Povestea unui vis

   Sunt Yooray Warwick, fiul unui producător muzical din Statele Unite și o actriță și cântăreață de faimă internațională (mondială chiar). Cu siguranță veți crede că ascensiunea mea către succces a fost ușoară, având în vedere statutul părinților mei. Am avut chiar și eu multe neplăceri în drumul meu spre celebritate, în care mi-am făcut ”inamici” din cauza statului meu social și binențeles amici, cunoștiințe, fani. Am urmat același parcurs ca mulți alți artiști: antrenament intens și promovare online.

    Cu toate că de mic copil am început să cânt și să învăț câteva mișcări de dans, adevărata mea pregătire am început-o în primul an de liceu în Coreea de Sud, unde trăiam pe atunci cu familia. Destul de frecvent, părinții mei trebuiau să plece de acasă pentru muncă iar eu cu frații mei mai mici (Layla, cu cinci ani mai mică ca mine, și Jay Kyo, care pe atunci era încă un bebeluș) rămâneam cu sora noastră cea mai mare, Emma (fiica tatei din prima lui căsătorie). Ea, care avea atunci douăzeci și unu de ani, s-a mutat de la mama ei pentru a veni să stea cu noi și eventual să meargă la universitate. N-a fost acceptată la facultate, în ciuda notelor ei bune și a faptului că era fluentă în coreeană, dar a obținut un contract la o companie muzicală.

  Asemeni mamei mele, Emma era și ea o mare fană a trupei coreene BTS și a început să învețe cântecele, și coreografiile lor. În perioada acea, primele trei albume de la BTS și de la Stray Kids (care-mi plăceau mie) erau fundalul muzical preferat când practicam acasă.
Emma a început să lucreze la al primul ei album muzical, după ce în Statele Unite apăruse în diverse producții de pe Broadway. Împreună cu sora mea mai mare, după multe implorări și aproape pe la spatele părinților, am început să mă antrenez să devin cântăreț și dansator.

   În perioada liceului am cunoscut-o pe prima și cea mai mare admiratoare a mea, Brinna Young (care ca mine, este jumătate americancă și jumătate coreancă). Era o colegă de clasă dintr-o familie cu statut social asemănător cu a familiei mele (atât că părinții ei sunt în domeniul alimentar) foarte pedantă, organizată și atentă la detalii (o perfecționistă) dar și foarte bârfitoare. Ea visa să devină una din acei idoli mondiali și a profitat de șansa să dea audiție la compania unde lucra Emma pentru a-și îndeplini visul. M-a dus și pe mine iar eu am fost acceptat să mă antrenez cu un grup de băieți care se pregătea să debuteze. Brinna a fost și ea acceptată într-un grup de novice fete și am început să ne frecventăm înafara orelor.

   Nici acum nu înțeleg cum m-am îndrăgostit de o fată care nu-mi plăcea, decât poate la nivel pur fizic. În orice caz, am petrecut nouă ani de zile în diverse faze de despărțiri și împăcări din momentul în care am oficializat relația noastră. Emma, dar sincer nici mama, n-au plăcut-o de la început și ziceau că este un pic cu nasul pe sus și părea falsă. N-am făcut caz la ele, mai ales când ea m-a sprijinit mereu în realizarea visului nostru comun de faimă, și am cerut-o în căsătorie acum un an. Ne-am certat la scurt timp astfel că nunta au fost desigur anulată. Acum suntem într-o fază în care ne purtăm ca amici, cu toate că mai există o oarecare tensiune romantică. Poate aș fi încercat să fac să reziste relația dacă nu mi-ar fi atras privirea o altă domnișoară, dansatoare de balet, care venise să facă audiție pentru show-ul produs de tata.

Povestea unei balerine

     Numele meu este Elena și asta este povestea mea, care unora dintre cunoscători o să vă pară o dramă coreeană în viața reală. M-am născut în Montreal, Canada. Mama mea este mexicană iar tatăl meu este canadian. Acasă vorbeam  franceză ori spaniolă iar engleză am învățat la școală. De când mă știu, mi-a plăcut dansul, muzica și basmele. Am avut dintotdeauna o imaginație bogată și prieteni imaginari. Parcă am știut întotdeauna că lumea noastră nu este unică și că există cu adevărat mii de alte dimensiuni, așa cum aveam să descopăr ulterior. La patru ani, mama m-a înscris la dans clasic la sfatul unei amice de-ale ei, o profesoară de dans, care a văzut potențialul meu.

Pot să zic că am avut o copilărie fericită până la zece ani când părinții mei au divorțat după ce mama mea, o actriță șomeră, și-a găsit un loc de muncă permanent la Opéra National de Paris. Eu cu mama, care a primit custodia și pensia alimentară, ne-am mutat în Franța.

    În Franța am reușit să intru la una dintre cele mai bune școli de dans clasic: L'école de Danse de L'opera de Paris. Cu toate că eram la școală aproape de elită, întrucât doar cei mai buni pot intra, am simțit totdeauna mare presiune din partea mamei. La sfârșitul primului an de liceu, la cincisprezece ani, aveam să iau decizia care avea să schimbe cursul vieții mele în altă direcție față de așteptările ei.
Acel an aveam să petrec o mare parte din vacanța de vară cu tatăl meu, care între timp se mutase în Boston, Statele Unite. Era prima mea oară în Statele Unite și prima dată că-l vedeam în realitate pe Yong, numele real Yooray Wen Woodwick, un cântăreț americano-coreean mai mare cu un an decât mine, născut în New York. A locuit cu familia zece ani în Coreea de Sud, unde și-a făcut și serviciul militar înainte de debutul cu Guardians of Tomorrow.
Tata știa cât de mult îmi plăcea Yooray și mi-a făcut o mare surpriză aducându-mă într-unul dintre localurile în care obișnuia să cânte. Deși nu era atât de faimos cum este acum, el cu sora lui mai mare, Emma, aveau canalul lor de Youtube, unde postau diverse cover-uri, practici de dans și vloguri.

   Mi-am promis cu ocazia aceea că voi munci din greu pentru a ajunge o bună dansatoare și în secret cultivam un alt vis: să ajung în Statele Unite și să-l revăd pe Yong. Numai cine admirat vreodată un artist sau un grup poate să-nțeleagă emoțiile care trec prin mintea fanilor la gândul să poată respira același aer ca și acea celebritate pe care o îndrăgești.
Totul la Yooray mă fascina și-l făcea băiatul meu ideal: fizicul (părul negru strălucitor, ochii migdalați și misterioși, figura feței ovală și tenul ca de porțelan) și vocea suavă dar mai ales mișcările de dans.
Nici n-am fost în stare să-i adresez vreun cuvânt acea prima oară că l-am văzut, cu toate că la final a schimbat câte o vorbă cu fanii lui iar eu m-am limitat să privesc. Tata mă întreba ”Nu vrei să-l saluți?” la care eu ”Nu, îmi ajunge să fiu în preajma lui”.
Nu am fost acceptată în compania Operei Naționale Paris, spre marea nemulțumire a mamei, dar am intrat la Academia de Arte Dramatice din New York.
După o dispută urâtă cu mama, care dorea să rămân în Franța și să încerc să mă alătur companiei anul următor, m-am mutat în Statele Unite. Tatăl meu m-a ajutat cu bani până mi-am găsit primul loc de muncă. 

   Am rămas la New York după ce am terminat facultatea, unde mi-am păstrat slujba de chelneriță. Căutam pe Internet oferte de muncă ca dansatoare, chiar și audiții pe Broadway, când una dintre prietenele mele și colega de cameră, Tabitha, a intrat în camera mea.
”Ești dansatoare de balet, nu-i așa?”
”Desigur. Am primit o pregătire formală de balet în Franța”
”Atunci asta te poate interesa. Se fac audiții pentru Shining Byeol. Este scris aici. Poți să te întâlnești cu producătorii și dacă le plac, ai putea fi în emisiune.”
”Nu-mi vine să cred! Staţi să văd! ... ``Crezi că ai ceea ce este nevoie pentru a fi o stea strălucitoare? Vrei să-ți arăți abilitățile de dans? Distribuția noastră are nevoie de un grup de dansatori de balet bine pregătiți pentru noul sezon al show-ului nostru de talente. Stabilește o întâlnire cu echipa noastră de producători și arată-le ce ai pentru a avea șansa de a dansa alături de Guardians of Tomorrow. ``  Incredibil! Este o oportunitate atât de mare …”
”Grăbește-te și fă rost de o audiție. Nu pot să cred că ai șansa să audiezi pentru show-ul nostru preferat și să cunoști cel mai popular grup din întreaga lume. Și poți să-l întâlnești pe Yooray... E atât de atrăgător!”
”Ai dreptate că este drăguț ... Ce să fac?”
”Păstrează-ți calmul și concentrează-te doar pe a fii cea mai bună.”
”Mulțumesc, dragă.”
”Nici o problemă, dragă. Vreau să te ajut astfel încât să am șansa de a-l întâlni pe noul bărbat frumos din întreaga lume.”
”Oh, apreciez sprijinul și entuziasmul tău. Da, și eu aș vrea să-l cunosc ...”
În aceeași zi am reușit să obțin o întâlnire cu producătorii show-ului de talente miercurea următoare la prânz. Între timp a trebuit să pregătesc una dintre cele mai bune coregrafii ale mele de dans clasic. Nu știam că Yooray avea să mă vadă dansând în ziua audiției. Visul meu de a fii apropiată de el s-ar fii împlinit în scurt timp.
 

O cale de a ieși din propriul Infern

   ”Hellevator”- o piesă predebut al unei alte formații, Stray Kids, povestește despre dificultățile întâmpinat de grup înainte de faimă. Piesa alude la dificultățile și obstacolele care stau în calea realizării visurilor, în cazul acestui grup acela de a debuta ca artiști ai companiei JYP. Însuși titlul cântecului, combinație dintre cuvintele ”Hell” și ”elevator”, reprezintă idea de a te ridica din Infernul personal, într-un fel a găsi lumina de la capătul tunelului.

  Trupa a debutat în urma unei reality show cu același nume din 2017. Sunt un grup de nouă băieți inițial, ulterior un an de la debutul lor au rămas în opt: liderul Bang Chan, , Han Jisung, Seo Chan Bin, Lee Mihno, Kim Seungnim, Hwang Hyunjin, Felix Yongbok Lee și Yang Jeonjin. Grupul a înfruntat provocările directorului companiei JYP, inclusiv eliminarea a doi dintre membri, și într-un final visul lor de a debuta toți nouă împreună a fost încoronat.

  Hellevator are o semnificație particulară acum că am văzut și reality show-ul în care apar pentru prima oară la televiziune Stray Kids. Este semnificativ și pentru că melodia în sine are un ritm adictiv și în plus dacă studiezi versurile, este puternic motivațională. Muzica lor se bazează pe experiențe personale, cu care fiecare dintre noi se poate relaționa, în special cei mai tineri. 

  Aici mai jos  aveți link-urile către versiunea originală a cântecului și primul videoclip,comparativ cu versiunea din 2020 (când au rămas opt membri: Chan, Minho, Jisung, Chan Bin, Seungnim, Hyunjin, Felix și Yeonjin). Puteți să ascultați și să vă dați cu părerea.  Vă place mai mult versiunea originală cu nouă membri sau cea nouă cu opt membri?

Hellevator 2017 MV

Hellevator SKZ 2020

Sărbătorește Iubirea și renașterea Primăverii

     Ultima mea postare, legată de iubirea în această societate lichidă, poate da impresia cititori mei că nu mai cred în dragostea adevărată. Nu, nicidecum, ci doar că am realizat că, cel mai important este să poți găsi în tine Iubirea și Fericirea, căci cu tine vei petrece toată viața ta. Revenim de ideea de a te iubi pe tine însuți. 

Mai cred desigur și în marea dragoste menită să dureze o viață, care poate să coexiste bineînțeles cu acea de sine. Aceasta coexistă deja cu iubirea de aproape, de familie, de prieteni și, pentru cine cunoaște, iubirea pentru faimă sau pentru celebrități. Nu poți vor putea înțelege, dar Iubirea are multe forme de manifestare, ca părți ale unui întreg. 

Aceeași viziune se poate avea și despre zeitățile din culturile politeiste, fiecare este parte al întegului. Chiar și în culturile monoteiste, unde D-zeu poate fii interpretat ca fiind în orice plantă, animal sau om (viziunea panteistă). 

   Înafară de sărbătoarea iubirii de cuplu cunoscută ca Valentines Day (cu origini păgâne) să nu uităm că noi românii avem Dragobete, care reprezintă simbolul dragostei, fiind uneori identificat cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros, și cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon. 

În tradiția noastră populară, se spune că Dragobete era fiul lui baba Dochia și era reprezentat ca un tânăr chipeș, voinic și extrem de iubăreț care influența în bine viața tuturor celor pe care îi întâlnea. El ar fi fost perceput ca un fecior frumos și iubăreț foc, care le făcea pe fete să-și piardă mințile. 

    O altă legendă poulară românească legată de ziua iubirii spune că Dragobete s-ar fi numit inițial Dragomir, ce simboliza zeul iubirii. Cum nimeni nu știa cine este tatăl lui, se zvonea că ar fi fost zămislit de însuși Duhul Muntelui, în timpul împreunării cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceață. 

Se povestește că la naștere, Dragobete a avut patru ursitoare generoase, care i-au oferit daruri din cele mai alese. Prima ursitoare, Primăvara, i-a oferit dragoste; a doua ursitoare, vara, i-a dăruit dulceața fructelor și căldura iubirii; a treia ursitoare, toamna, i-a oferit un fluier pentru a înveseli oamenii cu cântecele lui iar a patra ursitoare, iarna, i-a dăruit o îmbrăcăminte albă, imaculată, cu sclipiri de diamante conceput astfel încât creștea odată cu flăcăul, rămânând alb ca neaua, oricât l-ar fi purtat. 

Cu aceste daruri, Dragobete reușea să seducă fiecare fată care îi ieșea în cale, motiv pentru care a devenit un simbol al dragostei și al iubirii. 

Mai târziu, când s-a transformat într-un tânăr fecior, Dragobete a mers în munți unde a învățat totul despre plante și animale. Astfel, el a devenit și stăpânul păsărilor și al plantelor. 

     Se mai spune că după ce și-a îndeplinit sorocul, Dragobete a fost transformat de Baba Dochia într-o plantă numită Năvalnic, care renaște primăvara în toate poienile și care se folosește pentru descântece de dragoste și pentru tratarea rănilor. De aici vine și denumirea populară a sărbătorii de Dragobete  și anume  ”Năvalnicul”. Alte nume sub care mai este cunoscut Dragobetele, în funcție de regiune, sunt: ”Cap de primăvară”; ”Sântion de primăvară”; ”Ioan Dragobete”; ”Drăgostițele” sau ”Logodna”.

  Această sărbătoare românească a iubirii este marcată în funcție de zone pe 24 sau 28 Februarie, 1, 3 sau 25 Martie. Nu este doar o sărbătoarea a iubirii, ci și o sărbătoare a sosirii primăverii întrucât se credea că Dragobete este un deschizător al primăverii. Primăvara se simte deja în aer și nu pot decât să fiu încântată de revenirea anotimpului meu preferat. Este un prilej de a începe cu adevărat să fac curățenie. Cu toate că fiecare zi ar trebui să fie un nou început, ce este clar este că pe perioada iernii eu una cel puțin mă simt într-o stare de hibernare, asemeni animalelor.

Societatea lichidă

    Renumitul sociolog Zygmund Bauman definește societatea capitalistă modernă folosind adjectivul lichid și descrie cum în societatea lichidă în care trăim, soliditatea lucrurilor dar și soliditatea relațiilor umane, tinde să fie o amenințare.  Societatea actuală, ca lichidele, nu are formă întrucât ea se modifică în funcţie de cirsumstanțe, care acționează ca recipiente. Exact așa este și lumea modernă: ritmul vieții a devenit tot mai accelerat odată cu industrializarea, relațiile sociale au devenit tot mai instabile și se desfac cu ușurință iar insecuritatea este la ordinea zilei în contextul schimbărilor politice și economice rapide.

  Lichefierea societății afectează, cum am menționat, și relaţiile interpersonale. Acestea devin similare cu modul în care indivizii consumă: dorinţa de a consuma obiecte sau servicii pentru satisfacția imediată poate fii asemănată cu modul în care mulți preferă ”partenerii ocazionali” sau sunt mereu căutarea a acelui mereu ”altceva” în relațiile lor amoroase. Imaturitatea personală sau frica de angajament ar putea fii motivele care ne împiedică să dezvoltăm relații afective solide.

   Pentru majoritatea, orice jurământ de credință și orice angajament pe termen lung (cum ar fi de exemplu căsătoria) îi obligă să investească într-un viitor plin de sacrificii și obligații care le poate limita libertatea de mișcare și reduce capacitatea de a accepta oportunitățile noi și încă necunoscute care se vor prezenta, pe lângă faptul că pare respingătoare și înspăimântătoare. Mulți preferă mai degrabă propria libertate decât să facă concesiuni.

  Nici cultura nu mai este o cultură a acumulării sau a eruditiei, ci a lipsei de apartenență, a discontinuității și a uitării, a seducției şi a consumului imediat. Statul nu mai este responsabil pentru educaţie, se asistă la o moarte a eticii unde esteticul se substituie eticului. Morala a devenit ambiguă, iar diviziunea şi fragmentarea sarcinilor creează o pulverizare a responsabilității individuale. Suntem încurajați să dezvoltăm individualitatea, dar paradoxal, trăim mai degrabă în societăți în care individualitatea se transformă defapt într-un conformism de masă, stimulat de ideea de îndepărtare de ceilalți.

   În aceste contexte schimbătoare, oamenii au totuși nevoia de relaţii puternice de prietenie și de încredere reciprocă. Înafară de prieteni, persoanele pe care trebuie să putem și trebuie să ne bazăm că ne pot sprijini atunci când ne aflăm într-o situație dificilă este binenînțeles familia noastră. Totul pornește oricum de la noi, atunci când ne iubim pe noi înșine și ne considerăm demni de afecțiunea celorlalți.

Anul Lunar 2024

   După calendarul gregorian,  folosit în majoritatea statelor lumii, anul 2024 a început pe data de 1 ianuarie. După calendarul chinezesc, anul nou însă se sărbătorește mai târziu.  Începutul fiecărui An Nou Chinezesc este stabilit în baza pe fazelor Lunii și poate avea loc într-un interval mai larg, între sfârşitul lui ianuarie şi jumătatea lui februarie, în funcție de data primei zile cu Lună Plină, după intrarea Soarelui în constelaţia Vărsătorului. Anul Nou Chinezesc este sărbătorit și în multe țări din Asia de Sud-Est precum Vietnam, Thailanda, Cambodgia, Indonezia (unde a fost adoptat calendarul lunar chinezesc alături de cel oficial gregorian) și Coreea.

    Anul Nou Chinezesc 2024 începe astăzi și marchează trecerea de la Anul Iepurelui de Apă la Anul Dragonului de Lemn. Conform mitologiei chinezești, acesta este un an al oportunităților, iar cei care se nasc în Anul Dragonului sunt considerați a fii persoane carismatice și vizionare.

  Fiecare an chinezesc primește numele său de la zodiacul chinezesc. Ca și zodiacul occidental, zodiacul chinezesc este de asemenea împărțit în 12 secțiuni. Zodiile chinezești sunt caracterizate de un animal și durează un an lunar și nu o singură lună. Celelalte animale zodiacale, înafara Dragonului, sunt: Șobolanul, Boul, Tigrul, Cocoșul, Iepurele, Șarpele, Calul, Oaia, Maimuța, Câinele și Porcul.

    Prin urmare, fie că sărbătoriți sau nu Anul Nou Chinezesc, vă urez 새해 복 많이 받으세요 (care tradus însemnă ”Acest an nou să ai parte de mult noroc”). Este formula standard-formală de a ura ”An nou fericit!” în coreeană. Vă doresc deci în încheiere mult noroc în îndeplinirea tuturor obiectivelor voastre.

Anul 2023 în retrospectivă

    A fost 2023 un an bun? La această întrebare fiecare, evident, va răspunde într-un mod subiectiv.  Pentru mine personal, a fost cu siguranță anul unor schimbări majore care au venit cu mutarea mea. 

A însemnat pentru mine ieșirea treptată din zona de confort. Se zice că pași mărunți dar siguri sunt mai buni decât a sta pe loc astfel că sunt mulțumită de proces, fără a-mi face mari probleme despre unde voi ajunge și mai ales când voi ajunge acolo. 

  Am început pe un ton pozitiv chiar și 2024, începând să lucrez la realizarea unor obiective realizabile care să-mi întărească motivația și voința de a continua în același ritm. Chiar dacă sunt departe încă de unde vreau să ajung, resimt chiar dacă una minimă o schimbare în starea mea generală.

Cel mai mult cred că mă va ajuta să urmez principiile Legii atracției (Law of attraction), pe care aș dori să le rezum aici:

1. Relaxează-ți mintea

2. Fii sigur(ă) legat de ceea ce vrei să faci

3. Cere Universului, închipuind că ceea ce-ți dorești este deja al tău

4. Scrieți dorința la prezent, ca și cum a fost deja îndeplinită

5. Simte dorința, la nivel fizic și psihic

6. Fii recunoscător(recunoscătoare) pentru ceea ce ai deja

7. Ai încredere în Univers

   Sper ca aceste principii să vă ajute și pe voi să începe cu dreptul acest an și să vă puteți realiza toate dorințele. Nu există nimic imposibil, doar mentalitatea vă limitează să credeți că nu puteți. 

