"viewport" content="width=device-width, initial-scale=1"> Atelierul Magic al Lindei : mai 2021

Translate

duminică, 30 mai 2021

Gardienii Cetatii Lupului (7)

    Capitolul 7

    Eu şi restul Gardienilor, că tot ne aflam într-o lume magică cu acces direct către orice parte a lumii, ne-am decis să ne alegem o destinaţie de pe Pământ unde să mergem două sau trei zile. Am ales în unanimitate să petrecem trei zile și două nopţi la hotelul din Londra al tovarăşului nostru. De ceva vreme ne invitase pe toți acolo şi noi invocam mereu câte o scuză pentru care nu puteam să mergem. Daeri fusese deja cu el în UK și în US iar acum era cazul să vizităm și noi ceilalţi.Nu puteam să nu profităm de portalul care era practic mereu deschis astfel că exista un flux constant de oameni între regatul Lupului și Anglia, care puteau fii din orice parte a lumii și aduceau cu ei câte ceva din propria cultură. Împărăția magică a fost de la început multiculturală și multietnică, ceea ce a făcut ca să prospere în pace alături de restul populaţiilor luluaneze.

     Amicul nostru a reușit să ne convingă să ne ducem în capitala Angliei și pe când am ajuns acolo prin portal, camerele erau deja pregătite. Era deja seară, deoarece am hotărât să mergem la finalul programul de muncă, aşa că eram cu toţii obosiţi după o zi plină, chiar şi pentru mine. Fusesem cu tata la cumpărături, cu cățelul la veterinar pentru un control de rutină, am avut de făcut curăţenie şi am pregătit de mâncare cu tata şi desigur m-am pus să mai învăţ. Eu cu coreeanca aveam să împărţim o cameră cu amicul nostru comun (a cerut să fie cu trei paturi) iar soții indieni aveau propria lor cameră.
Prietenul nostru avea un plan de vizită pentru noi să putem vedea până plecăm cel puţin unele din principalele atracţii turistice. Ne-am fi dus în prima zi pe jos la London Eye de unde puteam face un tur panoramic al oraşului de sus, apoi către piaţa Trafalgar, catedrala Westminster Abbey, faimosul turn al Londrei şi palatul Buckingham.
Am savurat seara aceea un ceai englezesc şi o mâncare specific britanică (fish and chips) alături de cei mai buni prieteni. Viața nu-mi părea mai perfectă decât în acele momente pe când eram tânără și fără preocupări.

     Cu ajutorul lui Manajith aveam să reuşesc să-mi aduc aminte detalii semnificative din viziunile mele pe care le-am trecut cu vederea. Mi-am dat atunci seama cât de mult demonul manipulase tot ce simţeam.
Hipnotizatorul m-a pus într-o stare de transă profundă şi, cât am fost în starea aceea, am ajuns în lumea zânelor şi silfilor. Eu puteam să-l aud în continuare pe amicul meu și să-i povestesc tot ce percepeam.
Mi-a fost confirmat de la însăși zâna mea păzitoare Imana că puterea mea era suficientă să înfrângă Răul cu care lumea mea avea să se confrunte. Mi s-a mai zis să accesez puterea obiectului meu mistic de la zâna de Lumină Imana. Ceea ce mi s-a părut ciudat este că nu-mi puteam recunoaște trupul. Eram în formă de sirenă, plutind în ceea ce părea a fii aer pentru ca apoi să aflu că era defapt eter, şi totuşi nu păream eu. Aveam părul negru scurt ca tăciunele, aceiași ochi turcoaz şi eram mai înaltă şi mai musculoasă. Şi faţa mi-o simţeam diferită când mi-o atingeam. Nu era la fel de catifelată la atingere iar nuanţa era mai albă. Nu înţelegeam şi eram confuză de ce nu mă puteam recunoaşte. Silfii şi zânele pe care i-am întâlnit acolo, pe care le-am văzut în formă de umbre incandescente, mă tot chemau Semayla. A trebuit să le spun că numele meu era Elysea. Am pomenit șamanului asta iar el mi-a sugerat să mă duc în timp la momentul în care mă numeam aşa. Am fost sceptică inițial, am fost încurajată să urmez sugestiile.

    M-am trezit într-o altă perioadă, tot în lumea magică. Credeam că am revenit înapoi. Ceea ce mi s-a întâmplat este că, prin sugestiile amicului meu, am regresat în timp în altă viață. După modul cum eram îmbrăcată, am dedus că era prin perioada corespunzătoare Evului Mediu. Eram tot o prințesă sirenă în regiunea Vallandya iar tatăl meu era un tiran şi conducea războiul împotriva oamenilor de pe Terra care începeau să sosească. Se simţea amărăciune peste tot, până şi Cerul era negru. Fugeam şi mă ascundeam de tatăl meu să mă pot întâlni cu un uman. Era vorba despre prinţul, fiul primului guvernator al fortăreţei umane. Îl chema Biron de Wolfglou şi am simţit că-l iubeam. L-am privit bine şi m-am şocat când am realizat că avea  exact aceeași ochi ca şi prinţul actual. Ne-am văzut pe ascuns şi ne-am sărutat. Am fost atât de şocată când mi-am dat seama de asta că am cerut să mă întorc. Hipnotizatorul m-a ghidat atunci pas cu pas să mă trezesc din acea transă.

   Încă de când l-am întrebat pe camaradul meu șaman despre senzația de deja-vu care am avut-o la vederea Majestății sale, mi-a zis că poate l-am mai cunoscut într-o viață anterioară şi de aceea sufletul meu îl recunoștea. Manajith a practicat pe el însuși și Krina terapia prin regresii în viețile trecute și s-au convins amândoi de veridicitatea teoriei reîncarnării după ce au încercat hipnoza regresivă. Aveam să am și eu confirmarea că reîncarnarea este reală.

   După experienţa mea de regresie, am început să mă documentez meticulos prin biblioteci din diversele volumele de cronici, scrise de mai mulți autori independenţi ce aveau sarcina de a consemna toate marile evenimente, care toate păreau să ducă la o anumită Bătălie Finală dintre Bine şi Rău. Schatzhey Dansh cunoştea viitorul şi când l-am întrebat ulterior, a confirmat realitatea acelei bătălii, pe care o anumită Salvatoare va trebui să o dea pentru salvarea tuturor lumiilor. M-am gândit dacă nu cumva eram eu Salvatoarea la care făcea referire profeţia, silful călător în timp a negat asta. A zis că acea avea să fie Salvatoarea Pământului, nu al Luluanei. A mai adăugat că bătălia noastră n-avea să aibă nimic de a face cu Pământul.

   Am cerut mamei mele acces la arhivele noastre şi am aflat că a existat şi o prinţesă sirenă Semayla Arquas, fiică a tiranului Askeer frate cu regele triton Huron El Rah, care a trăit între anii 1493 şi 1513. M-am uitat bine la toate la tablourile în care apărea ea și m-a șocat să realizez că ochii îi erau identici cu ai mei. Ea arăta în rest așa cum m-am văzut în viziunea avută în transă.
Am fost surprinsă să descopăr, studiind arhivele regale de la Umbada cu permisiunea suveranilor, că într-adevăr pe fiul primului rege al fortăreţei l-a chemat Biron de Wolfglou și a trăit între anii 1491 şi 1573. Avea ochii lui Evan Young și arătat la fel cum l-am văzut în hipnoza mea regresivă.

   Prințul Biron şi prințesa sirenă Semayla au fost protagoniştii unei poveşti de iubire în genul lui Romeo şi Julieta. Legenda zice că s-au cunoscut pe frontul războiului dintre popoarele lor. S-au îndrăgostit și și-au înfruntat părinții iar iubirea lor i-a inspirat pe mulți să se răzvrătească împotriva conflictului. Există şi o poveste în versuri despre ei, Legenda lui Semayla şi Biron, în cronicele Luluanei. Consiliile i-au ajutat să aducă pacea între popoare într-un final, după un an intens de lupte. Ea a fost omorâtă de un asasin plătit de propriul ei tată astfel că n-a apucat încoronarea ei ca regină a Fortăreței Lupului. În locul ei, a fost aleasă o anume ducesă de Greenfield.

   Discutam cu amicii mei despre retrăirea vieţilor trecute şi cum ne putea afecta viaţa curentă, în timp ce ne plimbam liniştiţi pe malul Tamisei, când am dat din întâmplare de moştenitorul regatului Umbada. Acesta ne-a auzit vorbind şi mi-a cerut detalii, adresându-mi-se ca şi cum eram doar eu. Eu i-am răspuns politicos ceea ce ne relataseră soţii Kawle despre propriile lor experiențe de regresie.

Prințul luluanez n-a experimentat regresia în altă viață fiindcă nu era o tehnică pe care maestrul său o utilizeze așa că l-a rugat pe aliatul meu Gardian să-l ghideze. Manajith a fost de acord să facă o sesiune cu el şi l-am invitat a doua zi să ia ceaiul de la ora cinci și cina împreună cu noi. A rămas şi el la fel de şocat când a realizat că într-adevăr părea că ne cunoaştem dintr-o altă viaţă. Cu toate că nu a spus nimic, se vedea pe faţa lui uimirea.    
   
   Nu puteam să nu-mi pun întrebări legat de natura relaţiei mele cu prinţul din tărâmul magic. Oare visele mele implicau că eram destinată să fiu iubita lui şi chiar nevasta lui? Mă aştepta un destin tragic? Mă gândeam la cum ne-ar fi influențat viața noastră actuală faptul că ne-am cunoscut şi chiar iubit într-o viață trecută. Povestea strămoșilor noştrii s-a terminat în tragedie şi mă îngrijora ca viitorul nostru să nu fie marcat de dramă. Eram sigură că avea şi el aceleaşi preocupări, fără să-mi dau seama ce simţea defapt pentru mine. Avea ca un fel de zid în jurul minţii lui și aproape nici un fel de telepat n-ar fii putut să-i citească mintea. Eu una nu reușeam, și nici prietena mea japoneză. Suspectam că mi-ar fii fost relativ greu să-mi folosesc împotriva lui abilitatea. Pentru un simplu medium, era foarte puternic după nivelul ridicat de mana pe care-l emana, egalat numai de aerul lui de superioritate. Încerca să fie amabil cu noi, cu toate astea nu-și controla anumite comentarii ironice faţă de Alexander şi Manajith. Îi trata de sus, ceea ce rănea ego-ul primului și lăsa rece pe cel de-al doilea. Eu sau coreeanca interveneam să aplanăm situația.

   Camarazii mei magicieni s-au documentat între timp din cărțile de vrăji din biblioteca cea mai mare a palatului regal și au început să selecteze  mai multe incantații care le-ar fii putut folosi împotriva adversarilor. De asemenea, găsiseră și o serie de poțiuni pentru energizare. Amici noștrii citiseră și despre liderii lor, silfi sau zâne trecuţi de partea Întunericului care-i puteau controla din umbră. În mod normal aceştia nu pot ajunge pe Luluana deoarece frecvenţa este prea mare. Pot doar sta un timp scurt, atât cât să poată avea copii. Aceştia ar fi putut să procreeze împreună cu zâne sau silfi, puri sa hibrizi, sau cu umani. Trebuia să fim pregătiți să ne confruntăm cu ei, mai ales cu cei mai puternici care erau capabili să intre în mințile noastre.

   Trebuie să ştiți că planeta Luluana este în cinci dimensiuni, astfel că acolo ceea ce puteai vedea, auzi, gusta, mirosi sau atinge nu este ceea ce pare. Aceasta o puteam folosi în avantajul nostru, având în vedere că monştrii cu care ne confruntam intrau în confuzie dacă le păcăleam simțurile. Practic eu una cu abilitatea mea specială puteam face exact asta, prietenii mei trebuiau să improvizeze. Aveam să descopăr că nu întâmplător fusesem binecuvântată cu puterea mea. Restul Gardienilor deja atunci ziceau că era o coincidenţă fericită că puteam altera percepţiile. Nu ştiam încă cum avea să funcționeze asta pe demoni, amicii mei erau de părere că avea să fie la fel ca pentru oameni.

   Neiniţiaţii care ajung din tărâmuri cu vibrații mai joase nu de multe ori sunt victimele propriilor senzaţii. Eu m-am născut în tărâmul magic şi n-am resimţit efectul deoarece simţurile mele s-au obişnuit atât cu frecvența cât şi cu stimulii dimensiunii magice. Ca să înțelegeți, tonalitățile de culori ori sunete, gusturile şi mirosurile sunt fie mult prea intense pentru organele de simț (ceea ce poate crea disconfort) ori pot fii percepute cu greu sau deloc (ceea ce iară este neplăcut). Chiar prietenii mei nu de puține ori simțeam că au halucinații, că nu vedeau ori nu auzeau bine, pentru ca în timp să se obișnuiască și ei cu stimularea din Luluana. 

sâmbătă, 29 mai 2021

Gardienii Cetatii Lupului (6)

     Capitolul 6

      Şi următoarea zi, de Ajunul Crăciunului, eu şi prietenii mei ne-am antrenat. Am  făcut arte marţiale, exerciții de vizualizare a energiei şi apoi fiecare ne-am folosit puterile. Am descoperit că în mod misterios nu-mi puteam folosi abilitatea specială adică controlarea percepţiilor celorlalţi. Fac asta prin citirea de la distanţă a diverselor senzaţii fiziologice şi manipularea lor astfel ca ele să ajungă distorsionate la creier şi să devină halucinaţii de natură senzorială, viscerală, kinetică, mecanică sau de durere. Amicele mele mă încuraja să mai încerc, doar că efectiv nu puteam face nimic din cauza durerii de cap care mă apuca.

     Am fost avertizată de tata să nu abuzez de zestrea mea magică printr-un citat din Omul păianjen (care se întâmplă să fie eroul meu preferat) şi anume ”Cu putere mare, vin responsabilităţi mari”. Tatăl meu, viitorul meu consort şi viitorii mei copii sunt unicele persoane cu care pot să împărtășesc o veritabilă conexiune telepatică, în care să ne transmitem gândurile. M-am simțit amenințată că o altă persoană ar fi putut intra în mintea mea apoi, când tata mi-a demonstrat cum să mă protejez de atacuri mentale, am căpătat încredere. Tot părintele m-a învăţat că nu toată lumea poate să-mi citească emoţiile sau gândurile, deci trebuie să le exprim verbal.

    În noaptea de Crăciun am început să am primele coşmaruri: se făcea eram urmărită de ceea ce-mi părea un demon. Era o creatură fără o formă stabilă, care se transforma în diverse insecte şi alte animale sălbatice de care mă temeam. La un moment dat, mi-am văzut propria umbră înainte ca scena visului să se schimbe. Eram într-un loc foarte fierbinte, învăluită într-un fel de strat gros negru de fum şi nu puteam vedea decât acea fiinţă ca un fel de umbră. Simţeam că mă sufoc, respiram greu din cauza fumului. Voiam să ţip după ajutor, crezând că poate cineva ar fii putut să mă audă, şi nu reuşeam să articulez nici un sunet.

M-am trezit brusc din somn, agitată şi terorizată, după care am putut adormi greu. Am profitat de vacanţă să pot dormi mai mult. Când eram mai mică, aveam vise în care se luptau creaturi precum îngeri sau zâne şi diferiţi monştrii, fără să fiu victima atacurilor.

    A doua zi de Crăciun, coșmarul a început diferit: stăteam şi dormeam liniștită în pat lângă câinele meu (un metis de un an pe nume Duchy) când somnul mi-a fost întrerupt de un sunet straniu și mă trezesc luată pe sus de un umanoid cu aripi.  Câinele s-a trezit şi lătra puternic. Telepatia mea, care în vis părea să funcţioneze bine, nu l-a intimidat pe răpitorul meu. Eu tot strigam în timp ce încercam să mă eliberez. Câteva minute mai târziu, mă aflam dintr-o dată într-un fel de celulă de închisoare. Am încercat un un nou atac mental, care m-a afectat pe mine. Timp de câteva minute, nu m-am putut mișca. Am încercat după să pun mâna pe bare şi am simţit un şoc electric pe toată şirea spinării apoi m-am trezit.

    Aveam stabilită în ziua respectivă o şedință cu prinţișorul şi generalul de brigadă Terrick, care era necromant ca Manajith, pentru ca să ne antrenăm cu una dintre echipele sale de războinici ucenici, absolvenţi ai şcolii militare.  Ce pot să zic este că toți aveau, cum era de așteptat, o formă fizică şi mentală mai bună decât a noastră. Am putut alături de ei să ne testăm forţa, să ne întrecem limitele aşa cum nu o mai făcusem până atunci și învăța diferite tehnici de luptă. Se vedea că erau cu mult mai pregătiţi decât noi pentru o luptă adevărată datorită antrenamentului militar riguros prin care au trecut. Erau soldaţi neînfricați și loiali până la moarte prinţului, care mai avea în subordinea lui alte două brigăzi precum cea din care făceau ei parte. Acea zi am primit uniforme de antrenament albe cu dungi negru, uniforme de luptă pentru ucenici în dungi roșii şi albastre, o pereche de pantaloni, pălărie şi bluză de camuflaj.

    Demonul avea să revină în visul meu noaptea aceea. Eram de data aceasta cu un partener. Ce m-a şocat la început era identitatea lui: prinţul Evan Young. Eram pe o plajă doar noi şi ne plimbam liniştiţi ţinându-ne de mână, ca amorezaţii, când dintr-o dată Cerul se înnorează, apar din senin mii de lumini albe și roșiatice, se aude de departe bubuitura tunetelor care să acompanieze toate acele trăznete şi vântul începe să bată furios dintr-o parte în alta. Creatura de întuneric, că altfel nu ştiu cum să îi spun, a apărut de data aceasta sub forma unui bărbat oarecare şi a început să ne atace. Monstrul avea mişcări foarte bune în lupta corp la corp. A trebuit să ne folosim de toată forța să putem să-i facem faţă. Orice fel de atac de-al nostru îl contracara cu uşurinţă. Evan într-un final a reuşit să-l dezechilibreze o secundă iar eu, când mi-a apărut în mână lira de la zâna Imana, am știut ce să fac și am început să interpretez o melodie pe care părinţii mi-o cântau de mică ca să adorm: El viento de aurora.

Când am început să cânt, atât demonul cât şi însoțitorul meu au stat imobili. Am folosit puterea Lirei iluziei în combinație cu puterea mea personală, ceea ce aparent potențează efectul instrumentului mistic. Am reuşit astfel să-i dau inamicului o lovitură după care acesta parcă s-a evaporat.

  Le-am povestit amicilor mei, şi lui tata, despre visele mele. Ei se concentrau pe găsirea înțelesului ascuns din spatele lor, eu voiam să înţeleg de ce prințul acela, care nu-mi plăcea, mi-ar apărea în vis. N-am să neg că, din punct de vedere estetic, părea una din acele statui grecești întruchipând idealul de frumusețe masculină ceea ce mi se părea amuzant deoarece era de origini britanice. Era un bărbat plăcut la ochi cu o personalitate dificilă, asemeni unui zeu pământean. În lumea acea, nici o revoluție precum cea din Franța nu a răsturnat sistemul monarhic astfel că practic regii și reginele dețineau încă o putere absolută, cu diferența că pe cât se poate conduc în mod drept propriile împărății și lasă o parte din sarcini diverșilor consilieri, care acționează ca reprezentanți ai voinței poporului.

Tatăl, împreună cu prietenii mei, erau de părere că visele mele lucide erau semne de la zâna mea protectoare Imana. Eu trebuia să-mi dau seama ce voia să-mi transmită. Apariţia Lirei iluziei părea să însemne că trebuia să folosesc instrumentul mistic aşa că părintele avea să-mi dea moştenirea de familie. Cu toate că ar fi trebuit să mai aştept un an până să mi-o lase, el se gândea că eram suficient de matură să o pot avea, mai ales că restul Gardienilor îşi primiseră deja propriul obiect fermecat.

    Tata scos chiar în dimineața zilei de 26 Decembrie 2011 lira fermecată din cufărul ei şi m-a făcut să promit c-veam să am grijă să n-o rătăcesc şi c-aveam să fiu prudentă. Părea ca oricare altă liră antică, cu excepţia faptului că arăta ca nouă şi lucea ca aurul. M-a uimit cât de frumoasă putea fii. Simţeam energia magică circulând în ea şi eram atrasă de acea putere. Ştiam că trebuia să fiu precaută iar acum înţelegeam de ce: nu puteam să controlez atâta energie fără mai mult antrenament.

Cu cât priveam mai atent obiectul fermecat, cu atât mesajul de la Imana devenea mai clar. ”Vei descoperi adevărul când vei cânta din suflet melodia iubirii” era ceea ce am putut citi pe artefactul mistic.

N-aveam încă nici curajul să încerc să activez puterea şi nici o idee clară a ceea ce putea semnifica mesajul transmis de ființa astrală. Ceea ce ştiam era că aveam nevoie să mă dezvolt mai mult din punct de vedere spiritual.

    M-am gândit că ar fi bine să pun într-un loc sigur moștenirea de familie, așa că aveam să o duc chiar în ziua aceea la castelul fratelui meu. Acolo aveam încă camera mea din copilărie unde țineam cadouri de la frați și bunici. Într-o anumită scoică uriașă care se putea închide și deschide, aveam o perlă fermecată de la mama. Știam că Lira iluziei era dintr-un metal inoxidabil, așa că am depozitat-o acolo.

Am înotat apoi până în locul meu secret: o peșteră undeva prin apropierea pădurii care desparte regatul Umbada de Mehariss. Am descoperit-o întâmplător în timpul unora din ”plimbările” mele subacvatice. Inspecționam temeinic ceea ce afla exact sub castelul regal a fostului duce englez, în căutarea tunelelor neexplorate. Știam că poporul acvatic nu avea ce să caute în zona aceea, așa că am profitat să înot pe unde n-a fost nimeni. Pentru a-mi găsi drumul înapoi prin acele tuneluri subterane și subacvatice, am vopsit anumite pietre ori scoici cu un fel de praf de diferite culori.

  M-am aventurat până când am dat peste un perete din ceea ce-mi părea rocă vulcanică mi-a tăiat calea. Avea acolo o gaură mică, cât să încap, aşa că am intrat prin ea şi astfel am ajuns în ceea ce-mi părea interiorul unui vulcan. Am putut ieşi atunci din apă şi să văd mai bine unde eram. Eram înconjurată din toate părțile de acelaşi zid din rocă când uitându-mă mai bine am văzut două tuneluri. Am folosit praful care-l mai aveam şi am aruncat ici colo până am găsit ieşirea din peştera respectivă şi înapoi pe unde înotasem. De când am descoperit locul, reveneam acolo când aveam nevoie să merg undeva să-mi limpezesc mintea.

   M-am întors pe Pământ direct prin tunelurile magice existente între cele două tărâmuri și am ajuns acasă, unde tata și cățelul nostru mă așteptau.

De patru ani voiam un câine şi anul trecut când ne-am mutat la casă, tati și noua sa parteneră, Tamara, au fost la adăpostul de animale şi au adus un cățeluș de trei luni maroniu cu alb, nasul negru, botul alungit ca de vulpe, urechiuşele ca de pisică, picioruşele scurte şi codiţă stufoasă ca de veveriţă. Cât ei doi erau la servici, eu de multe ori rămâneam o zi întreagă sau chiar şi peste noapte doar cu patrupedul. Era companionul meu blănos, cu care mă mândream tuturor prietenilor.

”Ah, eres en tiempo para cenar, mi hija. Poți să te speli pe mâini și să vii la masă. Duchy a mâncat deja.”

”Sì, papà.”

¿Y como fue tu dia, cariño?”

”Todo bien, fue a casa.”

”Ah, la casa de tu madre. No te olvidas de tu papà y tus amigos quando vas a regresar al mar con las otras sirenas.”

”No, nunca. Tengo aqui todas las personas que amo: mis amigos y tu, papà.”

”Me da gusto saber esto. Sabes que soy muy orgullioso de ti.”

”Gracias.”

”Ah, me parece ayer que eras una niña asustada de ese mundo. Ahora eres una mujer fuerte y independiente.”

Da, trebuie să fiu pentru că aparent am devenit eroină a lumii mele.”

”Tu n-ai fost făcută pentru a trăi o viață obișnuită. Sper că te-am pregătit suficient de bine să faci față provocărilor. Tu nunca vas a ser sola.”

”Si, mis mejores amigos me van a ayudar en nuestra mision.”

”Por supuesto.”

Am petrecut o seară normală în familie cu părintele meu și companionul nostru blănos. M-am jucat o vreme cu el și l-am mângâiat, luat în brațe și legănat ca un bebeluș. I-am și cântat melodii de copii și el încerca să cânte cu mine. Mi-am pus și muzică pentru ca să dansez. Din obișnuință, am pus hit-uri în spaniolă ori engleză din tinerețea lui tata cu care am crescut. Îmi plăcea ritmul acelor capodopere a muzicii, spre deosebire de tendințele moderne care nu mă atrăgeau deloc.

   După toaleta de seară, m-am pus în pat și am continuat să citesc din cartea romantică pe care o începusem. Am adormit ușor acea noapte, visând frumos. În mintea mea, erau doar scenele pe care le citisem din romanul lui Nicholas Sparks. Îmi imaginam și eu cum ar fi fost să trăiesc o poveste de iubire așa frumoasă precum în cărți ori filme.

Majoritatea tovarășelor mele credeau și ele în dragoste iar o mică parte din ele chiar au avut noroc să dea peste bărbați adevărați. Restul, ca mine, încă-şi căutau iubirea. Glumeam cu amicele mele Gardiene că, dintre ele trei, eu aveam sută la sută posibilitatea să-mi iau un soț din înalta clasă având în vedere că pe tărâmul mistic eram prințesă.

Aveți linkul pentru a citi partea următoare a poveștii:

vineri, 28 mai 2021

Gardienii Cetăţii Lupului (5)

  

      Capitolul 5


   Am continuat și a doua zi în acelaşi mod antrenamentul cu tehnici de arte marţiale şi cu Manajith care avea să ne ghideze exercițiul de meditație.
Mi-am salutat la final prietenii și m-am dus spre regatul subacvatic a cărei guvernatoare este mama mea. Mulți spun că este una din cele mai frumoase și impunătoare din reginele sirene. Relația dintre părinţii mei a început ca orice frumoasă idilă de dragoste, însă n-a fost aprobată nicicum de bunicii mei materni nici după ce am venit eu pe lume.

