"viewport" content="width=device-width, initial-scale=1"> Atelierul Magic al Lindei : Versuri diverse personale

Translate

luni, 15 martie 2021

Versuri diverse personale

      Bună tuturor în această săptămână am să postez alte versuri mai personale care mă reprezintă, din prima mea serie de versuri scrise între 2012 şi 2013. Sunt prima mea tentativă de a scrie poezie. Le-am corectat şi înbunătăţit înainte de a le publica. Sper să vă placă şi să mă puteţi cunoaşte prin intermediul lor.
Puteţi citi şi restul acestei serii de poezii accesând următoarele link-uri:

Visătoare

Sunt visătoare și-am o imaginație debordantă,  
sunt puțin neînțeleasă și dezechilibrată

Nu văd pentru mine altă refulare

numai lumea imaginară îmi este salvare

De la gânduri negative ce mi-ar putea veni

și din care ușor nu mi-aș mai reveni;


A a crea și a spera

sunt singurele ce aduc spiritului uman eliberarea

din lanțurile tiraniei,

Scapă din această tristă închisoare

pe care fiecare și-o crează

și-ai să descoperi adevărata ta esență;


Soarele și natura întreagă cu energia acestora

este benefică tututor acelora

Ce cred în puterea spiritului

și văd depravarea socialului,

Etica și morala sunt opționale

când ne conduc politicieni de două parale;

 

Societatea actuală îmi pare nemiloasă

față de câte o ființă umană în suflet curată,

Zi de zi e o luptă între bine și rău

care-i aruncă pe mulți în hău

Iar pe alții îi face mai puternici,

nu întotdeauna pe cei mai buni.


ENG: Dreamer


I'm a dreamer and I have an overflowing imagination,

I am a little misunderstood and unbalanced

I see no other repression for myself

only the imaginary world is my salvation

From negative thoughts that might come to me

and from which I would hardly recover;


To create and to hope

they are the only ones who bring liberation to the human spirit

from the chains of tyranny,

Escape from this sad prison

which everyone creates

you will discover your true essence;

 

The sun and the whole nature with their energy

it is beneficial to all of them

What believe in the power of the spirit

and see social depravity,

Ethics and morality are optional

when bad politicians lead us;


Today's society seems ruthless

to a human being with a pure soul,

Every day is a struggle between good and evil

which throws many into the abyss

And it makes lot of them stronger,

not always the best ones.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu