Reveria ca metodă de coping

 Bine ați revenit dragi cititori

  Tema pe care m-am gândit s-o dezbat în această postare este cum m-a afectat din copilărie și până la vârsta adultă fantezia. Mă număram printre acei copii mai degrabă singuratici, care avea amici imaginari. Nu-mi amintesc decât cei avuți în perioada școlară deși mama mea zice că-i aveam deja în perioada preșscolară.

Cu toate că nu pot spune exact de la ce vârstă am început să am acești prieteni imaginari, pot zice că  m-a acompaniat până la terminarea gimnaziului. Nefiind pe deplin satisfăcută de prietenii pe care mi i-am făcut la școală, visam cu ochii deschiși la amici ideali. La una singură dintre colegele mele de clasă de pe vremea acea țin încă foarte mult, cu toate că ne despart kilometr.

Adevărul este că îmi petreceam timpul în lumi imaginare să scap de realitate. N-aveam răbdarea și nici abilitățile să pun pe hârtie aventurile pe care le visam cu ochii deschiși într-o lume magică de poveste. Nici chiar acum de multe ori nu pot ține ritmul și nu reușesc efectiv să aștern în scris toate poveștile pe care vreau să le spun.

   Trăind în lumea haotică în care trăim, îmi vine destul de ușor să mă las din nou transportată în lumea pe care am creat-o. Fiecare dintre noi practic are propriile lui metode de coping atunci când vrea să părăsească un moment realitatea. Marea majoritate dinte noi avem serialele și filmele lor de comfort, eu în schimb le găsesc toate în mine însămi. Îmi oferă același confort pe care le oferă celorlalți filmele sau serialele, fie ele realiste sau fanteziste. Până la urmă, este tot un fel de modalitate de coping.

Sunt curioasă de părerea voastră.Voi aveți filme ori seriale preferate? Cum vă ajută să gestionați stresul vieții cotidiene?

Destin sau liber arbitriu?

      Am stat mult în ultima perioadă să mă gândesc la viața unui om. Este aceasta într-adevăr predeterminată de forțe înafara controlului sau este liber de acestea? 

Ca licențiată în psihologie, trebuie să accept existența liberului arbitru și să desconsider idea fatalității. Ca terapeut, trebuie să am în minte că omul este, sau ar trebui să fie, unicul actor al proprii vieți. Sunt conștient că oricine trebuie să-i dea sens vieții lui, neinfluențat de cei din jur ori de circumstanțe. O persoană suficient de inteligentă înțelege diferența între aspecte ale vieții care depind de ea și care nu. Inteligența ca abilitate unei persoane de a se adapta înseamnă că aceasta se va preocupa să se schimbe pe sine însăși. Nu degeaba se repetă în psihologia cognitivă că gândurile tale determină cine ești și cine vei deveni, cum te vei comporta și cum vei reacționa în diverse situații. 

   Ca susținătoare a filosofiei lui Leibniz și a lui Spinoza, eu cred mai degrabă că viața ne este determinată încă dinainte să ne naștem. Există o serie de evenimente cauzale care ne influențează alegerile și nu pot fii în nici un fel schimbate. Aceasta este exact ideea regăsită și în Efectul fluturelui. Nu avem nici un pic de libertate de a ne alege calea în viață când aceasta a fost de la începuturi deja trasată. Resimțim un fals sentiment de libertate și o anxietate și uneori chiar depresie cu o astfel de mentalitate. Cu toate acestea, părerea mea este că în acest caz ești mai propice să lupți cu toate forțele tale. Tu nu știi ce te poate aștepta deci trebuie să profiți de aici și acum.

   Ideea de soartă nu se poate împăca cu cea de liber arbitriu decât acceptând ideea existenței multiversului. Haideți să vă explic și de ce cred asta.

Teoria Universurilor paralele afirmă că există infinite versiuni ale lumii noastre așa cum o știm. Prezentul în care trăim acum, sau mai degrabă versiunea noastră a realității, este doar una din multiplele ”prezenturi” care sunt posibile. Același lucru este valabil și în ce privește trecutul și viitorul. Este de la sine înțeles că trecutul nu mai poate fii schimbat, acesta însă determină practic atât diferitele versiuni ale prezentului și ale viitorul. 

În funcție de circumstanțe externe cauzale, cât și alegerile noastre, ne determinăm un prezent și un viitor diferit. Viața noastră este prin urmare rezultatul a ceea ce numim la modul general soartă și liberului arbitriu.

