Bună tuturor, începând cu această săptămână am să încep să public din povestea "Gardienii Cetăţii Lupului". Trei, dacă nu chiar patru, versiuni diferite ale poveştii am scris, fără să o termin. Acum pentru voi am reluat această poveste. Este prima mea încercare de proză, cea care-mi este cel mai mult la suflet. Va fi destul de lungă aşa că veţi avea mult de citit. Am să o public pe capitole, aşa cum le-am scris.
Capitolul 1
Povestea mea începe când eram
studentă în primul an la Facultatea de Psihologie și Științe sociale din cadrul
Universității de Vest Timişoara.
Numele meu este Elysea Flores Díaz iar familia și prietenii îmi spun Lizzie. Sunt fiica telepatului Gavril Flores Díaz și sirena Maelha Rah, fosta regină a regatului Mehariss din Luluana (o lume plină de creaturi de poveste cu care sunteți familiari precum elfi, pitici, gnomi, troli, dragoni, pegaşi și unicorni).
Pentru ca prezentarea mea să fie completă, am să mă descriu puțin. Am părul șaten voluminos și ondulat cu ici colo reflexe de culoare roșie, ochii albaştri, faţa ovală, gene lungi şi negre iar ca înălțime am 1,53. Am moștenit de la tatăl meu telepatia iar de la mama vocea melodioasă și în plus mă pot transforma oricând vreau din fată în sirenă (sau invers). Pasiunile mele sunt muzica şi dansul iar de curând literatura. Îmi las fantezia să zboare, inventând povești de aventură, dragoste sau fantasy.
În ceea ce privește trăsăturile mele de personalitate, sunt o persoană calmă, optimistă, sentimentală, visătoare, loială și am multă creativitate și imaginație. Sunt extrovertită și sociabilă, de aceea fac ușor amiciție cu oricine. Totdeauna mi-a plăcut să fac parte dintr-un colectiv, alături de alte persoane cu care să împărtășesc diverse experiențe. Pentru a menționa și defectele mele, sunt temperamentală și impulsivă când mă supără rău ceva sau cineva și pot să devin geloasă, posesivă, încăpățânată și egoistă. Îmi place să fiu în centrul atenției și să fiu mereu aranjată.
Viața mea avea să se schimbe când, pe douăzeci Decembrie 2011, tata m-a sunat să mă anunțe că eu și prietenii mei cei mai buni eram chemați de urgență la regele şi regina Cetății Lupului (care guvernează Umbada, o regiune din Luluana ceva mai mare ca Europa) iar noi ne-am transportat acolo prin intemediul unui portal.
Luluana este o planetă extrem de asemănătoare cu Pământul. Are atmosferă proprie, gravitație, doi poli magnetici și electrici, ape și continente, vegetație şi faună, climă și anotimpuri. Are un Soare, înconjurat de patruzeci și nouă de constelații, care formează împreună cu alte cinci planete o galaxie asemeni Căii lactee. Restul astrelor vizibile uneori pe Cerul luluanez se zice că ar fii din sisteme aflate la mai mare îndepărtare. Există o teorie care afirmă că toate acele stele reprezintă căi de acces către dimensiuni superioare, ceea ce este valabil și în ce privește cele care luminează noaptea planeta Terra.
Nici n-aș știi de unde să încep descrierea gigantescului palat unde am ajuns. Ce pot să zic este că nu cred să existe vreo cetate pe tot Pământul care să aibă atâta mobilă și alte obiecte de lux, atâtea săli care mai de care mai extravagante, grădini pline de flori care mai de care mai frumoase, parcuri, labirinte și zone de antrenament militar.
Un lucru care atrage atenția cunoscătorilor este faptul că atât stilul arhitectural al clădirii, cât și aranjamentul sălilor, se aseamănă cu cel al castelelor regale medievale europene. Asta se explică deoarece guvernatorul cetății provine dintr-o ramură a dinastiei regale a Angliei. La curtea regală s-a păstrat cultura și limba anglo-saxonă. Până și pereții sunt în culorile steagului Regatului Unit: în principal albi cu dungi și alte forme geometrice mai mult sau mai puțin complexe, trandafiri ori alte flori, animale, oameni sau chiar peisaje în diverse nuanțe de albastru şi roșu.
După ce am stat câteva minute să admirăm fațada principală a palatului și poarta masivă din fier forjat, am prins curaj și am intrat printr-o sală de recepție spațioasă, unde câțiva servitori acompaniați de mai mulți soldați ne-au salutat politicos.
Am fost conduși prin câteva săli și cantine, destinate oamenilor care locuiau și munceau fie chiar la palat fie prin împrejurimi.