   Mama mea a fost forțată să se căsătorească cu un triton nobil, Tahejan, care a adunat într-un singur regat sirenele și tritonii de lângă castelul regelui Wolfglou.
Din căsnicia mamei cu regele triton Tahejan au rezultat doi copii: prințesa sirenă Lukia de unsprezece ani şi prințesa sirenă Eloisa de zece ani.
   Mama îmi spunea că puteam oricând să mă alătur lor şi să trăiesc din plin viaţa de prințesă sirenă. Ideea ar fi fost tentantă, mai ales că simțeam de multe ori că nu aparțineam lumii terestre. Îmi iubeam surioarele, cu toate că la început am fost indivioasă pe ele când abia erau născute și mama se ocupa de ele mai mult decât de mine.

    Am mers pe jos până la marginea unei păduri de unde izvorea un râu mic. Mami apăru la scurt după ce l-am chemat prin intermediul zânelor apei și mă cuprinse în brațe. Am înotat prin vasta împărăție subacvatică, unde întotdeauna mi-a plăcut să revin pentru a-mi lua energie. Până la urmă, regatul Mehariss era locul în care m-am născut și am trăit până mama s-a măritat cu tatăl meu vitreg și m-a dat tatălui biologic.
Tati stătea pe atunci la bloc, într-o garsonieră, și era medic rezident la Spitalul Județean din Baia Mare în timp ce acum deține o casă cu teren la zece kilometri de oraș și este medic specialist în obstetrică-ginecologie la o clinică privată. Eu îmi amintesc că am fost câteva zile foarte confuză în noua locuință. Sora lui, mătușa Camilla, a venit să stea cu noi o săptămână și mi-a explicat că părinții mei erau despărțiți.

    Regina sirenă mi-a zis zis că surioarele mele ar fi vrut să mă vadă. Am înotat până am ajuns la palat. Acolo într-o cameră uriașă în forma de scoică erau celelalte două prințese sirene cu însoțitoarele ei cântând și dansând. S-au oprit când am intrat noi. Am început să conversăm în limbajul sirenelor, pe care-l știam de mică. Guvernatoarea îmi destăinui că se pregăteau să divorțeze de Tahejan și se putea problema ce vor face ea și surorile mele după finalizarea divorțului.
”Consiliul nostru și cel din Jardinia a aprobat divorțul și custodia exclusivă asupra lui Lukia și Eloise. O să continuăm să trăim aici la palat. Le fac şi testament, astfel ca una dintre ele să moştenească averea familiei și să ducă mai departe dinastia Rah. Nu am vrut să spunem deocamdată nimic nimănui până nu eram siguri ce să facem.” mă lămurii mama.
”Deci să înțeleg că toate le decide Consiliul?”
”Oh, draga mea, știi prea bine că prințesele, și prinții desigur, nu au atâta libertate când vine vorba de măritiș. Uite eu care l-a iubit pe tatăl tău și te-au avut pe tine în ce încurcătură sunt acum.  A trebuit să lupt cu dinții pentru tine, Lukia și Eloise, să vă rămână ceva după ce au nu voi mai fii. Să știi că la un moment dat ar trebui să-ți găsim bărbat dacă vei decide să te întorci acasă. Ştiu că prințul Umbadei este disponibil … O să-i placă sigur de tine … ”
”Oh nu. Ni l-a prezentat regele ieri pe când eram cu prietenii mei Gardienii. Nu-mi place de el. Nu ar funcţiona între noi. Să nu te aștepti ca eu să mă conformez și să iau de soț pe cine ai vrea tu sau Consiliul. Știi că de aia nu mă interesează nici balurile. Știu că acolo mi-aş putea găsi un soț, eu nu vreau asta încă.”
”Nu, nu este chiar așa. Nu trebuie să fie un prinţ. Important este să fie un bărbat din familie bună care să te iubească sincer, să te respecte şi să aibă grijă de tine ca de o comoară. Te rog în orice caz să nu-l judeci prea aspru pe prințul Umbadei, mai ales că abia v-aţi cunoscut. Atât mai spun. N-am să te forţez în nici un caz să faci ceva ce nu vrei. Îmi doresc pentru tine, ca pentru surorile tale, să fiţi fericite.”
”Apreciez, mama.”
”Fii pe pace, copila mea. Ştiu că-ţi vei găsi curând drumul. Promit să fiu cu tine să te susţin în tot ce vei face.”[1].
Am rămas o vreme și am mai discutat una alta despre ce ar fi însemnat pentru mama mea divorțul: ce avantaje ar fi avut la partajarea bunurilor. Mama a avut noroc să poată obține o sumă frumușică din partea regelui pentru surorile mele. Nu am putut deschide chestiunea pericolelor care amenințau lumea noastră deoarece mama numai la iminentul divorț se puteau gândi.

   A treia zi de antrenament avea să fie la fel ca şi celelalte. Manajith ne-a mai spus lucruri pe care să nu le uităm când accesam Sinele nostru superior iar cu sfaturile lui reușeam mai uşor să intru și să ies din starea acea de conștiență a propriului corp și al energiei vitale din el. Stăteam în diferite poziții de yoga în timp ce ne relaxam şi ne focalizam pe ce simțeam în corp. Am discutat la final și despre ce ne vom face legat de misiunea noastră.
”First things first, ar trebui să ne documentăm întâi legat de acei demoni având în vedere că nu ne cunoaştem suficient inamicii. Aici încă n-au ajuns demonii deci mai avem ceva vreme." Spuse Alexander.
”Da, exact. Și silful tău, Schatzey, nu ne poate ajuta?”
”Este indisponibil momentan dar va apărea el curând.” Răspunse indianul nevestei lui.
”Şi oare pe zânele de Lumină cum le contactăm? Nu e ca şi cum am ştii unde sunt.”
”Sunt peste tot. Cred că mai degrabă ne găsesc ele pe noi la momentul potrivit.”
”Şi acesta nu este? Regatul este deja amenințat de un Rău. Zânele nu fac nimic? Sunt şi ele ca zeii care nu fac nimic bun pentru omenire ba chiar cauzează rele?”
”Ele ştii prea bine că nu au dreptul să intervină în mod direct. Ne comunică prin mesaje subtile. Universul îţi vorbeşte dacă ştii să-l asculţi. Aşa procedează şi Schatzey: îmi transmite mesaje sub diverse forme.”
”Bine, să fie cum zici şi să primim curând un mesaj de la zânele alea sau de la silful tău.”
”Să nu pierdem speranţa, mai ales tu care porți simbolul speranței de la zeități. ”
”Da, doar că nu știu cum să interpretez mesajul de la zâna bună.”
”Păi hai să vedem spuneți fiecare ce mesaj este pe obiectul vostru magic. Poate reușim să le descifrăm.”
”Eu încă nu l-am primit oficial. Cred că tata aşteaptă să mi-l dea de Crăciun.”
”O să ne spui când îl primeşti. Dacă tot a venit Manajith cu ideea, să ne zică el care este mesajul zânei lui.”
”Mesajul lui Henara spune așa Justiția cosmică se va realiza atunci când toate greutățile karmice vor fi înlăturare și va domni iubirea. Am lucrat să îmi dizolv karma rea și să-mi învăţ lecţiile. Știți voi să fiu pe frecvența iubirii, recunoștinței și iertării.”
”La tine mesajul este destul de clar, cel de pe Smaraldul bunădispoziţiei este ceva de genul Piatra de pe inimă se va dizolva și va fii dezvăluită puterea iubirii adevărate după un timp de mari eforturi și sacrificii în care ai fii cedat Răului și nu ai făcut-o.
”La mine mesajul este Singurul curaj de care ai nevoie pentru a avea putere este un sacrificiu născut din iubire.”
”Iar al meu zice ceva de genul Dărâmă toate zidurile de pe inimă și vei fii protejată de binecuvântarea dragostei adevărate scăldate în inocență.”
Am rămas după antrenament să încercăm să deslușim acele mesaje transmise de la zâne și să mai punem la punct diverse tactici de luptă şi să stabilim rolurile fiecăruia. Alexander a fost ales ca lider, Manajith avea să asigure suportul moral şi să ne vindece pe când noi fetele ne asumam strict rolul de războinice.

    M-am dus iară la mama să vorbim despre ce se petrecea în regatul învecinat cu al nostru iar aceasta m-a asigurat că era improbabil ca ținuturile subacvatice să fie în pericol și totuși s-ar fi pregătit să lupte alături de armata regelui Wolfglou. Războinicii noștrii erau la fel de puternici, loiali și bine antrenați precum cei de pe uscat. M-am liniștit cumva știind că aveam sprijinul regelui Tahejan în această misiune.


[1] Dialogul are loc într-un limbaj alcătuit din sunete armonioase asemănător celor folosite de delfini în comunicarea lor

Accesați acest linkul pentru capitolul șase al poveștii:

joi, 27 mai 2021

Gardienii Cetăţii Lupului (4)

    

Capitolul 4

 

    Chiar din ziua următoare, douăzeci și unu Decembrie 2011, eu și aliații mei ne-am întors la castelul regal să începem să ne antrenăm.
Trebuie să menționez că toți ceilalți Gardieni au, ca mine, diverse abilităţi speciale. Este prietena mea cea mai bună din copilărie, Krina, care poate mişca lucrurile cu puterea minţii. Mai sunt Daeri şi Alexander care pot să creeze tot felul de vrăji şi poţiuni, cunosc tehnici de arte marţiale, scrimă şi trasul cu arcul. Ultimul și nu cel din urmă este Manajith care poate să comunice şi să fuzioneze cu sufletele celor care au părăsit lumea materială și să le dobândească toate îndemânările, cunoștințele, memoriile și emoțiile. El mai are un spirit protector, un vrăjitor indian de o mie de ani pe nume Ashim, alături de care luptă, și un silf, Schatzey Dansh, alături de care poate călătorii în alte dimensiuni, Este şi el tot un fel de zeu iar misiunea lui cosmică este menţinerea balanței axei spaţiu-timp. Acesta călătoreşte liber prin tot Universul să corecteze anomaliile temporale care apar din cauza ființelor extraterestre malefice.

   Intram pentru prima dată în cel ce va deveni sediul nostru, lângă sala unde prințul se antrena cu generalii brigăziilor lui, și mă simțeam deja emoționată să-mi încep antrenamentul.
Am făcut încălzirea, adică o serie de mișcări din arte marțiale, şi am început cu primul nostru exercițiu practic: să extragem din corpul nostru energia magică, denumită mana sau furyoku. A fost un procedeu relativ lung: a trebuit să intrăm în legătură cu corpul nostru pentru ca apoi să ne canalizăm energia. Pentru Manajith, Krina şi Daeri, care erau obișnuiți să practice yoga și meditații pentru alinierea chakrelor, a fost relativ uşor.
Din experienţa lor proprie, cei trei ne-a ghidat și pe mine cu Alexander să ajungem la acea stare de conștiinţă.  
Tot ceea ce am făcut acea zi pe lângă arte marţiale a fost să ne relaxăm şi să ne conștientizăm bătăile inimii sau respirația.

   Cu acest grup de prieteni, pot fii eu însămi fără să mă simt nevoită să dau o impresie bună aşa cum fa faţă de străini. Aceştia sunt singurele persoane careştiu totul despre mine, inclusiv originea mea secretă. Când trebuie să vorbesc unor străini despre mine, nu pot să le zic că sunt fiica unui uman și o sirenă din alt tărâm fără ca ei să îmi răspundă că sunt nebună. Știam că lor puteam să le spun orice şi puteam apela oricând la ei pentru vreun sfat ori dacă aveam nevoie de încurajare, mai ales că eram cea mai mică. Uneori nu aveam nevoie de nimic altceva decât să fiu cu camarazii mei, să stăm la o poveste şi să ne simțim bine, mai ales că suntem pe aceeaşi lungime de undă.

  Credinţa noastră comună este că suntem un spirit nemuritor aflat în trecere pe această lume iar prin meditaţie, hipnoză, relaxare sau tehnici de yoga putem intra în contact cu acea esență divină care este în fiecare din noi. Cu toate că în chestiunea liberului arbitru sau predestinării avem păreri diferite, suntem de acord că există o anumită ordine în Univers. Am fost învăţaţi să fim puternici, să tratăm orice în viaţa asta ca pe o lecţie sau o experiență unică, să nu ne lăsăm la primul obstacol, să nu ne pripim în acțiuni.

    Fiind cea mai mică din grup, am fost întotdeauna răsfățată și protejată de restult. Pe lângă asta, un alt avantaj este că am putut învăța multe lucruri de la ei. De exemplu, Manajith și cu Krina mi-au povestit pentru prima dată despre karma și nivelele de conștientizare spirituală, care mi se păreau concepte specifice culturii lor fără să realizez că sunt universal valabile. Tot datorită lor, am început să înțelegem mai bine ce însemna a trăi clipa aici și acum. Cu ei pentru prima oară am discutat despre faptul că trecutul și viitorul nu sunt decât iluzii ale minții.

   Vă împărtășesc și vouă pe scurt ce au argumentat prietenii mei: trecutul nu reprezintă decât reziduuri mentale ale prezentului iar viitorul este o proiecție mentală a prezentului. Atât la trecut, cât și la viitor, putem face referire numai în raport cu prezentul. Asta deoarece acțiunile trecute nu avem cum să le schimbăm (decât dacă luăm în considerare posibilitatea călătoriei în timp) iar în ce privește obiectivele și speranțele noastre de viitor acestea iară nu există decât la nivel mental (cel puțin până se vor concretiza, dacă se va întâmpla). Uităm să mai apreciem momentul de față dacă ne concentrăm doar pe lucruri care au trecut sau cele care vor veni.

   Pe Krina şi Manajith îi ştiu de la șapte ani jumate, când după ce părinții mei s-au despărțit iar tata a preluat custodia mea. Acesta a plecat din țara lui natală, Spania, după ce la șaptesprezece ani o zână bună i-ar fi apărut într-un vis și i-ar fi zis să caute Adevărul în țara cu cea mai puternică concentrație magică, adică România. Oricum intenționa să plece la studii în altă țară așa că, după ce a terminat liceul, s-a înscris la facultatea de medicină și farmacie din Cluj Napoca pentru ca ulterior, după ce m-am născut, să se mute la Baia Mare unde avea să îi cunoască şi să devină prieten bun cu familiile lui Krina şi Manajith. Ei amândoi m-au ajutat foarte mult să mă adaptez noii mele vieți într-o lume străină mie. Îmi amintesc că în primele luni nu știam decât spaniolă iar amicii mei cu multă răbdare m-au ajutat să învăț română.

    Krina are origini japoneze iar Manajith indiane şi provin din familii tradiționaliste care au păstrat o parte din obiceiuri. Ea chiar și vorbește japoneza la nivel conversațional și dorește să facă o călătorie în Japonia iar el în schimb n-a învățat decât la nivel de bază hindusa și nu este entuziasmat de ideea de a face o călătorie în India. Părul și ochii ei sunt de un castaniu închis, pe când ai lui sunt negri.

   Krina, asemeni vremii, este odată liniștită și senină iar altădată neliniștită și furtunoasă. Eu una m-am obișnuit să n-o enervez când văd că este prost dispusă ca să evit cearta. Este ordonată, bună ascultătoare, mereu gata să te ajute şi-n acelaşi timp să critice, te poate consola sau ironiza şi este atentă la cele mai mărunte detalii. Nu uită niciodată nimic din preferințele tale şi-i place să te răsfețe cu mâncare. Pe Manajith în schimb îl văd mereu calm, impasibil chiar și în fața insultelor ori a unor situații neprevăzute, politicos și zâmbitor cu toată lumea. În plus, nu pare să-l sperie ori să-l îngrijoreze ceva vreodată. Nu este atât de expansiv ca partenera lui, care este prietena tututor și-i place bârfa, și-şi alege cu grijă anturajul. Cei care nu-l cunosc ar putea avea impresia că este timid.

   Pe Alexander l-am cunoscut mai târziu, în vara 2005, când el şi familia lui au venit din Statele Unite ale Americii să deschidă localuri noi cu ajutorul unchiului său, care era deja milionar și își sponsoriza cumnatul. Tata lui Alex avea hoteluri în principalele orașe europene iar pe atunci voia să-și extindă afacerea și în țara noastră. Anul trecut, părinții amicului meu au murit într-un accident de maşină când erau plecaţi în Statele Unite și el a rămas să se ocupe de afacere cu ajutorul unchiului, un director şi un contabil din America şi revenise în România cu şase luni înainte de începutul aventurii noastre. S-a mutat de la Baia Mare la Timișoara, unde a deschis un nou local, mergând ocazional în delegați la celelalte hoteluri restaurante ori pur și simplu în vizită la rudele lui din SUA. Din punct de vedere moral, este un băiat bun la suflet, fermecător şi galant, responsabil, mereu binedispus și gata să facă glume să destindă atmosfera. Îi place să fie în centrul atenției și să se distreze. Dacă nu observam cum flirta, poate că mi-ar fii plăcut și mie de el deoarece cu șarmul lui m-ar fi putut cuceri ușor dacă m-aș fii lăsat. Este atrăgător și fizic, având un păr bogat castaniu roșiatic intens, ochii albaștrii strălucitori, tenul alb luminos, umerii lați, brațele musculoase și abdomenul plat. Pentru  cunoscători, la fizic seamănă cu Joe Jonas din grupul american Jonas Brother iar ca și caracter cu Joey din serialul american Friends. Noi îi mai spunem Joe pentru aceste motive.

