De ce să nu trăiești după cum vor alții?

Bună tuturor😘 😘 😘

    Astăzi îmi doresc să vă mai transmit un mesaj care să vă inspire și să vă fie de ajutor. Această postare este dedicată în special acelor persoane care trăiesc după gura lumii.

Viața este și așa scurtă să pierzi din timpul tău prețios făcându-ți griji ce spun alții. Nu mai lăsa pe nimeni să te doboare și să-ți distrugă viața. Tu fă totdeauna cum crezi de cuviință și nu asculta toate sfaturile necerute ale altora. Din propria mea experiență, pot să vă garantez că atunci când ai încredere în propriile forțe și-ți asculți intuiția, ai cele mai mari șanse de reușită. Și dacă greșești, cel puțin ai încercat.

 Lucrează pentru tine și visele tale indiferent cât de nebunești îți par și nu te apleca la vorbele celorlalți. Ei nu știu prin ce ai trecut și cât ai muncit ca să ajungi acolo. Nu înțeleg sacrificiile pe care a trebuit să le faci. Majoritatea persoanelor au oricum doar intenții rele și nu vor să te vadă că ai mai mare succes decât ei. Mulți n-ai decât interese ascunse și se vor folosi de tine așa că atenție cui le spuneți prieteni.

 În această postare mă refer strict la cazurile în care alegerile tale sunt relativ satisfăcătoare chiar dacă întâmpini pe alocuri greutăți și nu când modul de viață pe care ți l-ai creat pur și simplu nu te mulțumește. În acest caz, da, poate ar fi cazul să asculți un sfat bun din partea familiei apropiate.

   Tu ce părere ai? 

Puterea mea

 Bine ați revenit pe blogul meu 🤗 🤗 🤗

    "What doesen't kill you makes you stronger" spune un cântec puternic motivațional, cel puțin pentru mine. Mesajul este destul de clar, zic eu, şi mă impulsionează să devin cea mai bună variantă a mea.

 Mult timp m-am considerat slabă, incompetentă, neadaptată, fără nici o speranță, şi aveam tot felul de anxietăți și complexe de inferioritate. Mi-am putut regăsi puterea când am păşit afară din zona de confort şi am început să-mi înfrunt temerile una câte una, să fiu mai încrezătoare, să am curajul să încerc lucruri noi. Cu toții, mai ales noi femeile, suntem mai capabili și mai puternici decât credem. Totul este să ne dorim să încercăm, să nu ne fie teamă să facem greșeli și mai ales să nu ne învinovățim dacă am eșuat ci să ne ridicăm.

 

  "Mentalitatea face din tine ceea ce vrei să devii" zice un citat după care am ajuns să-mi ghidez viața. Tu ești singurul obstacol în calea succesului, singura persoană care poate face miracole când începi să-ți conștientizezi tiparele de gândire care te sabotează fără să realizezi. Toate gândurile tale, mai ales cele inconștiente, referitoare la o anumită situație nu sunt decât un 'înveliș exterior'. Numai odată ce 'despici' firul gândurilor şi reacțiilor emoționale, o să le poți modifica.

 

   Am început să mă vindec când am decis că trebuie să iau decizii care să fie benefice evoluţiei mele, oricât de greu mi-ar fi. Am realizat că dacă voiam să-mi schimb radical viața, trebuia să mă opresc din oftat şi plâns, din a încerca să caut vinovat pentru necazurile mele, și doar să acționez pentru îndeplinirea dorințelor mele.

 

   Îmi doresc ca acest mesaj să inspire pe oricine are nevoie de motivaţie. Şi voi de unde vă luați doza zilnică de inspirație şi motivația să continuați să faceți tot ceea cea faceți fără să renunțați? 

😇 😇 😇

Ce faci în timpul liber?

   Salutare dragilor 😘 😘 😘

   Mi se întâmplă ca mulți dintre prietenii mei și familia mea să mă întrebe ce fac toată ziua. Aceștia știu că am destul de mult timp liber, având în vedere că nu lucrez cu contract de opt ore pe zi, cinci sau chiar șase zile din săptămână. Este oarecum de așteptat să fie curioși cum anume îmi petrec timpul. Așa este natura omenească. 

  Mă consider norocoasă să am totuși rude de treabă, care nu se bagă în viața mea personală și nici nu-mi pun întrebări foarte personale sau clasicele ”Și când îți găsești iubit? Când te măriți, îți iei casă și faci și tu copii?”. Bineînțeles că sunt unii care mă întreabă ce vreau să fac cu viața mea, ce lucrez în momentul de față sau dacă am bărbat. Cei care au rude mult prea impertinente au toată compătimirea mea. Nu se zice degeaba ca unele dintre rudele noastre sunt mai rele ca dușmanii. 

Lăsând acum gluma, pe care am încredere că ați apreciat-o, aș vrea să aflu de la voi în comentarii cum este în familia voastră extinsă. Aveți relații bune cu toate rudele voastre cele mai apropiate? Ce anume face să funcționeze acel raport?

Eu fiind licențiată în psihologie, îmi vine să răspund la această ultimă întrebare în termeni foarte tehnici și voi scrie poate cu altă ocazie din observațiile mele personale și ceea ce zice literatura de specialitate factorii care influențează relațiile umane.

    Acum să revin la subiectul postării și anume să vă povestesc despre activitățile din timpul liber. Principala mea pasiune a fost și va fi scrierea. Când am o inspirație de moment bună, mă ocup de o serie de poezii ori povești începute și neterminate ori pur și simplu recitesc și editez cele pe care le consider gata să fie publicate.

Îmi place mult și lectura, căreia nu-mi ajunge să-i dedic la fel de mult timp din cauza altor activități pe care vreau ori trebuie să le fac. Mi-am propus să încep să citesc în alte limbi pe care deja la cunosc pentru a-mi dezvolta abilitățile lingvistice.

   Se cuvine acum să enumăr următoarea mea pasiune, relativ nouă, și anume învățarea de limbi străine. Mi s-a zis că sunt bună la asta după ce până am terminat liceul am învățat la vorbesc fluent engleza și italiana și la un nivel intermediar spre avansat franceza și germana. Aș fi putut desigur urma o facultate de limbi, cum mi s-a tot sugerat, eu am insistat să învăț psihologie deoarece voiam să fac ceva pentru mine.

  Acum îmi reîmprospătez cunoștiințele lingvistice în ce privește limbile franceză și germană, precum și spaniolă pe care am studiat-o tot la școală timp de un an. Am menționat deja în postarea precedentă că am început să învăț coreeana și vreau să ajung la un nivel intermediar înainte de a învăța alta.

   În concluzie, vă puteți da seama că-mi ocupă destul de mult timp toate aceste activități intelectuale. Restul zilei îmi rămâne pentru a mai ieși pentru a face câte o plimbare, cumpărături ori alte activități cu prietenele, precum și a urmări serialele mele preferate ori seriale și filme străine.

    Atât a fost pentru azi, aveți grijă de voi și profitați de fiecare moment, nu uitați să zâmbiți și să râdeți căci viața este frumoasă.

Cu drag, 

a voastră Melitta R

PS: Și voi cum vă petreceți timpul liber? Care sunt pasiunile voastre? 😊 😃 😊

안녕하세요! Bună ziua!

Bună tuturor! 

Ştiu că probabil sunteți curioşi în ce limbă este titlul acestei postări. 

   Titlul este în coreeană, o limbă care am învățat-o recent şi în care, ca începător, ştiu deja printre altele să mă prezint; să-mi spun vârsta; să zic din ce țară provin; să salut, să mulțumesc, să-mi cer scuze în limbajul formal şi informal, să-mi exprim preferințele şi ce pot face sau nu pot face. 

M-am gândit să introduc din când în când anumite fraze în coreeană ca un exercițiu de scriere (cu traducerea în română).

  În titlul postării am folosit formula de salut politicoasă. Haideți atunci să ne cunoaștem, dacă nu faceți parte din prietenii mei apropiați.

Cine sunt eu?

 

   Este o întrebare al cărui răspuns va depinde, cred eu, în funcție de persoana pe care o întrebați 😁 😁 😁

Fiecare va avea o altă părere despre mine. Dacă trebuie eu însămi să răspund în câteva cuvinte aș zice că sunt o visătoare, loială, sinceră, iubitoare de animale (în special pisici), pasionată de călătorii, îndrăgostită de cultura asiatică (mai ales japoneză și coreeană) și nu în ultimul rând bună la limbi străine. La cei douăzeci și ceva de ani ai mei, mai aproape de treizeci decât de douăzeci, mă simt încă o adolescentă. Abia acum începe viața mea, când încep să trăiesc cu adevărat și să-mi găsesc un scop.

    M-am născut într-un oraș din Nord-Vestul României într-o familie obișnuită, având ca mulți alți copii părinții aflați în străinătate. Eu însămi am petrecut aproximativ un sfert din viața mea într-un oraș din Nord-Estul Italiei. Am ajuns să mă simt acasă în ambele țări, să îmi însușesc părțile bune din ambele culturi și să apreciez diversitatea. Pe lângă italiană, sunt fluentă în engleză și franceză. De asemenea vorbesc spaniola, maghiara, germana și coreeana la nivel de 

începător.

    Am crescut alături de bunici, mătuși, unchi și verișori. Pot să zic că am avut o copilărie frumoasă și mi-a plăcut să învăț lucruri noi, mai ales relaționate cu pasiunile mele. Mi s-a zis că am o sete de cunoaștere înnăscută. Probabil că așa este, cu toate acestea nu sunt mereu în dispoziția de a studia. Îmi dau seama că am întrerupt studiile universitare din nevoia de a lua o perioadă de pauză. 

  Acum vreau să aflu de la voi: în ce etapă a vieții vă aflați (copilărie, adolescență, maturitate, bătrânețe), de unde sunteți, unde ați trăit (dacă v-ați mutat din orașul natal) pe unde ați călătorit și cum a fost copilăria voastră. Nu fiți timizi, suntem aici să ne cunoaștem așa că dați ”Bună ziua” și povestiți-mi despre voi. Și dacă limba voastră maternă nu este româna, puteți lăsa comentariile voastre în oricare dintre limbile pe care le vorbesc iar eu vă voi răspunde  😀 😀 😀

Vă pup și vă îmbrățișez,

 Linda Florea

Nou an, nou început

    Călătoriile nu sunt despre sosirea la destinația finală, ci etapele pe care le faci

 

 Dragi prieteni, cunoștințe și urmăritori,

     de acum, când în viața mea începe un nou capitol, doresc să împărtășesc cu voi această nouă etapă prin care trec.

Postările mele vor deveni cu adevărat un fel de jurnal personal în care mă voi inspira din experiențele mele de zi cu zi pentru a crea un conținut.

 Dacă am putut să vă aduc un zâmbet datorită conținului de pe acest blog şi nu vreți să pierdeți nici o notificare, da-ți click pe butonul de urmărire.

 Vă mulțumesc pentru susținerea voastră, vă doresc numai bine și îmi doresc să vă cunosc într-o zi la publicarea vreunei cărți de-a mele. 

Cu drag,

Melitta Raffaella H

  

PS: Aveți ca bonus o poză recentă de-a mea din vacanța mea din Italia 😊😊😊

Povestea de Crăciun

     Bună dragi urmăritori, cu întârziere vă doresc tuturor să aveți sărbători fericite și binecuvântate. Aceasta este una dintre poveștile de Crăciun pregătite pentru anul acesta. Până la sfârșitul anului 2021, am să mai postez o altă poveste de sărbători.

Primul Crăciun al lui Beniamin

 

       Era decembrie 1992 şi familia Dumitrescu se pregătea de sărbători în noua lor casă. Copilul femei ei avea să stea în Ajunul de Crăciun cu tatăl biologic şi avea să fie adus înapoi în ziua de Crăciun. Francis la cei cinci ani ai lui înţelegea că părinţii lui erau despărţiţi şi îl acceptase pe noul său tată. Ceea ce nu-i plăcea era să fie nevoit să petreacă sărbătorile când la mama când la tata. El, ca orice copil, ar fi preferat să fie cu ambi părinţi. I s-a explicat frumos că nu era posibil şi că trebuia să se gândească la partea bună şi anume că de Crăciun avea să primească mult mai multe cadouri, mai ales că şi ziua lui era tot în decembrie, pe douăzeci şi şapte.

În seara de 23 decembrie, Cara şi Paul au început să pregătească mâncarea pentru sărbători. Ea avea să facă diverse salate pentru seara de Ajun şi ziua de Crăciun iar pentru ziua de Crăciun o supă cu legume şi carne, cartofi cu legume la cuptor, o ruladă şi un cozonac. El avea să facă sarmalele şi ardeii umpluţi, să fie mâncăruri tradiţionale. Femeia îşi anunţă bărbatul că anul acela Billie avea să petreacă sărbătorile cu ei. El a rămas surprins.

”Ar fi ocazia ca Beni să petreacă cu noi primul lui Crăciun. Regina s-a certat mult cu regele pentru asta dar până la urmă el a zis că este într-adevăr bine pentru micul prinț să cunoască și tradițiile din lumea aceasta fără magie în primă persoană. O trupă de soldați vor fi oricum prin apropriere ca măsură de siguranță.”

”Desigur, îmi imaginez că nu-l pot lăsa așa fără protecție. Deci ei nu sărbătoresc Crăciunul? Credeam că sunt creştini.” 

”Nu, în lumea lor nu se sărbătoreşte Crăciunul, ei îşi fac cadouri când vine anul nou la ei în luna martie. Deja i-am luat câte ceva şi la pitic. Şi el are dreptul și apoi stai liniștit că nu ne vo deranja cu nimic soldații vor sta ascunși.”

”Da, sigur. Nici o problemă. Billie este un copilaş drăguţ şi cuminte. Nu creează probleme. Binenţeles că poate să petreacă sărbătorile cu noi dacă-l lasă părinții.” 

Francisc, sătul de joc, a intrat şi el în bucătărie să-şi ajute părinţii. Tatăl adoptiv l-a luat lângă el şi a început să-i explice ce făcea de mâncare şi l-a pus şi el să umple sarmalele şi ardeii umpluţi. Copilul era fericit să poată contribui la pregătitul mâncării. 

Părinţii l-au pus relativ devreme la culcare pe băieţel iar ei au mai continuat treaba lor în bucătărie, apoi s-au culcat şi ei.

        Mihai a venit după copil a doua zi de dimineaţă şi avea să-l aducă următoarea zi pe la amiază înapoi, astfel că practic Cara şi Paul îl vor avea numai pe micul prinţişor din seara de 24 până în 25.

Cei doi soţi au mers împreună să-l preia de la părinţii lui pe Billie Evan, după ce el şi-a terminat lucrul pe ziua respectivă. Mama a avertizat-o pe bonă că, copilaşul nu se simţea prea bine şi era ţâfnos, iar ea a liniştit-o că se descurca cu el. Domnul şi doamna Dumitrescu l-au dus pe copilaşul de doi ani acasă la ei, unde aveau să vină şi musafirii: părinţii ei, prietenii cuplului Adina şi Marcel cu Răzvan, Radu cu nevasta lui. La început, copilul de sânge regal a fost mai retras şi nu era confortabil cu atâtea persoane apoi încet s-a obişnuit. Toate lumea a rămas surprinsă cât de liniştit şi frumuşel era fiul de monarh, care în opinia tuturor era cu adevărat un mic îngeraş. Celălalt băieţel era mult mai neliniştit, nu stătea locului o secundă faţă de Beniamin care unde era pus acolo stătea. 

        Cei doi copii au mâncat bine şi s-au jucat destul de frumos împreună, fără prea mari plânsete şi ţipete. După un an de când a început să rostească primele cuvinte, Beniamin se exprima în două limbi. Spunea deocamdată fraze telegrafice dacă avea ceva important de spus de exemplu că-i era foame sau sete, frig sau cald, că voia să se joace cineva cu el sau voia o poveste ori altceva. Cât de mic era, el ştia deja că la cetatea Umbadast se vorbea engleză şi cu mama Cara şi tata Paul, cum le spunea el, şi restul familiei şi prietenilor acestora se vorbea româneşte. La familia Dumitrescu moştenitorul tronului putea să fie copil, fără să fie paralizat de frică ca acasă la el, aşa că în timp va ajunge să se atașeze și mai mult de babysitter-ul lui. 

Când a venit vremea ca musafirii să plece deoarece era târziu şi copii trebuiau să se culce, micul prinţişor a cerut insistent să stea cu ”mama Cara” şi femeia atunci l-a luat în braţe şi l-a dus în camera fiului ei. L-a pus pe cel mic în patul supraetajat pe care ea şi bărbatul ei l-au achiziţionat anul trecut când a început să petreacă şi nopţile la ei. Femeia a stat să-i citească o poveste şi a mai rămas până a adormit de tot, apoi s-a dus să pregătească cadourile sub brad.