Acum vă întreb pe voi ce părere aveți? Credeți mai mult în destin sau liber arbitriu?

O nouă doză de motivație

Doza de motivație pentru oricine are nevoie💚 💙 💜

 

   Nu uitați să visați în mare, să trăiți viața în fiecare zi la maxim și să mai fiți câteodată copii.

Eu mi-am propus să mă bucur de fiecare moment și să nu mai pierd nici o oportunitate care viaţa mi-o oferă.

Viața m-a învățat pe calea cea grea să nu renunț pentru nimeni și nimic la planurile mele. Acum regret mult mai mult tot ce n-am făcut decât experiențele pe care le-am avut. Și eu, ca mulți alții din voi, am realizat mult prea târziu greșelile mele. 

 

  Am ascultat prea mult sfaturile necerute ale unora când nu trebuia, am avut dubii și am lăsat ca lucrurile să se petreacă fără să am un plan de acțiune.

Cât timp am făcut cum am crezut eu, urmând un plan, totul mi-a fost bine. Când am aplecat urechea la vorbele lumii, urmând soluția mai comodă, totul a fost aiurea. 

Am fost ținută pe loc de sentimentalisme prea mult timp și mi-am sacrificat în numele unei iubiri demult stinse planuri de viitor. Mi-am promis că aşa ceva nu voi mai face încă o dată. Nu se merită să renunți la tine pentru alții.

 

  Cine te iubeşte cu adevărat te va susține şi te va urma până la capăt, indiferent de câte obstacole ar fi în cale sau distanţa dintre voi. Sună mult prea ireal, eu asta cred.

Cea mai rea senzație este să ştii că ai dat cu piciorul unei oportunități unice, care ți-ar fi putut schimba viața, doar pentru că n-ai avut curajul să te detașezi rapid de anumite persoane și locuri.

 

Voi ce credeți?

De ce să nu trăiești după cum vor alții?

Bună tuturor😘 😘 😘

    Astăzi îmi doresc să vă mai transmit un mesaj care să vă inspire și să vă fie de ajutor. Această postare este dedicată în special acelor persoane care trăiesc după gura lumii.

Viața este și așa scurtă să pierzi din timpul tău prețios făcându-ți griji ce spun alții. Nu mai lăsa pe nimeni să te doboare și să-ți distrugă viața. Tu fă totdeauna cum crezi de cuviință și nu asculta toate sfaturile necerute ale altora. Din propria mea experiență, pot să vă garantez că atunci când ai încredere în propriile forțe și-ți asculți intuiția, ai cele mai mari șanse de reușită. Și dacă greșești, cel puțin ai încercat.

 Lucrează pentru tine și visele tale indiferent cât de nebunești îți par și nu te apleca la vorbele celorlalți. Ei nu știu prin ce ai trecut și cât ai muncit ca să ajungi acolo. Nu înțeleg sacrificiile pe care a trebuit să le faci. Majoritatea persoanelor au oricum doar intenții rele și nu vor să te vadă că ai mai mare succes decât ei. Mulți n-ai decât interese ascunse și se vor folosi de tine așa că atenție cui le spuneți prieteni.

 În această postare mă refer strict la cazurile în care alegerile tale sunt relativ satisfăcătoare chiar dacă întâmpini pe alocuri greutăți și nu când modul de viață pe care ți l-ai creat pur și simplu nu te mulțumește. În acest caz, da, poate ar fi cazul să asculți un sfat bun din partea familiei apropiate.

   Tu ce părere ai? 

Puterea mea

 Bine ați revenit pe blogul meu 🤗 🤗 🤗

    "What doesen't kill you makes you stronger" spune un cântec puternic motivațional, cel puțin pentru mine. Mesajul este destul de clar, zic eu, şi mă impulsionează să devin cea mai bună variantă a mea.

 Mult timp m-am considerat slabă, incompetentă, neadaptată, fără nici o speranță, şi aveam tot felul de anxietăți și complexe de inferioritate. Mi-am putut regăsi puterea când am păşit afară din zona de confort şi am început să-mi înfrunt temerile una câte una, să fiu mai încrezătoare, să am curajul să încerc lucruri noi. Cu toții, mai ales noi femeile, suntem mai capabili și mai puternici decât credem. Totul este să ne dorim să încercăm, să nu ne fie teamă să facem greșeli și mai ales să nu ne învinovățim dacă am eșuat ci să ne ridicăm.