Așteptând primăvara

     În credințele populare de origine țărănească, ziua de azi în multe țări coincide cu sfârșitul iernii și începutul primăverii. Practic, strămoșii noștrii se bazau pe prognoza meteo din 2 februarie pentru a determina condițiile meteo din săptămânile următoare, pozitive sau negative pentru recolte. 

  Din punct de vedere religios, astăzi se sărbătorește Întâmpinarea Domnului. Aceasta a apărut în creştinism drept ziua în care credincioşii merg cu lumânări la biserică pentru binecuvântare, pe care apoi le duc acasă pentru a le proteja locuinţa în restul iernii. Întâmpinarea Domnului este prăznuita la 40 de zile de la nasterea lui Hristos, când acesta este dus la Templu de către părinții săi, Fecioara Maria și Iosif,  pentru împlinirea unui vechi ritual evreu care prevedea ca orice întâi nascut de parte bărbătească să fie prezentat lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere și să se facă curățirea mamei. În Templu, sunt întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana.

   La români, ziua de azi este cunoascută sub numele de Ziua Ursului. Pe vremuri, copiii erau unși cu grăsime de urs fiindcă se credea că puterea acestui animal era transferată asupra lor prin îndeplinirea a diferite obiceiuri şi practici magice. Bolnavii de ”sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu păr de urs.

Ursul are un rol esenţial în conservarea biodiversităţii şi a creat în jurul său numeroase legende şi tradiţii încă din antichitate.

  La vechii greci, ursul era asociat cu zeiţa Artemis, divinitate a lunii şi vegetaţiei, iar vestalele ei erau îmbrăcate cu blană de urs. Zeița Hera a transformat pe nimfa Calisto şi fiul ei în constelaţiile ursului, Ursa Mare şi Ursa Mică. La celţi, ursul era simbolul şi emblema clasei războinicilor. Se consideră că numele zeului Zalmoxis (considerat zeul suprem din panteonul geto-dacic) ar deriva din cuvântul Zalmos, ''piele de urs'', deoarece când s-a născut a fost învelit cu blana acestui animal.

   În tradiția popolară românească, se zice că dacă în aceasta zi este soare iar ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, este un semn al prelungirii iernii cu încă 6 săptămâni. Dacă dimpotrivă în această zi cerul este înnorat,  astfel că ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, este un semn care prevestește slăbirea frigului și apropierea primăverii.

    În Italia, ziua de azi poartă numele de Candelora (de la candela, care înseamnă lumânare) își are rădăcinile în diverse rituri păgâne care se sărbătoreau în această zi și care aveau ca protagonist principal lumina. 

Aceste ritualure rurale de odinioară au generat o serie de proverbe și zicale populare care, din regiune în regiune, leagă această zi de sosirea primăverii. Una dintre cele mai cunoscute și cunoscute zice: ”Dacă este soare de Lumânărie, suntem în afara iernii. Dar dacă plouă sau bate vânt, suntem în iarnă”.

   În Statele Unite și Canada, în această zi este sărbătorită Ziua Marmotei. Aceasta este făcută celebră prin filmul de cult din anii '80 ”Groundhog Day” cu Bill Murray în rolul principal.  Personajul interpretat de Bill Murray (un jurnalist de televiziune care întâmplător se numește Phil și a fost acolo pentru a raporta isprăvile meteorologului animal) retrăiește mereu aceeași zi: un 2 februarie repetat la nesfârşit care are ca refren zilnic, pe lângă reluarea aceleiaşi zile, alarma setată la 6 dimineaţa care sună regulat cu anunţul la radio: ”Campers and bell ringers on your feet”. 

Această tradiție a început în orașul Punxsutawney (Pennsylvania) în urmă cu peste 100 de ani, la 2 februarie 1887. Se crede că se bazează pe o rimă scoțiană: ”Dacă Lumânărie este strălucitoare și senină, vor fi două ierni în an” sau ”Dacă de Lumânărie cerul este luminos și senin, vor fi două ierni într-un an”. 

Tradiția spune că dacă marmota se uită la propria sa umbră, iarna va fi scurtă, dacă în schimbse uită spre cer senin va mai dura încă șase săptămâni.