    Pe Daeri am cunoscut-o în toamna 2006, când ea și părinții ei s-au mutat din Republica Coreea tot pentru ca tatăl ei să-şi extindă afacerea și în România. Ea ar fi de etnie mixtă, tatăl ei fiind coreean și mama ei coreeană de origine japoneză. Ea, asemeni lui Krina, are un nivel conversațional în japoneză. Mi-a fost colegă din a IX-a până într-a XII-a şi ne-am împrietenit din prima clipă. După ce i-am făcut cunoștință și cu nipona, noi trei am devenit nedespărțite. Coreeanca ar fi trebuit să rămână maxim doi ani în țară la noi și totuși pentru că eram așa de bune prietene, a hotărât împotriva voinței părinților să-și termine liceul aici. Era sătulă de atâtea schimbări de reședință după ce în decursul anilor se tot mutase cu ai ei. Ea a locuit până la nouă ani în Coreea de Sud pentru ca apoi să stea doi ani în Marea Britanie şi doi în Franța înainte să vină în România. A mai fost plecată în țara natală la părinți de sărbători, domiciliul ei principal fiind în România întâi la Baia Mare apoi la Timișoara. Ne povestea că a avut o serie de discuții aprinse cu mama și tatăl ei, care erau îngrijorați să-și lase unicul copil singur într-o țară străină, ea voia să-și trăiască viața independentă de a lor. La fizic, are și ea părul și ochii negri ca ai lui Manajith. Contrastul dintre culoarea părului și tenului îi dă o frumusețe aparte, care este egalată de bunătatea interioară. La exterior și interior, este o păpușă drăguță.

    Ce pot să zic este că Daeri are un caracter foarte bun: nu se enervează niciodată fără motiv, este foarte răbdătoare, empatică, afectuoasă, fidelă, mărinimoasă, este atentă la nevoile celorlalţi și nu ar face rău nici măcar unei muște. Pot să zic cu mâna pe inimă că unei fete ca ea cu greu i-ai fii putut găsi defecte, un model de virtute. Este la fel de bine disciplinată ca și Krina, o întrece prin faptul că reușește să se controleze mai bine și nu se panichează dacă ceva nu iese cum vrea.

   La început, comunicam în engleză cu noii prieteni care s-au alăturat grupului nostru (format inițial din eu, Krina și amicul nostru comun Manajith, care se purta ca un frate mai mare față de noi) iar acum vorbim în romgleză din obișnuință.
Americanul a putut învăța relativ ușor română de la școală și din conversațiile cu noi având în vedere că vorbea deja un pic de spaniolă și franceză, care se aseamănă destul de mult ca lexic și semantică. Bine, nici coreeancei nu i-a fost foarte greu să învețe româna știind deja engleza și franceza la nivel de bază. Daeri s-a simţit cea mai înstrăinată, mai ales că s-a alăturat ultima, acum după atâţia ani nici nu pare că am fost vreodată necunoscuți.

Pentru capitolul cinci poveștii, accesați linkul:


miercuri, 26 mai 2021

Gardienii Cetăţii Lupului (3)

Capitolul 3

 Mergeam către căminul studențesc unde eram cazată după plimbarea mea, încă foarte îngândurată și oarecum temătoare. Nu mă consideram o eroină, îmi trăiam viața ca orice altă studentă obișnuită. Îmi ocupam timpul cu cursuri şi seminarii, voluntariat la o clinică pentru copii și ieșind cu prietenii mei.

Mă gândeam la ce-mi rezerva viitorul și care ar fi fost destinul meu. Aș fi rămas să-mi trăiesc viața pe Pământ, alături de oamenii comuni, sau pe Luluana, unde erau oameni care cunoșteau secretele magiei și a Universului?

Mi-a plăcut mult până acum experiența mea de la facultate iar psihoterapeuții cu care-mi făceam practica de specialitate erau foarte de treabă: mă învățau despre psihologia copilului și-mi dădeau recomandări de cărți pe care să le citesc să mă familiarizez cu concepte şi paradigme din psihologie.

Mi s-a aprobat cererea de a face voluntariat la clinica pentru copii datorită experienței din liceu, când mergeam la un centru pentru copii unde aceștia veneau după şcoală pentru a-și face temele și a participa la activități recreative și educaționale. Erau trei grupuri: de la șase la opt ani, de la și opt la unsprezece ani și de la unsprezece la paisprezece ani. Adoram să fiu în preajma copiilor şi mă puneam ușor în mintea lor, cu toate că uneori mă provocau așa de tare că mai că nu explodam de nervi.

     Pe când mergeam eu așa pe stradă, eram la o trecere de pietoni așteptând semaforul verde când am văzut un tânăr care mi-a atras privirea. Părea de aceeași vârstă cu mine și avea fizonomia și fizicul bărbatului meu ideal. Avea părul brunet creţ scurt și ochi căprui deschiși atât de frumoşi că ”Fură inima oricui”. Ca fierul de magnet, am simțit pentru prima oară o atracție instantanee față de un băiat. Aș putea descrie senzația aceea ca o săgeată care nimerea la fix ţinta.

Aveam să-l reîntâlnesc pe băiat ceva mai târziu la o petrecere cu colegi de-ai mei. Acesta venise cu prieteni dintr-ai lui, de la facultatea de ştiinţe politice. Avea un aer misterios şi ceva la el mă făcea să vreau să-l cunosc mai bine. Ne-am prezentat mai târziu în acea seară. Numele lui era Marian Chiş şi era student în ultimul an la ştiinţe politice. Era și el, ca mine, din Baia Mare unde mama era psihoterapeut iar tatăl muncitor calificat. Mi-a relatat că stătea într-un apartament cu trei prieteni.

    Înainte să continui povestea, se cuvine să fac o scurtă paranteza și să vă spun o scurtă istorisire, pe care atât mama cât și tata mi-a spus-o de multe ori când eram mică. Aceasta explică originea grupului de eroi numiți Gardienii Cetăţii Lupului și veți înțelege motivul pentru care eu și cei mai buni amici eram destinați să fim războinicii care salvează Luluana de Forțele Întunecate.

    Acum şase sute de ani, oameni speciali de pe Pământ (telepaţi şi mediumi) au fost conduşi în această lume nouă de către un grup de zâne bune: Henara, Imana, Shawna, Ackma şi Deylala. Folosesc termenul acesta datorită asemănării cu binecunoscutele și îndrăgitele creaturi din basmele povestite copiilor. În realitate, ele sunt creaturi de Lumină extradimensionale comparabile mai degrabă cu zeitățile din mitologii. Fie că vreți să le ziceți zâne ori zeițe, de reținut este că sunt ființe de natură extraterestră imortale şi invincibile din energie pură, care se interesează de soarta oamenilor sau altor civilizații fără să intervină în chestiunile acestora și a căror misiune colectivă este păstrarea echilibrului între Forțele de Lumină şi Întuneric din Cosmos. Cum nu pot acționa în mod direct, aceștia trimit diferite suflete să se încarneze în lumile materiale și să rezolve orice fel de problemă ar fi cu tărâmul respectiv.

   Fiecare dintre zânele, sau zeițele dacă vreți, menționate anterior are propriul ei talent. Henara este zâna Justiției şi misiunea ei cosmică este să aplice legile karmei. Imana este zâna Adevărului şi recompensează cu cunoaștere universală pe cei care rămân loiali până la capăt propriilor valori morale și persoanelor din viața lor. Shawna este zâna Curajului şi-i testează de multe ori foarte dur pe oameni să aleagă cele mai puternice suflete. Ackma este zâna Speranţei şi-i pune uneori la grele încercări pe oameni să vadă câți din ei nu vor renunţa atunci când întâmpină ostacole în viață. Deylala este zâna Inocenţei şi rolul ei este să protejeze tot ceea ce este mai frumos, mai bun și mai pur în lume. Ea veghează, fie personal fie prin intermediul ajutoarelor ei,  asupra acelor copii născuți cu o misiune importantă în lume. De asemenea ea și asistentele ei, zânele naturii, protejează fauna și flora. O puteți considera un fel de înger păzitor ori Mama Natură.

   Zeițele au văzut că umanii aceia deosebiţi se chinuiau într-o lume în care simţeau că nu mai aparţin astfel că au decis să-i aleagă pe cei mai cinstiți, loiali, viteji, perseverenți şi cu sufletul curat și să-i aducă într-unul din sutele de mii de tărâmuri magice existente.

Printr-o vrajă, au creat un portal între cele două lumi şi i-au ghidat cu ajutorul unei hărţi pe cei care au îndeplinit condiţiile lor. Pe scurt, a avut loc un mare exod şi foarte mulţi oameni şi-au găsit o nouă casă pe Luluana.