 

  "Mentalitatea face din tine ceea ce vrei să devii" zice un citat după care am ajuns să-mi ghidez viața. Tu ești singurul obstacol în calea succesului, singura persoană care poate face miracole când începi să-ți conștientizezi tiparele de gândire care te sabotează fără să realizezi. Toate gândurile tale, mai ales cele inconștiente, referitoare la o anumită situație nu sunt decât un 'înveliș exterior'. Numai odată ce 'despici' firul gândurilor şi reacțiilor emoționale, o să le poți modifica.

 

   Am început să mă vindec când am decis că trebuie să iau decizii care să fie benefice evoluţiei mele, oricât de greu mi-ar fi. Am realizat că dacă voiam să-mi schimb radical viața, trebuia să mă opresc din oftat şi plâns, din a încerca să caut vinovat pentru necazurile mele, și doar să acționez pentru îndeplinirea dorințelor mele.

 

   Îmi doresc ca acest mesaj să inspire pe oricine are nevoie de motivaţie. Şi voi de unde vă luați doza zilnică de inspirație şi motivația să continuați să faceți tot ceea cea faceți fără să renunțați? 

😇 😇 😇

Ce faci în timpul liber?

   Salutare dragilor 😘 😘 😘

   Mi se întâmplă ca mulți dintre prietenii mei și familia mea să mă întrebe ce fac toată ziua. Aceștia știu că am destul de mult timp liber, având în vedere că nu lucrez cu contract de opt ore pe zi, cinci sau chiar șase zile din săptămână. Este oarecum de așteptat să fie curioși cum anume îmi petrec timpul. Așa este natura omenească. 

  Mă consider norocoasă să am totuși rude de treabă, care nu se bagă în viața mea personală și nici nu-mi pun întrebări foarte personale sau clasicele ”Și când îți găsești iubit? Când te măriți, îți iei casă și faci și tu copii?”. Bineînțeles că sunt unii care mă întreabă ce vreau să fac cu viața mea, ce lucrez în momentul de față sau dacă am bărbat. Cei care au rude mult prea impertinente au toată compătimirea mea. Nu se zice degeaba ca unele dintre rudele noastre sunt mai rele ca dușmanii. 

Lăsând acum gluma, pe care am încredere că ați apreciat-o, aș vrea să aflu de la voi în comentarii cum este în familia voastră extinsă. Aveți relații bune cu toate rudele voastre cele mai apropiate? Ce anume face să funcționeze acel raport?

Eu fiind licențiată în psihologie, îmi vine să răspund la această ultimă întrebare în termeni foarte tehnici și voi scrie poate cu altă ocazie din observațiile mele personale și ceea ce zice literatura de specialitate factorii care influențează relațiile umane.

    Acum să revin la subiectul postării și anume să vă povestesc despre activitățile din timpul liber. Principala mea pasiune a fost și va fi scrierea. Când am o inspirație de moment bună, mă ocup de o serie de poezii ori povești începute și neterminate ori pur și simplu recitesc și editez cele pe care le consider gata să fie publicate.

Îmi place mult și lectura, căreia nu-mi ajunge să-i dedic la fel de mult timp din cauza altor activități pe care vreau ori trebuie să le fac. Mi-am propus să încep să citesc în alte limbi pe care deja la cunosc pentru a-mi dezvolta abilitățile lingvistice.

   Se cuvine acum să enumăr următoarea mea pasiune, relativ nouă, și anume învățarea de limbi străine. Mi s-a zis că sunt bună la asta după ce până am terminat liceul am învățat la vorbesc fluent engleza și italiana și la un nivel intermediar spre avansat franceza și germana. Aș fi putut desigur urma o facultate de limbi, cum mi s-a tot sugerat, eu am insistat să învăț psihologie deoarece voiam să fac ceva pentru mine.

  Acum îmi reîmprospătez cunoștiințele lingvistice în ce privește limbile franceză și germană, precum și spaniolă pe care am studiat-o tot la școală timp de un an. Am menționat deja în postarea precedentă că am început să învăț coreeana și vreau să ajung la un nivel intermediar înainte de a învăța alta.

   În concluzie, vă puteți da seama că-mi ocupă destul de mult timp toate aceste activități intelectuale. Restul zilei îmi rămâne pentru a mai ieși pentru a face câte o plimbare, cumpărături ori alte activități cu prietenele, precum și a urmări serialele mele preferate ori seriale și filme străine.

    Atât a fost pentru azi, aveți grijă de voi și profitați de fiecare moment, nu uitați să zâmbiți și să râdeți căci viața este frumoasă.

Cu drag, 

a voastră Melitta R

PS: Și voi cum vă petreceți timpul liber? Care sunt pasiunile voastre? 😊 😃 😊

안녕하세요! Bună ziua!

Bună tuturor! 

Ştiu că probabil sunteți curioşi în ce limbă este titlul acestei postări. 

   Titlul este în coreeană, o limbă care am învățat-o recent şi în care, ca începător, ştiu deja printre altele să mă prezint; să-mi spun vârsta; să zic din ce țară provin; să salut, să mulțumesc, să-mi cer scuze în limbajul formal şi informal, să-mi exprim preferințele şi ce pot face sau nu pot face. 

M-am gândit să introduc din când în când anumite fraze în coreeană ca un exercițiu de scriere (cu traducerea în română).

  În titlul postării am folosit formula de salut politicoasă. Haideți atunci să ne cunoaștem, dacă nu faceți parte din prietenii mei apropiați.

Cine sunt eu?

 

   Este o întrebare al cărui răspuns va depinde, cred eu, în funcție de persoana pe care o întrebați 😁 😁 😁

Fiecare va avea o altă părere despre mine. Dacă trebuie eu însămi să răspund în câteva cuvinte aș zice că sunt o visătoare, loială, sinceră, iubitoare de animale (în special pisici), pasionată de călătorii, îndrăgostită de cultura asiatică (mai ales japoneză și coreeană) și nu în ultimul rând bună la limbi străine. La cei douăzeci și ceva de ani ai mei, mai aproape de treizeci decât de douăzeci, mă simt încă o adolescentă. Abia acum începe viața mea, când încep să trăiesc cu adevărat și să-mi găsesc un scop.

    M-am născut într-un oraș din Nord-Vestul României într-o familie obișnuită, având ca mulți alți copii părinții aflați în străinătate. Eu însămi am petrecut aproximativ un sfert din viața mea într-un oraș din Nord-Estul Italiei. Am ajuns să mă simt acasă în ambele țări, să îmi însușesc părțile bune din ambele culturi și să apreciez diversitatea. Pe lângă italiană, sunt fluentă în engleză și franceză. De asemenea vorbesc spaniola, maghiara, germana și coreeana la nivel de 

începător.

    Am crescut alături de bunici, mătuși, unchi și verișori. Pot să zic că am avut o copilărie frumoasă și mi-a plăcut să învăț lucruri noi, mai ales relaționate cu pasiunile mele. Mi s-a zis că am o sete de cunoaștere înnăscută. Probabil că așa este, cu toate acestea nu sunt mereu în dispoziția de a studia. Îmi dau seama că am întrerupt studiile universitare din nevoia de a lua o perioadă de pauză. 

  Acum vreau să aflu de la voi: în ce etapă a vieții vă aflați (copilărie, adolescență, maturitate, bătrânețe), de unde sunteți, unde ați trăit (dacă v-ați mutat din orașul natal) pe unde ați călătorit și cum a fost copilăria voastră. Nu fiți timizi, suntem aici să ne cunoaștem așa că dați ”Bună ziua” și povestiți-mi despre voi. Și dacă limba voastră maternă nu este româna, puteți lăsa comentariile voastre în oricare dintre limbile pe care le vorbesc iar eu vă voi răspunde  😀 😀 😀

Vă pup și vă îmbrățișez,

 Linda Florea

Nou an, nou început

    Călătoriile nu sunt despre sosirea la destinația finală, ci etapele pe care le faci

 

 Dragi prieteni, cunoștințe și urmăritori,

     de acum, când în viața mea începe un nou capitol, doresc să împărtășesc cu voi această nouă etapă prin care trec.

Postările mele vor deveni cu adevărat un fel de jurnal personal în care mă voi inspira din experiențele mele de zi cu zi pentru a crea un conținut.

 Dacă am putut să vă aduc un zâmbet datorită conținului de pe acest blog şi nu vreți să pierdeți nici o notificare, da-ți click pe butonul de urmărire.

 Vă mulțumesc pentru susținerea voastră, vă doresc numai bine și îmi doresc să vă cunosc într-o zi la publicarea vreunei cărți de-a mele. 

Cu drag,

Melitta Raffaella H

  

PS: Aveți ca bonus o poză recentă de-a mea din vacanța mea din Italia 😊😊😊