Gardienii Cetăţii Lupului (4)

    

Capitolul 4

 

    Chiar din ziua următoare, douăzeci și unu Decembrie 2011, eu și aliații mei ne-am întors la castelul regal să începem să ne antrenăm.
Trebuie să menționez că toți ceilalți Gardieni au, ca mine, diverse abilităţi speciale. Este prietena mea cea mai bună din copilărie, Krina, care poate mişca lucrurile cu puterea minţii. Mai sunt Daeri şi Alexander care pot să creeze tot felul de vrăji şi poţiuni, cunosc tehnici de arte marţiale, scrimă şi trasul cu arcul. Ultimul și nu cel din urmă este Manajith care poate să comunice şi să fuzioneze cu sufletele celor care au părăsit lumea materială și să le dobândească toate îndemânările, cunoștințele, memoriile și emoțiile. El mai are un spirit protector, un vrăjitor indian de o mie de ani pe nume Ashim, alături de care luptă, și un silf, Schatzey Dansh, alături de care poate călătorii în alte dimensiuni, Este şi el tot un fel de zeu iar misiunea lui cosmică este menţinerea balanței axei spaţiu-timp. Acesta călătoreşte liber prin tot Universul să corecteze anomaliile temporale care apar din cauza ființelor extraterestre malefice.

   Intram pentru prima dată în cel ce va deveni sediul nostru, lângă sala unde prințul se antrena cu generalii brigăziilor lui, și mă simțeam deja emoționată să-mi încep antrenamentul.
Am făcut încălzirea, adică o serie de mișcări din arte marțiale, şi am început cu primul nostru exercițiu practic: să extragem din corpul nostru energia magică, denumită mana sau furyoku. A fost un procedeu relativ lung: a trebuit să intrăm în legătură cu corpul nostru pentru ca apoi să ne canalizăm energia. Pentru Manajith, Krina şi Daeri, care erau obișnuiți să practice yoga și meditații pentru alinierea chakrelor, a fost relativ uşor.
Din experienţa lor proprie, cei trei ne-a ghidat și pe mine cu Alexander să ajungem la acea stare de conștiinţă.  
Tot ceea ce am făcut acea zi pe lângă arte marţiale a fost să ne relaxăm şi să ne conștientizăm bătăile inimii sau respirația.

   Cu acest grup de prieteni, pot fii eu însămi fără să mă simt nevoită să dau o impresie bună aşa cum fa faţă de străini. Aceştia sunt singurele persoane careştiu totul despre mine, inclusiv originea mea secretă. Când trebuie să vorbesc unor străini despre mine, nu pot să le zic că sunt fiica unui uman și o sirenă din alt tărâm fără ca ei să îmi răspundă că sunt nebună. Știam că lor puteam să le spun orice şi puteam apela oricând la ei pentru vreun sfat ori dacă aveam nevoie de încurajare, mai ales că eram cea mai mică. Uneori nu aveam nevoie de nimic altceva decât să fiu cu camarazii mei, să stăm la o poveste şi să ne simțim bine, mai ales că suntem pe aceeaşi lungime de undă.

  Credinţa noastră comună este că suntem un spirit nemuritor aflat în trecere pe această lume iar prin meditaţie, hipnoză, relaxare sau tehnici de yoga putem intra în contact cu acea esență divină care este în fiecare din noi. Cu toate că în chestiunea liberului arbitru sau predestinării avem păreri diferite, suntem de acord că există o anumită ordine în Univers. Am fost învăţaţi să fim puternici, să tratăm orice în viaţa asta ca pe o lecţie sau o experiență unică, să nu ne lăsăm la primul obstacol, să nu ne pripim în acțiuni.

    Fiind cea mai mică din grup, am fost întotdeauna răsfățată și protejată de restult. Pe lângă asta, un alt avantaj este că am putut învăța multe lucruri de la ei. De exemplu, Manajith și cu Krina mi-au povestit pentru prima dată despre karma și nivelele de conștientizare spirituală, care mi se păreau concepte specifice culturii lor fără să realizez că sunt universal valabile. Tot datorită lor, am început să înțelegem mai bine ce însemna a trăi clipa aici și acum. Cu ei pentru prima oară am discutat despre faptul că trecutul și viitorul nu sunt decât iluzii ale minții.

   Vă împărtășesc și vouă pe scurt ce au argumentat prietenii mei: trecutul nu reprezintă decât reziduuri mentale ale prezentului iar viitorul este o proiecție mentală a prezentului. Atât la trecut, cât și la viitor, putem face referire numai în raport cu prezentul. Asta deoarece acțiunile trecute nu avem cum să le schimbăm (decât dacă luăm în considerare posibilitatea călătoriei în timp) iar în ce privește obiectivele și speranțele noastre de viitor acestea iară nu există decât la nivel mental (cel puțin până se vor concretiza, dacă se va întâmpla). Uităm să mai apreciem momentul de față dacă ne concentrăm doar pe lucruri care au trecut sau cele care vor veni.

   Pe Krina şi Manajith îi ştiu de la șapte ani jumate, când după ce părinții mei s-au despărțit iar tata a preluat custodia mea. Acesta a plecat din țara lui natală, Spania, după ce la șaptesprezece ani o zână bună i-ar fi apărut într-un vis și i-ar fi zis să caute Adevărul în țara cu cea mai puternică concentrație magică, adică România. Oricum intenționa să plece la studii în altă țară așa că, după ce a terminat liceul, s-a înscris la facultatea de medicină și farmacie din Cluj Napoca pentru ca ulterior, după ce m-am născut, să se mute la Baia Mare unde avea să îi cunoască şi să devină prieten bun cu familiile lui Krina şi Manajith. Ei amândoi m-au ajutat foarte mult să mă adaptez noii mele vieți într-o lume străină mie. Îmi amintesc că în primele luni nu știam decât spaniolă iar amicii mei cu multă răbdare m-au ajutat să învăț română.

    Krina are origini japoneze iar Manajith indiane şi provin din familii tradiționaliste care au păstrat o parte din obiceiuri. Ea chiar și vorbește japoneza la nivel conversațional și dorește să facă o călătorie în Japonia iar el în schimb n-a învățat decât la nivel de bază hindusa și nu este entuziasmat de ideea de a face o călătorie în India. Părul și ochii ei sunt de un castaniu închis, pe când ai lui sunt negri.

   Krina, asemeni vremii, este odată liniștită și senină iar altădată neliniștită și furtunoasă. Eu una m-am obișnuit să n-o enervez când văd că este prost dispusă ca să evit cearta. Este ordonată, bună ascultătoare, mereu gata să te ajute şi-n acelaşi timp să critice, te poate consola sau ironiza şi este atentă la cele mai mărunte detalii. Nu uită niciodată nimic din preferințele tale şi-i place să te răsfețe cu mâncare. Pe Manajith în schimb îl văd mereu calm, impasibil chiar și în fața insultelor ori a unor situații neprevăzute, politicos și zâmbitor cu toată lumea. În plus, nu pare să-l sperie ori să-l îngrijoreze ceva vreodată. Nu este atât de expansiv ca partenera lui, care este prietena tututor și-i place bârfa, și-şi alege cu grijă anturajul. Cei care nu-l cunosc ar putea avea impresia că este timid.

   Pe Alexander l-am cunoscut mai târziu, în vara 2005, când el şi familia lui au venit din Statele Unite ale Americii să deschidă localuri noi cu ajutorul unchiului său, care era deja milionar și își sponsoriza cumnatul. Tata lui Alex avea hoteluri în principalele orașe europene iar pe atunci voia să-și extindă afacerea și în țara noastră. Anul trecut, părinții amicului meu au murit într-un accident de maşină când erau plecaţi în Statele Unite și el a rămas să se ocupe de afacere cu ajutorul unchiului, un director şi un contabil din America şi revenise în România cu şase luni înainte de începutul aventurii noastre. S-a mutat de la Baia Mare la Timișoara, unde a deschis un nou local, mergând ocazional în delegați la celelalte hoteluri restaurante ori pur și simplu în vizită la rudele lui din SUA. Din punct de vedere moral, este un băiat bun la suflet, fermecător şi galant, responsabil, mereu binedispus și gata să facă glume să destindă atmosfera. Îi place să fie în centrul atenției și să se distreze. Dacă nu observam cum flirta, poate că mi-ar fii plăcut și mie de el deoarece cu șarmul lui m-ar fi putut cuceri ușor dacă m-aș fii lăsat. Este atrăgător și fizic, având un păr bogat castaniu roșiatic intens, ochii albaștrii strălucitori, tenul alb luminos, umerii lați, brațele musculoase și abdomenul plat. Pentru  cunoscători, la fizic seamănă cu Joe Jonas din grupul american Jonas Brother iar ca și caracter cu Joey din serialul american Friends. Noi îi mai spunem Joe pentru aceste motive.

    Pe Daeri am cunoscut-o în toamna 2006, când ea și părinții ei s-au mutat din Republica Coreea tot pentru ca tatăl ei să-şi extindă afacerea și în România. Ea ar fi de etnie mixtă, tatăl ei fiind coreean și mama ei coreeană de origine japoneză. Ea, asemeni lui Krina, are un nivel conversațional în japoneză. Mi-a fost colegă din a IX-a până într-a XII-a şi ne-am împrietenit din prima clipă. După ce i-am făcut cunoștință și cu nipona, noi trei am devenit nedespărțite. Coreeanca ar fi trebuit să rămână maxim doi ani în țară la noi și totuși pentru că eram așa de bune prietene, a hotărât împotriva voinței părinților să-și termine liceul aici. Era sătulă de atâtea schimbări de reședință după ce în decursul anilor se tot mutase cu ai ei. Ea a locuit până la nouă ani în Coreea de Sud pentru ca apoi să stea doi ani în Marea Britanie şi doi în Franța înainte să vină în România. A mai fost plecată în țara natală la părinți de sărbători, domiciliul ei principal fiind în România întâi la Baia Mare apoi la Timișoara. Ne povestea că a avut o serie de discuții aprinse cu mama și tatăl ei, care erau îngrijorați să-și lase unicul copil singur într-o țară străină, ea voia să-și trăiască viața independentă de a lor. La fizic, are și ea părul și ochii negri ca ai lui Manajith. Contrastul dintre culoarea părului și tenului îi dă o frumusețe aparte, care este egalată de bunătatea interioară. La exterior și interior, este o păpușă drăguță.

    Ce pot să zic este că Daeri are un caracter foarte bun: nu se enervează niciodată fără motiv, este foarte răbdătoare, empatică, afectuoasă, fidelă, mărinimoasă, este atentă la nevoile celorlalţi și nu ar face rău nici măcar unei muște. Pot să zic cu mâna pe inimă că unei fete ca ea cu greu i-ai fii putut găsi defecte, un model de virtute. Este la fel de bine disciplinată ca și Krina, o întrece prin faptul că reușește să se controleze mai bine și nu se panichează dacă ceva nu iese cum vrea.

   La început, comunicam în engleză cu noii prieteni care s-au alăturat grupului nostru (format inițial din eu, Krina și amicul nostru comun Manajith, care se purta ca un frate mai mare față de noi) iar acum vorbim în romgleză din obișnuință.
Americanul a putut învăța relativ ușor română de la școală și din conversațiile cu noi având în vedere că vorbea deja un pic de spaniolă și franceză, care se aseamănă destul de mult ca lexic și semantică. Bine, nici coreeancei nu i-a fost foarte greu să învețe româna știind deja engleza și franceza la nivel de bază. Daeri s-a simţit cea mai înstrăinată, mai ales că s-a alăturat ultima, acum după atâţia ani nici nu pare că am fost vreodată necunoscuți.

Pentru capitolul cinci poveștii, accesați linkul:

https://magicalumealindei.blogspot.com/2021/05/gardienii-cetatii-umbadast-5.html