         Ochii băieţelului au sclipit de bucurie când în dimineaţa de Crăciun a primit darurile. Având în vedere statutul său, băieţelul avea de toate şi totuşi a fost entuziasmat de hăinuţele noi pe care să le poarte şi jucăriile cu care să se joace când venea la ei. Băieţelul a mulţumit frumos, aşa cum a fost învăţat, şi şi-a îmbrăţişat părinţii adoptivi. Mama i-a dat o sărutare micuţului, care s-a cuibărit atunci în braţele ei şi a început să se joace cu noile jucării. Tatăl între timp a pregătit cafea pentru adulţi, ceai pentru copil şi micul dejun pentru toţi. 

Francisc avea să fie şi el la fel de încântat ca frăţiorul lui de toate cadourile lui, inclusiv cele de la bunicii lui şi prietenii de familie, şi avea să mulţumească şi el părinţilor. Mama a propus fiului să scrie o scrisoare de mulţumire bunicilor pentru a-şi arăta recunoştinţa iar el a făcut-o în timp ce frăţiorul era ocupat cu noile lui jucării de pluş. 

În seara zilei de 25 decembrie, după ce familia s-a întors de la plimbarea în parcul de joacă, mama a mai citit o poveste copiilor. Tatăl între timp punea lemne pe foc în soba care încălzea casa. După ce băieţii au adormit, mama şi tatăl au putut avea un moment doar pentru ei până când în cele din urmă s-au pus la culcare în dormitorul lor.

Povestea lui Thomas şi Olivia

         Bună, dragi urmăritori. M-a gândit, având în vedere că cineva mi-a cerut, că aş putea să continui cu seria de poveşti scurte.

Am să mai continui curând seria de povești cu familia Dumitrescu, în primul rând, acum însă m-am gândit să alternez cu o altă serie de povești tot de genul fantasy.

   Această săptămână, că tot a fost joi sărbătoarea americană Thanksgivingday, adică Ziua recunoştiinţei, m-am gândit să scriu o poveste cu ocazia asta. Din păcate din cauza timpului scurt o public numai acum.

   

        Era ziua de marţi din săptămâna Zilei recunoştiinţei în Manhattan, New York, anul 1986 şi peste tot erau deja aprinse luminiţe, în toate magazinele începeau reducerile de Black Friday şi lumea începea să intre în spiritul sărbătorilor. Olivia Dern, treizeci şi cinci de ani, se pregătea sufleteşte să petreacă vacanţa cu familia biologică, mama ei scenarista şi compozitoarea Marian Dern şi fratele ei Roger, şi familia adoptivă, tatăl vitreg scenaristul, producătorul şi regizorul de desene animate Charles Martin şi fiica lui din prima căsătorie Linda Clough. 

Mama ei s-a recăsătorit, aproape de bătrâneţe, şi oricât încerca să fie tânăra femeie bucuroasă pentru mama ei îi era destul de greu să se obişnuiască cu ideea. Şi tatăl ei biologic era recăsătorit şi avea altă familie, la care rar mergea în vizită. Ceea ce nu suporta era insistenţa familiei să se mărite şi să aibă copii. Femeia îşi dădea seama că timpul ei trecea, nu mai era la douăzeci de ani, şi totuşi după cât a suferit din iubire îi era pur şi simplu frică. Prietenele ei erau toate la casa lor, în timp ce ea trăia încă singură în apartamentul ei din cartierul Queens din New York. 

   Olivia a început ca fotomodel şi a devenit un designer de succes, fiind la apogeul carierei. A ales să lucreze în domeniul modei pentru a nu se simţi în umbra mamei sale, chiar dacă a cochetat mereu cu muzica şi dramaturgia. La liceu a făcut parte din corul şcolar, fiind chiar solista principală, şi a regizat împreună cu un alt coleg o piesă muzicală. A ales apoi să studieze design vestimentar deoarece îi plăcea mult moda şi astfel şi-a dat startul carierei, lucrând după absolvire pentru mai marile companii de modeling şi firme de îmbrăcăminte. Nu a scăpat de faima mamei sale, care i-a deschis automat multe uşi şi i-au lansat demersul profesional.

  Tânăra femeie stătea de una singură după lucru în localul ei preferat savurând cockteil-ul ei favorit când, cu coada ochiului, observă un bărbat care o privea. La prima vedere era atrăgător cu ochii lui de un albastru pur şi părul de o culoare neagră strălucitoare. Avea o faţă luminoasă, cu ten perfect, şi purta un zâmbet frumos. Femeia a mai păţit-o cu tipi chipeşi, care şi-au arătat curând adevărata faţă. Doi ani a trăit cu un bărbat, care o minţea şi o înşela iar ea nu şi-a dat seama decât când el a pus capăt relaţiei. Era deobicei foarte intuitivă, putea vedea omul de lângă ea, şi a acceptat să rămână în relaţia deorece se aştepta de la el să o ia de nevastă. L-a iubit şi nu a vrut să vadă semnele că nu era bun pentru ea. Se baza foarte mult pe intuiţia ei, care de altfel nu dădea greş. Şi de această dată avea să aibă dreptate. Era ceva special la el, chiar dacă pe atunci nu şi-a putut da seama, avea să afle pe parcurs.

   Tipul care o mângâia din privire pe tânăra fashionistă pe lângă că era un străin aflat numai în vizită în Statele Unite era şi mai tânăr cu opt ani decât ea. Ca şi în filme, privirele lui Thomas şi Olivia s-au încrucişat şi a fost atracţie instantă. Amândoi puteau simţii acel schimb de energie senzuală, coup de foudre cum ar zice francezul, care a avut loc în momentul în care s-au privit în ochi.

Bărbatul şi-a făcut în cele din urmă curaj şi s-a apropiat de femeie. Ea a tresărit pentru un moment de emoţie. El a început să vorbească direct, prezentându-se.

”Tu nu eşti de pe aici după accent.”

”Nu, sunt din Texas. Am venit în această vacanţă a companiei la care lucrez, Biotech. Sunt inginer chimist. Am fost în şedinţă cu şeful cel mare.”

”Texas? Mi se părea că ești sudist.”

”Nici tu nu pari de aici.”

”Ah, nu. Am venit cu mama mea din Melbourne de mică.”

”Oh, ești de la polul opus.”

”Şi cât vei sta în oraş, dragă? O sa faci Crăciunul şi Revelionul aici, nu?”

”Da, dar am să lucrez între Crăciun şi Revelion.”

”Aşa şi eu. Eu sunt designer vestimentar, fost model.”

”Wow, interesant ... Scuză-mă nu-ţi ştiu numele.”

”Olivia Dern, încântată de cunoştintă.”

”Asemenea.”

”Şi zii, Thomas, ai apucat să te plimbi prin oraş? Să cunoşti New York-ul?”

”Nu prea, mai mult am muncit. Sunt liber acum şi am ieşit puţin.”

”Oh, atunci vino cu mine şi te voi duce să explorezi oraşul.”

Bărbatul aprobă, astfel că cei doi au pornit împreună să viziteze până noaptea târziu principalele atracţii turistice din New York: statuia Libertăţii, Central Park, Broadway şi restul districtului teatrelor, Empire state building, Times Square, Fifth Avenue şi Wall street.

        La sfârşitul acelei nopţi magice, având în vedere că era deja târziu pentru ca el să mai ajungă cu metroul la apartamentul închiriat de firmă, ea l-a primit să doarmă în apartamentul ei. Cei doi, în decurs de câteva ore, şi-au povestit vieţile şi şi-au expus unul altuia sufletul.

   A doua zi aveau să meargă amândoi la locurile lor de muncă şi peste încă o zi era Ziua recunoştiinţei, care pentru americani este la fel de importantă ca şi Crăciunul. Ca să nu-l lase singur în zi de sărbătoare, americanca a decis să-l invite pe român la cină cu restul familiei ei. El a rămas surprins de invitaţia ei şi nu a ştiut ce să răspundă. A întrebat doar cum avea să reacţioneze familia ei dacă veneau ei doi împreună la care a răspuns râzând.

”Oh, tu nu-ţi fă probleme. Ei se vor bucura că aduc pe cineva. La noi prietenii sunt totdeauna bineveniţi, mai ales de sărbători.”

”Deci noi suntem prieteni?”

”Nu crezi şi tu, după ce zi am avut împreună? Am simţit o conexiune imediată cu tine, nu m-am mai deschis cu nimeni la fel de mult ca şi cu tine ....”

”Oh, e foarte drăguţ. Simt totuşi nevoia să fiu sincer cu tine şi să-ţi spun tot adevărul despre mine.”

”Te aşteaptă o iubită sau nevastă cu copii în Texas şi nu mi-ai spus?”

”Nu, nicidecum, nu e vorba despre asta. Nu am pe nimeni. E complicat. Hai să ne aşezăm şi-ţi povestesc tot.”

Primul lucru care a făcut tânărul bărbat a fost s-o întrebe pe noua lui prietenă dacă credea în existenţa supranaturalului şi fenomene paranormale. Ea intuit pe loc unde voia să ajungă el şi a răspuns că da credea în astfel de lucruri. 

Olivia a ajuns la un moment dat în terapie din cauza afirmaţiilor ei cum că magia era reală şi că putea să acceseze puteri mentale demult uitate de oameni. Părinţii ei considerau aceste vorbe ca deliraţii ale unei adolescente care se temea de lume şi că voia să se protejeze de ea prin asemenea pretexte. 

   Terapeutul la care a fost dusă, care practica şi hipnoză, a fost destul de surprins de fată şi i-a liniştit părinţii după câteva şedinţe de hipnoză că nu era nimic neobişnuit la ea. Ea era o adolescentă obişnuită, cu intuiţii şi vederi neobişnuite. Psihologul respectiv a discutat cu mai mulţi colegi de-ai lui, care toţi au fost de acord că experienţele pe care le avea Olivia se întâlneau la destul de multe persoane. Ea se considera specială fiindcă putea să vadă ceea ce mulţi nu puteau. Avea o sensibilitate aparte faţă de paranormal şi chiar dacă nu era foarte precisă în asta, ea chiar simţea oamenii. Ar fi putut să evite toate dezamăgirile dacă asculta de la început ceea ce-i spunea al şaselea simţ. 

   Pe Thomas l-a citit mai greu, tocmai de acea şi curiozitatea să-l cunoască mai bine. Şi el era ca ea, un suflet puternic intuitiv. A descoperit că era chiar mai mult. El i-a explicat că practica magie adevărată, se autodefinea ca fiind un vrăjitor. I-a mărturisit că avea şi puteri supranaturale: putea să se teleporteze, să se facă invizibil şi să se transforme în orice om sau animal.

 Femeia a stat nu mai mult de câteva secunde să proceseze noile informaţii înainte de a cere mai multe detalii. Ei i se părea absolut plauzibil existenţa, printre oameni comuni, unora înzestraţi cu un adevărat har divin. 

El a continuat să vorbească despre trecutul familiei lui, cum de acum cinci sute de ani copii purtau în ei gena magică şi erau antrenaţi să controleze abilităţile lor supraumane. Era singur la părinţi iar tatăl lui i-a transmis şi lui, la momentul potrivit, învăţăturile păstrate în familie. 

  A adăugat la sfârşit că strămoşul de la care s-a răspândit gena magică a servit unui rege dintr-o lume alternativă magică, Luluana. La aceste ultime dezvăluiri, femeia a rămas complet şocată.

”Există cu adevărat lumi alternative? Şi tu eşti cum spui un fel de Gardian al cetăţii Lupului din regatul Umbada?”

”Da, Luluana este lumea magică creată expres pentru magicienii şi creaturile magice de pe Pământ după ce lumea a încetat să mai creadă în magie, ba chiar să o condamne.”

”Înţeleg ce spui ... Şi cine a creat acea lume de care zici?”

”Cine altul dacă nu Dumnezeu, căruia ei îi spun Demiurgul. Bănuiesc că dacă eşti creştină tu crezi în Dumnezeu.”

”Da, normal că cred în el şi în Domnul Isus Hristos. Şi bănuiesc că tu circuli în acea lume, Luluana, sau cum faci?”

”Mă pot teleporta fizic acolo. Te pot duce şi pe tine, dacă ai vrea.”

”Ah, poate altădată. Dacă tot mai stai în oraş, este vreme. Deci cum rămânem pentru Ziua recunoştinţei? Haide să nu fii singur, familia mea te va plăcea. Eşti drăguţ, ai carismă ...”

”Da, ok. Am să vin cu tine de Ziua Recunoştiinţei.”

”Fantastic! Bun atunci hai că avem muncă mâine, nu am vrea să fim prea obosiţi. O să-ţi pregătesc să dormi aici pe canapea şi ne vedem dimineaţă.”

”Da, sigur, uite cât de de târziu.” 