Am mers printr-o sală plină de tablouri, desene, poze, postere, gravuri, sculpturi de toate dimensiunile, instrumente muzicale și multe alte obiecte de valoare.
După ce am trecut pe lângă atelierele și sălile de studiu ale artiștilor, am ajuns în uriașa sală a tronului aflată la capătul unui coridor lung și îngust.
Numele meu este Elysea Flores Díaz iar familia și prietenii îmi spun Lizzie. Sunt fiica telepatului Gavril Flores Díaz și sirena Maelha Rah, fosta regină a regatului Mehariss din Luluana (o lume plină de creaturi de poveste cu care sunteți familiari precum elfi, pitici, gnomi, troli, dragoni, pegaşi și unicorni).
Pentru ca prezentarea mea să fie completă, am să mă descriu puțin. Am părul șaten voluminos și ondulat cu ici colo reflexe de culoare roșie, ochii albaştri, faţa ovală, gene lungi şi negre iar ca înălțime am 1,53. Am moștenit de la tatăl meu telepatia iar de la mama vocea melodioasă și în plus mă pot transforma oricând vreau din fată în sirenă (sau invers). Pasiunile mele sunt muzica şi dansul iar de curând literatura. Îmi las fantezia să zboare, inventând povești de aventură, dragoste sau fantasy.
În ceea ce privește trăsăturile mele de personalitate, sunt o persoană calmă, optimistă, sentimentală, visătoare, loială și am multă creativitate și imaginație. Sunt extrovertită și sociabilă, de aceea fac ușor amiciție cu oricine. Totdeauna mi-a plăcut să fac parte dintr-un colectiv, alături de alte persoane cu care să împărtășesc diverse experiențe. Pentru a menționa și defectele mele, sunt temperamentală și impulsivă când mă supără rău ceva sau cineva și pot să devin geloasă, posesivă, încăpățânată și egoistă. Îmi place să fiu în centrul atenției și să fiu mereu aranjată.
Viața mea avea să se schimbe când, pe douăzeci Decembrie 2011, tata m-a sunat să mă anunțe că eu și prietenii mei cei mai buni eram chemați de urgență la regele şi regina Cetății Lupului (care guvernează Umbada, o regiune din Luluana ceva mai mare ca Europa) iar noi ne-am transportat acolo prin intemediul unui portal.
Luluana este o planetă extrem de asemănătoare cu Pământul. Are atmosferă proprie, gravitație, doi poli magnetici și electrici, ape și continente, vegetație şi faună, climă și anotimpuri. Are un Soare, înconjurat de patruzeci și nouă de constelații, care formează împreună cu alte cinci planete o galaxie asemeni Căii lactee. Restul astrelor vizibile uneori pe Cerul luluanez se zice că ar fii din sisteme aflate la mai mare îndepărtare. Există o teorie care afirmă că toate acele stele reprezintă căi de acces către dimensiuni superioare, ceea ce este valabil și în ce privește cele care luminează noaptea planeta Terra.
Nici n-aș știi de unde să încep descrierea gigantescului palat unde am ajuns. Ce pot să zic este că nu cred să existe vreo cetate pe tot Pământul care să aibă atâta mobilă și alte obiecte de lux, atâtea săli care mai de care mai extravagante, grădini pline de flori care mai de care mai frumoase, parcuri, labirinte și zone de antrenament militar.
Un lucru care atrage atenția cunoscătorilor este faptul că atât stilul arhitectural al clădirii, cât și aranjamentul sălilor, se aseamănă cu cel al castelelor regale medievale europene. Asta se explică deoarece guvernatorul cetății provine dintr-o ramură a dinastiei regale a Angliei. La curtea regală s-a păstrat cultura și limba anglo-saxonă. Până și pereții sunt în culorile steagului Regatului Unit: în principal albi cu dungi și alte forme geometrice mai mult sau mai puțin complexe, trandafiri ori alte flori, animale, oameni sau chiar peisaje în diverse nuanțe de albastru şi roșu.
După ce am stat câteva minute să admirăm fațada principală a palatului și poarta masivă din fier forjat, am prins curaj și am intrat printr-o sală de recepție spațioasă, unde câțiva servitori acompaniați de mai mulți soldați ne-au salutat politicos.
Am fost conduși prin câteva săli și cantine, destinate oamenilor care locuiau și munceau fie chiar la palat fie prin împrejurimi.
Am mers printr-o sală plină de tablouri, desene, poze, postere, gravuri, sculpturi de toate dimensiunile, instrumente muzicale și multe alte obiecte de valoare.
După ce am trecut pe lângă atelierele și sălile de studiu ale artiștilor, am ajuns în uriașa sală a tronului aflată la capătul unui coridor lung și îngust.
Capitolul doi al poveștii:
