Capitolul
2
Regele John al IV-lea şi regina Maeyi,
care vorbeau limba lui Shakespeare, ne-au relatat cum o armată de demoni
terorizau regatul în vreme ce câțiva slujitori au umplu masa din sala unde ne
aflam cu ceaiuri și prăjituri.
Guvernatorul fortăreței magice, pe care îl mai întâlnisem când eram mică, avea o vârstă mai înaintată decât partenera de viaţă. Părul grizonat aproape alb care fusese maroniu spre negru, ridurile de pe față și cearcănele din jurul ochilor căprui, precum și mersul puțin greoi trădau faptul că era de vârsta a treia.
Guvernatoarea avea încă un aspect tineresc. Arăta foarte bine şi nu era de mirare că era curtată. Ea avea părul negru lung și voluminos, ochii căprui de pisică migdalaţi, pomeţi în obraji, buze mari roșii şi genele false lungi. Avea nu doar o faţă atrăgătoare, ci şi un corp de invidiat. Era chiar o femeie de o frumusețe exotică şi este cu atât mai bună la suflet. Aceasta provine dintr-o familie relativ simplă. Tatăl ei a ajuns să lucreze pentru Consiliu şi astfel a putut să i-o prezinte conducătorului, care la vremea respectivă finalizase oficial divorțul de a treia lui nevastă și-și căuta altă femeie.
Căsătoria celor doi lor n-a avut nimic de a face cu dragostea, așa cum se-ntâmplă des, ci a fost pur şi simplu o afacere. Tânăra şi-a făcut datoria şi l-a născut pe unicul moștenitor băiat al guvernatorului, pe care nu-l cunoscusem din moment ce n-am participat niciodată la balurile de la curtea lor regală.
Înainte de a ne lăsa acasă, să ne gândim la ce era de făcut, conducătorul regatului ne-a mai reţinut puţin zicând următoarele:
”Dragii noștri Gardieni, aș vrea să-l cunoașteți pe băiatul meu și moștenitorul tronului, Evan Young. El conduce întreaga divizie Kinthos a armatei regale, care se ocupă de criza externă, şi vă va putea ajuta în misiunea voastră. El este pe-aici pe undeva în biroul lui. Majordom, cheamă pe fiul meu.”
Un servitor întră undeva în spatele tronului, după o ușă metalică. Acesta ieșit după aproximativ un minut însoțit de un tânăr aproximativ de vârsta mea cu un cap mai înalt ca mine, un corp atletic, părul negru și ochii maronii ca al mamei suverane, barba şi mustața rase, faţa ovală a tatălui suveran, fruntea lată, gene scurte, buzele ca o inimioară și o privire intensă. Chipul lui, cu toate că părea aparent inexpresiv, emana o căldură sufletească puternică. N-aveam cum să greşeşti când afirmai că fiul era un mix dintre trăsăturile fizice ale tatălui, care după cum am specificat avea origini britanice, cât și a mamei, care aveam să aflăm că ar avea origini coreene. Momentul în care l-am văzut pe fiul vechiului lord de Gloucester am avut o senzaţie foarte puternică de deja vu. Mi se părea foarte ciudat şi mă tot întrebam ce însemna.
Cu jumătate de voce, tânărul salută pentru ca apoi să dea să plece dacă nu l-ar fi rugat părinții să se prezinte. Uitându-mă mai bine la el, pe când vorbea engleza cu un accent britanic modern, am observat că purta un medalion cu hexagon dublu de culoare roşie utilizat de mediumii ori șamanii.
”Hai spune-le câte ceva despre tine Gardienilor.” îl încuraja mama lui.
”Sunt născut primăvara, pe paisprezece mai, ceea ce înseamnă că elementul meu mistic este Pământul. Am douăzeci şi trei de ani, am absolvit la Academia militară Allanju, sunt bilingv în engleză și coreeană și relativ fluent în elfică[1] şi limbajul poporului Ceresc[2]. Ce altceva ați mai vrea să știți despre mine?”
”Tinere, lasă atitudinea asta!”
”Maiestate, este în regulă. La momentul potrivit o să ne cunoaștem.” luă cuvântul cel mai în vârstă din grupul nostru.
”Vezi? Nu îi interesează așa de tare. Dacă au vreo curiozitate, mă vor întreba.”
”Destul! Cât mai trebuie să îți spun să-ți asculți regele!”
”Off bine. Sunt un medium iar spiritele mele gardiene sunt două dragonițe elementare: Quiria, de apă și aer, și Treysa, de pământ și foc. Ele împreună cu restul familiei lor ne protejează de aproape șase sute de ani familia şi casa.”
”Știu deja cine sunt. Înălțimea ei, prințesa sirenă Elysea, și prietenii ei. Vor demonstra valoarea lor ca războinici pe câmpul de luptă. Să se pregătească, fizic și desigur mental, pentru a face față provocării. Cred că ți-am spus clar asta când ai propus să îi chemi. Nu au fost antrenaţi, vor avea nevoie de timp să fie pregătiţi dacă vor să se alăture soldaților mei îm luptă.”
Înainte să întrerupă brusc socializarea, prințul le-a prezentat pe dragonițele lui păzitoare care s-au materializat de nicăieri. Prima dragoniță avea culoarea solzilor gri-albăstrui cu dungi albe și ochii albaștri glaciali iar cealaltă avea culoarea solzilor portocaliu cu pete maronii și ochii galbeni ca de pisică care emanau căldură. În ciuda dimensiunii lor impunătoare, am perceput blândețea acelor creaturi maiestoase. Ca sirenă, nu se puține ori am avut ocazia să dau peste dragoni de apă. Aceste ondine trăiesc pașnic alături de poporul nostru, care le acordă cel mai mare respect.
Suveranul îi dădu urmașului său permisiunea să plece, murmurând ceva pentru sine și adresându-se într-un final nouă:
”Ne scuzați de prima impresie ce v-a făcut-o juniorul. El este de obicei mai educat. Ar avea nevoie să se afilieze unui grup ca al vostru fiindcă este singur. Probabil nu va accepta la început, doar că n-are de ales. Încercați cumva să vă apropiați de el.”
”Desigur, Înălțimea Voastră, prințul va fi integrat în grupul nostru.”
”Vă mulțumesc anticipat pentru eforturile voastre.”
”Cu mare drag, Luminăția Sa.”
”Să fiți binecuvântaţi, dragilor.”
”Vă așteptăm să vă antrenați. Aţi auzit pe fiul meu. Nu crede că sunteţi pregătiți să vă luptaţi cu monştrii ce ameninţă regatul.”
”Vom face ce putem.”
”Desigur, sunteţi bineveniţi la noi.”
”Mulţumim de această onoare, Majestatea Sa.”
Am ieșit din sală foarte confuzi și neliniștiți. Am căzut de acord că nu ne-am fii împrietenit uşor cu acel prinţ, care n-a făcut o impresie bună nici unuia. Nu înțelegeam cum puteam simţii față de el repulsie şi în același timp atracție.
Înapoi pe Părmânt, mi-am luat rămas bun de la însoțitorii mei și m-am dus să fac o plimbare într-un parc de lângă facultate să-mi liniștesc mintea. Încercam să procesez, în felul meu, tot ce se petrecuse la întâlnirea cu familia regală. Nu puteam decât să mă gândesc obsesiv la faptul că soarta întregului tărâm mistic depindea de mine și tovarășii mei. Mă întrebam cum ne vom descurca. Aveam un antrenament de bază în arte marțiale și în ce privea înălțarea propriei energii mana, care se folosește pentru activarea și controlarea puteriilor, dar eram relativ amatori. Nu ne puteam în nici un caz numi eroi când față de soldații din armata regală cu siguranță aveau mult mai multă pregătire ca noi. Și apoi nu reușeam să-mi scot din timp comentariul fiului regelui. El însuși nu ne considera adecvați pentru misiune. Trebuia să-i demonstrăm că greșea și că puteam ține pasul cu armata lui. Am împărtășit asta și cu amicii mei, careau fost deacord că trebuia să ne demonstrăm valoarea, în onoarea strămoșilor noștrii.
Aici aveți linkul pentru capitolul trei al poveștii:
https://magicalumealindei.blogspot.com/2021/03/gardienii-cetatii-umbadast-3.html