Portalurile de pe tot globul pământesc au fost închise una câte una după o vreme. Cele cinci ființe extraterestre de Lumină au lăsat intrucțiuni unora dintre oamenii mai luminați cum să deschidă portale interdimensionale. Le-au destăinuit și secretele magiei iar aceia au devenit vrăjitori și vrăjitoare în adevăratul sens al cuvântului. Adevărul știut de acei puțini aleși este că s-a păstrat un portal care poate fii activat cu un talisman magic în capitala Marii Britanii. După cum ni se va explica ulterior, cele două tărâmuri se intersectau deja și s-a creat un fel de rută care să le unească.

    Unul dintre oamenii care s-au stabilit în noua lume a fost ducele englez John de Gloucester, strămoşul conducătorului actual al Cetăţii Lupului, devenit regele John I de Wolfglou. Oamenii l-au ales ca lider deoarece s-a ocupat de nevoile a mii de telepați şi mediumi din toată lumea. Realizarea lui cea mai mare a fost să poată aduce împreună diverse comunități din Europa și Asia fără să fie nevoie de forță armată. Oamenii aceia înțeleseseră că era nevoie să fie uniți și astfel și-au pus încrederea în lordul britanic. Acesta i-a condus în mod drept, ținând cont de nevoile lor.

   Ființele de Lumină i-au ajutat pe umani cu acomodarea pe Luluana până a fost gata cetatea unde să locuiască, care a fost terminată relativ rapid. În interior munca a mai continuat şi după aceea deoarece fiecare suveran care a urmat la tron a dorit să-și lase amprenta și să mai schimbe designul palatului regal.

Creaturile de Lumină au adăugat o proprietate care face ca palatul să fie cu adevărat magic şi anume că pereţii încăperilor se pot mişca astfel încât, odată intrat într-o cameră oarecare dacă ieşi din ea sau numai dacă treci pe lângă ea, nu vei mai găsi camera în acelaşi loc în care a fost înainte. Au creat apoi și o serie de pasaje subterane care pot fii utilizat în momentul unei evacuări forțate a castelului.

   Alte personaje importante care aveau să vină la palatul suveranului John I au fost mediumii Kail, Rodolfo şi Allan care au luptat în armata regală, dezvoltat tehnici noi de luptă, creat incantații și poțiuni.

Mai trebuie menționați la urmă grupul de războinici ai regelui Jonathan I cunoscuţi sub numele de Gardienii Cetăţii Lupului, care au primit binecuvântarea directă și câte un obiect magic de la ființele astrale.

   Primii războinici Gardieni au fost magicianul de origine irlandeză Theodor care a primit o sabie cu un vultur de la zâna Curajului, magicianul de origine coreeană Jeo Min care a dobândit o mantie neagră cu o floare de lotus de la zâna Purității, telepatul de origine japoneză Sami căruia i-a fost dăruit un smarald de către zâna Perseverenței, telepatul de origine spaniolă Emmanuel căruia zâna Adevărului i-a dat o liră şi mediumul de origine indiană Halifad la care zâna Dreptății i-a oferit un inel reglabil din argint.

   Theodor, Jeo Min şi Sami proveneau din familii cu statut socio-economic înalt. Irlandezul era un lord burlac care avea o proprietate mare şi zeci de servitori, coreeanul şi indianul erau în schimb moştenitori ai unor averi considerabile.

Cei trei s-ar fi cunoscut în Londra, unde locuiau,  şi au decis să plece împreună de pe Pământ să poată scăpa de nedreptăţile la care erau supuşi, fiind acuzaţi de ocultism şi de a face pacte cu Diavolul de oamenii de rând care nu-i înțelegeau. Asta după ce zeițele le-ar fi apărut în vis şi arătat calea spre o lume nouă.

Theodor și Jeo Min mai aveau şi un motiv ulterior să vrea să plece definitiv lumea din care făceau parte şi anume o suferinţă din iubire. Amândoi ar fi iubit, înainte de a se muta în capitala Regatului Unit, o femeie a cărei sentimente n-au fost reciproce şi care se temeau, ca mulţi alții, de abilităţile lor neobișnuite deoarece aveau impresia că erau aliaţi cu Satana și practicau magie neagră.

    Emmanuel şi Halifad au fost aduşi mai târziu de Sami, care i-a cunoscut pe când era în căutare de războinici noi din toată lumea pentru armata regală a lui John I. Acesta le-a văzut potenţialul şi a decis că erau potriviţi să se alăture brigăzii sale aşa că, înainte ca portalul să fie închis, i-a adus printr-un şiretlic în tărâmul magic. Aceştia, spre deosebire de primii trei, făceau parte din clasa mijlocie şi n-aveau averi. Unul era un artist plastic şi muzician aproape falit, insuficient apreciat de semenii lui, iar celălalt era un simplu meșteșugar și negustor. Cei doi n-ar fi vrut neapărat să plece şi cu toate astea l-au urmat pe Sami în ceea ce avea să fie aventura vieţii lor. Le-a fost promis că vor găsi avere, prestigiu și o viață mai bună în noul tărâm și au primit într-un final exact ceea ce-și doreau.

    Se povesteşte că nici n-a fost bine terminată fortăreaţa mistică şi era deja ameninţată de armatele indigene care nu acceptaseră prezenţa oamenilor pe teritoriile care le aparţineau lor de mii de ani.

S-a dus un război intens de câţiva ani până într-un final s-a făcut pace. Gardienii au fost războinicii care au reuşit, după mai multe tratative eșuate, să încheie alianţa care există şi-n prezent între umani şi restul popoarelor din regiunile cunoscute azi ca Jardinia, Oleandras, Applos, Makkars, Alphaeya, Vallandya şi Bastonia.

Tratativa finală s-a realizat și mulţumită abilităţii de negociere a conducătorului John I de Wolfglou, care a reuşit să formuleze alături de consilierii lui o serie de termeni de pace care să fie satisfăcătoare pentru ambele părţi. De atunci, oamenii au fost acceptaţi pe Luluana fără probleme, și-au putut dezvoltat comunitatea și bineînțeles trăi în armonie cu toți vecinii lor din celelalte împărății.

   Gardienii aveau să fie văzuți ca eroi și iubiți atât de oameni cât și de toate creaturile misice. Exemplul lor de cavalerism, vitejie, tenacitate, inteligență, modestie, fidelitate, altruism, compasiume și onoare aveau să inspire întregi generații de noi războinici. Liderii armatei regale aveau să ducă mai departe valorile morale ale celor mai îndrăgiți și apreciați luptători ai regelui. Însuși conducătorul John I avea cea mai mare considerație pentru acești eroi ai poporului său.

Războinicii Gardieni au dat urmașilor artefactele magice cu toate învățămintele zânelor legate de proprietățile lor magice și aceștia au făcut la fel din generație în generație până la descendenții actuali.

   Descendenții lordului Theodor și ai lui Jeo Min, strămoşii a doi dintre amicii mei cei mai buni, ar fi emigrat prin secolul al XIX-lea în Statele Unite ale Americii și respectiv în Coreea.

Puterea specială a Sabiei distrugerii este faptul că poate tăia şi/sau arde orice material de natură umană ori extraterestră, inclusiv prin stratul atmosferic şi prin spaţiul vid în care se găsesc particulele din care este creată toată lumea materială, fiind cea mai puternică armă din tot Universul.

Mantia protecţiei în schimb poate crea o barieră supranaturală, care poate proteja şi împotriva unui atac al Sabiei Distrugerii, totodată putând fii şi un fel de covor zburător care te poate transporta oriunde.

 Urmaşii lui Sami şi Halifad, strămoşii celorlalți doi prieteni cei mai buni ai mei de naționalitate română, au emigrat în România pe la începutul acestui secolului astfel că ei sunt păstrătorii Smaraldului bunădispoziţiei de la zâna Optimismului Ackma, care arată persoanei care priveşte în el ceea ce iubeşte cel mai mult, și Inelului destinului de la zâna Justiției Henara, care are puterea de a modifica întregul destin al  unei persoane.

  Tatăl meu este urmaşul direct a lui Emmanuel astfel că el are Lira iluziei de la zâna Adevărului Imana, care are proprietatea mistică de a crea iluzii când se cântă la ea. În curând, urma să mi-o încredințeze, fiind unica lui fiică şi deci moştenitoare a obiectului magic. Se aştepta în general vârsta de douăzeci şi unu de ani pentru a transmite moştenirea iar eu aveam douăzeci. 

Capitolul patru al poveștii:

https://magicalumealindei.blogspot.com/2021/05/gardienii-cetatii-umbadast-4.html

marți, 25 mai 2021

Gardienii Cetăţii Lupului (2)


           Capitolul 2
 
   Regele John al IV-lea şi regina Maeyi, care vorbeau limba lui Shakespeare, ne-au relatat cum o armată de demoni terorizau regatul în vreme ce câțiva slujitori au umplu masa din sala unde ne aflam cu ceaiuri și prăjituri.
Am fost poftiți să ne punem la masă alături de cuplul regal și am primit mai multe detalii legat de situația din Umbada. Ni s-a relatat că armata nu mai făcea față monștiilor și că noi, ca urmași ai unor războinici puternici cunoscuți ca Gardienii Cetății Lupului, puteam să-i oprim definitiv.

   Guvernatorul fortăreței magice, pe care îl mai întâlnisem când eram mică, avea o vârstă mai înaintată decât partenera de viaţă. Părul grizonat aproape alb care fusese maroniu spre negru, ridurile de pe față și cearcănele din jurul ochilor căprui, precum și mersul puțin greoi trădau faptul că era de vârsta a treia.
Ca personalitate, bătrânul era rigid şi ursuz (cel puţin după zisele slujitorii) şi-n acelaşi timp avea reputația de a fii ospitalier. Faţă de mine şi familia mea totdeauna a fost amabil, servindu-ne cu cele mai bune mâncăruri şi băuturi.

   Guvernatoarea avea încă un aspect tineresc. Arăta foarte bine şi nu era de mirare că era curtată. Ea avea părul negru lung și voluminos, ochii căprui de pisică migdalaţi, pomeţi în obraji, buze mari roșii şi genele false lungi. Avea nu doar o faţă atrăgătoare, ci şi un corp de invidiat. Era chiar o femeie de o frumusețe exotică şi este cu atât mai bună la suflet. Aceasta provine dintr-o familie relativ simplă. Tatăl ei a ajuns să lucreze pentru Consiliu şi astfel a putut să i-o prezinte conducătorului, care la vremea respectivă finalizase oficial divorțul de a treia lui nevastă și-și căuta altă femeie.
Căsătoria celor doi lor n-a avut nimic de a face cu dragostea, așa cum se-ntâmplă des, ci a fost pur şi simplu o afacere. Tânăra şi-a făcut datoria şi l-a născut pe unicul moștenitor băiat al guvernatorului, pe care nu-l cunoscusem din moment ce n-am participat niciodată la balurile de la curtea lor regală.   

   Înainte de a ne lăsa acasă, să ne gândim la ce era de făcut, conducătorul regatului ne-a mai reţinut puţin zicând următoarele:
”Dragii noștri Gardieni, aș vrea să-l cunoașteți pe băiatul meu și moștenitorul tronului, Evan Young. El conduce întreaga divizie Kinthos a armatei regale, care se ocupă de criza externă, şi vă va putea ajuta în misiunea voastră. El este pe-aici pe undeva în biroul lui. Majordom, cheamă pe fiul meu.”
Un servitor întră undeva în spatele tronului, după o ușă metalică. Acesta ieșit după aproximativ un minut însoțit de un tânăr aproximativ de vârsta mea cu un cap mai înalt ca mine, un corp atletic, părul negru și ochii maronii ca al mamei suverane, barba şi mustața rase, faţa ovală a tatălui suveran, fruntea lată, gene scurte, buzele ca o inimioară și o privire intensă. Chipul lui, cu toate că părea aparent inexpresiv, emana o căldură sufletească puternică. N-aveam cum să greşeşti când afirmai că fiul era un mix dintre trăsăturile fizice ale tatălui, care după cum am specificat avea origini britanice, cât și a mamei, care aveam să aflăm că ar avea origini coreene. Momentul în care l-am văzut pe fiul vechiului lord de Gloucester am avut o senzaţie foarte puternică de deja vu. Mi se părea foarte ciudat şi mă tot întrebam ce însemna.

   Cu jumătate de voce, tânărul salută pentru ca apoi să dea să plece dacă nu l-ar fi rugat părinții să se prezinte. Uitându-mă mai bine la el, pe când vorbea engleza cu un accent britanic modern, am observat că purta un medalion cu hexagon dublu de culoare roşie utilizat de mediumii ori șamanii.
”Hai spune-le câte ceva despre tine Gardienilor.” îl încuraja mama lui.
”Sunt născut primăvara, pe paisprezece mai, ceea ce înseamnă că elementul meu mistic este Pământul. Am douăzeci şi trei de ani, am absolvit la Academia militară Allanju, sunt bilingv în engleză și coreeană și relativ fluent în elfică[1] şi limbajul poporului Ceresc[2]. Ce altceva ați mai vrea să știți despre mine?”
”Tinere, lasă atitudinea asta!”
”Maiestate, este în regulă. La momentul potrivit o să ne cunoaștem.” luă cuvântul cel mai în vârstă din grupul nostru.
”Vezi? Nu îi interesează așa de tare. Dacă au vreo curiozitate, mă vor întreba.”
”Destul! Cât mai trebuie să îți spun să-ți asculți regele!”
”Off bine. Sunt un medium iar spiritele mele gardiene sunt două dragonițe elementare: Quiria, de apă și aer, și Treysa, de pământ și foc. Ele împreună cu restul familiei lor ne protejează de aproape șase sute de ani familia şi casa.”
”Vezi că nu a fost greu? Acum nu vrei să afli și tu câte ceva despre ei?”
”Știu deja cine sunt. Înălțimea ei, prințesa sirenă Elysea, și prietenii ei. Vor demonstra valoarea lor ca războinici pe câmpul de luptă. Să se pregătească, fizic și desigur mental, pentru a face față provocării. Cred că ți-am spus clar asta când ai propus să îi chemi. Nu au fost antrenaţi, vor avea nevoie de timp să fie pregătiţi dacă vor să se alăture soldaților mei îm luptă.”
Înainte să întrerupă brusc socializarea, prințul le-a prezentat pe dragonițele lui păzitoare care s-au materializat de nicăieri. Prima dragoniță avea culoarea solzilor gri-albăstrui cu dungi albe și ochii albaștri glaciali iar cealaltă avea culoarea solzilor portocaliu cu pete maronii și ochii galbeni ca de pisică care emanau căldură. În ciuda dimensiunii lor impunătoare, am perceput blândețea acelor creaturi maiestoase. Ca sirenă, nu se puține ori am avut ocazia să dau peste dragoni de apă. Aceste ondine trăiesc pașnic alături de poporul nostru, care le acordă cel mai mare respect.

    Suveranul îi dădu urmașului său permisiunea să plece, murmurând ceva pentru sine și adresându-se într-un final nouă:
”Ne scuzați de prima impresie ce v-a făcut-o juniorul. El este de obicei mai educat. Ar avea nevoie să se afilieze unui grup ca al vostru fiindcă este singur. Probabil nu va accepta la început, doar că n-are de ales. Încercați cumva să vă apropiați de el.”
”Desigur, Înălțimea Voastră, prințul va fi integrat în grupul nostru.”
”Vă mulțumesc anticipat pentru eforturile voastre.”
”Cu mare drag, Luminăția Sa.”
Să fiți binecuvântaţi, dragilor.”
”Asemenea, Sire. Revenim mâine.”
”Vă așteptăm să vă antrenați. Aţi auzit pe fiul meu. Nu crede că sunteţi pregătiți să vă luptaţi cu monştrii ce ameninţă regatul.”
”Vom face ce putem.”
”Desigur, sunteţi bineveniţi la noi.”
”Mulţumim de această onoare, Majestatea Sa.”
Am ieșit din sală foarte confuzi și neliniștiți. Am căzut de acord că nu ne-am fii împrietenit uşor cu acel prinţ, care n-a făcut o impresie bună nici unuia. Nu înțelegeam cum puteam simţii față de el repulsie şi în același timp atracție.

    Înapoi pe Părmânt, mi-am luat rămas bun de la însoțitorii mei și m-am dus să fac o plimbare într-un parc de lângă facultate să-mi liniștesc mintea. Încercam să procesez, în felul meu, tot ce se petrecuse la întâlnirea cu familia regală. Nu puteam decât să mă gândesc obsesiv la faptul că soarta întregului tărâm mistic depindea de mine și tovarășii mei. Mă întrebam cum ne vom descurca. Aveam un antrenament de bază în arte marțiale și în ce privea înălțarea propriei energii mana, care se folosește pentru activarea și controlarea puteriilor, dar eram relativ amatori. Nu ne puteam în nici un caz numi eroi când față de soldații din armata regală cu siguranță aveau mult mai multă pregătire ca noi. Și apoi nu reușeam să-mi scot din timp comentariul fiului regelui. El însuși nu ne considera adecvați pentru misiune. Trebuia să-i demonstrăm că greșea și că puteam ține pasul cu armata lui. Am împărtășit asta și cu amicii mei, careau fost deacord că trebuia să ne demonstrăm valoarea, în onoarea strămoșilor noștrii.

  


[1] Limbajul vorbit de elfi, pitici, gnomi şi troli

[2] Limbajul zânelor şi silfilor

 

Aici aveți linkul pentru capitolul trei al poveștii:

https://magicalumealindei.blogspot.com/2021/03/gardienii-cetatii-umbadast-3.html