Femeia s-a dus repede să aducă un cearceaf, pătură şi pernă musafirului şi i-a făcut patul pe canapeaua din sufragerie. Cei doi şi-au urat ”Noapte bună” şi s-au pus la culcare, nu înainte de a se privii câteva secunde în ochi. Tensiunea romantică dintre ei era palpabilă şi, ca şi cum era cel mai natural lucru, buzele lor s-au apropiat într-un sărut scurt pentru ca apoi să se depărteze din nou.

       A doua zi de dimineaţă cei doi nici nu au stat la cafea şi au fugit direct la muncă. Şi-au dat întâlnire la acelaşi local une s-au cunoscut la aceeaşi oră ca în ziua precedentă.

Profesionista în modă a trebuit să vină cu prietene de la servici, care au insistat să-l cunoască pe noul ”prieten” al ei. Ele au rămas toate fermecate de străinul întâlnit de amica lor şi au întrebat-o în privat care era relaţia lor. Ea a clarificat că erau doar amici la care prietenele au îndemnat-o să profite de acea prietenie cu el şi să-l facă chiar şi temporar amantul ei. Ea voia să ştie că era o relaţie serioasă înainte de a fii intimă cu vreun bărbat. Îşi dădea seama că el curând ar fi plecat înapoi şi nu l-ar mai fii revăzut. Şi totuşi ideea prietenelor ei nu era rea, mai ales că deja îl plăcea pe tip şi după sărutul din noaptea trecută era convinsă că şi el simţea la fel. Intenţiona să-l prezinte familiei ei ca partenerul ei, nu era sigură că el ar fi fost de acord. După ce femeile au plecat, Olivia a decis să pună întrebarea dificilă.

”Hey, Thom, mă întrebam ştii tu ...”

”Da? Te ascult.”

”Uite familia mea ar putea crede că eşti iubitul meu ...”

”Înţeleg ... Deci de aia eşti aşa de pornită să mă prezinţi lor... Am fost de acord cu asta ... Îmi placi, Olivia, foarte mult şi aş fi onorat şi numai să mă fac că sunt partenerul tău ...”

”Fantastic atunci. Dacă nu te deranjează e chiar minunat ... Dacă nu ai de gând să te întorci în Texas știi că poți sta aici oricât cu mine ...”

”Da, am un job aici acum. Nu plec nicăieri. Mulțumesc mult de găzduire. Poate data viitoare mergem împreună în Texas să-ţi prezint oraşul meu şi ce-i prin jur.”

”Ok, avem o înţelegere.”

   Sosi şi ziua de sărbătoare şi familia combinată s-a adunat pe la ora şase pentru cină la casa soţiilor Linda şi Jim. 

Toată lumea a fost intrigată de bărbatul cu care a venit însoţită junioara lui Marian, mai ales că era vorba despre un străin. Cu toţii l-au apreciat pe texan, care se vedea că era o persoană carismatică şi cu bune maniere. Întreaga familie s-a bucurat că Olivia a cunoscut aşa un on bun. 

Mama, şi sora vitregă, au vorbit între şase ochi cu ea şi i-au spus că dacă îl plăcea atât de mult putea să se mărite cu el dacă-l plăcea. Părea un bărbat foarte de treabă, că ar fi putut avea copii frumoşi împreună. 

Femeia a răspuns că se va mai gândii la asta, mai ales că avea vreme. Le-a remintit mamei şi surorii vitrege că abia l-a cunoscut şi nu ştia încă care ar fi fost evoluţia relaţiei lor. 

   Designerul vestimentar se bucura cel mai mult deoarece era primul bărbat pe care l-a prezentat familiei pe care să-l placă toţi. Dacă relaţia lor ar fi devenit serioasă ar fi trebuit să-l prezinte şi tatălui ei biologic, Michael Dern. Ştia că ar fi fost şi el mulţumit de Thomas aşa că nu-şi făcea probleme.

Poezie de dragoste

 Să mai iubesc odată

De-ar fi să mai iubesc odată
Nu m-aș mai lăsa inima purtată
De sentimente complicate
Ci acolo unde de pace am parte
 
Este adevărat că mai frumos trăiesc
Când pe altcineva iubesc,
Am nevoie din nou de acea senzaţie
Satisfăcută printr-o relație
 
A iubi n-ar trebui să fie periculos
Cu toate acestea este un joc primejdios,
Atunci când te dedici altuia trup şi suflet

La prima vedere totul este perfect
 
N-am să renunţ la dragoste
Şi de e vorba de poveşti eşuate,
Îmi place să fiu îndrăgostită
Să iubesc sunt pregătită.