunici și părea că încerca să imite ceea ce i se zicea. Emma și Yoh voiau să-l crească bilingv așa că tatăl îi vorbea fiului exclusiv în japoneză iar mama coreeană.  A cerut și mamei mele, mie și fraților mei să vorbim pe cât posibil coreeană cu micuțul.

   Joshua este la vârsta la care Yoon Ray începuse pregătirea lui ca vedetă și puteam să intuiesc, și fără să-mi zică ceva, că simțeacă trebuia să înceapă și el să să gândească la viitorul lui. Dacă fratele cel mai mare a preluat disciplina, hărnicia, reziliența, bunul simț coreean și filosofia de viață mamei iar eu ca fiica mijlocie am câte ceva din ambii părinți, fratele cel mic în schimb seamănă cu tata la caracter.
La cina de familie chiar s-a adus vorba despre ceea ce i-ar fii plăcut frățiorului să facă după ce absolvea la academie. Știam că lui i-ar fii plăcut să se antreneze să devină un fel de erou asemeni celor din benzile lui desenate și anime-urile preferate dar nu e ca și cum ar exista o școală de acest fel pe Pământ. Pe Luluana ar fi putut urma academia militară, care l-ar fii pregătit să fie soldat. Spre marea mea surpindere, Joshua a dat un răspuns neașteptat când a fost întrebat care era visul lui.
”Eomeoni, abeoji, modul cel mai bun de a schimba această lume este să ne dedicăm unei munci utile din punct de vedere social. Știu că hyung a ales să facă serviciu civil în Coreea ca acoperire pentru antrenamentul intens pe Luluana. Ei bine intenționez și eu să mă înscriu la serviciul civil aici în State când împlinesc optsprezece ani. Nu vreau să mai continui școala după saisprezece ani, aș vrea să ajut la afacerea de familie.”
”Vrei să ajuți la afacerea de familie?”
”Da, vreau să mă ajuți să-mi conduc într-o zi afacerea proprie.”
”Oh, este foarte bine.” Acea seară mi-am dat seama că micul prinț, maknae-ul familiei, înțelegea responsabilitatea misiunii care practic noi toți împărtășeam ca Gardieni. Din băiețelul răsfățat, care credea că totul i se cuvine, a devenit un adolescent cu simțul datoriei și spirit altruistic. Faptul că a început să frecventeze de Academia Keith și prietenia lui cu Ramand și Kenji trebuie să-i fii format această latură a personalității.

   Pe fratele mai mare l-am simțit mai îngândurat ca de obicei, aveam să aflăm motivul când ne-a luat pe mine și pe sora mai mare deoparte. Raul a venit și el după mama lui, atent la tot ce vorbeam.
”Asculați,voi sunteți fete și de aceea mi-ar plăcea părerea ...”
”Oh, nu cred că suntem în măsură să ne băgăm așa în relația ta ...”
”Andwe. Nu vreau sfaturi de relație ... Aș vrea să o cer de soție ...”
”Mworago? Nu e devreme după doar câteva luni că vă întâlniți?”
”Aniya, este diferit. Și tu vorbești care te-ai logodit cu Yoh după cinci luni?”
”Ai dreptate ... Să fie într-un moment bun ... Și deci când vrei să o ceri?”
”Mă gândeam înainte de Revelion. Voi ați avea chef să veniți mâine cu mine să mă ajutați să caut inelul?”
”Desigur, putem dedica mâine la prânz timp pentru asta dar Laury ar trebui să vii până la sediul companiei.”
”Nici o problemă, eonnie. Voi fii la unu acolo.”  O știam de puțin timp, cu toate acestea Hèlene părea mai mult decât potrivită să facă în mod oficial parte din familia noastră, mai ales la cât de mult ținea Yoon Ray la ea și invers. Nu puteam decât să fiu entuziasmată că fratele meu a găsit așa o fată simpatică, care să ne placă din prima clipă tuturora.

  Între Crăciun și Revelion, cât timp restul adulților familiei erau la respectivele locuri de muncă, aveam eu să rămân să am grijă de cei doi minori. Cu Raul a fost mai greu deoarece plângea după părinții lui, Emma mi-a zis cum pot să-l calmez. Ea și mama m-au asigurat că pentru orice problemă le puteam chema pe ele. Partea cea mai dificilă a fost să conciliez nevoile unui bebeluș cu cele ale unui adolescent. Joshua încerca să fie drăguț și să se joace cu nepotul, dar era clar că se plictisea să stea acasă cu noi și nici chiar să iasă în parc cu noi părea că n-avea chef. I-am permis să iasă cu amicii lui, atâta timp cât venea acasă la cină. Eva mai trecea și ea pe la noi să mă ajute. Ea se ocupa de curățenie iar eu de restul. Ca să-l distrăm pe nepoțel, mama și sora mai mare mi-au recomandat să-i pun muzică să danseze. În familia noastră suntem cam toți (înafară de tata și frățiorul) pasionați de muzica kpop din 2010-2030, iar Raul pare să nu facă excepție. Eva i-a pus trupa ei coreeană modernă preferată, New Boys Next Door, iar eu i-am pus trupa mea coreeană preferată, Enhypen, și a fost încântat. Era așa un scump cum încerca el să danseze și să cânte. Prietena mea glumea ”Uite o nouă vedetă în devenire” iar eu nu puteam să nu mă întreb dacă într-adevăr nepotul avea să o ia pe urmele mamei lui. Eu aș fii preferat să-mi trăiesc viața în anonimat dacă aș fii putut, poate lui îi va plăcea faima.
”Știi cât de norocoasă ești Laury să ai familia care o ai?”
”Fiindcă mama și fratelele meu mai mare sunt celebri?”
”Da. Fiind cunoscută lumii datorită lor, realizezi că poți mai ușor să te afișezi în public și să transmiți mesaje. De exemplu m-am gândit la ce mi-ai povestit despre planul flotei stelare luluaneze de a dezvălui pe față pământenilor despre extraterești ... despre alte lumi ... Tu ești perfectă să fii purtătoare de cuvânt pentru cum îi ziceai ... primul contact?”
”Înțeleg ce vrei să zici dar nu voi putea face lucruri de capul meu ...Există regulamente și oricum până ajung să fac oficial parte din flota stelară mai am ...”
”Cred în tine! Tu de ce nu crezi? Niciodată să nu te îndoiești, scumpo.”
”Mulțumesc, dragă.”
Faptul că Eva se pregătea să înregistreze primul ei single alături de Guardians of Tomorrow o ținea suficient de ocupată cât să nu se gândească la iubitul ei plecat în spațiu. Știu că vorbea cu el zilnic prin video și uneori îl suna pe când era cu mine și povesteam despre cum decurgea misiunea navei Enterprise. Ne-a arătat cum se deplasau la marginea galaxiei și îmi explica ce fel de cercetări erau în curs. El mi-a fost un tutor bun în materiile tehnice în primii mei ani ca sublocotenent și un amic drag pe toată durata timpului cât am lucrat împreună.

   La celebrarea trecerii în noul an, fratele meu mai mare anunță familiei în mod oficial că el și iubita lui erau logodiți. Ea n-a venit de această dată cu el deoarece petrecea Revelionul cu mama ei și ceva rude de-alei lor din Mexic. Yoon Ray și Hélene aveau să plece apoi până în Franța, să se întâlnească cu rudele tatălui ei cu ocazia logodnei lor. Tata și mama îl felicitară călduros pe fratele meu mai mare, întrebându-l în același timp cât de sigur era de această dată pe decizia lui.
”Ah, jinjja! Eomonie, abeoji, sunt mai mult de 100% de Hélene. Nimeni și nimic nu mă va convinge să amân nunta de această dată. Oricum, am cam decis pe o nuntă modestă. Rudele ei, și toată lumea, știu cât suntem de bogați, nu cred că ar fii cazul să ne afișăm printr-o nuntă extravagantă ... ”
”Logodnica ta ce zice? Nu cred că înțelegi cât de important va fi pentru ea ziua asta ... Vrea o nuntă de prințesă, toate vrem o nuntă ca în povești. Nu crede altceva.”
”Nuna, am discutat că vrem doar familia și prietenii noștrii cei mai apropiați ...”
”Okay, dar nu te iluziona că vrea o nuntă simplă ...”
”Ah, bine. O să ne gândim la detalii când revenim din Franța. Ea oricum mi-a zis să vă transmit că vrea ca tu și Laury să o ajutați cu pregătirile.”
”Oh, va fi o onoare. Vai nu pot să cred că micul nostru Kookie se însoară.”
”Ya, nu mai sunt un bebeluș, nu-mi spune așa.”
”Oh, scuze. Pentru mine vei rămâne mereu frățiorul meu ...”
Acea noapte a fost senină astfel că după cină am decis să mergem la locul unde obișnuiam să mergem cu cortul ori să facem un picnic, suficient de departe de New York încât să putem vedea stelele. Am aprins focul și, în ciuda frigului de afară, am stat până după miezul nopții acolo. Joshua, care era cu mine și părinții în mașină, dormea pe drumul spre casă. Am căzut și eu într-un somn adânc, visând stele și galaxii, deîndată ce am pus capul de perină.